opțiuni
  • info

2 intrări

20 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ELIDARE, elidări, s. f. Acțiunea de a elida și rezultatul ei. – V. elida.

ELIDARE, elidări, s. f. Acțiunea de a elida și rezultatul ei. – V. elida.

elidare sf [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~dări / E: elida] (Rar) 1-3 Eliziune (1-3).

ELIDARE s.f. Acțiunea de a elida; eliziune. [< elida].

ELIDA, elidez, vb. I. Tranz. A înlătura, în scris sau în vorbire, vocala finală a unui cuvânt înaintea vocalei inițiale a cuvântului următor. – Din fr. élider, lat. elidere.

ELIDA, elidez, vb. I. Tranz. A înlătura, în scris sau în vorbire, vocala finală a unui cuvânt înaintea vocalei inițiale a cuvântului următor. – Din fr. élider, lat. elidere.

elida vtrp [At: PONTBRIANT, D. / V: (înv) elide / Pzi: ~dez, elid / E: fr élider, lat elidere] 1-2 A înlătura, în scris sau în vorbire, vocala finală a unui cuvânt înaintea vocalei inițiale a cuvântului următor.

elide v vz elida

ELIDA, pers. 3 elidează, vb. I. Tranz. A înlătura, în scris sau în vorbire, vocala finală a unui cuvînt înaintea vocalei inițiale a cuvîntului următor. În versul: «Și atîta de subțire să o tai c-un fir de păr», vocala «u» din cuvîntul «cu» a fost elidată. ◊ Refl. pas. Vocală cu vocală venind în contact se elidează. MACEDONSKI, O. IV 34.

ELIDA vb. I. tr. A suprima vocala finală a unui cuvînt cînd cuvîntul următor începe cu o vocală; a face o eliziune. [P.i. 3,6 -dează, part. -dat. / < fr. élider, it., lat. elidere – a da afară].

ELIDA vb. tr. a face o eliziune. (< fr. élider, lat. elidere, a scoate)

elidà v. a suprima o vocală finală, în vorbire sau în scris.

*elíd, -ís, a -íde v. tr. (lat. elído, elídere) și elidéz v. tr. (fr. élider. V. coliziune, leziune). Gram. Suprim o vocală, fac o eliziune, precum: n’am, e’n casă îld. nu am, e în casă.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

elidare (înlăturare a vocalei finale) s. f., g.-d. art. elidării; pl. elidări

*elidare (înlăturare a vocalei finale) s. f., g.-d. art. elidării; pl. elidări

elida (a ~) (a înlătura vocala finală) vb., ind. prez. 1 sg. elidez, 3 elidează; conj. prez. 1 sg. să elidez, 3 să elideze

elida (a ~) (a înlătura vocala finală) vb., ind. prez. 3 elidează; ger. elidând

elida vb., ind. prez. 1 sg. elidez; 3 sg. și pl. elidează; ger. elidând

elida (ind. prez. 3 sg. se elide[1], perf. c. s-a elidat)

  1. Conjugare improbabilă. Posibil o contaminare de la a elide. — Ladislau Strifler

elid, elide 3, elidat (după conj. I) prt., elide inf.

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

ELIDARE s. (FON.) eliziune.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

ELIDARE s. f. (< elida < fr. élider, it., lat. elidere „a elimina”): v. eliziune.

Intrare: elidare
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • elidare
  • elidarea
plural
  • elidări
  • elidările
genitiv-dativ singular
  • elidări
  • elidării
plural
  • elidări
  • elidărilor
vocativ singular —
plural —
Intrare: elida
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • elida
  • elidare
  • elidat
  • elidatu‑
  • elidând
  • elidându‑
 singular plural
  • elidează
  • elidați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • elidez
 (să)
  • elidez
  • elidam
  • elidai
  • elidasem
a II-a (tu)
  • elidezi
 (să)
  • elidezi
  • elidai
  • elidași
  • elidaseși
a III-a (el, ea)
  • elidează
 (să)
  • elideze
  • elida
  • elidă
  • elidase
plural I (noi)
  • elidăm
 (să)
  • elidăm
  • elidam
  • elidarăm
  • elidaserăm
  • elidasem
a II-a (voi)
  • elidați
 (să)
  • elidați
  • elidați
  • elidarăți
  • elidaserăți
  • elidaseți
a III-a (ei, ele)
  • elidează
 (să)
  • elideze
  • elidau
  • elidară
  • elidaseră
verb (VT628)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • elide
  • elidere
  • elis
  • elisu‑
  • elizând
  • elizându‑
 singular plural
  • elide
  • elideți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • elid
 (să)
  • elid
  • elideam
  • elisei
  • elisesem
a II-a (tu)
  • elizi
 (să)
  • elizi
  • elideai
  • eliseși
  • eliseseși
a III-a (el, ea)
  • elide
 (să)
  • elidă
  • elidea
  • elise
  • elisese
plural I (noi)
  • elidem
 (să)
  • elidem
  • elideam
  • eliserăm
  • eliseserăm
  • elisesem
a II-a (voi)
  • elideți
 (să)
  • elideți
  • elideați
  • eliserăți
  • eliseserăți
  • eliseseți
a III-a (ei, ele)
  • elid
 (să)
  • elidă
  • elideau
  • eliseră
  • eliseseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

elidare, elidărisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a elida și rezultatul ei. DEX '09 DEX '98 DN
    sinonime: eliziune
etimologie:
  • vezi elida DEX '09 DEX '98 DN

elida, elidezverb

  • 1. A înlătura, în scris sau în vorbire, vocala finală a unui cuvânt înaintea vocalei inițiale a cuvântului următor. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote În versul: «Și atâta de subțire să o tai c-un fir de păr», vocala «u» din cuvântul «cu» a fost elidată. DLRLC
    • format_quote reflexiv pasiv Vocală cu vocală venind în contact se elidează. MACEDONSKI, O. IV 34. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.