VOIEVOD, voievozi, s. m. 1. (În evul mediu) Titlu dat domnilor Moldovei și Țării Românești, precum și guvernatorului Transilvaniei (până în 1571), domn, vodă; p. ext. principe; persoană care avea acest titlu. 2. (Înv.) Comandant de oaste; căpitan. ♦ (În credința ortodoxă, creștină) Căpetenie a cetelor de îngeri. 3. Mai-marele unei cetăți, al unui ținut; guvernator; p. ext. boier de rang mare. 4. Căpetenie a unei cete sau a unui sălaș de țigani. [Var.: voivod s. m.] – Din sl. vojevoda.

Brâncoveanu, Constantin (1654-1714), sfânt și martir, domn al Țării Românești (1688-1714). Printr-o politică externă abilă față de turci, austrieci și ruși, a asigurat țării o excepțională dezvoltare pe toate planurile. A tipărit cărți de cult în limba română și în limbile ortodocșilor din țările orientale ocupate de turci, a ctitorit numeroase biserici și m-ri, printre care Hurez din jud. Vâlcea și Sf. Gheorghe Nou din Buc. în stilul arhitectonic care-i poartă numele, și a trimis ajutoare fraților din Trans. și Moldova, precum și prin locurile sfinte ale Răsăritului. În săptămâna Patimilor 1714 a fost ridicat de turci și dus la Înalta Poartă, unde după patru luni de chinuri în închisoare, și-a încununat fruntea cu coroana muceniciei, împreună cu cei patru fii ai săi (Constantin, Ștefan, Radu și Mihai) și cu sfetnicul său Ianache prin tăierea capului pentru credința ortodoxă, pe care a mărturisit-o până la sfârșit. Osemintele au fost aduse în țară în 1720 de soția sa Marica și depuse în bis. Sf. Gheorghe Nou din Buc. Sf. Sinod al Bis. Ortodoxe Române i-a canonizat la 20 iunie 1990 și sunt sărbătoriți la 16 august.

Iorest, Ilie (†1678), sfânt martir, călugăr la m-rea Putna, de origine ardelean, mitropolit ortodox de Alba-Iulia (1640-1643), strălucit promotor al ortodoxiei în Transilvania. A fost înlăturat din scaun în urma intrigilor cârmuitorilor calvini, neîndeplinind nici una dintre îndatoririle impuse la numire, rămânând statornic în credința ortodoxă împreună cu păstoriții săi. Bis. îl sărbătorește la 24 aprilie împreună cu Sava Bancovici, fiind canonizat de Sf. Sinod la 28 februarie 1950.

SOFRONIE DE LA CIOARA (sec. 18, n. Cioara, azi Săliștea, jud. Alba), militant pentru ortodoxie în Transivania. Preot în satul natal. Rămas văduv, s-a călugărit, probabil la mănăstirea Cozia (Țara Românească), după care s-a reîntors la Cioara, unde a întemeiat un schit în hotarul satului, în care învățau copiii din satele învecinate. Între anii 1759 și 1761 îl aflăm în fruntea unei mișcări populare de apărare a credinței ortodoxe, care s-a extins în tot Ardealul, până în Maramureș. La 14-18 febr. 1761 a convocat un mare „sinod” de preoți și mireni la Alba Iulia, în cadrul căruia s-au formulat mai multe revendicări cu caracter religios, social și național, înaintând un memoriu în acest sens Curții imperiale din Viena. După o întâlnire cu generalul Nikolaus Adolf de Buccow, trimisul împărătesei Maria Tereza și comandant al forțelor militare din Transilvania, s-a refugiat în Țara Românească, unde a ajuns egumen la schitul Robaia (dependent de mănăstirea Argeș). În 1955 Sinodul Bisericii Ortodoxe Române l-a canonizat (prăznuit la 21 oct.).

ortodox a. 1. conform cu credința oficială, cu învățătura Bisericii; 2. se zice în special de Biserica răsăriteană: în opozițiune cu cea catolică: credința ortodoxă nu recunoaște autoritatea papei și permite preoților mai jos de episcopi să se însoare o singură dată; schisma între cele două Biserici datează dela 1054 și în 1700 o parte din ortodocși fură aduși sub ascultarea papei (așa-numiții Uniți); 3. fig. conform cu adevăratele principii, în morală, în literatură, etc. ║ m. cel ce profesează ortodoxismul, drept credincios.

Leon m. nume a 6 împărați de Orient: LEON I (Tracul), zelos pentru credința ortodoxă (457-474); LEON III (Izauricul), atacă cel dintâi cultul icoanelor (718-741): LEON VI (Filozoful), termina colecțiunea Bazilicalelor (886-911).

VOIEVOD, voievozi, s. m. 1. (În Evul Mediu) Titlu purtat de domnii Moldovei și Țării Românești, precum și de conducătorul Transilvaniei (sec. XII-1541); domn, vodă; p. ext. principe; persoană care avea acest titlu. 2. (Înv.) Comandant de oaste; căpitan. ♦ (În credința ortodoxă creștină) Căpetenie a cetelor de îngeri. 3. Mai-marele unei cetăți, al unui ținut; guvernator; p. ext. boier de rang mare. 4. Căpetenie a unei cete sau a unui sălaș de țigani. [Var.: voivod s. m.] – Din sl. vojevoda.

VOIEVOD, voievozi, s. m. 1. Titulatură a domnilor Moldovei și Munteniei; domn, p. ext. principe, vodă. Mircea-voievod. Ștefan-voievod. ▭ Privirile tînărului voievod se înflăcărară. SADOVEANU, O. VII 157. Părea un tînăr voievod Cu păr de aur moale. EMINESCU, O. I 170. 2. (Învechit și arhaizant) Comandant de oaste, de unitate militară; căpitan. Cine merge-n fruntea oastei? voievodul Buzdugan. EFTIMIU, Î. 53. ♦ (În credința ortodoxă creștină) Căpetenie a cetelor de îngeri. Sfinții voievozi Mihail și Gavril. 3. Mai marele unei cetăți, ăl unui ținut; guvernator (recrutat de obicei dintre boieri); p. ext. boier de rang mare. O, boieri, cu noi de-un sînge, Voievozilor pămînteni! Voi rîdeți și țara plînge. BOLLIAC, O. 207. 4. Căpetenia unui trib, a unei cete sau a unui sălaș de țigani. (Atestat în forma voivod) Corcodel voivodul era la frunte, Vrînd a sa noduroasă măciucă De corn, cu sînge și el s-o crunte. BUDAI-DELEANU, Ț. 411. Voievodul țiganilor (titlul unei operete). – Variantă: voivod (VLAHUȚĂ, O. AL. I 140) s. m.

pravoslavie sf [At: MOXA, 381/21 / V: ~lăvie / A și: pravoslavie / Pl: ~ii / E: slv православиѥ] (Înv) 1 Ortodoxie. 2 Totalitate a adepților credinței ortodoxe. 3 Mulțime, comunitate de adepți ai ortodoxiei.

voievod s.m. 1 (în Ev. Med., în provinc. rom.) Conducător cu atribuții militare, politice, administrative și judecătorești, ales de o uniune de obști și a cărui autoritate se exercita asupra unui teritoriu limitat. Titlu purtat de domnii Țării Românești și ai Moldovei, precum și de guvernatorul Transilvaniei; domn, vodă; ext. principe. ♦ Persoană care avea acest titlu. Proprietatea e sfîntă, că e de la Negru Vodă, întîiul voievod care a trecut în locurile acestea (CA. PETR.). 2 (înv.) Comandant de oaste; căpitan. Alexandru... zise voievozilor și domnilor să-și tocmească oștile și șireagurile înaintea lui (ALEXAN.). ♦ (în credința creștină ortodoxă) Căpetenie a oștilor cerești, a cetelor de îngeri; arhanghel. Arhanghelii sau Sfinții Voivozi... sînt păzitorii oamenilor de la naștere pînă la moarte (HASD.). 3 (înv.) Mai-marele unei cetăți, al unui ținut; guvernator. ♦ Ext. Boier de rang mare. 4 Conducător, căpetenie a unei cete, a unei grupe (de țigani). Corcodel, voivodul, era la frunte, Vrînd a sa noduroasă măciucă De corn cu sînge și el s-o crunte (BUD.). 5 (înv., reg.) Conducător al unui grup special constituit, organizat. ♦ Spec. Căpetenie a unei cete de călușari. • pl. -ozi. și (înv.) voivod s.m. /<slav. воѥвода.

