50 de definiții pentru creier

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CREIER, (1,3) creieri, s. m., (2) creiere, s. n. 1. Partea cea mai importantă a sistemului nervos central la vertebrate, organ al gândirii și al conștiinței umane, care este situată în cutia craniană și compusă din trunchiul cerebral, creierul mic și emisferele cerebrale. ◊ Creierul mic = parte a creierului situată în regiunea posterioară și inferioară a craniului; cerebel. Creierul mare = parte a creierului situată în regiunea anterioară și superioară a craniului. 2. Fig. Minte, inteligență, judecată. ♦ Element (persoană) care organizează și conduce o acțiune. 3. (În expr.) Creierii (sau creierul) munților = locurile cele mai înalte și mai greu accesibile ale munților. [Var.: (înv.) crier s. m.] – Lat. c(e)rebellum.

creier sm [At: CORESI, EV. 277/32 / V: cleeri smp, clei smp, cleieri smp, cleri smp, clii smp, ~eer, ~eere snp, ~eeri smp, ~ei smp, ~eiere snp, ~eire snp, ~eiri smp, ~el, ~eri smp, criei smp, criel, crier, crieri smp, criili smp, criiri smp, crili smp, greier, greieri smp / Pl: ~i / E: ml cerebrum] 1 Cea mai importantă parte a sistemului nervos central la vertebrate, situată în cutia craniană Si: encefal. 2 Organ al gândirii și conștiinței la om. 3 (Îs) ~ mic Parte a creierului (2) situată în regiunea posterioară și inferioară Si: cerebel. 4 (Îs) ~ mare Parte a creierului (2) situată în regiunea anterioară și superioară, formată din două emisfere. 5 (Pfm; îe) A-i zbura cuiva ~ii A-i trage un glonț în cap. 6 (Pop; îs) Pielița ~ului Meninge. 7-8 (Îe) ~ii munților Vârfurile (inaccesibile ale) munților. 9 (Îe) ~ii codrilor Cea mai ascunsă parte a codrilor. 10 (Pex) Minte. 11 (Pex) Inteligență. 12 (Pex) Judecată. 13 (Pfm; îe) A-și frământa ~ii A se gândi intens la ceva. 14-19 (Fig) Persoană care (inițiază și) conduce (o afacere) (o mișcare sau) un complot. 20-23 (Fig) (Inițiator și) conducător (al unui proiect sau) al unei activități colective. 24 (Pan) Parte groasă a butucului roții, în care se înțepenesc spițele Si: căpățănă.

CREIER, creieri, s. m. 1. Partea cea mai importantă a sistemului nervos central la animale, organ al gândirii și al conștiinței la om, situat în cutia craniană și compus din trunchiul cerebral, creierul mic și emisferele cerebrale. ◊ Creierul mic = parte a creierului situată în regiunea posterioară și inferioară a craniului; cerebel. Creierul mare = parte a creierului situată în regiunea anterioară și superioară a craniului. 2. Fig. Minte, inteligență, judecată. ♦ Element care organizează și conduce o acțiune. 3. (În expr.) Creierii (sau creierul) munților = locurile cele mai înalte și mai greu accesibile ale munților. [Var.: (înv.) crier s. m.] – Lat. c(e)rebellum.

CREIER, creieri, s. m. (La pl. adesea cu valoare de sg.) 1. Partea cea mai importantă a sistemului nervos central la toate animalele, organ al gîndirii și al conștiinței omului, situat în cutia craniană și compus dintr-o masă de substanță nervoasă; encefal. Conștiința și gîndirea noastră, aricit de mult ar părea că se situează deasupra simțurilor noastre, sînt produsul unui organ material, fizic, produsul creierului. MARX-ENGELS, O. A. II Dacă ne punem însă întrebarea ce sînt în fond gîndirea și conștiința și care este originea lor, constatăm că ele sînt produse ale creierului omenesc. ENGELS, 43. Creierul mic = parte a creierului situată în regiunea posterioară și inferioară a craniului; cerebel. Creierul mare = parte a creierului situată în regiunea anterioară și superioară a craniului. 2. Fig. Minte, inteligență, judecată. Rumi adunase-n creier Toată cuminția lumii. COȘBUC, P. I 71. ◊ Expr. A-și frămînta creierii = a-și chinui mintea, a-și bate capul. ♦ Elementul care organizează și conduce o acțiune. Creierul și sufletul infernalului complot. CARAGIALE, M. 76. 3. (În expr.) Creierii (rar creierul) munților = locurile cele mai îndepărtate și mai greu accesibile ale munților. Moții vin din creierul munților, dau o roată prin tîrg... și pornesc înapoi. BOGZA, Ț. 22. A plîns Dănilă și s-a suit în creierii munților. GALACTION, O. I 156. În creierii munților era să meargă mai greu ca pe loc șes. CARAGIALE, O. III 91. – Variantă: (regional) crier (EMINESCU, O. I 134, IONESCU, P. 36) s. m.

