ELICE, elice, s. f. 1. Organ de mașină (având forma unor aripi sau a unor lopeți fixate pe un ax rotativ) care servește la punerea în mișcare a unui avion, a unei nave etc. 2. Linie curbă care taie sub un unghi constant generatoarele unui cilindru sau ale unui con. – Din fr. hélice, lat. helix, -icis.

elice² sf [At: ALEXI, W. / Pl: ~ / E: fr hélix] (Atm; rar) Parte externă și periferică a pavilionului urechii.

elice¹ sf [At: NEGULICI / V: (rar) he~, (înv) ~ciu, elis sn, elisă, (îvr) ~că / A și: (îvr) el~ / Pl: ~ / E: fr hélice, lat helix, -icis] 1 (Gms) Linie curbă care taie sub un unghi constant generatoarele unui cilindru sau ale unui con. 2 Organ de mașină rotativ, format din două sau mai multe pale fixate pe un butuc, folosit la propulsia avioanelor și a navelor, la deplasarea unui fluid etc.

* ELICE sf. 1 📐 Linie curbă obținută prin înfășurarea unei drepte pe suprafața unui cilindru: tangenta la ~ face un unghiu constant cu generatoarele cilindrului ¶ 2 ⛵ Aparat de propulsiune cu ajutorul căruia vapoarele înaintează în apă; se compune din trei sau patru aripi de oțel sau de bronz care se învîrtesc în jurul unei osii (🖼 1975) ¶ 3 🛫 Aparat de propulsiune cu două aripi, de lemn sau metal, care se întrebuințează la aeroplane, spre a transforma mișcarea de rotație a motorului în mișcare propulsivă sau tractivă (🖼 1976) ¶ 4 🫀 Partea externă și periferică a pavilionului urechii [fr.].

*ELICE sf. 1 📐 Linie curbă obținută prin înfășurarea unei drepte pe suprafața unui cilindru: tangenta la ~ face un unghiu constant cu generatoarele cilindrului ¶ 2 ⛵ Aparat de propulsiune cu ajutorul căruia vapoarele înaintează în apă; se compune din trei sau patru aripi de oțel sau de bronz care se învîrtesc în jurul unei osii (🖼 1975) ¶ 3 🛫 Aparat de propulsiune cu două aripi, de lemn sau metal, care se întrebuințează la aeroplane, spre a transforma mișcarea de rotație a motorului în mișcare propulsivă sau tractivă (🖼 1976) ¶ 4 🫀 Partea externă și periferică a pavilionului urechii [fr.].

ELICE, elice, s. f. 1. Organ de mașină (având forma unor aripi sau a unor lopeți fixate pe un ax rotativ) care servește la punerea în mișcare a unui avion, a unei nave etc. 2. Linie curbă care taie sub un unghi constant generatoarele unui cilindru sau ale unui con. [Var.: helice s. f.] – Din fr. hélice, lat. helix, -icis.

ELICE, elice, s. f. 1. Organ de mașină avînd forma unor aripi sau a unor lopeți fixate pe un ax rotativ și care servește la punerea în mișcare a unui avion, a unei nave sau a fluidului în care se rotește. 2. (Geom.) Linie curbă care taie sub un unghi constant generatoarele unui cilindru sau ale unui con. – Variante: (franțuzism învechit) elisă (GHICA, S. 400), (rar) helice (BART, S. M. 36) s. f.

ELICE s.f. 1. Curbă care taie sub un unghi constant generatoarele unui cilindru sau ale unui con. 2. Organ rotitor format din două sau mai multe pale fixate pe un butuc, care pune în mișcare un avion, un vapor etc. [Pl. invar., var. helice s.f. / < fr. hélice, it. elice, cf. gr. helix – spirală].

ELICE s. f. 1. curbă care taie sub un unghi constant generatoarele unui cilindru sau ale unui con. 2. organ rotitor din două sau mai multe pale fixate pe un butuc, care pune în mișcare un avion, un vapor etc. (< fr. hélice)

ELICE f. 1) Organ de mașină rotitor, format din două sau mai multe pale dispuse simetric pe un butuc. ~ de avion. ~ de vapor. 2) Curbă în spațiu în formă de șurub. [G.-D. elicei] /<fr. hélice, lat. helix, ~icis

elice f. 1. linie curbă în formă de șurub; 2. Anat. partea externă a urechii; 3. aparat pus îndărătul unui vapor sau aeroplan spre a-l face să înainteze.

