deslușire sf [At: VĂCĂRESCUL, GR. 147/14 / V: (îvr) dăs~, dos~, desclu~, doslo~ / Pl: ~ri / E: desluși] 1 Distingere a unui sunet, zgomot etc. Si: deslușit¹ (1), deslușeală (1). 2 (Pex) Auzire clară Si: deslușit¹ (2), deslușeală (2). 3 Vedere în semiîntuneric sau într-un spațiu slab luminat Si: deslușit¹ (3), deslușeală (3). 4 Apariție clară a conturului datorită unei surse de lumină Si: deslușit¹ (4), deslușeală (4). 5 Desprindere a unei idei, noțiuni, probleme dintr-un complex de idei, probleme, noțiuni Si: deslușit¹ (5), deslușeală (5). 6 Clarificare a unei probleme Si: deslușit¹ (6), deslușeală (6). 7 Lămurire a cuiva Si: deslușit¹ (7), deslușeală (7). 8 Lămurire asupra unui lucru Si: deslușit¹ (8), deslușeală (8). 9 Desprindere cu claritate Si: deslușit¹ (9), deslușeală (9). 10 Descifrare. 11 (Înv) Citire. 12 (Îlav) Cu ~ În mod clar Si: explicit, limpede.

DESLUȘIRE, deslușiri, s. f. Acțiunea de a desluși; lămurire, explicație. Din a opta zi, băiatul începu să rărească scrisul. Și chiar pînă atunci le dase prea puține deslușiri: gazda bună, birt bun; era mulțumit. BASSARABESCU, v. 21. ♦ (Neobișnuit) Comentare, interpretare. Deslușiri de versuri [titlu]. MACEDONSKI, O. I 421.

dăsluși v vz desluși

dăslușire sf vz deslușire

descluși v vz desluși

desluși [At: CANTEMIR, HR. 136 / V: (înv) dăs~, dos~, (reg) ~sclu~, (îvr) dosloși^[1] / Pzi: ~șesc / E: bg дослушать] 1 vt (C.i. un sunet, un zgomot) A distinge. 2 vt (Pex) A auzi. 3 vt A vedea în semiîntuneric sau într-un spațiu slab luminat. 4 vt (Subiectul este o sursă de lumină) A face să apară clar conturul Si: a contura. 5 vt (C.i. idei, probleme, noțiuni etc.) A desprinde dintr-un complex (de idei, probleme, noțiuni etc). 6 vt (Pex) A face să devină clar, limpede, explicit Si: a clarifica, a elucida, a lămuri. 7 vr (D. idei, probleme) A deveni limpede, explicit Si: a clarifica. 8 vt (C.i. omul) A face să înțeleagă Si: a lămuri. 9 vr A se lămuri asupra unui lucru, fapt etc. Si: a-și explica, a înțelege. 10-11 vtr A (se) desprinde clar. 12 vt A descifra. 13 vt (Înv) A citi. modificată

dosloși v vz desluși^[1] modificată

dosloșire sf vz deslușire^[1] modificată

dosluși v vz desluși^[1] modificată

doslușire sf vz deslușire^[1] modificată

DESLUȘI, deslușesc, vb. IV. Tranz. 1. A distinge, a deosebi, a prinde cu urechea; a auzi. Dintre toate tunurile care trăgeau... Filipoiu desluși unul cu un geamăt sec. CAMILAR, N. I 297. Din cauza lacrimilor nu mai desluși cuvintele. SAHIA, N. 90. 2. A distinge, a deosebi, a recunoaște, a percepe (cu ochii); a vedea, a observa în semiîntuneric sau într-o lumină slabă. Cu ochii ațintiți prin noaptea sumbră, Deslușim Urcînd spre noi o umbră. CAMIL PETRESCU, V. 46. Cînd m-am ridicat în sus, doi haidamaci sar de după colibă-n fața mea. Eu, buimac nițel de somn, nu i-am putut desluși deodată bine. SANDU-ALDEA, U. P. 104. ◊ Fig. Azi le-aș putea desluși [faptele], numai dacă mi s-ar vopsi în alb cele mai bune și în negru cele rele. CAMIL PETRESCU, T. I 356. ◊ Refl. impers. În livadă se deslușiră în curînd pomii încărcați de floare. SADOVEANU, O. V. 417. La stînga se deslușea mai bine incendiul de la Lespezi, parcă s-ar fi apropiat și s-ar fi înviorat. REBREANU, R. II 159. ♦ A scoate la lumină, a face să iasă în evidență, a reliefa. Focul... lumina omul, deslușea amănunțimile. CONTEMPORANUL, V_II 194. ♦ A descifra, a citi. Gîngăvea glasul celui mai vechi dintre baci, deslușind cu caznă slovele ceaslovului. CAMILAR, T. 14. 3. A desprinde dintr-un complex de idei, a descurca, a clarifica, a lămuri, a limpezi, a înțelege. Vorbea cu ironie despre stăruințele mele de a desluși chestia influenței mediului asupra artistului. GHEREA, ST. CR. II 16. ◊ (Cu pronumele în dativ) Mehmet Padișah... dorea pe Rabia Gülnuk, fără a-și putea încă desluși dacă făgăduința pe care o dăduse privea o moarte de om ori un colan de mărgăritare. SADOVEANU, Z. C. 275. Niciodată n-am putut să-mi deslușesc lămurit aceste două cuvinte: moarte și nimicire. RUSSO, O. 136. ◊ Refl. (Subiectul este lucrul clarificat) Toate i se deslușiră și-i veni în minte popasul în colonie. SADOVEANU, P. M. 244. După cîtva timp, un gînd se desluși bine în mintea lui. SANDU-ALDEA, U. P. 180. Cîte lucruri, neînțelese bine pe-atunci, i se deslușeau acum în minte. VLAHUȚĂ, O. A. III 14. ♦ Refl. A se lămuri, a se clarifica (asupra unui lucru). Afurisita de gramatică îmi scoate peri albi... poate cu tine, care ai trecut pe la părintele Duhu, să mă pot desluși. CREANGĂ, A. 87. ♦ (Complementul indică lucrul explicat) A explica, a face pe cineva să priceapă. Pantalemon se așezase pe bancă și-i deslușea agitat faptele sale lui Micluț. DUMITRIU, V. L. 80. Sava ne desluși între altele că nevasta e la ogor, că a prins-o acolo furtuna și că trebuie să pice dintr-o clipă în alta. C. PETRESCU, S. 30. ◊ (Complementul indică persoana căreia i se explică) Pe Roșul ți-am dăruit, Dar nu mi te-am deslușit Că nu-l poate-ncălica Decît stăpîn’su, Corbea. TEODORESCU, P. P. 530.