BUN I. adj. 1 Care are însușirile cerute (contr. RĂU, PROST): o stofă ~ă; un școlar ~; proverb: lucrul ~ anevoie se dobîndește ¶ 2 Care-și împlinește bine menirea, care poate sluji bine: o peniță ~ă; haina e încă ~ă; un leac ~ pentru friguri ¶ 3 Potrivit: loc ~ de pășune; e ~ de însurat ¶ 4 Folositor: a da sfaturile ~e ¶ 5 Mulțumitor, satisfăcător: mi-a făcut o primire ~ă; a scoate la capăt ~; iron. mi-ai făcut o treabă ~ă! na-ți-o ~ă! ¶ 6 Favorabil, priincios: un ~ prilej; ce ~ vînt te-a adus pe-aici? ¶ 7 Fericit, norocos: un an~; într’un ceas ~; adesea în urări și salutări: noroc ~! ~ă dimineața! ~ă ziua! ~ă seara! noapte ~ă ¶ 8 Care te umple de bucurie, de mulțumire deplină: o veste ~ă; care prevestește binele: un semn ~; (de-)a ~ă DLVR. DON. ¶ 9 Roditor, îmbelșugat: se anunță un an ~ pentru poame ¶ 10 Frumos, senin, fără turburări atmosferice: vreme ~ă; proverb: ziua ~ă se cunoaște de dimineață ¶ 11 De valoare, plin de merit: o scriere ~ă; o pictură ~ă ¶ 1 Priceput, iscusit, destoinic, îndemînatec, dibaciu: un ~ meșteșugar; nu e ~ de nimic ¶ 13 Plăcut la gust: mîncare ~ă; vin ~ ¶ 14 Valabil: ~ pentru două persoane; ⚖️ ~ și aprobat! formulă ce se pune pe acte sub semnătură privată, ca dovadă de aprobare; ⚚ 👉 APROBAT ¶ 15 Curat, neprefăcut, nealterat, nefalsificat, de calitate superioară: aur ~ ¶ 16 Care au curs, care au valoarea cerută: bani ~i ¶ 17 Adevărat, veritabil, de gradul întîiu (vorb. de rudenii): frate ~; mamă ~ă; văr ~; cîți tot dintr’un același tată și aceeași mamă se nasc sînt ~i LEG. CAR. ¶ 18 Care e conform cu dreapta judecată, cu morala, cu dreptatea: o faptă ~ă; a avea purtare ~ă ¶ 19 a) Îndurător, milostiv (vorb. de Dumnezeu): ~ul Dumnezeu; ~ e Dumnezeu! am nădejde în Dumnezeu! se va îndura Dumnezeu și cu mine și-mi va ajuta: b) omenos, cu frica lui Dumnezeu, milos: un om ~; are inimă ~ă; un suflet ~; proverb: cine e ~ place și lui Dumnezeu ¶ 20 a) Binevoitor, amabil, drăguț: a fost ~ cu mine; fii așa de ~ de-mi citește scrisoarea; b) de neam,de soiu ales, distins: e de familie ~ă; lumea ~ă; societatea ~ă ¶ 21 De seamă, considerabil, care aduce mult cîștig: moșia i-aduce un venit ~; a căpătat o slujbă ~ă ¶ 22 Mare: un ~ număr de oameni; o bucată ~ă de drum ¶ 23 📰 ~ de imprimat, formulă care se scrie pe ultima corectură, dîndu-se aprobarea pentru tipărit ¶ 24 ~ și rău, toată lumea; bun rău, bună rea, ori-cum ar fi: foarte-ți mulțumesc, ...că... mi-ai cinstit masa, așa ~ă rea, cum s’a putut găsi CAR.; una și ~ă, un singur lucru: el știa una și ~ă, să-și vadă țara Iui mare și lăndată ISP. ¶ 25 Atributiv și ca element de compoziție: crezu că ce-i găsit e ~ găsit EMIN.; grădinarul fu bun-bucuros să-l primească ISP.; bun-credinclos, pravoslavnic, ortodox; bună-credință 👉 CREDINȚĂ; bună-cuviintă 👉 CUVIINȚĂ; bun-gust 👉 GUST; bun-plac 👉 PLAC; bună-seamă 👉 SEAMĂ; bun-simț 👉 SIMȚ; ‡ bunăvestire, evanghelie; Buna-vestire, sărbătoare a bisericii creștine, prăznuită la 25 Martie, ca aniversare a vestirii, prin arhanghelul Mihail a nașterii Mîntuitorului, către Sfînta Fecioară, Blagoveștenie; bună-voie 👉 VOIE; bună-voință 👉 BUNĂVOINȚĂ. II. adj. Bine. așa să fie!: bun! ia acuș avem să ne înțelegem cît se poate de bine CRG.. III. sm. 1 Tatăl tatei sau al mamei, bunic: îi răspunseră că ~ii lor auziseră de la străbunii lor povestindu-se asemenea fleacuri ISP... IV. BUNĂ (pl. -ne) sf. 1 Mama tatei sau a mamei, bunică: Pe poliță aruncată, De cînd a fost buna fată IK. -BRS. ¶ 2 Trans. Bine, bunătate, vorbă bună. numai în expr. cu buna, cu binele, cu binișorul. domol, cu vorbe bune: dumnea-ei îl va lua cu buna, cum știu muierile RET.; Nu-i înjuga așa cu buna pe vițel COȘB.. v. BUN (pl. -nuri) sn. Avut, bogăție: părăsindu-și casele, se ridicaseră cu tot ~ul lor BĂLC.; împăratul a început să-i făgăduiască toate ~urile din Iume ISP. [lat. bonus, – a, -u m].

ETERODOXIE/HETERODOXIE s. f. concepție care se abate de la doctrina oficială (ortodoxă) a bisericii; credință contrară unei dogme. (< fr. hétérodoxie)

BRIA, Ion ( 1929-2002, n. Telega, jud. Prahova), teolog român. Prof. univ. la București. Preocupat de teologia sistematică și raportul dintre credință, cultură și spiritualitate („Dicționar de teologie ortodoxă”, „Destinul ortodoxiei”, „Credința pe care o mărturisim”).

ETERODOX ~xă (~cși, ~xe) Care este de altă credință decât cea creștină ortodoxă. [Var. heterodox] /<fr. hétérodoxe

ETERODOX, -Ă adj. (Bis.) De altă credință decît cea creștină ortodoxă; neortodox. [Var. heterodox, -ă adj. / < fr. hétérodoxe, cf. gr. heteros – altul, doxa – părere].

ETERODOX, -Ă, eterodocși, -xe, adj. Care are altă credință decît cea creștină ortodoxă. – Variantă: heterodox, -ă adj.

credință sf [At: COD. VOR. 10/10 / Pl: ~țe / E: lat *credentia] 1-10 Credere (1-10). 11 Considerare. 12 Părere. 13 Închipuire. 14 Înfumurare. 15-21 Credere (15-21). 22 Presupunere. 23 Bănuială. 24 Speranță. 25-27 Credere (25-27). 28 Convingere în existența a ceva. 29 Siguranță. 30 Certitudine. 31-32 (Înv; îe) A da ~ A da crezare (30-31). 33-34 (Înv; îe) A lua ~ța cuiva A se încredința de (sinceritatea sau) devotamentul cuiva. 35 (Înv; îe) A-și face ~ A se încredința. 36-37 (Îe) A fi de bună (sau de rea) ~ A (nu) fi sincer. 38-39 (Îla) De (sau cu) rea ~ Cu dorința (de a face rău sau) de a spune un neadevăr. 40 Ceea ce crede cineva. 41 (Îs) ~ bună, ~ dreaptă, ~ drept-mântuitoare, ~ dumnezeiască, ~ pravoslavnică, ~ sobornicească Ortodoxism. 42 (Înv; îs) ~ deșartă Superstiție. 43 (Înv; îas) Altă credință religioasă decât cea ortodoxă. 44 (Înv; îas) Convingere greșită. 45 (Înv; îs) Departamentul ~ței Departamentul Cultelor. 46 (Înv; spc) Asigurare dată că se va respecta un angajament Si: garanție, chezășie. 47 (Înv; îe) A lua (sau a bea, a sorbi) ~ța A gusta din mâncărurile și băuturile domnitorului pentru a se asigura că nu sunt otrăvite. 48 (Îe) A fi de ~ A merita încredere. 49 (Înv; îe) A-și pierde (sau a-și mânca, fam, a-și păpa) ~ța A nu mai fi crezut. 50 (Înv; îlav) De~ De crezut. 51 (Îal) Vrednic de încredere. 52 (Îe) Om de ~ Om de încredere. 53 (Înv; îe) În~ Într-adevăr. 54-55 (Înv; spc) Jurământ (de dragoste). 56 (Îla) Fără~ Infidel. 57 (Îrg) Logodnă. 58 (Îrg; îe) A face (sau a-și da) ~ța A se logodi. 59 (Îrg; cer) Inel (sau năframă) dar de logodnă. 60 Credit. 61 (Înv; îe) A-și pierde ~ța A-și depăși creditul. 62 (Înv; îe) A da pe~ A da pe datorie. 63 (Înv; îe) A vinde pe~A vinde pe datorie. 64 (Înv; îe) A lua pe~ A lua pe datorie. 65 (Înv; îe) A cumpăra pe~ A cumpăra pe datorie. 66 (Liv; îs) Profesiune de~ Declarație publică pe care o face cineva despre principiile sale (politice, religioase, artistice etc.) Si: crez.

CULT s. 1. (BIS.) confesiune, credință, religie, rit, (pop.) lege. (E de ~ ortodox.) 2. v. venerație.

CULT s. 1. (BIS.) confesiune, credință, religie, rit, (pop.) lege. (E de ~ ortodox.) 2. venerație. (Are un adevărat ~ pentru...)

RELIGIE s. (BIS.) confesiune, credință, cult, rit, (pop.) lege. (E de ~ ortodoxă.)

RIT s. (BIS.) confesiune, credință, cult, religie, (pop.) lege. (E de ~ ortodox.)

MUCENIC ~ci m. 1) Persoană care îndură chinuri fizice sau morale pentru ideile, convingerile sale; martir. 2) (la începuturile creștinismului) Creștin ortodox care era supus la suferințe fizice pentru credință. 3) la pl. bis. Sărbătoare creștină în amintirea celor patruzeci de mucenici din Sevastia. 4) Fiecare dintre cei patruzeci de colăcei în formă de opt, copți cu ocazia sărbătorii creștine pentru pomenirea celor patruzeci de martiri. /<sl. mučeniku

MUCENIȚĂ ~e f. 1. Femeie care îndură chinuri fizice sau morale pentru ideile, convingerile sale; martiră. 2) (la începuturile creștinismului) Creștină ortodoxă care era supusă la suferințe fizice pentru credință. /<sl. muțenica

CONFESIUNE s. 1. confidență, destăinuire, dezvăluire, mărturisire, spovedanie, (rar) sincerități (pl.). (I-a făcut unele ~.) 2. (BIS.) credință, cult, religie, rit, (pop.) lege. (E de ~ ortodoxă.)