CREIER ~i m. 1) Organ central al sistemului nervos la om și la animale, aflat în cutia craniană; encefal. ◊ ~ul mare parte a creierului care se află în regiunea anterioară și superioară a craniului. ~ul mic parte a creierului care se află în regiunea posterioară și inferioară a craniului; cerebel. A-și zbura (sau a-i zbura cuiva) ~ii a-și trage (sau a-i trage cuiva) un glonte în cap. 2) Facultatea de a gândi; minte; judecată; rațiune; intelect. 3) fig. Forță organizatorică și conducătoare a unei acțiuni. 4): ~ii (sau ~ul) munților locurile centrale, înalte și greu accesibile ale munților. [Sil. cre-ier] /<lat. crebrum

creier m. 1. substanță nervoasă închisă în cavitatea craniului; 2. fig. Spirit, inteligență: creierii săi lucrează; 3; înfundătură adâncă a unui munte: în creierii Carpaților. [Lat. C(E)REBRUM].

créĭer m., uzitat și la pl., și n., pl. e cînd e vorba de creĭer ca organ anatomic: doŭă creĭere de gips (lat. cerébrum, crebrum, de unde s’a făcut créur, apoĭ creĭer, după greĭer; it. cervello, pv. cervel, fr. cerveau d. lat. cerebellum. V. cerebel. Cp. cu cĭur). Substanța nervoasă din craniŭ. Fig. Spirit, minte. Creĭeriĭ munților, partea de unde încetează vegetațiunea și rămîne stînca goală (ceĭa ce dă impresiunea c’aĭ ajuns în craniu munților), coclaurĭ, locurĭ neumblate pin munțĭ. A-țĭ zbura creĭeriĭ (d. fr. se brûler la cervelle), a te împușca în cap. – În Banat críel.

CRIER s. m. v. creier.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

creier2 (organ) s. m., pl. creieri

creier1 (element conducător, persoană) s. n., pl. creiere

creier1 (organ) s. m., pl. creieri

creier2 (element conducător, persoană) s. n., pl. creiere

creier (anat.) s. m., pl. creieri

creier (persoană, element conducător) s. n., pl. creiere

creier, pl. creieri; (fig.) pl. creiere

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CREIER s. v. butuc, deșteptăciune, intelect, inteligență, judecată, minte, pricepere, rațiune, spirit.

CREIER s. (ANAT.) 1. (impr.) encefal. 2. creierul mic v. cerebel.

creier s. v. BUTUC. DEȘTEPTĂCIUNE. INTELECT. INTELIGENȚĂ. JUDECATĂ. MINTE. PRICEPERE. RAȚIUNE. SPIRIT.

CREIER s. (ANAT.) 1. (impr.) encefal. 2. creierul mic = cerebel, (pop.) creieraș, (reg.) creieruș.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

creier (-ri), s. m.1. Organul gîndirii și al conștiinței la om, situat în cutia craniană. – 2. Minte, judecată. – 3. Cap, căpetenie, șef. – 4. Butuc de roată. – 5. Zonă interioară și puțin accesibilă a unei regiuni muntoase. – Mr. criél, críer, megl. criél. Lat. cerĕbrum, prin intermediul unei reduceri *crebrum (Candrea, Rom., XXXI, 306; Candrea, Éléments, XVI; REW 1827; Philippide, II, 636; Pascu, Lat., 275; DAR); sau lat. c(e)rĕbĕllum (Pușcariu, 413; Candrea-Dens., 406; Weigand, Wlacho-Meglen, 8). Ambele soluții par posibile, dar prezintă dificultăți fonetice; s-a încercat de aceea odinioară să se explice prin Hasdeu, Cuv. din Bătrîni, I, 274 sau prin alb. krielj (Barič, Albanorum. St., I, 81). Pentru valoarea lui c oclusiv înainte de un e primitiv, cf. cearcăn. Graur, BL, III, 50, crede că ee (› eie) a rezultat dintr-o brisure între doi r, ca în greier sau prooroc; însă nu s-a demonstrat că ee nu este etimologic. Cuvîntul este de uz general (ALR, I, 13); sensul 5 are aspectul unei etimologii populare fără să se poate indica punctul de proveniență. – Der. creeruș, s. m. (cerebel); descreerat, adj. (nebun, smintit).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

crei, s.n. – v. clei („creier”).