*elíce și (maĭ bine) élice f. (vgr. ῾élix, d. elísso, învîrtesc; lat. helix, hélicis; fr. hélice). Geom. Spirală, linie trasă ca un șurub în prejuru unuĭ cilindru. Șt. nat. Melc. Partea externă a urechiĭ. Mec. Un fel de roată cu aripĭ sucite (ca la moara de vînt) care, învîrtindu-se în apă, mișcă vaporu saŭ, în aer, aeroplanu. (V. probelă și zbat 1). Inventatoru eliciĭ poate fi considerat Leonardo da Vinci (1452-1519), care a descris-o. La 1803, Francezu Dallery din Amiens (1754-1835) șĭ-a brevetat invențiunea eliciĭ. La 1813, Cehu Iosif Ressel, născut la Chrudim, în Bohemia (1793-1857), inventă și el elicea, la 1826 apăru prima probelă la Triest, ĭar la 1 Oct. 1827 îșĭ brevetă și el invențiunea. Cam tot pe atuncĭ o inventă și Germanu Reiss, ĭar la 1840 Englezu Cummerow sosi la Triest cu probela luĭ. – Academia de Științe din Paris, la 17 Martie 1845, proclamă prioritatea invențiuniĭ luĭ Dallery în aintea luĭ Sauvage, care a readus invențiunea fără să știe de invențiunea luĭ Dallery și a murit nebun de întristare că nu i s’a recunoscut meritu.

HELICE^[1] s. f. v. elice.

elică sf vz elice¹

eliciu sf vz elice¹

elis sf vz elice^1[1] corectat(ă)

elisă sf vz elice¹

helice sf vz elice

HELICE s. f. V. elice.

ELISĂ s. f. v. elice.

HELICE s. f. v. elice.

HELICE s.f. v. elice.

*hélice, V. elice.

elice s. f., art. elicea, g.-d. art. elicei; pl. elice, art. elicele

elice s. f., art. elicea, g.-d. art. elicei; pl. elice, art. elicele

elice s. f., art. elicea, g.-d. art. elicei; pl. elice, art. elicele

elice, pl. elice

elice.

ELICE componentă a sistemului motopropulsor formată din două sau mai multe pale (v.) confecționate din lemn, material plastic sau metal ușor, profilate aerodinamic și prinse într-un butuc și antrenate de motor în mișcare de rotație pentru a produce o forță de tracțiune sau împingere asupra aeronavei pe care este montat sistemul. Se disting câteva tipuri de elice: elice cu pas variabil, are posibilitatea de a modifica unghiul de dispunere al palelor față de axa de rotație în funcție de regimul de zbor (viteza de deplasare și turația motorului) în scopul realizării unui cuplu motor pozitiv; elice propulsivă este montată în spatele motorului; elice întubată, este montată într-un carenaj profilat în scopul obținerii unui surplus de forță tractivă; elice bipală, (triplă, cvadripală); elice coaxiale, elice în pas drapel, calarea elicei (v.) în mod intenționat a unui rotor scos din funcție pentru a nu intra în fenomenul de autorotație (v.) și de a frâna astfel aeronava prin producerea unui consum mare de putere aerodinamică. Elicea în pas drapel este utilizată și în cadrul demonstrațiilor aeriene.

Helice 1. Una dintre nimfele care l-au crescut pe Zeus. Ca să o ferească de răzbunarea lui Cronus, care voia s-o pedepsească pentru că l-a ocrotit pe Zeus, acesta din urmă a transformat-o pe Helice într-o constelație, numită Ursa Mare. 2. Fiica lui Selinus și soția lui Ion (v. și Ion).

elice, elice s. f. limbă.

a face elice expr. (d. bărbați) a schimba de mai multe ori poziția partenerei în timpul actului sexual.