CONFESIUNE, confesiuni, s. f. 1. Mărturisire a unor fapte, a unor gînduri sau sentimente intime. Foiletonul... cuprinde un soi de confesiune făcută sub formă de «scrisoare către redacție». CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 164, 4/7. Trebuie să-ți fac aci confesiunea că șarpele ambițiunii m-a mușcat de inimă. ALECSANDRI, T. 1734. ◊ (În practica religiei creștine) Spovedanie făcută unui preot. Calitatea mea, domnule Ruset, se pare că-mi dă dreptul s-ascult confesiuni. SADOVEANU, Z. C. 73.2. Scriere literară care conține mărturisirea unor gînduri și sentimente legate de viața intimă, personală a autorului. Confesiunile lui J. J. Rousseau. 3. Religie, credință religioasă, cult. Printre creștini, unii sînt de confesiune ortodoxă, alții de confesiune protestantă sau catolică. – Pronunțat: -si-u-. – Variantă: (învechit) confesie s. f.

heterodox, ~ă [At: (a. 1704) BV I, 460 / S și: (înv) ~ocs, ~oss / V: et~ / Pl: ~ocși, (rar) ~i / E: fr hétérodoxe] 1-2 smf, a (Persoană) care se abate de la doctrina oficială a Bisericii ortodoxe. 3-4 smf, a (Persoană) care se abate de la credința sa religioasă. 5-6 smf, a (Om) nonconformist. 7 a Specific heterodoxiei. 8 a Referitor la heterodoxie. 9 a Care aparține heterodoxiei.

lege s.f. I (relig.) 1 (de obicei determ. prin „lui Dumnezeu”) normă religioasă, precept divin, <înv.> legiuire. Credincioșii respectă legile lui Dumnezeu. 2 (art.) legea catolică = biserica catolică (v. biserică), catolicism, romano-catolicism, <înv. și reg.> papistășie, <înv.> papism. Legea catolică este o confesiune creștină; legea cea nouă = legea lui Hristos=legea lui Iisus Hristos=legea nouă= a (nm. pr.) Noul Testament (v. nou), Testamentul cel Nou (v. testament), <înv.> Scriptura cea Nouă (v. scriptură). Legea Nouă este cea de a doua parte a Bibliei, recunoscută de creștini, în care se prezintă nașterea, viața, activitatea, patimile, moartea și învierea lui Iisus, formarea primelor biserici creștine, vestindu-se cea de-a doua venire a lui Hristos și începutul unei alte lumi fără sfârșit; b creștinism, cristianism, cruce, religia creștină (v. religie), <rar> creștinătate, <înv.>hristianism, hristianitate. Legea nouă are la bază Vechiul Testament și Noul Testament și credința în Iisus Hristos; legea grecească = legea orientală = biserica ortodoxă (v. biserică), ortodoxie, ortodoxism. Legea grecească este confesiunea creștină ortodoxă; legea lui Mahomed = islam, islamism, mahomedanism, musulmanism, religia mahomedană (v. religie), <înv.> mahometism, <fig.> semilună. Legea lui Mohamed este un cult religios întemeiat de Mahomed în sec. al VH-lea, ale cărui dogme sunt cuprinse în Coran; legea luiMoise = legeaveche a (nm. pr.) Testamentul cel Vechi (v. testament), Testamentul Vechi (v. testament), Vechiul Testament (v. vechf), <înv.> Cartea cea Veche (v. carte), Cartea Veche (v. carte), Palia, Scriptura cea Veche (v. scriptură), Scriptura Veche (v. scriptură), Vechea Lege (v. vechi²), Vechea Scriptură (v. vechi²). Legea Veche este prima dintre cele două părți distincte ale Bibliei, recunoscută de iudaism și de creștinism, care cuprinde textele sfinte referitoare la credințele religioase și la viața poporului evreu (până la nașterea lui Iisus Hristos); b evreism, iudaism, religia mozaică (v. religie). Preceptele legii vechi sunt cuprinse în Vechiul Testament. 3 (înv. și pop.) v. Confesiune. Credință. Cult¹. Religie. Rit.II (jur.) 1 <înv.> dreptate, legiuire, pravilă, testament, zacon². Legea este un act normativ cu caracter obligatoriu, emanat de Organul Legislativ al statului. Cel care încalcă legea este pedepsit. 2 (nm. pr.) Lege Fundamentală=Constituție, <înv.> Statut Urmărește atent aplicarea articolelor din Legea Fundamentală. 3 (art.) legea celor douăsprezece table = (la pl.) legile celor douăsprezece table = cele douăsprezece table. Legea celor douăsprezece table reprezintă prima legislație scrisă a romanilor, gravată pe douăsprezece plăci de aramă. 4 (la sg.) legalitate. în țară pare că nu mai există lege. 5 (art., la pl. legile; înv. și pop.) v. Drept. Jurisprudență. 6 (pop.) v. Acțiune. Cauză. Caz. Judecată. Proces. 7 (înv. și reg.) v. Condamnare. Pedeapsă. Penitență. 8 (înv.) v. Decizie. Hotărâre. Hotărâre judecătorească. Sentință. Verdict. II11 (în logica simbolică) lege logică = expresie identic adevărată, expresie validă, tautologie, teză logică. în cadrul unui sistem formal, legea logică este adevărată în orice interpretare. 2 (filos.) lege morală = lege naturală, legea firii; lege naturală = lege morală, legea firii; (art.) legea cauzalității = principiul cauzalității. Potrivit legii cauzalității, orice fapt are o cauză, aceeași cauză producând, în condiții identice, același efect; legea firii = lege morală, lege naturală. E în legea firii ca părinții să-și iubească urmașii. 3 lege nescrisă = (art.) legea pământului = obicei pământesc, obiceiul locului (v. obicei), obiceiul pământului (v. obicei).După legea pământului fiica învață de la mamă, iar mama de la bunică. 4 (mat.) lege de compoziție internă pe o mulțime=lege de compoziție pe o mulțime = operație algebrică. 5 canon, normă, regulă, tipic¹. Clădirea respectă legile artei baroce. 6 (pop.) v. Datină. Obicei. Rânduială. Tradiție. Uz. Uzanță. IV (înv.) v. Dreptate. Echitate. Justețe. Justiție,

DIONISIE AREOPAGITUL (sec. 1 d. Hr.), episcop și martir atenian. Membru al Areopagului din Atena. Convertit de apostolul Pavel, a predicat apoi credința creștină devenind primul episcop al Atenei. Prăznuit de Biserica ortodoxă la 3 oct.

LUCARIS, Chiril (1572-1638), prelat și erudit grec. Patriarh de Alexandria (1602-1620) și de Constantinopol (1620-1638, cu întreruperi). Lucrarea sa de susținere a calvinismului, „Mărturisire de credință”, apărută la Geneva, în 1629, a provocat un lung conflict cu clerul ortodox. Denunțat ca trădător, a fost demis, apoi judecat și condamnat la moarte prin strangulare.

CREDINCIOS adj. 1 Care nu-și calcă credința, statornic în dragostea sau în prietenia lui: o femeie credincioasă; un prieten ~ ¶ 2 În care se poate avea încredere: o slugă credincioasă ¶ 3 De crezut, ce se poate crede: mai credincioși ochii decît urechile (PANN) ¶ 4 ⛪ Care-și ține cu sfințenie credința (religioasă); se zice și drept-credincios, mai ales cu înțelesul de ortodox ¶ 5 Exact și statornic, care nu dă greș: o memorie credincioasă ¶ ¶ C. NECREDINCIOS. II. sm. 1 Om de încredere ¶ 2 Prieten devotat, credincios ¶ 3 ⛪ Cel ce-și ține cu sfințenie credința (religioasă): clopotul chiamă pe credincioși la biserică.

Sofronie de la Cioara (sec. 18), sfânt cuvios, numele de monah al lui Stan Popovici din Cioara, jud. Alba, unul dintre animatorii răscoalelor dintre 1759 și 1761 din Transilvania împotriva deznaționalizării românilor și unirii cu Roma. Arestat de mai multe ori, a fost eliberat de mulțimile credincioșilor ortodocși, iar după înăbușirea răscoalei s-a retras peste munți la Râmnic. Pentru credința sa nestrămutată pe care a mărturisit-o și a apărat-o cu dârzenie în fața asupritorilor, a fost canonizat de Sf. Sinod al Bis. Ortodoxe Române la 10 octombrie 1955. Este sărbătorit la 21 octombrie.

credincios, ~oasă [At: COD. VOR. 151/3 / V: ~nțos / Pl: ~oși, ~oase / E: ml *credentiosus] 1-2 smf, a (Persoană) în care te poți încrede. 3-4 smf, a (Om) demn de încredere. 5-6 smf, a (Persoană) care ține la cineva cu credință Si: crezător (1- 2). 7 a Fidel. 8 a Devotat. 9 a Cinstit. 10-11 smf, a (Om) statornic în sentimente de dragoste și respect. 12-13 smf, a (Persoană) care crede în Dumnezeu Si: crezător (3-4). 14 a (Nob) Care este conform cu credința creștină. 15 a Religios. 16 a (Înv; îs) (Prea) bun (sau drept, ori bine) ~ Ortodox. 17 a (Înv; îas) Care crede cu adevărat în Dumnezeu. 18-21 smf, a (Înv; îe) Puțin ~ (Persoană) care nu crede (cu tărie) în Dumnezeu. 22-23 a (Liv) Care nu-și schimbă (părerile sau) sentimentele. 24-25 a Care își ține (promisiunile sau) jurămintele. 26 smf (Iuz; spc) Om de încredere însărcinat cu supravegherea confecționării mărfurilor Si: împuternicit, procurist, reprezentant, supraveghetor 27 smf Supus al unui domnitor.