A DESLUȘI ~esc tranz. 1) (ființe, lucruri, sunete) A identifica după anumite semne caracteristice (de altele de același fel); a distinge; a discerne; a deosebi; a desprinde; a diferenția. 2) (probleme, chestiuni, situații confuze) A face clar; a lămuri; a limpezi; a clarifica; a elucida. 3) (texte scrise într-o limbă străină) A face înțeles; a descifra. /<bulg. doslušam

deslușì v. a explica, a elucida. [Rus. DOSLUŠATl].

deslușésc v. tr. (rus. do-slúšatĭ, a auzi, a asculta pînă la urmă, d. vsl. sluti-slovon-slyšati-slyšon. Cp. cu destoĭnic, îld. do-. V. slugă, slavă, slovă). Disting, deosebesc (cu urechea, cu ochĭu): a desluși vorbele uneĭ limbĭ, o scrisoare ștearsă. Lămuresc, clarific, explic: deslușește-mĭ această problemă. Lămuresc, fac să priceapă: deslușește-mă! V. descifrez.

deslușire s. f., g.-d. art. deslușirii; pl. deslușiri

deslușire s. f., g.-d. art. deslușirii; pl. deslușiri

deslușire s. f., g.-d. art. deslușirii; pl. deslușiri

desluși (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deslușesc, 3 sg. deslușește, imperf. 1 deslușeam; conj. prez. 1 sg. să deslușesc, 3 să deslușească

desluși (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deslușesc, imperf. 3 sg. deslușea; conj. prez. 3 să deslușească

desluși vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. deslușesc, imperf. 1 sg. deslușea; conj. prez. 3 sg. și pl. deslușească

desluși (conj. deslușească)

deslușesc, -șească 3 conj., -șeam 1 imp.

DESLUȘIRE s. 1. v. distingere. 2. v. lămurire. 3. v. claritate.

DESLUȘIRE s. 1. percepere. (~ obiectelor.) 2. clarificare, dezlegare, elucidare, explicare. explicație, lămurire, limpezire, precizare, rezolvare, soluție, soluționare, (înv.) pliroforie, răspicare, (fig.) cheie, descîlcire. (~ unei probleme încurcate.) 3. claritate, limpezime. (~ unei imagini.)

DESLUȘI vb. 1. v. distinge. 2. v. profila. 3. v. deosebi. 4. v. auzi. 5. v. lămuri. 6. v. rezolva.

DESLUȘI vb. 1. a distinge, a percepe, (rar) a pricepe. (Se făcuse ziuă și ~ bine obiectele.) 2. a se contura, a se delimita, a se desena, a se distinge, a se evidenția, a se preciza, a se profila, a se proiecta, a se reliefa. (Acum imaginea ei se ~ în lumina apusului.) 3. a deosebi, a diferenția, a discerne, a discrimina, a distinge, (înv. și pop.) a osebi, (Ban., Transilv. și Maram.) a deschilini, (fig.) a cerne. (Poate ~ cu ușurință culorile.) 4. a auzi. (~ un strigăt prin ploaie.) 5. a (se) clarifica, a (se) descurca, a (se) elucida, a (se) explica, a (se) lămuri, a (se) limpezi, a (se) preciza, (înv.) a (se) pliroforisi, a (se) răspica, a (se) sfeti, (fig.) a (se) descîlci, a (se) lumina. (Problema a fost ~.) 6. a clarifica, a descifra, a dezlega, a explica, a lămuri, a limpezi, a rezolva, a soluționa. (A ~ enigma.)

desluși (deslușesc, deslușit), vb. – A distinge, a recunoaște. – 2. A lămuri, a explica. Sl. (rus.) doslušati „a asculta pînă la sfîrșit” (Cihac, II, 100; Candrea; Scriban), cu schimbare de pref. ca în desăvîrși sau destoinic. – Der. deslușit, adv. (clar); deslușitor, adj. (explicativ); deslușeală, s. f. (explicație, lămurire); nedeslușit, adj. (obscur; adv., neclar).