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a avea mușchi / pitici pe creier expr. (adol.) a fi nebun

a-și stoarce creierii expr. a (se) gândi profund, a se frământa pentru a găsi o soluție.

a-și zbura creierii expr. a se sinucide prin împușcare în cap.

Intrare: creier
creier1 (pl. -i) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • creier
  • creierul
  • creieru‑
plural
  • creieri
  • creierii
genitiv-dativ singular
  • creier
  • creierului
plural
  • creieri
  • creierilor
vocativ singular
plural
creier2 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • creier
  • creierul
  • creieru‑
plural
  • creiere
  • creierele
genitiv-dativ singular
  • creier
  • creierului
plural
  • creiere
  • creierelor
vocativ singular
plural
cleeri
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
cleieri
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
cleri
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
creri
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
clii
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
creel
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
creer (pl. -i) substantiv masculin
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • creer
  • creerul
plural
  • creeri
  • creerii
genitiv-dativ singular
  • creer
  • creerului
plural
  • creeri
  • creerilor
vocativ singular
plural
creer (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • creer
  • creerul
plural
  • creere
  • creerele
genitiv-dativ singular
  • creer
  • creerului
plural
  • creere
  • creerelor
vocativ singular
plural
substantiv masculin (M100)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
plural
  • crei
  • creii
genitiv-dativ singular
plural
  • crei
  • creilor
vocativ singular
plural
creișori
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
creire
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
creiri
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
criei
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • criel
  • crielul
  • crielu‑
plural
  • crieli
  • crielii
genitiv-dativ singular
  • criel
  • crielului
plural
  • crieli
  • crielilor
vocativ singular
plural
substantiv masculin (M1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • crier
  • crierul
  • crieru‑
plural
  • crieri
  • crierii
genitiv-dativ singular
  • crier
  • crierului
plural
  • crieri
  • crierilor
vocativ singular
plural
criili
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
criiri
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
crili
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

creier, creierisubstantiv masculin
creier, creieresubstantiv neutru

  • 1. Partea cea mai importantă a sistemului nervos central la vertebrate, organ al gândirii și al conștiinței umane, care este situată în cutia craniană și compusă din trunchiul cerebral, creierul mic și emisferele cerebrale. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    sinonime: encefal
    • format_quote Conștiința și gîndirea noastră, oricît de mult ar părea că se situează deasupra simțurilor noastre, sînt produsul unui organ material, fizic, produsul creierului. MARX-ENGELS, O. A. II. DLRLC
    • format_quote Dacă ne punem însă întrebarea ce sînt în fond gîndirea și conștiința și care este originea lor, constatăm că ele sînt produse ale creierului omenesc. ENGELS, 43. DLRLC
    • 1.1. Creierul mic = parte a creierului situată în regiunea posterioară și inferioară a craniului. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • 1.2. Creierul mare = parte a creierului situată în regiunea anterioară și superioară a craniului. DEX '09 DLRLC NODEX
    • chat_bubble A-și zbura (sau a-i zbura cuiva) creierii = a-și trage (sau a-i trage cuiva) un glonte în cap. NODEX
  • 2. figurat Facultatea de a gândi. DEX '09 DLRLC NODEX
    • format_quote Rumi adunase-n creier Toată cuminția lumii. COȘBUC, P. I 71. DLRLC
    • format_quote expresie A-și frământa creierii = a-și chinui mintea, a-și bate capul. DLRLC
    • 2.1. Element (persoană) care organizează și conduce o acțiune. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Creierul și sufletul infernalului complot. CARAGIALE, M. 76. DLRLC
  • chat_bubble Creierii (sau creierul) munților = locurile cele mai înalte și mai greu accesibile ale munților. DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX
    • format_quote Moții vin din creierul munților, dau o roată prin tîrg... și pornesc înapoi. BOGZA, Ț. 22. DLRLC
    • format_quote A plîns Dănilă și s-a suit în creierii munților. GALACTION, O. I 156. DLRLC
    • format_quote În creierii munților era să meargă mai greu ca pe loc șes. CARAGIALE, O. III 91. DLRLC
  • comentariu Forma masculină se folosește pentru sensurile (1.) și (?), iar forma neutră pentru sensul (2.). DOOM 2
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.