SUNNISM (< sunna) s. n. Curent „ortodox”, majoritar, al Islamului (c. 90% din credincioși), bazat pe recunoașterea „Sunnei”. Consideră izvor al credinței nu numai „Coranul”, dar și „Sunna” ‒ culegere de povestiri, conținând fapte și cuvinte atribuite Profetului Mahomed. Adepții s. constituie majoritatea credincioșilor musulmani din Orientul Apropiat, Africa de N, Pakistan și Indonezia.

infailibilitate, infailibilități s. f. 1. Caracterul, natura sau starea a ceea ce este infailibil. ♦ (Bis.) Făgăduința făcută Bis. creștine de a fi stâlpul și temelia adevărului, adică de a fi păzită de greșeală prin asistența Sfântului Duh, atunci când învață credința adevărată bazată pe Sf. Scriptură și Sf. Tradiție sau luată din sinoade. 2. (La catolici) Dogmă a infailibilității papei, privind puterea sa de a nu greși în materie de credință sau de morală, stabilită la Conciliul Vatican I (sesiunea VI, 1870), nerecunoscută de Bis. ortodoxă. – Din fr. infaillibilité.

veac [At: PSALT. HUR. 64²/26 / V: (îvp ) vac (Pl: vacuri) sn / Pl: ~uri, îvr, ~ure sn, veci sm / E: vsl вѣкъ] 1 snm (Îvp) Durata vieții omului. 2 snm (Îvp) Viața omului în succesiunea tuturor întâmplărilor trăite. 3 snm (Determinat, de obicei, în limbajul bisericesc, prin „acesta”, indică opoziția cu existența veșnică de după moarte) Existența pământească. 4 snm (Pop; îlav) (De) un ~ de om (De) mult timp. 5-6 snm (Pop; îljv) Pe (ori de) veci sau pe ~ Pe viață. 7 snm (Pop; îe) A-și face (sau a-și duce, a-și petrece, a-și trece) ~ul A-și petrece viața într-un anumit fel. 8 snm (Pop; îe; îf vac) A-i trece (cuiva) vacul A nu mai fi în floarea vârstei. 9 snm (Pop; îe) A-și fi trăit (sau a-și fi făcut) ~ul Se spune despre cineva care a îmbătrânit și nu mai poate aștepta nimic de la viață. 10 snm (Pop; îae) Se spune despre ceva care s-a demodat, s-a perimat. 11 snm (Înv; îe; îf vac) A tăia (cuiva) vacul A pune capăt vieții cuiva. 12 snm (Îvr; îe; îf vac) A trage vacul după ... A continua să trăiască după ... 13 sn (Reg; îlav) De când ~ul De mult timp. 14 snm (Trs; îlav) Cât (e) ~ul sau până e ~ul (Pentru) foarte mult timp. 15 snm (Trs; îal; în construcții negative) Niciodată. 16 smn (În limbajul bisericesc; îlav) Mai înainte de toți vecii sau (înv) mai înainte (ori mai dinainte, mai întâi) de veci (sau de ~) ori ainte (sau mainte) de ~ (ori de toate ~ure) Mai înainte de facerea lumii. 17 snm (Reg; lsg) Timp (îndelungat) pe care cineva îl mai are de trăit. 18 snm (Reg; îlav) În ~ La sfârșitul timpului destinat existenței pământești. 19 sm (Bis; mpl) Durată nelimitată în viitor Si: eternitate (10), vecie (1), veșnicie (). 20 sm (Bis; mpl) Existența veșnică de după moarte Si: eternitate (13), vecie (2), veșnicie (). 21 sm (În limbajul bisericesc; îla) De veci (sau, înv, de ~) Care nu va avea sfârșit Si: etern (9), veșnic. 22 (Reg; în practicile religiei creștine ortodoxe; îs) Lumină de veci Lumânare (sau candelă) care se aprinde în ziua de Vovedenie, în credința că, pe lumea cealaltă, ea va arde luminând veșnic. 23 sm (Îs) Lăcaș de veci Mormânt. 24 sm (Jur; înv; îlav) De veci Valabil pe termen nelimitat. 25 (Îs) Loc de veci Teren într-un cimitir aflat în proprietatea cuiva și destinat unui mormânt sau unui cavou. 26 sm (Îlav) În (ori, înv, întru) veci sau în (ori, înv, întru) veci de veci, (până) în vecii vecilor (sau, reg, ~ului), în ~ul ~ului (sau vecilor), (îrg) (până) în ~ (de ~), (înv) în (sau întru) toți vecii, în (sau întru) vecii de ~ În tot timpul. 27 sm (Îal) În eternitate. 28 sm (Jur; înv; de obicei în legătură cu verbe ca „a stăpâni”, „a cumpăra” etc.) În (ori de) veci sau în veci de veci, (până) în ~ Pe termen nelimitat. 29 sm (Îlav) Pe veci sau (rar) pentru vecii vecilor, pentru veci, (reg) de ~ Pentru totdeauna. 30 sm (Îe) A adormi (somnul cel) de veci sau a adormi pe veci, a închide ochii de veci A muri. 31 sm (Îe) A dormi (somnul) (cel) de veci A fi mort. 32 sm (În construcții negative; îlav) În veci sau în veci de veci, în vecii vecilor, în ~ul ~ului, (îrg) în ~ (de ~), (înv) în toți vecii, (reg) pe ~ Niciodată. 33 av (Mar) Niciodată. 34 sn, (înv) sm Perioadă îndelungată de timp (considerată ca etapă în desfășurarea istoriei sau în raport cu stări, situații, fapte etc.) Vz epocă, eră, vârstă¹. 35 sn (În credințele populare; îs) ~ul de apoi sau ~ul ce va să vie Ultima perioadă de existența lumii. 36 sn (Mit; înv; îs) ~ul de aur (sau aurit) Vârsta de aur. 37 sn (Înv; îs) ~ul de bronz Epoca bronzului. 38 sn (Înv) ~ul de (sau din) mijloc Evul Mediu. 39 sn (Îs) ~ul de aur Perioadă istorică de maximă înflorire și strălucire a vieții materiale și culturale. 40-41 smn (Îljv) Din ~ (ori veci) sau de ~ Din cele mai vechi timpuri. 42-43 smn (Îal) Din moși strămoși. 44 sn (Înv; îs; îf vac) Obiceiul de vac Obiceiul pământului. 45 sna (Lsg) Epoca (considerată) contemporană. 46 sna (Pex; lsg) Generația epocii (considerate) contemporane. 47 snp Timpul considerat în desfășurarea lui. 48 snp (Succesiune de) generații. 49 sn Interval de timp de o sută de ani Si: secol, (înv) sută, (îvr) sutime, vreme (65). 50 sn (Adesea însoțit de un numeral ordinal) Fiecare dintre intervalele de o sută de ani succesive, socotite în raport cu începutul erei creștine Si: secol, (înv) sută, (îvr) sutime. 51 sn (Îlav) Cu ~urile Cu trecerea timpului. 52 sns (Met; reg; de obicei cu determinări ca „bun”, „rău” etc.) Timp. 53 sns (Trs) ~ de cremene Timp senin.

primat¹, primați adj. (În trecut) Cel mai înalt grad din vechea ierarhie a Bis. ortodoxe și catolice. ◊ Mitropolit primat = titlu dat primului mitropolit al unei țări; patriarh. ◊ Primat papal = dogmă de credință a Bis. catolice, formulată la conciliul Vatican I (18 iulie 1870), potrivit căreia episcopul de Roma deține funcția de păstor suprem și de garant al unității Bis. universale ca „vicar” al lui Hristos pe pământ. Această dogmă a fost respinsă de Bis. ortodoxă. – Din fr. primat, lat. primatus.

ÎNVĂȚĂTURĂ DE CREDINȚĂ, culegere cuprinzând normele de bază ale ortodoxiei, redate în trecut sub formă de întrebări și răspunsuri; catehism ortodox.

IOAN HRISOSTOM (Gură de Aur) (c. 344 – c. 407), teolog și predicator, episcop de Constantinopol (398-404). Unul dintre marii Părinți ai Bisericii răsăritene, apărător al dreptei credințe. Neîntrecut orator, de unde și numele său. Autor a numeroase scrieri religioase („Despre sfințenie”) și al principalei liturghii ortodoxe, care-i poartă numele. Opera sa, remarcabilă prin expresivitate și forță morală, a constituit izvorul principal de inspirație pentru dezvoltarea ulterioară a literaturii bizantine. Prăznuit la 27, 30 ian. și 13 nov.

STAUL, staule, s. n. 1. Grajd. Pasul fără voie îl întorcea înapoi, cu de la sine putere, cum foamea întoarce, spre staulul ei, vita flămînzită. POPA, V. 68. Și pentru cel născut în staul, Pentru Christos închină. COȘBUC, P. I 115. Calul să nu-l dai de sub tine... pînă nu vei avea staulul tău. SBIERA, P. 42. Vaca bună se vinde în staul = lucrul bun e apreciat și fără să fie lăudat. 2. Loc îngrădit (uneori și acoperit), în cîmp sau lîngă casă, unde stau oile sau (mai rar) caprele. V. ocol, tîrlă. Bine-Vede și Bine-Aude au rămas lîngă staulul caprelor, culcați cu botul pe labe. RETEGANUL, P. III 38. Băgîndu-le în staul și dîndu-le fîn, au văzut că apucă ca lupii, pentru că era fripte de foame. SBIERA, P. 9. Vulpoiul însă... întorcîndu-și pe furiș ochii în partea staulului unde se închisese pentru acea zi turma de oi... începu să strige. ODOBESCU, S. III 245. ◊ Expr. A închide lupul în staulul oilor = a pune pe cineva la o treabă unde poate face mult rău. 3. Fig. (Învechit) Biserică, religie, credință. După ce o aduse în staulul moametan (= mahometan), mă cunună cu dînsa. GORJAN, H. IV 133. ◊ Compus: (în biserica ortodoxă) staulele-floriilor = duminica floriilor. – Variantă: staur (RETEGANUL, P. IV 15, BUDAI-DELEANU, Ț. 364) s. n.

