2 intrări

19 definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

ELECTRONICĂ s.f. Ramură a fizicii care studiază particulele încărcate electric. ♦ Ramură a electrotehnicii care studiază aplicațiile tehnice ale fenomenelor electromagnetice. [Gen. -cii. / < fr. électronique].

ELECTRONICĂ f. 1) Știință care se ocupă cu studiul fenomenelor legate de mișcarea electronilor și ionilor în corpuri sau în câmpuri electrice și magnetice. 2) Ramură a tehnicii care se ocupă cu aplicațiile practice ale fenomenelor electronice. [G.-D. electronicii] /<fr. électronique

ELECTRONIC, -Ă, electronici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține electronilor sau electronicii, privitor la electroni sau la electronică. 2. S. f. Știință care studiază fenomenele legate de mișcarea în diferite medii a particulelor încărcate electric, interacțiunea dintre aceste particule, producerea lor etc., precum și construcția și studiul dispozitivelor și aparatelor care funcționează pe baza acestor fenomene. ♦ Ramură a tehnicii care se ocupă cu producerea dispozitivelor, aparatelor etc. electronice (1). – Din fr. électronique.

ELECTRONIC, -Ă, electronici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Care aparține electronilor sau electronicii, privitor la electroni sau la electronică. 2. S. f. Știință care studiază fenomenele legate de mișcarea în diferite medii a particulelor încărcate electric, interacțiunea dintre aceste particule, producerea lor etc., precum și construcția și studiul dispozitivelor și aparatelor care funcționează pe baza acestor fenomene. ♦ Ramură a tehnicii care se ocupă cu producerea dispozitivelor, aparatelor etc. electronice (1). – Din fr. électronique.

electronic, ~ă [At: ENC. TEHN. I, 23 / Pl: ~ici, ~ice / E: fr électronique] 1-2 a Care aparține electronilor (sau electronicii). 3-4 a Privitor la electronică (sau la electroni). 5 a Care este folosit în electronică. 6 sf Știință care studiază fenomenele legate de mișcarea în diferite medii a paticulelor încărcate electric, interacțiunea dintre aceste particule, producerea lor etc., precum și construcția, studiul dispozitivelor și aparatelor care funcționează pe baza acestor fenomene. 7 sf Ramură a tehnicii care se ocupă cu producerea dispozitivelor, aparatelor etc. electronice (2).

ELECTRONIC, -Ă, electronici, -e, adj. De electroni, referitor la electroni.

ELECTRONIC, -Ă adj. Referitor la electroni, la electronică. [< fr. électronique].

ELECTRONIC, -Ă I. adj. 1. referitor la electroni(că). 2. care funcționează după legile electronicii. ♦ muzică ~ă = muzică cu ajutorul generatoarelor de sunete electronice. II. s. f. 1. știință care studiază fenomenele legate de mișcarea electronilor și ionilor în diferite medii. 2. ramură a electrotehnicii care se ocupă cu producerea dispozitivelor și aparatelor electronice. (< fr. électronique)

minimașină (electronică) s. f. (transp.) Automobil de mici proporții ◊ Minimașina electronică corespunde unei profunde mutații tehnologice – suprimarea mecanicii – în istoria auto.” Cont. 11 X 68 p. 8 (din mini- + mașină; cf. fr. minivoiture; DMN; L. Seche în SMFC V p. 74, atestări din 1964, Fl. Dimitrescu în SMFC VI p. 139)

ELECTRONIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de electroni; propriu electronilor. Fizică ~că. 2) Care ține de electronică; bazat pe electronică. Microscop ~. Calculator ~. /<fr. électronique

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

electronică s. f., g.-d. art. electronicii

electronică s. f., g.-d. art. electronicii

electronică s. f., g.-d. art. electronicii

electronic adj. m., pl. electronici; f. electronică, pl. electronice

electronic adj. m., pl. electronici; f. electronică, pl. electronice

electronic adj. m., pl. electronici; f. sg. electronică, pl. electronice

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

electronică, muzică ~, muzică creată cu ajutorul generatoarelor* de sunete electronice. Spre deosebire de muzica obișnuită, e. este o muzică înregistrată*, rămânând pe bandă magnetică, statutul său fiind acela de unicitate, rămânând permanent identică cu ea însăși; exclude de aceea factorul interpretare* și face neobligatorie fixarea grafică (cel puțin prin notație* tradițională). Sunetele înregistrate pe bandă magnetică sunt produse, variate, modulate, prelucrate de diferite generatoare de sunete, iar banda magnetică astfel realizată este reprodusă în concert (1), pentru public, prin intermediul difuzoarelor*. În acest caz, compozitorul este atât creatorul cât și interpretul lucrărilor sale. Totodată, creația sa presupune o cunoaștere aprofundată a aparaturii electronice, o practică de electronist. În realizarea e. se întâlnesc adesea colaborări între ingineri electroniști și compozitori. Creația e. presupune, ca și muzica serială*, structuri* de bază fixe, în funcție de înălțime (2), durată*, intensitate (2). E. pune la dispoziția compozitorului în principiu toate sunetele cuprinse între frecvențele* 50-16.000 vibrații/s (în loc de 70-80 sunete tradiționale), durate variabile măsurate în cm. de bandă magnetică, peste 40 de intensități exact măsurate (nu numai cele cuprinse între ppp și fff), determinând o valoare practic infinită a efectelor. Dezvoltarea e. a cunoscut mai multe etape. Dintre acestea menționăm: muzica concretă* (lărgirea componentelor electronice prin înregistrări cu ajutorul microfonului a sunetelor și zgomotelor), reuniunea sunetelor electronice cu cele ale vocilor (1) și instrumentelor* muzicale după o normă proprie e. și apariția sintetizatorului* amer., care a sistematizat producerea automată a sunetelor și a unor structuri sonore. Dintre reprezentanții e. notăm pe Stockhausen, Pousseur, Křenek, Berio, Maderna. Între compozitorii români care folosesc sau scriu e. se numără Lucian Mețianu, Corneliu Cezar, Liviu Dandara, Iancu Dumitrescu, Adrian Enescu, Dinu Petrescu ș.a.

