20 de definiții pentru demnitate

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

DEMNITATE, (2) demnități, s. f. 1. Calitatea de a fi demn, atitudine demnă (2); autoritate morală, prestigiu. ♦ Gravitate, măreție. 2. Funcție sau însărcinare înaltă în stat; rang. – Din lat. dignitas, -atis (după demn).

demnitate sf [At: ȚICHINDEAL, A. M. 54/25 / V: (înv) dign~ / Pl: ~tăți / E: lat dignitas, -atis cf demn] 1 Calitate de a fi demn (3-8). 2 Atitudine demnă (3-8). 3 Gravitate. 4 Măreție. 5 Funcție sau însărcinare înaltă în stat Si: rang.

DEMNITATE, (2) demnități, s. f. 1. Calitatea de a fi demn, atitudine demnă (2); autoritate morală, prestigiu. ♦ Gravitate, măreție. 2. (Mai ales la pl.) Funcție sau însărcinare înaltă în stat; rang. – Din lat. dignitas, -atis (după demn).

DEMNITATE, (2) demnități, s. f. 1. Calitatea de a fi demn, atitudine demnă (2); prestigiu, autoritate morală. E la mijloc însă altceva, peste care d-ta ai trecut cu demnitate. GALACTION, O. I 658. Ioana îl privește surprinsă, aproape indignată, dar rămîne în tonul ei obicinuit, de demnitate rece. CAMIL PETRESCU, T. I 98. El descoperi fiecărui individ legea libertății, a demnității. BĂLCESCU, O. II 9. ♦ Gravitate, măreție. Vigoare în loc de grație, demnitate în loc de frumusețe, strictă exactitate la reproducerea naturii omenești în loc de forme estetice ideale, iată calitățile ce caracteriză stilul sculpturii din timpul lui Traian. ODOBESCU, S. III 75. 2. (Azi rar) Funcție sau însărcinare înaltă în stat; rang.

DEMNITATE s.f. 1. Calitatea de a fi demn; prestigiu. ♦ Gravitate, măreție. 2. Post, funcție, situație sau grad mare în stat, într-o mare organizație etc. [Cf. lat. dignitas, fr. dignité, după demn].

DEMNITATE s. f. 1. calitatea de a fi demn; prestigiu. ◊ gravitate, măreție. 2. înaltă funcție de stat. (după lat. dignitas, fr. dignité)

DEMNITATE ~ăți f. 1) Caracter demn; destoinicie. 2) Atitudine demnă. 3) Comportare demnă. 4) Înaltă funcție de stat. [Art. demnitatea; G.-D. demnității] /<lat. dignitas, ~atis

demnitate f. 1. mărire, nobleță: demnitate de caracter; 2. funcțiune înaltă într’un Stat: demnitate regală.

*demnitáte f. (lat. dignitas, -átis, după rom. demn). Calitatea de a fi demn. Nobleță, gravitate în purtare: demnitate de caracter. Funcțiune înaltă. – Rar și dignitate.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

demnitate s. f., g.-d. art. demnității; (poziții sociale) pl. demnități

demnitate s. f., g.-d. art. demnității; pl. demnități

demnitate s. f., g.-d. art. demnității; pl. demnități

demnitate, -tăți (ținută demnă; funcțiune însemnată).

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

DEMNITATE s. 1. poziție, rang, treaptă, (înv.) cin, dregătorie, ifos, orânduială, ședere, vrednicie. (Ocupă o ~ înaltă în stat.) 2. v. titlu. 3. v. onoare.

DEMNITATE s. 1. poziție, rang, treaptă, (înv.) cin, dregătorie, ifos, orînduială, ședere, vrednicie. (Ocupă o ~ înaltă în stat.) 2. rang, titlu, (înv.) spiță, stat. (~ de baron.)

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

DEMNITATE. Subst. Demnitate, dignitate (rar), onoare, prestigiu, autoritate, vază, prestanță; gravitate, sobrietate, seriozitate. Renume, reputație, nume (bun), faimă, celebritate; glorie, fală, mărire, slavă. Valoare, preț, merit. Însemnătate, importanță. Respect, respectabilitate, respectare, stimă, cinste, cinstire, onorabilitate (rar), prețuire, considerație, deferență, condescendență. Mîndrie, amor propriu. Adj. Demn, onorabil, prestigios, de prestigiu, de vază, cu autoritate, autoritar, impunător, cu prestanță; grav, serios, sobru, solemn. Ales, distins, renumit, cu renume, cunoscut, numit (înv.), vestit, marcant, cu reputație, reputat, faimos, celebru; plin de glorie, glorios, preamărit, slăvit. Valoros, de preț, merituos. Însemnat, important, de vază. Respectabil, onorabil, stimabil, vrednic de stimă; respectat, stimat, cinstit. Respectuos, reverențios, deferent, condescendent. Mîndru, fudul. Vb. A fi demn; a se purta cu demnitate, a avea o comportare demnă. A se respecta, a-și păstra demnitatea, a-și cunoaște valoarea, a avea sentimentul propriei demnități. A cuceri (a ciștiga) prestigiu (respect, reputație). A fi prețuit (respectat, apreciat). A respecta, a stima, a cinsti, a prețui, a aprecia, a onora, a face cinste (cuiva), a face onoare (cuiva). Adv. Cu demnitate, cu prestanță, cu respect, cu stimă; cu cinste, cu prețuire, cu considerație. V. cinste, glorie, importanță, reputație, respect.

Intrare: demnitate
demnitate substantiv feminin
substantiv feminin (F117)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • demnitate
  • demnitatea
plural
  • demnități
  • demnitățile
genitiv-dativ singular
  • demnități
  • demnității
plural
  • demnități
  • demnităților
vocativ singular
plural
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

demnitate, demnitățisubstantiv feminin

  • 1. (numai) singular Calitatea de a fi demn, atitudine demnă; autoritate morală. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote E la mijloc însă altceva, peste care d-ta ai trecut cu demnitate. GALACTION, O. I 658. DLRLC
    • format_quote Ioana îl privește surprinsă, aproape indignată, dar rămîne în tonul ei obicinuit, de demnitate rece. CAMIL PETRESCU, T. I 98. DLRLC
    • format_quote El descoperi fiecărui individ legea libertății, a demnității. BĂLCESCU, O. II 9. DLRLC
    • 1.1. Gravitate, măreție. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
      • format_quote Vigoare în loc de grație, demnitate în loc de frumusețe, strictă exactitate la reproducerea naturii omenești în loc de forme estetice ideale, iată calitățile ce caracteriză stilul sculpturii din timpul lui Traian. ODOBESCU, S. III 75. DLRLC
  • 2. Funcție sau însărcinare înaltă în stat. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    sinonime: rang
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.