ORTODOXÍE (< fr.) s. f. 1. Confesiune creștină care a păstrat neschimbate dogmele, tradiția, cultul și organizarea bisericească fixate prin cele șapte sinoade ecumenice din sec. 4-8, reprezentând credința comună a bisericii din primul mileniu și tradiția apostolică menținută prin intermediul teologiei patristice și neopatristice; p. ext. Biserica ortodoxă; religia ortodoxă. În anul 1054 are loc Marea schismă, care va însemna separarea canonică și întreruperea comuniunii liturgice între Constantinopol și Roma. Cauzele acestei despărțiri, au fost, în primul rând, de ordin religios, creștinii răsăriteni neadmițând supremația Papei și învățăturile bisericii apusene privitoare la Purgatoriu, la purcederea Sfântului Duh și de la Fiul (Filioque), la folosirea azimei (pâinea nedospită, considerată o rămășită a Paștelui iudaic și simbol al morții, spre deosebire de pâinea dospită folosită de ortodocși, care reprezintă sufletul în trup, elementul incoruptibil), la euharistie etc. O. cinstește în persoana lui Iisus Hristos victoria asupra morții și începutul (nepătruns de mintea omului) creației renăscute, transfigurate. Esența teologiei ortodoxe o constituie dogma Sfintei Treimi; aceasta are o mare importanță pentru viața duhovnicească a credincioșilor, deoarece, așa cum persoanele Sfintei Treimi există una în alta, într-o unitate de ființe, tot așa și creștinii formează o comunitate de credință, de nădejde și de iubire în Dumnezeu. O. reprezintă religia de stat în România, Grecia, Armenia, Serbia, Bulgaria, Rusia, Ucraina, Georgia, Belarus, Macedonia, Ethiopia, Rep. Moldova, Cipru. Autocefalia Bisericii Ortodoxe Române a fost recunoscută de sinodul de la Constantinopol în 1885. ◊ Duminica ortodoxiei = prima duminică din postul Paștelui. 2. Conformitate cu principiile tradiționale ale unor doctrine, concepții etc.

oaste, oști s. f. 1. (Înv.) Armată. ◊ Oaste cerească = expresie unică în Noul Testament, indicând pe îngerii buni, ființe curate, pure, spirituale. ◊ Oastea cerului = expresie folosită în legătură cu închinarea la idolii cerești, reprezentând Soarele, Luna și stele. „Oastea Domnului”, asociație religioasă în cadrul Bis. Ortodoxe Române, înființată la Sibiu în 1923 de către preotul Iosif Trifa, având ca obiectiv întărirea sufletească a credincioșilor și apărarea dreptei credințe față de prozelitismul sectelor neoprotestante. În 1948 a fost scoasă în afara legii de către regimul comunist, iar mulți dintre membrii săi au fost prigoniți și aruncați în închisori. În ianuarie 1990 și-a reluat activitatea, iar prin hotărârea Sinodului Bis. Ortodoxe Române a fost cooptată în activitatea misionară prin apostolatul laic. 2. (Înv.) Război, luptă, bătălie. – Di lat. hostis, -em „dușman”.

VINERI, vineri, s. f. Ziua a cincea a săptămânii, care urmează după joi. ◊ (În credința creștină) Vinerea Mare (sau a Patimilor, a Paștilor) = vinerea din ajunul Paștilor, în care creștinii țin post sever. Vinerea Mare = sărbătoare ortodoxă în care se prăznuiește Sfânta Paraschiva (la 14 octombrie). ♦ (Adverbial) În cursul zilei de vineri; (în forma vinerea) în fiecare vineri. – Lat. Veneris [dies].

Tudor, Sandu (1899-1962), poet ortodox, ziarist și prof. secundar, n. în Buc., pseudonimul lui Alexandru Teodorescu. În 1932 a înființat revista „Floare de foc” și în 1933 ziarul „Credința”. A colaborat la „Gândirea”, „Convorbiri literare” ș.a. Op. pr.: Comornic (1925), Acatistul preacuviosului părintelui nostru sf. Dimitrie cel Nou Boarul din Basarabi (1942) ș.a.

păgân, ~ă [At: PSALT. HUR. 7^r/22 / Pl: ~i, ~e / E: ml paganus] 1-2 smf, a (Persoană) care se închină la zei sau la idoli Vz idolatru, politeist, (îvr) păgânean. 3-4 smf, a (Îoc creștin) (Persoană) care este de altă religie decât cea creștină. 5 smf (Spc) Musulman. 6 sm (Csc) Păgânătate. 7 a Care aparține unei religii politeiste sau cultului idolilor Si: (îvr) păgânatic. 8 a Care se referă la o astfel de religie. 9 a (Pex) Care aparține civilizației antice greco-romane. 10 a (Pex) Care se referă la Antichitatea precreștină. 11 a Care aparține unei alte religii decât cea creștină. 12 a Care aparține păgânilor (1). 13 a Care se referă la păgâni (1). 14 a (Prc) Turcesc. 15 a (Fig) Care se referă la elemente ale naturii, viețuitoare, ce nu pot primi religia creștină. 16 a (Pex; îoc spiritual, sufletesc) Trupesc. 17-18 smf, a (Persoană) care este de altă confesiune creștină decât cea ortodoxă. 19-20 smf, a (Persoană) care se abate de la dogmele unei religii, în special de la dogmele religiei creștine Vz eretic, schismatic. 21-22 smf, a (Persoană) care nu are nici o credință religioasă Vz ateu. 23-24 smf (Prt) Persoană care (nu respectă dogmele sau practicile religiei creștine și) are o atitudine insultătoare față de ele. 25-26 smf, a (Om) lipsit de pietate, de smerenie, de evlavie. 27-28 smf, a (Pex) (Om) nemilos, crud, nelegiuit. 29 smf (Reg) Ucigaș. 30 a Cumplit. 31-32 av, a (În mod) înverșunat. 33-34 av, a (În mod) pătimaș. 35 a (Fig) Vrăjmaș.

dar² sn [At: COD. VOR. 80/8 / V: (înv) ~iu / Pl: ~uri, (înv) ~ure / E: slv дарь] 1 Obiect primit de la cineva în semn de prietenie Si: cadou, (pfm; înv) peșcheș, (pop) plocon, (înv) cinste, dărușag, prezent¹, prosfora. 2 Obiect primit ca ajutor. 3 Obiect oferit fără plată cuiva în semn de prietenie. 4 Obiect oferit cuiva ca ajutor. 5 (Jur; îs) ~ manual Donație efectuată prin predarea bunurilor (mobile corporale) de la mână la mână, exceptată de la formele obișnuite de validare. 6 (Îla) De ~ Primit gratis. 7 (Îlav) În ~ Gratis. 8 (Înv; îal) Pe un preț de nimic. 9 (Îlv) A aduce (a da, a duce sau a face cuiva) (în) ~(uri) A dărui. 10 (Spc; adesea urmat de determinări introduse prin prepoziția „de”) Cadou făcut de soți unul altuia la căsătorie. 11 (Pex; ccr) Ceea ce primesc mirii la nuntă. 12 (Pex) Ceea ce primesc copiii la masa de botez. 13 (Îs) ~ul miresei Sumă de bani pe care mireasa o primește personal în timp ce dansează o horă asemănătoare periniței. 14 (Mol; Buc) Preparate culinare oferite mirelui și miresei la nuntă, mamei la naștere sau colindătorilor de sărbătorile de iarnă Si: cinste, plocon. 15 (Îrg) Logodnă. 16 (Fig) Rod¹. 17 (Bis) Ofrandă. 18 (Pex) Donație făcută unor instituții de cult. 19 (Pex) Donație. 20 (Mpl; șîs) Sfintele ~uri sau ~ul lui Dumnezeu Pâinea și vinul sfințite pentru împărtășanie. 21 (Lpl) Untdelemn, vin și pâine sfințite spre a fi împărțite. 22 (Înv; astăzi pfm) Mită. 23 (Rar; pfm; îlv) A cădea la ~uri A mitui. 24 (Pex; îal) A face o investiție. 25 (Pex; îal) A plăti. 26 (Spc; îrg) Înțelegere cu schimb de cadouri făcută în preajma logodnei sau a căsătoriei. 27 (Rar) Moștenire. 28 (Înv) Răsplată. 29 (Spc) Premiu. 30 (Îlv) A avea ~ (de la sau, înv, ccr, de cătră cineva) A fi răsplătit. 31 (Îrg) Binefacere. 32 (Pex) Privilegiu. 33 (Îe) A face ~ul cuiva A face o favoare cuiva. 34 Grație divină. 35 (Pex) Ajutor (divin). 36 (Trs; Buc; îe) A fi în starea ~ului A fi gravidă. 37 Însușire (naturală sau dobândită). 38 Trăsătură de caracter pozitivă. 39 (Pex) Vocație. 40 (Pex) Talent. 41 (Îla) Cu ~ Înzestrat. 42 (Îe) A avea ~ul să (sau de a)... A avea puterea de a face ceva. 43 (Îae) A avea priceperea de a face ceva. 44 A avea calitatea de a face ceva. 45 (Îae) A fi în stare de a face ceva. 46 (Îe) A avea ~ul vorbirii A fi bun orator. 47 (Fig; urmat de determinări în genitiv) Viciu. 48-49 (Irn; îe) A avea (sau a lua) ~ul beției A fi (sau a deveni) bețiv. 50 (În concepțiile religiei creștine; adesea cu determinarea „duhului sfânt”) Calitate excepțională primită în mod miraculos prin intermediul celei de-a treia persoane a divinității, duhul sfânt. 51 (Înv) Credință. 52 (Înv) Religie creștină. 53 (Spc; șîs ~ul preoției) Har conferit preoților prin hirotonisire. 54 (Pex) Drept de a oficia actele de cult. 55 Profesie de preot. 56 Fiecare din cele șapte taine ale bisericii ortodoxe.

