DERVIȘ, derviși, s. m. Călugăr musulman. – Din tc. derviș.

derviș sm [At: M. COSTIN, ap. CADE / V: (înv) dirviciu / Pl: ~i / E: tc derviş] 1 Călugăr musulman (cerșetor). 2 (Tcî; îc) ~-aga Un fel de judecător.

DERVIȘ, derviși, s. m. Călugăr musulman (cerșetor). – Din tc. derviș.

DERVIȘ, derviși, s. m. Călugăr musulman. Peste altă jumătate de ceas, mai leneș decît un derviș... stăteam lungit la umbră, cu capul pe desagi. HOGAȘ, M. N. 76. Dervișul de la Meca... Primblînd ochi cu durere pe morți, jur împrejur, Spre cer a sale brațe le-au ridicat. ALECSANDRI, P. III 353.

DERVIȘ ~i m. Călugăr (cerșetor) la musulmani. /<turc. derviș

derviș m. călugăr mahomedan.

dervíș m. (turc. [d pers.] derviș, d. der, poartă, și viș, culcat, adică „sărac”. V. derbedeŭ). Călugăr musulman.

dirviciu sm vz derviș

derviș s. m., pl. derviși

derviș s. m., pl. derviși

derviș s. m., pl. derviși

derviș (derviși), s. m. – Călugăr musulman. – Mr. dirviș. Tc. derviș (Șeineanu, III, 46; Lokotsch 496; Ronzevalle 90), în parte prin intermediul fr. derviche.

derviș, derviși s. m. Călugăr musulman din secta sufiștilor, care se împart în două categorii: peregrini și sedentari, locuind în m-ri conduse de un șeic; sunt grupați de asemenea în mai multe ordine (frății sau corporații), care începând din sec. 11, s-au organizat într-o ierarhie ecleziastică. – Din tc. derviș.