EXOGAMIE, exogamii, s. f. 1. Lege fundamentală a ginții matriarhale, conform căreia căsătoriile între membrii aceleiași ginți erau interzise. 2. Căsătorie între parteneri care nu aparțin aceluiași grup social. 3. (Biol.) Fuzionare a gameților în afara organismului. – Din fr. exogamie.

exogamie sf [At: ENC. ROM / Pl: ~ii / E: fr exogamie] 1 Lege fundamentală a ginții matriarhale care interzicea căsătoriile dintre membrii aceleiași ginți. 2 Căsătorie între parteneri care nu aparțin aceluiași grup social. 3 (Blg) Fuzionare a gameților în afara organismului.

EXOGAMIE, exogamii, s. f. 1. Lege fundamentală a ginții matriarhale, conform căreia căsătoriile dintre membrii aceleiași ginți erau interzise. 2. Căsătorie între parteneri care nu aparțin aceluiași grup social. 3. (Biol.) Fuzionare a gameților în afara organismului. – Din fr. exogamie.

EXOGAMIE s.f. 1. Obicei în cadrul ginții matriarhale de a nu îngădui căsătoria între membrii aceleiași ginți. 2. (Biol.) Fuzionare a doi gameți în afara organismului. [Gen. -iei. / < fr. exogamie, cf. gr. exo – afară, gamos – căsătorie].

EXOGAMIE s. f. 1. obicei în cadrul ginții matriarhale de a nu îngădui căsătoria decât cu indivizi aparținând altui trib sau clan. 2. (biol.) împerechere de indivizi neînrudiți. ◊ fuzionare a gameților în afara organismului. (< fr. exogamie)

exogamie s. f., art. exogamia, g.-d. art. exogamiei; pl. exogamii, art. exogamiile (desp. -mi-i-)

exogamie s. f., art. exogamia, g.-d. art. exogamiei; pl. exogamii, art. exogamiile

exogamie s. f., art. exogamia, g.-d. art. exogamiei; pl. exogamii, art. exogamiile