eretic, ~ă [At: CORESI, EV. 36 / V: (înv) eri~, iri~, here~, (îvr) retic^[1] / A: (înv) ~tic / Pl: ~ici, ~ice / E: fr hérétique, lat haereticus, -a, -um, ngr αἱρετικος, vsl єрєтикъ] 1-2 smf, a (Persoană) care este adept(a) unei erezii. 3-4 smf, a (Persoană) care susține sau propovăduiește o erezie. 5 a (D. doctrine, scrieri religioase) Care aparține unei erezii Si: (înv) eretical (1). 6 a (D. doctrine, scrieri religioase) Referitor la o erezie Si: (înv) eretical (2). 7 a (D. doctrine, scrieri religioase) Specific unei erezii Si: (înv) eretical (3). 8 a (D. doctrine, scrieri religioase) De erezie Si: (înv) eretical (4). 9 sm (Înv) Nume dat de catolici ortodocșilor. 10 sm (Înv) Nume dat catolicilor de către ortodocși. 11 (Îvr; pex) Care nu ține seama de ordinea stabilită. 12 a (Îvr; pex) Care nu respectă legea. 13 sm Păgân. 14 smf Pex) Turc. 15-16 sm, a (Rar) (Persoană) care nesocotește sau se îndoiește de credința creștină. 17-18 sm, a (Îvp) (Om) nelegiuit Si: infam, ticălos. 19-20 sm, a (Persoană) care susține o opinie contrară ideilor unanim admise Si: disident, nonconformist. 21 a (Rar; d. stil) Care nu se conformează normelor. corectat(ă)

Ștefan cel Mare și Sfânt, domn al Moldovei (1457-1504), apărătorul creștinătății. A fost numit de poporul român „mare” și „sfânt”: mare pentru iscusința cu care a condus țara cu dreptate, răsplătind pe cei buni și pedepsind pe cei lacomi și trădători; sfânt pentru lupta dusă în apărarea întregii creștinătăți în fața păgânilor care năvăleau spre apusul Europei, precum și pentru marele număr de m-ri și biserici zidite de el în Moldova, Muntenia, Transilvania și muntele Athos, în număr de 40. Profund pătruns de credința în Dumnezeu, și-a petrecut viața ca un adevărat creștin, având ca părinte și povățuitor duhovnicesc pe sfântul Daniil Sihastrul, pe care l-a vizitat de multe ori. Este înmormântat la m-rea Putna, ctitoria sa. Sf. Sinod al Bis. Ortodoxe Române l-a canonizat la 20 iunie 1992, fiind sărbătorit la 2 iulie.

CREDINȚĂ s. 1. certitudine, convingere, încredințare, sentiment, siguranță, (livr.) convicțiune. (Am ~ că așa va fi.) 2. cinste, devotament, fidelitate, statornicie, (livr.) lealitate, (înv. și reg.) priință. (~ soției față de soț.) 3. nădejde, speranță, (rar) nădăjduire, (înv.) nădăjduință. (Nu și-a pierdut ~ în mai bine.) 4. idee, judecată, opinie, părere. (După ~ mea...) 5. (BIS.) cucernicie, cuvioșenie, cuvioșie, evlavie, pietate, pioșenie, piozitate, religiozitate, smerenie, (livr.) devoțiune, (înv.) blagocestie, blagocestivie, hristoitie, rîvnă, rîvnire, smerire. 6. (BIS.) confesiune, cult, religie, rit, (pop.) lege. (E de ~ ortodox.)

consiliu, consilii s. n. 1. Colectiv cu sarcini de conducere, de administrare sau de avizare etc. în activitatea unor organe sau organizații de stat sau obștești. ◊ Consiliul parohial = organul executiv al Adunării parohiale în Biserica ortodoxă română. Se compune din 7, 9 sau 12 membri, aleși de Adunarea parohială în parohia respectivă. ◊ Consiliul eparhial = organul executiv în Biserica ortodoxă română al unei Adunări eparhiale. Este alcătuită dintr-un președinte (episcop sau mitropolit), vicarul administrativ și consilierii administrativi ca membri permanenți, precum și din 9 membri (3 clerici și 6 mireni), aleși de Adunarea eparhială. ◊ Consiliul național bisericesc = organul suprem administrativ pentru problemele întregii Biserici ortodoxe române și totodată organul executiv al Sfântului Sinod și al Adunării naționale bisericești, al cărui președinte este patriarhul. Este compus din 3 clerici și 6 mireni, aleși de Adunarea națională bisericească, precum și din consilierii admistrativi patriarhali ca membri permanenți. La ședințele sale pot participa și membrii Sfântului Sinod cu vot deliberativ. ◊ Consiliul Ecumenic al Bisericilor = asociație interconfesională înființată în 1948 de către Bis. creștine necatolice, având ca scop refacerea unității tuturor creștinilor pe calea dialogului teologic. A fost creat prin unirea celor două ramuri ale mișcării ecumenice: „Creștinismul practic” și „Credință și organizare”, create în 1937. 2. (Înv.) Sfat. – Din lat. consilium, fr. conseil.

BISÉRICĂ (lat. basilica) 1. Instituție a creștinismului, întemeiată de Hristos, care asigură comuniunea oamenilor cu Dumnezeu prin actul de credință și prin participarea la slujbele săvîrșite de cei învestiți cu puterea Duhului Sfînt în vederea mîntuirii. Este alcătuită din totalitatea celor botezați și care cred în Hristos. ♦ B. primară = comunitate religioasă întemeiată de Iisus Hristos și reunind primii creștini. B. universală = larga comuniune a celor care cred în Iisus Hristos; semnul umanității răscumpărate prin Hristos. B. locală = manifestare a b. universale într-un loc, garantată de episcop, prin care orice b.l. se află în comuniune cu b. universală. Primele b.l. au fost organizate, după Cincizecime de apostolii lui Hristos. 2. Ansamblul credincioșilor reuniți într-o comuniune creștină particulară. ♦ B. ortodoxă v. ortodoxie. B. catolică v. catolicism. B. protestantă v. protestantism. B. evanghelică (sau luterană) v. luteranism. B. reformată (calvină) v. calvinism. B. unitariană v. unitarism. B. anglicană v. anglicanism. B. romană unită cu Roma (greco-catolică) v. greco-catolici (uniți). B. baptistă v. baptism. B. lui Dumnezeu apostolică v. penticostal. B. armeano-gregoriană = confesiune creștină contituind b. de stat a Armeniei (301) despărțită de Patriarhia Ortodoxă de la Constantinopol (506). 3. Lăcaș de închinare public al creștinilor, în care este preamărit Dumnezeu și se săvîrșește liturghia.

istorie, istorii s. f. 1. Proces de dezvoltare a fenomenelor din natură și din societate. 2. Știință care studiază dezvoltarea societății omenești în întreaga ei complexitate ca un proces unitar, desfășurat pe baza unor legi obiective. ♦ Scriere conținând evenimente și fapte care se încadrează în această știință; p. ext. obiectul de învățământ respectiv. ♦ Istoria Susanei = carte anaghinoscomena (necanonică) a Vechiului Testament, care formează cap. 13 (64 de versete) ca adaos la cartea canonică a lui Daniel. Cartea are un caracter instructiv și moral, punând în lumină credința neclintită a omului în Dumnezeu. ♦ Istoria omorârii balaururlui și a sfărâmării lui Bel = carte anaghinoscomena (necanonică) a Vechiului Testament care, în traducerea grecească a Septuagintei, formează cap. 14 al cărții canonice a lui Daniel. Este alcătuită dintr-un singur cap. (50 de versete), în care se arată, printre altele, cum Daniel a omorât un balaur considerat sacru în Babilon, fapt pentru care a fost aruncat într-o groapă cu lei flămânzi, de unde a ieșit nevătămat după șapte zile. ♦ Istoria bisericii universale = știință care expune dezvoltarea Bisericii de la întemeierea ei și până astăzi pe tot globul pământesc și în toate direcțiile vieții sale. ♦ Istoria Bisericii Ortodoxe Române = disciplină teologică și istorică în același timp, care cercetează critic viața creștină la români și dezvoltarea Bis. române în decursul veacurilor în toate locurile patriei noastre, precum și raporturile ei cu celelalte confesiuni creștine. – Din lat. historia.

