CURTINĂ, curtine, s. f. Zid de apărare al castelelor, cetăților sau orașelor, având de obicei turnuri sau bastioane la anumite intervale. ♦ Fiecare dintre părțile pavilionului care înconjoară un blazon regal. – Din fr. courtine.

curtină sf [At: ODOBESCU, O. III, 591 / Pl: ~ne / E: fr courtine] 1 (Mil) Zid care unește flancurile a două bastioane. 2 Fiecare dintre părțile pavilionului care înconjură un blazon regal.

CURTINĂ, curtine, s. f. Porțiune de zid care unește flancurile a două bastioane. ♦ Fiecare dintre părțile pavilionului care înconjură un blazon regal. – Din fr. courtine.

CURTINĂ, curtine, s. f. (Rar, învechit) Zid care unește flancurile a două bastioane. De pre bastioanele și de pre curtinele fortului lor... fiecare pușcaș turc poate secera cu înlesnire, la un asalt, cel puțin cinci-șase agresori. ODOBESCU, S. III 591.

CURTINĂ s.f. 1. Fiecare dintre părțile care alcătuiau blazonul mantiei regale (în Franța). 2. Zid care unește flancurile a două turnuri sau bastioane. 3. Masiv de arbori sau arbuști din cuprinsul unui spațiu verde, constituit dintr-o singură specie. [< fr. courtine].

CURTINĂ s. f. 1. fiecare dintre părțile care alcătuiau blazonul mantiei regale (în Franța). 2. zid de apărare al unei cetăți între două turnuri sau bastioane succesive. 3. masiv de arbori sau arbuști din cuprinsul unui spațiu verde, dintr-o singură specie. (< fr. courtine)

curtină s. f., g.-d. art. curtinei; pl. curtine

curtină s. f., g.-d. art. curtinei; pl. curtine

curtină s. f., g.-d. art. curtinei; pl. curtine