destrămare sf [At: POLIZU / V: (pop) dis~ / Pl: ~mări / E: destrăma] 1 Pierdere a rezistenței unor materiale textile, țesături sau obiecte țesute ori confecționate din fire împletite, prin rărirea, desfacerea neregulată și ruperea firelor (datorită uzurii sau utilizări necorespunzătoare) Si: deșirare, rărire, zdrențuire, (rar) destrămat¹ (1), dezlânare, (înv) rânjire, (reg) desfirare, sitire. 2 Răspândire în toate părțile a norilor, a ceței, a fumului etc. Si: împrăștiere, risipire, spulberare, (rar) destrămat¹ (2). 3 Slăbire sau pierdere a puterii, rezistenței Si: descompunere, (rar) destrămat¹ (3). 4 Pierdere a coeziunii Si: dezmembrare, (rar) destrămat¹ (4). 5 Desfacere în părți componente Si: dezmembrare, (rar) destrămat¹ (5). 6 (Înv) Destrăbălare (2). 7 (Ccr) Vorbe, fapte destrăbălate.

DESTRĂMARE, destrămări, s. f. Acțiunea de a (se) destrăma. 1. Desfacere, deșirare. 2. Descompunere, dizolvare, dezmembrare, împrăștiere. [Bătrînul] socotea planul lui drept începutul destrămării. REBREANU, R. I 48. 3. (Învechit) Dezmăț, desfrîu; faptă sau vorbă desfrînată. Lăsa oricare patimi ș-oricare destrămări Să-i treacă peste frunte. MACEDONSKI, O. I 267.

destrămare f. fig. desfrâu.

DESTRĂMA, destram, vb. I. 1. Refl. (Despre țesături sau obiecte țesute) A se zdrențui prin desfacerea neregulată și ruperea firelor din cauza uzurii sau a folosirii necorespunzătoare; a se rupe. ◊ Tranz. A destrăma o țesătură. ♦ Fig. A se răsfira, a se risipi. Niște nourași albi se destramă în aer. 2. Tranz. (Adesea fig.) A desface, a deșira un ghem, o împletitură etc. ♦ Tranz. A desfoia, a desface, a afâna un material textil fibros pentru a separa impuritățile și a-l pregăti pentru cardare. 3. Tranz. A mărunți semifabricatele fibroase (celuloza, maculatura etc.) în vederea transformării lor în pastă de hârtie. 4. Tranz. și refl. (Adesea fig.) A (se) descompune, a (se) desface în elementele componente; a (se) dizolva, a (se) dezmembra, a (se) nimici; p. ext. a slăbi. – Pref. des- + tramă.

dastrama^[1] v vz destrăma

destrăma [At: PSALT. 181 / V: (pop) dis~, (reg) ~rema, dăs~^[1] / Pzi: ~ram, (reg) ~mez / E: des- + tramă] 1-2 vtr (D. materiale textile, țesături sau obiecte țesute sau confecționate din fire împletite) (A face să-și piardă sau) a-și pierde rezistența prin rărire, desfacere neregulată și ruperea firelor (datorită uzurii sau unei utilizări necorespunzătoare) Si: a (se) desfira, a (se) deșira (2), a (se) rări, a (se) zdrențui, (rar) a (se) dezlâna, (înv) a (se) rânji, (reg) a (se) siti. 3 vt A deșira (1). 4 vr (D. nori, ceață, fum etc.) A deveni mai puțin compact prin răspândire în toate părțile Si: a se deșira (2), a se împrăștia, a se risipi, a se spulbera (4). 5-6 vtr (A face să-și piardă sau) a-și pierde puterea, rezistența Si: a (se) descompune. 7-8 vtr (A face să-și piardă sau) a-și pierde coeziunea, desfacându-se în părțile componente Si: a (se) dezmembra. 9 vt (Rar) A face să slăbească. 10 vr (D. ființe care formează o colectivitate sau d. colectivități) A se împrăștia. 11 vr (D. ființe care formează o colectivitate sau d. colectivități) A se răspândi în toate părțile. 12 vr (D. abstracte) A deveni mai puțin intens, mai puțin viu, mai puțin concentrat etc. sau a deveni mai slab (9, 10, 11) Si: a se atenua, a descrește, a se diminua, a se împuțina, a se micșora, a se reduce, a scădea, a slăbi, a se tempera², (înv) a se mici, (îvr) a se scurta, a se slei. 13 vr A lua sfârșit Si: a înceta, a dispărea. 14 vr A înceta să se manifeste, să se producă Si: a pieri. 15 vr (Înv; d. oameni) A se destrăbăla (1).