bun, ~ă [At: COD. VOR. 149/2 / Pl: ~i a, ~e sn, ~uri / E: lat bonus, ~a, ~um] 1 a (D. ființe, mai ales, d. oameni) Care are calități Si: (îvr) bunătățat^[1]. 2 a (D. oameni, animale) Care se poartă bine cu ceilalți Si: binevoitor. 3 a (D. obiecte) Care funcționează bine. 4 a (D. obiecte) Care este valoros. 5 a (Îs) ~ la inimă Milostiv. 6 a (Pfm; îe) Fii ~ Te rog! 7 av (Îe) -rău Oricum ar fi. 8 sm (Îe) ~ și rău Toată lumea, fără deosebire. 9 a (îlav) ~ e Dumnezeu! Cred în bunătatea lui Dumnezeu. 10 a (Pfm; îs) Ceas ~ împrejurare norocoasă sau fericită. 11-12 a (Îe) A (nu) fi a ~ă A (nu) fi semn că este bine. 13 a (D. procese, fenomene, acțiuni) Care prevestește binele. 14 a (D. oameni) Binevoitor. 15 a (D. oameni) Amabil. 16 a (D. unelte) Cu care se lucrează bine. 17 a (D. viață, mod de trai etc.) Fericit. 18 a (în formule de salut; în formule de urare) Liniștit. 19 as (Îe) A umbla cu ~ă-dimineața A umbla cu Moș-Ajunul la Crăciun. 20 a (Bot; reg; îc) ~ă-dimineața Petunie (Petunia hybrida). 21 a (Bot; reg; îae) Pristolnic (Abutilon theophrasti). 22 a (Bot; reg; îae) Volbură (Chonvolvusus arvensia). 23 a (Bot; reg; îae) Zorele (Pharbites hederacea). 24 a Care face sau îți prinde bine Si: satisfăcător, plăcut. 25 a (D. mâncăruri) Gustos. 26 a (D. mirosuri) Plăcut. 27 a Vrednic. 28 a (D. oameni) Cinstit. 29 a (D. acțiuni, operații, manifestări etc. ale oamenilor) Cuviincios. 30 a (Pfm; îe) Poamă ~ă Om de nimic. 31 a (îas) Femeie imorală. 32 a (D. sfaturi, îndrumări, ordine) înțelept. 33 a (îlav) ~ de... Potrivit la sau pentru ceva. 34 a (îlaj) ~ de gură Vorbăreț. 35 a (îlaj) ~ de mână îndemânatic. 36 a (îlaj) ~ de picioare Iute. 37 a (D. vaci; îla) ~ă de lapte Care dă lapte mult. 38 a (îla) ~ de cules Care a fost definitivat spre a fi cules. 39 a (îla) ~ de imprimat (sau de tipar) Care are toate corecturile făcute și poate fi imprimat. 40 a (D. acțiuni, manifestări etc. ale oamenilor sau despre stări, procese etc. specifice oamenilor) Folositor. 41 a (D. afaceri, tranzacții comerciale etc.) Avantajos. 42 a (D. vreme, fenomene ale naturii) Favorabil. 43 a (D. relații de rudenie, îoc „vitreg”) De sânge. 44 a (Îs) Văr ~ Văr primar. 45-46 a (Îe) A o lua de(-a) (sau a o apuca, a o ținea) ~ă A crede și a ține morțiș că ceva este adevărat. 47 (Îe) A ști una și ~ A avea o părere hotărâtă, pe care nimic nu o poate schimba. 48 a (Îe) A i se prinde de ~ă A trece de adevărat și a fi crezut. 49 a (D. obiecte de vânzare sau metale prețioase; îoc „prost”) Scump. 50 a (D. haine) Pentru zile mari. 51 a (D. bani) Care circulă în prezent. 52 a (Îs) Bani ~i Bani în numerar. 53 a (Îe) A lua ceva de (sau drept) bani ~ i A privi ceva ca fiind adevărat. 54 a (Înv; d. oameni) Bogat. 55 a (D. originea cuiva și îoc „prost”) De neam. 56 (Dnț) Mare. 57 a Mult. 58 a Tare. 59 a (D. noțiuni temporale) Întreg. 60 a Mare. 61 a (Îlav) În ~ă parte În mare măsură. 62 (Reg; îlav) De cu ~ă vreme De timpuriu. 63 a (D. meșteșugari) Iscusit și harnic. 64 a (D. artiști, scriitori, oameni de știință) Capabil. 65 a (Îs) Inimă ~ă Curaj. 66 a (Îs) Voie ~ă Veselie. 67 a (Îlav) De ~ă voie (sau ~ de chef) Fără să fie silit. 68 a (Reg; îlav) În voia cea ~ă La drept vorbind. 69 a (Înv; îe) A se face ~ A se preface. 70 a (Reg; îe) A fi ~ la Dumnezeu A fi ascultat de Dumnezeu. 71 a (Reg; îe) A nu-i sta ~ă ceva cuiva A nu putea răbda să nu... 72 a (Îlav) Într-o ~ă dimineață (sau zi) Pe neașteptate. 73 a (Pop; îe) A-și face mână ~ă la (sau pe lângă) cineva A și-l face binevoitor pe cineva. 74 a (Îe) A fi (sau a ajunge) în (ori pe) mâini ~ e A fi (sau a ajunge) la o persoană de încredere. 75 a (Reg; îlav) De (sau cu, ori, înv a) ~ă seamă Desigur. 76 a (Înv; îe) ~ și aprobat Formulă care se punea pe acte private ca dovadă de aprobare. 77 sf (îlav) Cu ~ă Cu vorbe bune. 78 a (Îe) A pune vorbă ~ă pentru cineva A interveni în favoarea cuiva. 79 a (îc) ~-simț Capacitate bazată pe experiența cotidiană de a judeca, de a aprecia just oamenii, lucrurile, evenimentele. 80 a (Îc) ~ă purtare Comportare conformă normelor moralei și educației. 81 a (Iuz; îs) Certificat de ~ă purtare Certificat care atesta purtarea corectă a cuiva în serviciu. 82 a (Fig; îas) Recomandare orală (sau laudă) adusă cuiva. 83 a (D. copii) Cuminte. 84 a Caracteristic omului bine dispus. 85 a (Îe) A fi în toane ~ e A fi bine dispus. 86 a (Îe) A i-o face ~ă sau a-i face (cuiva) una ~ă A-i provoca cuiva o supărare. 87 a Una ~ă Întâmplare (spirituală) deosebită, nostimă. 88 a (Îe) A o păți ~ă A păți un necaz. 89 a (Irn; îe) ~ă treabă! Halal! 90 a (Îe) Na-ți-o ~ă! Asta mai lipsea! 91 (Îe) Na-ți-o ~ă că ți-am dres-o (sau frânt-o) Se spune într-o situație dificilă sau inoportună. 92 a (Îc) ~ gust Simț estetic. 93 a Bogat. 94 a (D. miros) Frumos. 95 a (D. organele corpului) Care funcționează bine. 96 a (Îe) ~ de gură Limbut. 97 a (Îe) A ști una și ~ă A se încăpățâna în susținerea unui punct de vedere. 98 a (Îe) A nu-i fi de-a ~ă cuiva A(-i) prevesti ceva neplăcut. 99 a Puternic. 100 a Considerabil. 101 a Întreg. 102 a (Pex) Mai mult decât. 103 a (Îc) ~ă știință Responsabilitate deplină. 104 a (Îc) ~ă credință Obligație de comportare corectă între părțile contractante. 105 (Îae) Onestitate. 106 a (Îlaj) De ~ă credință Sincer. 107 a (D. prieteni, vecini) Devotat. 108 a Nobil. 109 sm (Pop) Bunic. 110 sf (Pop) Bunică. 111 sm (Reg) Amant. 112 sn Ceea ce este necesar societății pentru a-i asigura existența și bunăstarea. 113 sn Obiect sau valoare de importanță în circulația economică. 114 sn (Mpl) Avere. 115 sn (Îs) ~ uri de consum Produse industriale destinate consumului (larg). 116 sn (Îs) ~ corporal Element al patrimoniului unei persoane care constă dintr-un lucru. 117 sn (Îs) ~ incorporal Element al patrimoniului unei persoane care constă dintr-un drept. 118 sn (Îs) ~e oficii Intervenție a unui stat pentru determinarea altor state în vederea rezolvării pașnice a diferendelor. 119 sn Virtute. 120 sn (Rar) Rezultat. 121 av Bine. 122 a (Îc) ~-credincios Ortodox. 123 a (Iuz; îc) ~-voitor Binevoitor. 124 a (Iuz; îc) ~ă-facere Binefacere. 125 a (Iuz; îc) ~ă-norocire Viață norocoasă. 126 a (Iuz; îc) ~ă-mulțemită Modestie. corectat(ă)

logofăt s.m. 1 (în Ev. Med., în Țările rom.) logofăt al vistieriei = logofăt de cămară. Logofătul vistieriei era secretarul vistieriei domnești; logofăt de cămară = logofăt al vistieriei; logofăt de taină = logofăt domnesc = <înv.> cămăraș de izvoade. Logofătul de taină era secretarul particular al domnului; logofăt mare = (art.) logofătul cel mare = mare-logofăt (v. mare¹), vel-logofăt. Logofătul cel mare era membru al Sfatului Domnesc, conducea cancelaria domnească, iar în lipsa domnitorului sau al mitropolitului prezida Divanul; logofăt al doilea = <rar> logofăt mic, <înv.> vtori-logofăt. Logofătul al doilea era locțiitorul marelui-logofăt; logofăt al treilea = <înv.> treti-logofăt. Logofătul al treilea era secretarul marelui logofăt; (rar) logofăt mic v. Logofăt al doilea. 2 (polit.; în Țările rom., în timpul Regulamentului Organic) logofăt al credinței = logofăt al Cultelor = logofăt al pricinilor bisericești = (art.) logofătul bisericesc = logofătul credinței = logofătul Cultelor = logofătul pricinilor bisericești = logofătul trebilor bisericești = marele-logofăt al credinței (v. mare¹). Funcțiile logofătului credinței echivalau cu cele ale unui ministru al Cultelor; (art.) logofătul cel mare al dreptății = logofătul dreptății mare-logofăt al dreptății (v. mare¹), <înv.> vel-logofăt al dreptății. Funcțiile logofătului cel mare al dreptății echivalau cu cele ale unui ministru al Justiției. 3 (în Ev. Med., în Țările rom., și mai târziu; adesea urmat de determ. ca „boieresc”, „de moșie”, „de la curte” etc.) vătaf, <reg.> fecior, fecior boieresc, <înv.> dregător, epistat, ispravnic. Străbunicul lui a fost logofăt la mai multe moșii boierești. 4 (în vechea organizare adm.; pop.; și logofăt de comună, logofăt de sat, art., logofătul satului) v. Notar. Notar comunal. 5 (jur.; înv. și reg.) v. Judecător. 6 (în Biserica Ortodoxă; reg.; și logofăt de strană) v. Cantor. Cântăreț. Dascăl. Diac. Paracliser. Psalt. Țârcovnic. 7 (în cancelariile domnești din Țările rom.; înv.; și logofăt mic, logofăt scriitor) v. Diac. Grămătic. Pisar. Scrib. Scriitor. Uricar. 8 (în trecut; înv.) v. Administrator. Vătaf. Vechil. 9 (polit.; în timpul Regulamentului Organic; ieșit din uz) v. Ministru.

