decurs², ~ă a [At: F (1871), 239 / Pl: ~rși, ~e / E: decurge] 1 Care a evoluat într-un fel. 2 Care s-a desfășurat. 3 Care a apărut ca o consecință logică.

decurs¹ sn [At: IST. M. X/20 / Pl: ~uri / E: decurge] 1-4 Decurgere (1-4). 5 (Cu referire la o perioadă de timp; îlpp) În ~ de (sau în, ori rar, prin) ~ul Pe parcursul.

* DECURS sbst. Curs, durată, interval, succesiunea timpului: în ~ul vieții [decurge].

DECURS s. n. (Cu referire la o perioadă de timp; numai în loc. prep.) În decurs de... sau în decursul... = în curgerea..., în durata..., în desfășurarea... Kremlinul e o cetate veche – agățată pe vîrful lat al unui dîmb, lîngă rîul Moscova – care în decursul veacurilor, a trecut prin diferite schimbări. STANCU, U.R.S.S. 63. Am studiat cu de-amănuntul în decursul secolilor și în întinsul țărilor din vechime toate motivele ornamentale. ODOBESCU, S. III 633.

DECURS s.n. În decurs de... (sau în decursul...) = în curgerea..., pe durata, în desfășurarea... [< fr. décours, cf. lat. decursus].

DECURS s. n. perioadă de desfășurare a unui fenomen. ♦ în ~ de... (sau în ~ul...) = pe durata, în desfășurarea... (< fr. décours, lat. decursus)

DECURS n.: În ~ de (sau în ~ul a... ) în timp de...; pe durata...; în răstimp... /v. a decurge

decurs n. curs regulat: în decursul vieții.

*decúrs n., pl. urĭ (d. decurg). Curs, mers, spațiŭ: în decursu ședințeĭ, în decurs de un secul.

DECURGE, pers. 3 decurge, vb. III. Intranz. 1. A urma, a rezulta din..., a-și avea izvorul în... 2. A se petrece, a se desfășura. – Pref. de- + curge (după fr. découler).

decure v vz decurge

decurge vi [At: ÎNVĂȚĂTURĂ 64/10 / V: (reg) ~re / Pzi: ~urg / E: de⁴ + curge (după fr découler)] 1 A avea o anumită evoluție. 2 A se produce într-un anumit fel. 3 A se întâmpla. 4 (Udp „din”) A apărea drept consecință logică Si: a rezulta. 5 (Rar) A trece. 6 (Reg; d. păr) A cădea pe spate, a fi despletit.

* DECURGE (-curg) vb. intr. A rezulta, a purcede [curge, după fr. découler].

DECURGE, pers. 3 decurge, vb. III. Intranz. 1. A urma, a rezulta din..., a-și avea izvorul în... 2. A se petrece, a se desfășura. – De⁴ + curge (după fr. découler).

DECURGE, pers. 3 decurge, vb. III. Intranz. 1. A urma, a rezulta, a deriva din..., a-și avea izvorul în... Viața dovedește că cu cît oamenii muncii înțeleg mai bine, mai adînc politica partidului, sarcinile imediate ce decurg din ea, perspectivele spre care duce, cu atît mai însemnate succese obțin în construcția economică și culturală. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2732. Din această lipsă de bogăție și de mlădiere a limbii decurge în mod firesc nesiguranța... cu care e nevoit să-și prezinte capitalul lui de cunoștințe și de observații orice scriitor. VLAHUȚĂ, O. AL. 235. 2. A se petrece, a se desfășura. Comșa își recapitulă cum avea să decurgă explicația. C. PETRESCU, Î. I 37. Cu solicitatorii, conversația decurgea obișnuit. BRĂESCU, V. A. 26.

DECURGE vb. III. intr. 1. A rezulta, a deriva... 2. A se desfășura. [P.i. decurg. / < de- + curge, după fr. découler, it. decorrere].

DECURGE vb. intr. 1. a rezulta din... 2. a se desfășura. (după fr. découler)

A DECURGE pers. 3 decurge intranz. 1) A avea drept rezultat; a proveni; a rezulta; a reieși. 2) (despre evenimente, acțiuni etc.) A avea loc (într-un anumit mod); a-și urma cursul; a se desfășura; a evolua. /de + a curge

decurge v. fig. a rezulta: ce decurge de acolo? [Modelat după fr. découler].

*decúrg, -cúrs, a -cúrge v. intr. (d. lat. de-currere, și acomodat după curg, ca și fr. dé-couler. V. in-curg). Evoluez, merg: ședința a decurs în liniște. Rezult, ĭes, urmez: ce decurge din această regulă?

+decurs (în ~ de) loc. prep.

!decurs (în ~ de, în ~ul) loc. prep.

decurs s. n.

decurge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. decurge, 3 pl. decurg; perf. s. 3 sg. decurse, m.m.c.p. 3 sg. decursese, 3 pl. decurseseră; conj. prez. 3 să decurgă; ger. decurgând; part. decurs

+decursu- (în ~) loc. prep. (în decursu-i)

+decursul (în ~) loc. prep. (în decursul lui/său)

decurge (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. decurge; conj. prez. 3 să decurgă; part. decurs

decurge vb., ind. prez. 3 sg. decurge

DECURGE vb. 1. a proveni, a reieși, a rezulta, a urma, (pop.) a purcede, a veni, (înv.) a curge. (O consecință care ~ din alta.) 2. v. desfășura.

DECURGE vb. 1. a proveni, a reieși, a rezulta, a urma, (pop.) a purcede, a veni, (înv.) a curge. (O consecință care ~ din alta.) 2. a se desfășura, a evolua, a se petrece. (Partida a ~ în bune condiții.)