destrema v vz destrăma

distrăma v vz destrăma

distrămare sf vz destrămare

DESTRĂMA, destram, vb. I. 1. Refl. (Despre țesături sau obiecte țesute) A se zdrențui prin desfacerea neregulată și ruperea firelor datorită uzurii sau unei utilizări necorespunzătoare; a se rupe. ◊ Tranz. A destrăma o țesătură. ♦ Fig. A se răsfira, a se risipi. Niște nourași albi se destramă în aer. 2. Tranz. (Adesea fig.) A desface, a deșira un ghem, o împletitură etc. ♦ Tranz. A desfoia, a desface, a afâna un material textil fibros pentru a separa impuritățile și a-l pregăti pentru cardare. 3. Tranz. A mărunți semifabricatele fibroase (celuloza, maculatura etc.) în vederea transformării lor în paste de hârtie. 4. Tranz. și refl. (Adesea fig.), A (se) descompune, a (se) desface în elementele componente; a (se) dizolva, a (se) dezmembra, a (se) nimici; p. ext. a slăbi. – Des¹- + tramă.

DESTRĂMA, destram, vb. I. 1. Refl. (Despre țesături sau obiecte confecționate) A se zdrentui (prin desfacerea și ruperea firelor), a se rupe, a se strica. Covorul s-a destrămat. ◊ Tranz. Trebui a destrăma toată pînza. NEGRUZZI, S. I 267. ◊ Fig. Pămîntul ca un strai se va destrăma. SADOVEANU, D. P. 179. Întunericul se destramă, Material, ca țesăturile de scamă. CAMIL PETRESCU, V. 38. Trebuie să mă scot la aer ca un covor bătrîn îmbîcsit de molii, aminteri simt că mă destram. CARAGIALE, O. VII 41. ♦ Fig. A se răsfira. Cîțiva nori albi și spumoși se destrămau, închipuind imagini nelămurite. BOGZA, C. O. 285. Niște nourași albi se destrămară în aer. GALACTION, O. I 160. Și numai părul proaspăt, ca un regret de aur, Se destrăma pe creștet, zadarnic de frumos. LESNEA, I. 142. 2. Tranz. A deșira, a desfira (o împletitură, un ghem etc.). (Fig.) Razele piezișe... destrămau tortul brumelor în toate fețele curcubeului. M. I. CARAGIALE, C. 40. ◊ Refl. Fig. În poiana de aramă, Firul vorbei se destramă Pe nebăgate de seamă. DEȘLIU, M. 61. 3. Tranz. A desface, a descompune (în elementele componente); a risipi, a dizolva, a dezmembra, a sfărîma, a distruge, a nimici; p. ext. a slăbi. Dintre cele trei regimente trebuie să scoți neapărat regimentul III, pe care Solomon și Odobescu l-au demoralizat și destrămat. CAMIL PETRESCU, B. 134. ◊ Fig. Ți-ai destrămat durerea din priviri. TULBURE, V. R. 36. Nu vă trebuiască avuție... Că vin furii și vi le fură și moliile să vi le destrame. CAMILAR, T. 124. Nu vrei să destrami impresia puternică și suavă pe care ai încercat-o în momentul acela. PAS, Z. I 181. ◊ Refl. Obștia dată lui în seamă se destrămase. CAMILAR, T. 148. De la o vreme coloanele nu au mai păstrat distanța prevăzută. S-au destrămat. PAS, Z. III 54. A simțit că magazia în care a stat închis se destramă, fuge în mii de direcții. SAHIA, N. 83. ◊ Refl. Fig. Simt cum se destramă în mine tot ce-am zidit, tot ce-am crezut... Am fost un lucru oarecare, în mînile celor mari... Ca o biciușcă în mîna căruțașilor, CAMILAR, N. I 157. ♦ Refl. Fig. A se frînge, a se sfîșia. Și sufietu-i de mîngîiere dornic S-a destrămat, învins de nebunie. CAZIMIR, L. U. 63.