orgă electronică, instrument electrofon* de tipul orgii*. Este prevăzut cu o consolă de orgă, având unul sau mai multe manuale*, pedalier* și registre (II) cu aceleași denumiri ca la orgă. Sunetul este produs pe altă bază decât la orga tradițională și diferă de la un producător la altul (de unde și denumirea respectivelor o.: Ahlborn, Hammond, Lipp, Wurtlizer etc), pe principiul electromagnetic sau electrostatic, captând și amplificând vibrații produse de ancii* sau de discuri rotitoare sau, mai nou, pe bază electronică cu ajutorul unor generatori de sunete (tranzistori, lămpi, condensatori). Diferențierea timbrului* se realizează, la o. propriu-zisă, pe baza selectivă, prin programarea spectrului de bază. Registrele de armonice* superioare se obțin pe baza sistemului multiplex. Există difuzoare* pentru frecvențele* înalte, medii și grave. Reverberația* este reglabilă. Se poate obține un crescendo* de cea mai mare amploare. O. nu reprezintă o copie a unor orgi istorice. Fiind cu mult mai mică și mai ieftină decât orga clasică și putând fi transportată ușor și amplasată în orice sală, o. a cunoscut în ultimul timp o răspândire relativ mare, mai ales în orch. de muzică ușoară* și de jazz*. Dar pentru că nu poate atinge perfecțiunea atacului (1), nu are spectrul sonor și posibilitățile de mixaj [v. mixtură (2)] ale orgii cu tuburi, o. nu a putut înlocui clasicul instr. în redarea muzicii.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

ELECTRÓNICĂ (< fr. {i}) s. f. 1. Ramură a științei care se ocupă cu studiul fenomenelor legate de mișcarea electronilor și a ionilor în corpuri sau în câmpurile electrice și magnetice. 2. Ramură a tehnicii care se ocupă cu tehnologia construcției, studiul dispozitivelor și aparatelor care funcționează pe baza fenomenelor electronice (1); aceste dispozitive dau posibilitatea amplificării unor semnale electrice slabe, comandării automate a unor procese, acumulării și transmiterii informației. ♦ Ramură a industriei electrotehnice care se ocupă cu producerea dispozitivelor electronice.

ELECTRÓNIC, -Ă (< fr. {i}) adj. Care aparține electronilor sau electronicii, privitor la electroni sau la electronică, bazat pe electroni sau pe electronică. ◊ Circuit e. = circuit electric care conține elemente neliniare de circuit (ex. tuburi electronice, dispozitive semiconductoare). ◊ Nor e. = zonă de distribuție probabilistică a electronului în anumite domenii ale spațiului înconjurător nucleului atomic. ◊ Muzică e. = denumire dată, în general, muzicilor ce utilizează pentru compunerea, realizarea și executarea lor aparate electronice (instrumente, magnetofoane, sintetizatoare, calculatoare etc.); în sens restrâns, se referă la muzica ce utilizează în exclusivitate sunete realizate prin sinteză, înregistrate și combinate pe bandă magnetică, excluzând orice sursă de sunet tradițională. Reprezentanți: K. Stockhausen, H. Eimert, G.M. Koenig ș.a.

Intrare: electronică
substantiv feminin (F46)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • electronică
  • electronica
plural
genitiv-dativ singular
  • electronici
  • electronicii
plural
vocativ singular
plural
Intrare: electronic
electronic adjectiv
adjectiv (A10)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • electronic
  • electronicul
  • electronicu‑
  • electronică
  • electronica
plural
  • electronici
  • electronicii
  • electronice
  • electronicele
genitiv-dativ singular
  • electronic
  • electronicului
  • electronice
  • electronicei
plural
  • electronici
  • electronicilor
  • electronice
  • electronicelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

electronicăsubstantiv feminin

  • 1. Știință care studiază fenomenele legate de mișcarea în diferite medii a particulelor încărcate electric, interacțiunea dintre aceste particule, producerea lor etc., precum și construcția și studiul dispozitivelor și aparatelor care funcționează pe baza acestor fenomene. DEX '09 DEX '98 DN
    • 1.1. Ramură a tehnicii care se ocupă cu producerea dispozitivelor, aparatelor etc. electronice. DEX '09 DEX '98
      • diferențiere Ramură a electrotehnicii care studiază aplicațiile tehnice ale fenomenelor electromagnetice. DN
etimologie:

electronic, electronicăadjectiv

  • 1. Care aparține electronilor sau electronicii, privitor la electroni sau la electronică. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Fizică electronică. NODEX
    • 1.1. Care funcționează după legile electronicii. MDN '00
      • 1.1.1. Muzică electronică = muzică cu ajutorul generatoarelor de sunete electronice. MDN '00
    • 1.2. Care ține de electronică; bazat pe electronică. NODEX
      • format_quote Microscop electronic. Calculator electronic. NODEX
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.