ECTODERM, ectoderme, s. n. Învelișul extern al embrionului, din care se formează epiderma, sistemul nervos, organele de simț, porțiunile anterioare și posterioare ale tractului digestiv. ♦ Tegumentul extern al celenteratelor. – Din fr. ectoderme.

ectoderm sn [At: ENC. ROM. / Pl: ~e / E: fr ectoderme] 1 (Blg) Înveliș extern al embrionului, din care provin tegumentele și sistemul nervos Si: ectoblast (1). 2 Foiță epitelială externă a peretelui corpului la celenterate, formată dintr-un strat de celule Si: ectoblast (2).

ECTODERM, ectoderme, s. n. Învelișul extern al embrionului, din care provin tegumentele și sistemul nervos. ♦ Tegumentul extern al celenteratelor. – Din fr. ectoderme.

ECTODERM, ectoderme, s. n. Învelișul extern al embrionului în stadiile embrionare începînd cu stadiul de gastrulă. ♦ Tegumentul extern al animalelor celenterate.

ECTODERM s.n. Înveliș extern al embrionului celular; ectoblast. ♦ Tegument extern al celenteratelor. [< fr. ectoderme, cf. gr. ektos – în afară, derma – piele].

ECTODERM s. n. 1. înveliș extern al embrionului celular; ectoblast (1). 2. tegument extern al corpului celenteratelor. (< fr. ectoderme)

ECTODERM ~e n. Înveliș extern al embrionului. /<fr. ectoderme

ectoderm s. n., pl. ectoderme

ectoderm s. n., pl. ectoderme

ectoderm s. n., pl. ectoderme

ECTODERM s. (BIOL.) ectoblast.

ECTO- „exterior, extern, în afară”. ◊ gr. ektos „în afară” > fr. ecto-, it. id., engl. id., germ. ekto- > rom. ecto-. □ ~biont (v. -biont), s. n., organism fixat pe fața externă a corpului gazdei; ~blast (v. -blast), s. n., 1. Ectoderm. 2. Lob membranos situat în partea opusă cotiledonului; ~cardie (v. -cardie), s. f., anomalie congenitală constînd în situarea inimii în afara cardiei; ~carp (v. -carp), s. n., 1. Perete extern al pericarpului fructelor. 2. Corp de fructificație rezultat din straturile externe ale aparatului vegetativ; ~chelostomie (~kelostomie) (v. chelo-₁, v. -stomie), s. f., procedeu de tratare a herniei pe cale ventrală, prin deschiderea sacului herniar; ~cianoză (v. -cianoză), s. f., algotrofism pe suprafața externă sau în celulele moarte ale fanerogamelor; ~ciclic (v. -ciclic), adj., (despre tuburi cribrale) care se află în afara sclerogenului și sub țesutul epidermal; ~colostomie (v. colo-₁, v. -stomie), s. f., deschidere operatorie la nivelul epidermei, a unui segment de colon; ~crine (v. -crin), adj., s. f. pl., (substanțe toxice) emanate de plante; ~croic (v. -eroic), adj., (despre un pigment) situat pe suprafața celulei sau a hifelor; ~derm (v. -derm), s. n., 1. Înveliș extern al embrionului celular din care provin tegumentele și sistemul nervos. 2. Strat unicelular extern al peretelui corpului celenteratelor; ~dinamomorf (v. dinamo-, v. -morf), adj., (despre un sol) format sub acțiunea predominantă a factorilor climatici; ~endotrofic (v. endo-, v. -trofic), adj., care prezintă parazitism ectotrofic și endotrofic; ~fit (v. -fit), adj., s. f. pl., 1. adj., (Despre organisme vegetale) Care trăiește ca parazit la exteriorul unei plante. 2. s. f. pl., Paraziți vegetali pe fața externă a plantei gazdă. 3. s. f. pl., Paraziți vegetali de pe suprafața corpului uman; ~floic (v. -floic), adj., (despre un fascicul luminos) care este dispus central și acoperit cu țesut liberian; ~gen (v. -gen₁), adj., (despre o plantă) care parazitează pe suprafața corpului gazdă; ~geneză (v. -geneză), s. f., 1. Ontogeneză produsă de factori externi. 2. Dezvoltare embrionară în afara organismului (in-vitro); ~glie (v. -glie), s. f., pătură externă a tubului medular primitiv embrionar; ~mer (v. -mer), s. n., blastomer care participă la formarea ectodermului; ~mezoblast (v. mezo-, v. blast), s. n., pătură celulară embrionară din a cărei diferențiere rezultă ectoblastul și mezoblastul; ~mezoderm (v. mezo-, v. -derm), s. n., mezoderm derivat din ectodermul primar al unui blastodisc bilaminar sau gastrulă; ~morf (v. -morf), adj., (despre un tip somatic) caracterizat prin dezvoltarea exagerată a membrelor în raport cu trunchiul și a craniului în raport cu masivul facial; ~pag (v. -pag), s. m., făt teratologic dublu, caracterizat prin fuziunea pereților costosternali; ~plasmă (v. -plasmă), s. f., zonă citoplasmatică periferică hialină; sin. citohialoplasmă, hialoplasmă; ~plaste (v. -plast), s. n. pl., granule de cianoficină la algele albastre; ~sferă (v. -sferă), s. f., zonă exterioară a cromozomului; ~spor (v. -spor), s. m., spor format pe bazidie; ~stromă (v. -stromă), s. f., țesut format din hife miceliene, aflat pe suprafața organelor parazite; ~trof (v. -trof), adj., 1. Care trăiește pe suprafața altui organism animal sau vegetal. 2. Cu micoriză la care filamentele miceliene se dezvoltă numai în straturile superficiale ale rădăcinilor plantei gazdă; ~trop (v. -trop), adj., (despre o plantă) curbat în afară; sin. ectotropic; ~tropic (v. -tropic), adj., ectotrop*; ~zoar (v. -zoar), s. n., parazit de natură animală care trăiește pe suprafața corpului uman.