A SE DESTRĂMA pers. 3 se destramă intranz. 1) (despre materiale textile fibroase sau obiecte din astfel de materiale) A se zdrențui (prin uzare), în special pe la margini, prin desprinderea firelor unul de altul. 2) (despre comunități) A-și pierde coeziunea internă; a se dezmembra; a se dezagrega; a se dezarticula; a se descompune. 3) (despre visuri, speranțe etc.) A înceta să mai existe; a se spulbera; a se risipi. /des- + fr. trame

A DESTRĂMA destram tranz. 1) A face să se destrame. 2) (materiale textile fibroase) A desface îndepărtând fir de fir în vederea unei prelucrări ulterioare. /des- + fr. trame

destrămà (distrămà) v. 1. a desface firele: a destrăma pânza; 2. a desface în genere: furtunelor dă sborul pământul de-l destramă EM. [V. întrămà].

distrămà v. Mold. V. destrămà.

destrám și distrám, a -trămá v. tr. (d. tramă, va și în-tram). Desfac firele, scămoșez. Fig. Desfac, stric. V. refl. Vechĭ. Slăbesc, perd puterea. – Și -ăm.

distrám V. destram.

destrămare s. f., g.-d. art. destrămării; pl. destrămări

destrămare s. f., g.-d. art. destrămării; pl. destrămări

destrămare s. f., g.-d. art. destrămării; pl. destrămări

destrăma (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. destram, 2 sg. destrami, 3 destramă; conj. prez. 1 sg. să destram, 3 să destrame; imper. 2 sg. afirm. destramă

destrăma (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. destram, 2 sg. destrami, 3 destramă; conj. prez. 3 să destrame

destrăma vb., ind. prez. 1 sg. destram, 2 sg. destrami, 3 sg. și pl. destramă; conj. prez. 3 sg. și pl. destrame

destrăma (ind. prez. 1 sg. destram)

destrăm, -trămi 2.

destrăma (destram, destrămat), vb. – A se rupe, a se zdrențui, a se desface o țesătură. – Mr. distrămedz, distrămare, megl. distram. Lat. *dĭstramāre, de la trama (P. Papahagi, Notițe, 19; Pascu, I, 171; Tiktin), cf. mr. tramă „urzeală”; sau, mai probabil, de la tramă, care trebuie să fi existat în rom. veche și care astăzi se folosește ca neol. – Der. destrămătură, s. f. (fire rupte sau destrămate dintr-o țesătură).

DESTRĂMARE s. v. dezmembrare.

DESTRĂMARE s. 1. deșirare. (~ unei țesături.) 2. (rar) dezlânare. (~ unui pulover de lână.)

DESTRĂMARE s. 1. deșirare. (~ unei țesături.) 2. (rar) dezlînare. (~ unui pulover de lînă.)

destrămare s. v. DEZMEMBRARE.

DESTRĂMA vb. v. dezmembra, sfărâma.

DESTRĂMA vb. 1. a (se) deșira, (reg.) a (se) desfira, a (se) strica, (înv.) a (se) rânji. (O țesătură care s-a ~.) 2. v. rări. 3. a se rări, (rar) a se dezlâna. (O vestă de lână care s-a ~.) 4. v. risipi.

DESTRĂMA V vb. 1. a (se) deșira, (reg.) a (se) desfira, a (se) strica, (înv.) a (se) rînji. (O țesătură care s-a ~.) 2. a se rări, (prin Olt.) a se siti. (Pînza s-a ~.) 3. a se rări, (rar) a se dezlîna. (O vestă de lînă care s-a ~.) 4. a (se) împrăștia, a (se) risipi, a (se) spulbera, (Olt.) a (se) vărzui, (înv.) a (se) rășchira, (pop. fig.) a (se) răzbuna. (După ploaie norii s-au ~.)

destrăma vb. v. DEZMEMBRA. SFĂRÎMA.