DANEZ, -Ă, danezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația Danemarcei sau este originară de acolo. 2. Adj. Care aparține Danemarcii sau danezilor (1), privitor la Danemarca ori la danezi. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de danezi. – Din it. danese.

danez, ~ă [At: I. GOLESCU, C. / Pl: ~i, ~e / E: it danese] 1-2 smf, a (Persoană) care face parte din populația de bază a Danemarcei Si: (înv) danemarchez (1-2). 3-4 smf, a (Persoană) care este originară din Danemarca Si: (înv) danemarchez (3-4). 5 smp Popor care locuiește în Danemarca Si: (înv) danemarchez (5). 6-7 a Care aparține Danemarcei sau danezilor Si: (înv) danemarchez (6-7), danic (1-2), danicesc (1-2), dănesc (1-2). 8-9 a Privitor la Danemarca sau la danezi (1) Si: (înv) danemarchez (8-9), danic (3-4), danicesc (3-4), dănesc (3-4). 10 sf Limbă vorbită de danezi (5).

DANEZ, -Ă, danezi, -e, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Persoană care face parte din populația de bază a Danemarcii sau este originară din Danemarca. 2. Adj. Care aparține Danemarcii sau populației ei; privitor la Danemarca sau la populația ei. ♦ (Substantivat, f.) Limbă germanică vorbită de danezi. – Din it. danese.

DANEZ², -Ă, danezi, -e, s. m. și f. Persoană făcînd parte din populația de bază a Danemarcii.

DANEZ¹, -Ă, danezi, -e, adj. Care aparține danezilor; care este originar sau vine din Danemarca.

DANEZ, -Ă adj., s. m. f. (locuitor) din Danemarca. ◊ (s. f.) limbă germanică vorbită de danezi. (< fr. danois)

danez adj. m., s. m., pl. danezi; adj. f., s. f. daneză, pl. daneze

danez adj. m., s. m., pl. danezi; adj. f., s. f. daneză, pl. daneze

danez s. m., adj. m., pl. danezi; f. sg. daneză, g.-d. art. danezei; pl. daneze

Danez, -zi sb.

daneză (limbă) s. f., g.-d. art. danezei

daneză (limbă) s. f., g.-d. art. danezei

daneză (limba) s. f., g.-d. art. danezei

DANEZĂ s. f. (< it. danese): limbă germanică din grupul nordic vorbită de danezi, locuitorii Danemarcei. S-a format, ca și celelalte limbi scandinave, în secolul al IX-lea, în timpul invaziei vikingilor. A avut o mare extindere, fiind vorbită în Danemarca, în Normandia și în Anglia. De atunci datează împrumuturile engleze în daneză. Există trei perioade în dezvoltarea limbii daneze: o perioadă veche (între secolele IX-XIV), una medie (între secolele XIV-XVI) și alta modernă (între secolele XVI-XIX). Cele mai vechi documente în daneză sunt inscripțiile cu caractere runice, datând din secolul al IX-lea. Primele texte literare în limba daneză au apărut în secolul al XIV-lea, cuprind mai ales traduceri din lucrări religioase și au caracter dialectal. Răspândirea cărților tipărite și Reforma din secolul al XVI-lea au contribuit mult la stabilirea normelor limbii literare daneze. În secolele al XVII-lea și al XVIII-lea au pătruns în daneză multe cuvinte din limbile latină, franceză și germană. În dezvoltarea ei din secolul al XIX-lea, un mare rol l-au avut scrierile lui Hans Cristian Andersen, cunoscute de altfel în lumea întreagă. În ultimele două secole, limba literară daneză a adoptat mulți termeni științifici internaționali precum și cuvinte din limba engleză. D. este folosită azi ca limbă oficială în Islanda (alături de islandeză), în insulele Faeroerne (alături de feroică, limba locală) și în Groenlanda (alături de eschimosă).