cumpătare sf [At: N. COSTIN, ap. LET. II 67/14 / Pl: ~tări / E: cumpăta] (Înv) Potrivire. 2 Dispunere. 3 Îndurare. 4 Uneltire. 5 Determinare a cuiva să facă ceva Si: cumpătat¹ (5). 6 Străduință. 7 Economisire. 8 Păstrare. 9 Menajare. 10 Moderație. 11 Stăpânire de sine Si: cumpătat¹ (11). 12 Fel de a fi calculat Si: cumpătat¹ (12). 13 (Iuz) Calificativ reverențios pentru domnitori în actele scrise.

CUMPĂTARE sf. 1 Măsură, moderațiune ¶ 2 Abținere, înfrînare, măsură la mîncare și băutură ¶ ¶ C. NECUMPĂTARE [cumpăta].

CUMPĂTARE s. f. Măsură, moderație (mai ales cu privire la mîncare și băutură); înfrînare, sobrietate. La mîncare să ai cumpătare și la băutură să fii cu măsură. POP.

CUMPĂTARE f. Simț al măsurii; sobrietate; austeritate. /Din cumpăt

cumpătare f. 1. măsură, moderațiune; 2. abținere dela băuturi și mâncări multe.

cumpătáre f., pl. ărĭ. Moderațiune, înfrînare, sobrietate.

cumpăta [At: PSALT. 31/22 / Pzi: cumpăt, (rar cumpet) și ~tez (rar ~petez) / E: ml *compitare (= computare)] (Înv) 1 vt A potrivi. 2 vt A dispune. 3 vt A îndruma. 4 vt A pune la cale. 5 vt A determina pe cineva să facă un lucru. 6 vr A se strădui. 1 vt A economisi. 8 vt A păstra. 9 vt A menaja. 10-11 vtr A (se) modera. 12-13 vtr A (se) stăpâni. 14 vt A dilua o băutură alcoolică. 15 vti (Înv) A alerga.

CUMPĂTA (-tez) I. vb. tr. 1 A restrînge, a modera, a face să păstreze oare-care măsură ¶ 2 Trans. A îndemna, a pune la cale pe cineva, a-l pune să facă un lucru: la ce pacoste grea m’ai cumpătat tu pe mine (MERA) ¶ 3 A cruța. II. vb. refl. ‡ A se strădui: cu mare osidie s’au cumpătat ... de au găsit izvorul vieții cel nescăzut (PRV.-MB.) [lat. vulg. * compĭtare < computare].

CUMPĂTAT adj. 1 p. CUMPĂTA ¶ ¶ C. NECUMPĂTAT ¶ 2 Cu măsură, în spec. la mîncare și băutură, înfrînat ¶ 3 Așezat, astîmpărat, cuminte: cu rostul ei cel blajin, cu purtarea cea ~ă, se făcu de o iubiră pînă și cumnatele ei (ISP.).

cumpătéz v. tr. (d. cumpăt). Rar. Moderez, înfrînez, opresc de la ceva. Îndemn. Vechĭ. Mă sforțez, mă străduĭesc.

cumpătare s. f., g.-d. art. cumpătării

cumpătare s. f., g.-d. art. cumpătării

cumpătare s. f., g.-d. art. cumpătării

cumpăta (a ~) (rar) vb., ind. prez. 1 sg. cumpătez, 3 cumpătează; conj. prez. 1 sg. să cumpătez, 3 să cumpăteze

cumpăta (a ~) (rar) vb., ind. prez. 3 cumpătează

cumpăta vb., ind. prez. 1 sg. cumpătez, 3 sg. și pl. cumpătează

CUMPĂTARE s. v. chibzuială.

CUMPĂTARE s. chibzuială, chibzuință, chibzuire, cumințenie, cumpăt, înțelepciune, judecată, măsură, minte, moderație, rațiune, socoteală, socotință, tact, (livr.) continență, (rar) cuminție, ponderație, temperanță, (pop.) scumpătate, (înv. și reg.) sfat, (înv.) sămăluire, socoată, tocmeală, (fam.) schepsis, (fig.) cumpăneală, cumpănire. (Procedează cu multă ~.)