DEMOCRAȚIE, democrații, s. f. Formă de guvernare în care supremația aparține poporului – Din fr. démocratie.

democrație sf [At: (a. 1645), HERODOT, 325 / V: (înv) ~ați^[1], ~atie, ~țiune, di~ / Pl: ~ii / E: fr démocratie, cf gr δημοκρατία] 1 Formă de organizare și de conducere politică a societății, bazată pe principiul exercitării puterii de către popor. 2 (Îs; iuz) ~ socialistă Formă de organizare politică a societății caraterizată prin participarea poporului la conducerea societății și bazată pe proprietatea socială asupra mijloacelor de producție. 3 (Îs) ~ internă de partid Parte integrantă a centralismului democratic, caracteristică partidului marxist-leninist, potrivit căreia membrii partidului aveau dreptul de a participa efectiv la rezolvarea problemelor legate de politica partidului și de viața internă de partid. 4 Concepție politică potrivit căreia puterea trebuie să fie exercitată de către popor.

DEMOCRAȚIE, democrații, s. f. Formă de organizare și de conducere a unei societăți, în care poporul își exercită (direct sau indirect) puterea. – Din fr. démocratie.

DEMOCRAȚIE, democrații, s. f. Formă de organizare a statului în care puterea este exercitată de popor; ea este indisolubil legată de dictatura clasei în mîna căreia se găsește puterea de stat, ceea ce determină natura orînduirii respective. ◊ Democrație sovietică (sau socialistă) = formă superioară de organizare a statului (realizată în U.R.S.S.), în care puterea aparține poporului muncitor care și-o exercită prin Sovietele de deputați; ea îndeplinește funcțiile dictaturii proletariatului, conducînd masele muncitoare în lupta pentru construirea comunismului. Expresia consecventă pînă la capăt a democratismului socialist este democrația sovietică, cea mai înaltă formă a democrației, democrația întregului popor. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 526. Crearea unității politice și morale a societății sovietice constituie una din cele mai mărețe cuceriri ale democrației sovietice. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 388, 1/5. Democrație populară = formă de organizare a statului apărută într-o serie de țări din Europa și din Asia în urma victoriilor istorice ale Uniunii Sovietice în cel de-al doilea război mondial și a mișcării de eliberare a poporului; ea îndeplinește funcțiile dictaturii proletariatului în perioada de trecere de la capitalism la socialism. Regimul nostru de democrație populară dobîndește pe zi ce trece o bază tot mai trainică. El îndeplinește cu succes funcțiile dictaturii proletariatului. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 308. Partidul a condus victorios pe oamenii muncii în lupta pentru răsturnarea puterii exploatatorilor, pentru făurirea regimului de democrație populară. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2757. Democrație burgheză (sau capitalistă) = formă de organizare a statului în care parlamentarismul constituie o acoperire a dominației clasei capitaliste asupra oamenilor muncii. Democrație internă de partid = principiu organizatoric al partidelor comuniste și muncitorești care asigură dreptul masei membrilor de partid de a participa efectiv la rezolvarea tuturor problemelor în legătură cu politica partidului și cu viața de partid, de a alege organele de conducere și de a controla activitatea lor, de a desfășura larg critica și autocritica și contribuie la întărirea legăturii partidului cu masele; el este o parte componentă a centralismului democratic. Democrația internă de partid creează condițiile dezvoltării activității și inițiativei organizațiilor și ale membrilor de partid, ale răspunderii lor față de soarta politicii partidului. SCÎNTEIA, 1954, nr. 3101. Democrație internă (p. ext. în sistemul de organizare al organizațiilor de masă). Critica și autocritica au contribuit la întărirea conducerii gospodăriilor colective, la întărirea democrației interne. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 624. Desfășurarea alegerilor trebuie să contribuie în același timp la întărirea și dezvoltarea la un nivel mai mare a democrației muncitorești în sindicate. SCÎNTEIA, 1949, nr. 1321.

DEMOCRAȚIE s.f. Formă de organizare și conducere politică a societății în care puterea supremă este exercitată de popor. [Gen. -iei, var. democrațiune s.f. / < fr. démocratie, it. democrazia, cf. gr. demokratia < demos – popor, kratos – putere].

