eșuare sf [At: S. C. ȘT. (IAȘI), 1956, 67 / P: e-șu-a~ / Pl: ~uări / E: eșua] 1 (Mrn) Așezare accidentală a unei nave cu chila pe un banc de nisip sau pe o stâncă Si: eșuat¹ (1). 2 (Mrn) Împotmolire a unor nave în urma devierii de la drumul navigabil Si: eșuat¹ (2). 3 (Rar) Rămânere a unor persoane pe o navă eșuată (1-2) Si: eșuat¹ (3). 4 Soldare a unor acțiuni cu un insucces Si: eșuat¹ (4). 5 Suferire a unui eșec (5) Si: eșuat¹ (5).

EȘUARE s.f. Acțiunea de a eșua și rezultatul ei; (spec.; mar.) împotmolire a unei nave în nisip. [< eșua].

EȘUA, eșuez, vb. I. Intranz. 1. (Despre vapoare; la pers. 3) A se așeza voit sau a se împotmoli în nisip sau într-un loc unde apa are o adâncime redusă. 2. Fig. A suferi un eșec, a da greș, a nu reuși, a nu izbuti. [Pr.: -șu-a] – Din fr. échouer.

eșua vi [At: CARAGIALE, O. VII / P: e-șu-a / Pzi: 1 ~uez, 3 ~uează / E: fr échouer] 1 (Mrn; d. nave) A se așeza, accidental, cu chila pe un banc de nisip sau pe o stâncă. 2 A rămâne împotmolit în urma devierii de la drumul navigabil, a apropierii prea mari de țărm, a scăderii nivelului mareelor. 3 (Rar; d. oameni) A se afla pe o navă care a eșuat (1-2). 4 (D. acțiunile oamenilor) A se solda cu un insucces. 5 (D. oameni) A suferi un eșec (5).

EȘUA, eșuez, vb. I. Intranz. 1. (Despre vapoare; la pers. 3) A se așeza voit sau a se împotmoli în nisip sau într-un loc unde apa are o adâncime redusă. 2. A suferi un eșec, a da greș, a nu reuși, a nu izbuti. [Pr.: -șu-a] – Din fr. échouer.

EȘUA, eșuez, vb. I. Intranz. (Despre acțiuni, planuri etc., p. ext. despre oameni) A nu izbuti, a suferi un eșec. Eșuînd în lovitura îndreptată împotriva lui Anghel... își vor îndrepta eforturile asupra lui Panait. V. ROM. decembrie 1953, 293. ♦ (Mar.; despre vapoare) A se împotmoli în nisip, a se înnămoli într-un loc unde apa nu e destul de adîncă. În timpul furtunii au eșuat două vapoare. – Pronunțat: -șu-a.

EȘUA vb. I. intr.1. (Despre nave) A se împotmoli în nisip, a se așeza cu fundul pe un banc de nisip. 2. (Fig.) A nu reuși, a nu izbuti, a avea un eșec. [Pron. -șu-a, p. i. 3,6 -uează, ger. -uînd. / < fr. échouer].

EȘUA vb. intr. 1. (despre nave) a se împotmoli în nisip într-un loc unde apa este mai puțin adâncă. 2. (fam.) a se împiedica (de un obstacol). 3. a suferi un eșec. 4. (fig.) a nu reuși. (< fr. échouer)

A EȘUA ~ez intranz. 1) (despre persoane) A suferi un eșec. 2) (despre acțiuni) A se termina printr-un eșec. 3) (despre nave) A se așeza (cu fundul) pe un banc de nisip; a se împotmoli în nisip. [Sil. e-șu-a] /<fr. échouer

*eșuéz, a -á v. intr. (fr. échouer). Nu reușesc, fac fiasco. Naufragiez. V. eșec.

eșuare (desp. -șu-a-) s. f., g.-d. art. eșuării (desp. -șu-ă-); pl. eșuări

eșuare (-șu-a-) s. f., g.-d. art. eșuării (-șu-ă-); pl. eșuări

eșuare s. f. (sil. -șu-a-), g.-d. art. eșuării (sil. -șu-ă-); pl. eșuări

eșua (a ~) (desp. -șu-a) vb., ind. prez. 1 sg. eșuez (desp. -șu-ez), 3 eșuează (desp. -șu-ea-), 1 pl. eșuăm (desp. -șu-ăm); conj. prez. 1 sg. să eșuez, 3 să eșueze; ger. eșuând (desp. -șu-ând)

eșua (a ~) (-șu-a) vb., ind. prez. 3 eșuează, 1 pl. eșuăm (-șu-ăm); conj. prez. 3 să eșueze (-șu-e-); ger. eșuând (-șu-ând)

eșua vb. (sil. -șu-a), ind. prez. 1 sg. eșuez, 3 sg. și pl. eșuează, 1 pl. eșuăm (sil. -șu-ăm); conj. prez. 3 sg. și pl. eșueze (sil. -șu-e-); ger. eșuând (sil. -șu-ând)

Eșuare ≠ reușire

EȘUA vb. v. cădea.

EȘUA vb. a cădea, a pica. (A ~ la examen.)

A eșua ≠ a izbuti, a reuși

A EȘUA a da chix, (d. planuri, proiecte etc.) a se duce de râpă, a face un fâs / o laie, a se lipi ca cocoșatul de gard, a pierde partida, (d. un proiect) a pica în bot, a-i pocni broasca.