DOBITÓC, -OÁCĂ, dobitoci, -oace, subst., adj. 1. S.n. Animal patruped (domestic). 2. S.m. și f., adj. (Peior.) (Om) care este lipsit de inteligență sau de bun-simț. – Din sl. dobytŭkŭ.
Sursa: DEX '98 | Trimisă de LauraGellner, 17 Jun 2004 | Greșeală de tipar

DOBITÓC s. v. animal.
Sursa: Sinonime | Trimisă de siveco, 4 Aug 2004 | Greșeală de tipar

dobitóc adj. m., (persoană) s. m., pl. dobitóci; f. sg. dobitoácă, pl. dobitoáce
Sursa: Dicționar ortografic | Trimisă de siveco, 10 Aug 2004 | Greșeală de tipar

dobitóc (animal) s. n., pl. dobitoáce
Sursa: Dicționar ortografic | Trimisă de siveco, 10 Aug 2004 | Greșeală de tipar

DOBIT//ÓC¹ ~oáce n. Animal domestic (mai rar sălbatic). /<sl. dobytucu
Sursa: NODEX | Trimisă de siveco, 21 Aug 2004 | Greșeală de tipar

DOBITÓ//C² ~ci m. fig. Persoană lipsită de inteligență și de bun-simț. /<sl. dobytuku
Sursa: NODEX | Trimisă de siveco, 21 Aug 2004 | Greșeală de tipar

dobitóc (dobitoáce), s.n. – 1. Animal. – 2. Prost, nătîng. Sl. dobytukŭ „avere, cîștig” (Miklosich, Slaw. Elem., 21; Miklosich, Lexicon, 168; Cihac, II, 97; Conev 57), cf. bg. dobituk, sb., cr. dobitak „cîștig”. Cf. dobîndi și, pentru evoluția semantică, lat. pecunia, sp. ganado. Cu sensul 2 pl. dobitoci (m.). – Der. dobitoacă, s.f. (femeie proastă); dobitocesc, adj. (de dobitoc); dobitocește, adv. (ca dobitocii); dobitoci, vb. (a face pe cineva dobitoc, a-l insulta); dobitocie, s.f. (prostie, tîmpenie); îndobitoci, vb. (a prosti, a abrutiza).
Sursa: DER | Trimisă de blaurb, 5 Aug 2007 | Greșeală de tipar