DEMOCRAȚIE s. f. formă de organizare politică a societății care proclamă principiul deținerii puterii de către popor. ◊ ~ sclavagistă = tip de democrație în care puterea era exercitată de stăpânii de sclavi; ~ burgheză = formă specifică orânduirii capitaliste, prin care se încearcă să se asigure libertatea și egalitatea generală a cetățenilor în fața legilor; ~ populară = formă de democrație apărută într-o serie de țări din Europa și Asia, după cel de-al doilea război mondial, în care puterea aparține clasei muncitoare în alianță cu țărănimea și alte categorii de oameni ai muncii; ~ internă de partid = principiu organizatoric al partidului marxist-leninist potrivit căruia toți membrii săi ar avea dreptul de a participa efectiv la rezolvarea problemelor legate de politica partidului și de viața internă de partid; ~ economică = democrație care presupune participarea sistematică directă sau prin reprezentanți (inclusiv manageri), liber și expres aleși ai poporului, la conducerea și realizarea procesului de producție, repartiție și schimb la toate nivelurile economiei. (< fr. démocratie, gr. demokratia)

DEMOCRAȚIE ~i f. 1) Formă de organizare și de conducere politică a societății, care proclamă suveranitatea poporului. 2) Formă de guvernare a statului, bazată pe separația puterilor și pe votul universal. 3) Stat căruia îi este proprie o astfel de organizare. 4) Metodă de conducere a unui colectiv, care asigură participarea tuturor membrilor la luarea deciziilor importante. [Art. democrația; G.-D. democrației; Sil. -ți-e] /<fr. démocratie

democrație f. guvern în care poporul e suveran: Franța modernă e o democrație.

*democrațíe f. (vgr. demokratía, d. demos, popor și kratos, putere. V. aristocrație). Societate în care guvernează poporu întreg: Pericle organiză democrația la Atena. Poporu, clasele populare. – Democrația poate deveni ușor demagogie, ceĭa ce se întîmplă și des. Ia trebuie să fie posibilitatea de a da fie-căruĭa locu care i se cuvine după muncă (merit, valoare).

democrati sf vz democrație

democratie sf vz democrație

democrațiune sf vz democrație

dimocrație sf vz democrație

DEMOCRAȚIUNE s.f. v. democrație.

democrație (desp. -mo-cra-) s. f., art. democrația, g.-d. art. democrației; pl. democrații, art. democrațiile (desp. -ți-i-)

democrație (-mo-cra-) s. f., art. democrația, g.-d. art. democrației; pl. democrații, art. democrațiile

democrație s. f. (sil. -cra-), art. democrația, g.-d. art. democrației; pl. democrații, art. democrațiile

democrație (democrații), s. f. – Formă de organizare și conducere a unei societăți în care poporul își exercită direct puterea. Fr. démocratie, și înainte (sec. XVIII) din gr. δημοϰρατεία (Ga’ldi 172). – Der. (din fr.) democrat, adj.; democratic, adj.; democratiza, vb.

DEMO- „popor, populație, colectivitate”. ◊ gr. demos „populație, popor” > fr. demo-, it. id., germ. id., engl. id. > rom. demo-. □ ~crat (v. -crat), s. m. și f., (adept) al democrației; ~crație (v. -crație), s. f., formă politică de organizare a societății, în care puterea este exercitată de masele populare; ~fobie (v. -fobie), s. f., teamă patologică de aglomerațiile de oameni; ~graf (v. -graf), s. m. și f., specialist în demografie; ~grafie (v. -grafie), s. f., disciplină socială care studiază statistic fenomenele și procesele din cadrul colectivităților umane; ~logie (v. -logie₁), s. f., știință care studiază creațiile și tradițiile populare; sin. demopsihologie; ~metrie (v. -metrie₁), s. f., demografie teoretică; ~psihologie (v. psiho-, v. -logie₁), s. f., demologie*; ~scopie (v. -scopie), s. f., disciplină care are ca obiect cunoașterea opiniei publice prin mijloace statistice; ~tehnografie (v. tehno-, v. -grafie), s. f., tehnică a descrierii fenomenelor folclorice.