Barbara Prenume feminin modern, nu prea frecvent la noi, Barbára reproduce cognomenul latinesc Bárbara, corespondentul feminin al lui Barbarus, ambele atestate frecvent începînd cu epoca imperială. Semnificația numelui era clară pentru romani: adjectivul și apoi substantivul barbarus însemna „străin” (toți neromanii erau barbari), la fel ca în greacă de unde fusese împrumutat. Inițial, gr. barbaros însemna „bîlbîit”, (cuvînt indo-european, înrudit cu sanscr. barbaros, „bîlbîială”, lat. balbus și, în sfîrșit, cu rom. bîlbîi, bîlbîit, bîlbîială) și desemna pe orice străin care vorbea o limbă neînțeleasă de greci, asemuită de aceștia cu bîlbîiala (sensul de „necivilizat” este ulterior, pluralul gr. barbaroi fiind aplicat inițial tuturor populațiilor neelenice, deși multe dintre ele ajunseseră la un înalt grad de civilizație). Odată cu apariția creștinismului, bárbarus era uneori folosit și cu sensul de „necredincios, necreștin”, fiind deci sinonim cu paganus, devenit la noi păgîn (inițial acest cuvînt înseamna „sătean” și era un derivat de la pagus „sat”). În ciuda acestui fapt, lat. Bárbarus, Bárbara și gr. Bárbaros, Barbára devin nume personale frecvente în onomastica creștină și chiar calendaristice (ca și în alte cazuri, sensul cuvîntului care stă la baza unui nume personal are prea puțină importanță sau chiar este total ignorat, în onomasticonul religios pătrunzînd nume de martiri sau sfinți, nu cuvinte comune care ar putea contraveni dogmelor creștine). Foarte răspîndit în Europa este cultul unei sfinte Barbara, considerată una dintre cele patru mari martire fecioare ale creștinismului (informațiile istorice asupra existenței ei sînt nesigure; ar fi trăit prin sec. 3 și ar fi originară din Nicomedia sau din Eliopole). Înzestrată cu o serie de calități, sfînta este considerată, în credințele populare, apărătoare împotriva fulgerelor și chiar patroană a artileriei (la italieni), protectoare a femeilor, pe care le poate scăpa de boli (la germani) etc.; la români există o sărbătoare populară numită Bárbura (→ Barbu) cînd există obiceiul ca mamele să-și „îmbărbureze” copiii pentru a-i feri de „bubat” (vărsat sau variolă). Numele sărbătorii este vechi la români și continuă lat. Barbara; folosit probabil inițial și ca nume de persoană (interesante reminiscențe în onomastică pînă acum două secole), Barbara a fost înlocuit de gr. Barbára, ajuns la noi, prin intermediul slav, sub forma Varvára, Vărvara, Vîrvara, Vîrvoară, Fărvara, Vîrva, Vărvăruca, Văruca etc.; numele a fost popular, răspîndit și destul de frecvent la români. În epoca contemporană, sub influența apuseană cultă, a început să fie folosit Barbára (mai rar Barbara), cu destulă prudență însă din cauza existenței cuv. barbar. ☐ Barbara, aceeași formă pentru toate limbile, la care se adaugă formația magh. Barbála și forma calendaristică Varvara la ortodocșii de rit grecesc.

VATICAN, Cetatea Vaticanului ~ (Stato della Città del Vaticano/Status civitatis Vaticanae), stat în S Europei, în perimetrul Romei (Italia), pe dreapta râului Tibru; 0,44 km² (cel mai mic stat din lume); reședința papei și centrul mondial al catolicismului. 921 loc. (2005) – statul cu cel mai redus număr de loc. din lume. Limba oficială: italiana; latina este limba Bisericii romano-catolice. Religia: creștină (romano-catolică) 100%. De dimensiuni liliputane (c. 900 m lungime max. și c. 600 m lățime max.) statul V. este amplasat pe colina omonimă (una dintre cele șapte coline ale Romei) cu alt. între 19 m și 75 m. Înconjurat de ziduri, V. dispune de șase intrări, dintre care trei pentru public (inclusiv intrarea în muzeul V. amplasată în zidul de nord). V. cuprinde bazilica San Pietro, piața omonimă, palatele V., muzee, grădini; în afara acestui spațiu Sfântul Scaun dispune de alte 13 edificii în Roma (bazilicile Santa Maria Maggiore, San Giovanni în Laterano, San Paolo’ fuori le Mura, unele palate și vile), palatul de la Castel Gandolfo (reședința estivală a papei) și zona din apropiere de Cesano (în vecinătatea Romei). Climă mediteraneană. Sursele de venit ale statului sunt reprezentate de Instituto per le Opere di Religione (IOR, 1887), de contribuții voluntare, donații și dobânzile investițiilor făcute în străinătate, din comercializarea timbrelor poștale și din turism. V. dispune de un patrimoniu cultural și artistic inestimabil care atrage anual mil. de turiști din întreaga lume. Întregul stat a fost inclus (din 1984) în Patrimoniul cultural universal. Bazilica San Pietro, cel mai mare edificiu religios creștin din lume; „Capela Sixtină”; Palatul Vatican (construit începând cu sec. 15) cuprinde muzeele Pio-Clementino (cu sculpturi antice elene și romane, între care „grupul Laocoon”, „Apolo din Belvedere” și „Atletul”), Chiaromonti (sec. 19). Galeria candelabrelor. Muzeul egiptean, Muzeul etrusc, Muzeul Etnologic, Muzeul istoric; faimoase sunt, de asemenea, Pinacoteca (unde pot fi admirate tablouri de Rafael și alți pictori celebri ai Renașterii italiene și europene), Galeria hărților, Galeria de tapiserii și Biblioteca cu peste 2 mil. volume și o colecție de hărți și manuscrise (65.000 cele mai multe în latină și greacă) unică în lume. – Istoric. V. este astăzi cel mai mic stat suveran al Globului, constituit în 1929 pentru a asigura o bază temporală suveranității spirituale a papei. Episcopul orașului Roma, considerat urmaș al Sf. Apostol Petru, își impune treptat primatul în Italia, apoi asupra episcopilor din Occidentul latin. În 313, Papalitatea dobândește proprietatea domeniului Lateran din Roma, care devine reședința princiară până în 1309. Papa Gelasius I (492-496) afirmă primatul puterii spirituale a papei asupra celei lumești, ceea ce va declanșa, în Ev. med., conflicte între Papalitate și suveranii Sfântului Imp. Roman („lupta pentru învestitură”) sau regii Franței („captivitatea babiloneană”, la Avignon, în 1309-1377). Statul papal ia ființă în sec. 8, când papa obține în stăpânire fostele posesiuni bizantine din Italia centrală, sporite în cursul Ev. med., făcând din Roma centrul politic și spiritual al Bisericii catolice. În Ev. med., statul papal deține un rol important pe eșichierul politic european. Reforma (sec. 16) scoate de sub autoritatea papală terit. ai căror loc. îmbrățișează confesiunea protestantă. Declinul puterii papale continuă și în sec. 17-18. Desființat de către Napoleon I, statul papal (0,44 km²) este restaurat prin hotărârile Congresului de la Viena (1814-1815), dar terit. sale sunt înglobate în statul național italian. În 1870, trupe italiene ocupă Roma, ultimul bastion deținut de Papalitate și o proclamă, la 20 aug. 1870, capitala Italiei. În semn de protest, papa se retrage (1870) în Vatican, pe care nu-l părăsește până în 1929. Legea din 1871 garanta papei suveranitatea și libera exercitare a autorității sale spirituale. Statul V. ia ființă prin Tratatul de la Lateran din 11 febr. 1929 (devenit art. 7 al Constituției italiene din 26 mart. 1947), când statul italian recunoaște V. proprietatea exclusivă și jurisdicția suverană asupra unui cartier din NV Romei. Noua Constituție a Italiei din 22 dec. 1947 reafirmă adeziunea la Concordat (prin care religia catolică devine religie de stat pe terit. italian) și la Tratatul de la Lateran. Conclavul V. îl alege, la 16 oct. 1978, pe cardinalul Karol Wojtyła, arhiepiscop de Cracovia, drept cel de-al 264-lea papă, Ioan Paul II devenind primul papă neitalian de după 1523 și cel mai tânăr di ultimul sec. Personalitatea puternică și dinamică a papei Ioan Paul II marchează din plin istoria Bisericii catolice din ultimele decenii. Noul Concordat dintre V. și Italia, semnat la 18 febr. 1984, îl înlocuiește pe cel din 1929 și consacră abolirea „relațiilor speciale” instaurate prin Tratatul de la Lateran, Biserica catolică și statul italian fiind acum „independente și suverane”, catolicismul încetând a mai fi religia oficială a statului italian, iar predarea religiei în școlile italiene devenind facultativă. În 1993, V. și statul Israel se recunosc reciproc, iar la 15 iun. 1994 stabilesc relații diplomatice. Ioan Paul II se afirmă, în decursul celor 25 de ani de pontificat, ca un factor activ în viața internațională, militând, în cursul vizitelor sale întreprinse în cele 129 de țări ale lumii (multe situate în zone de conflict – Bosnia și Herțegovina, Liban, Cuba, Israel ș.a.), pentru pace și concordie. Vizitând, în mai 1999, România, Ioan Paul II este primul suveran pontif care pășește pe pământul unui stat locuit în majoritate covârșitoare de credincioși ortodocși. La 30 oct. 1999, Biserica catolică și Uniunea Mondială Protestantă semnează, la Augsburg, un document care pune capăt unor dispute vechi de 450 de ani între aceste două confesiuni creștine. În timpul manifestărilor, suveranul pontif a cerut iertare pentru greșelile comise de catolici, în ultimii două mii de ani, împotriva semenilor lor, pentru persecuțiile religioase sau discriminările față de femei. Călătoria lui Ioan Paul II în Grecia (2001) este prima vizită a unui papă după Marea Schismă (1054) care a separat cele două Biserici. Vizitând Siria (2001), Ioan Paul II este primul papă care intră într-o moschee și se roagă ca musulmanii și creștinii să-și ierte reciproc fărădelegile săvârșite unii împotriva altora. La 1 febr. 2001, Ioan Paul II a promulgat noua „Lege fundamentală a statului V.”, Care o înlocuiește pe cea din 1929. După 26 de ani de pontificat, timp în care a vizitat 129 state și s-a întâlnit cu peste 1.300 șefi de stat și guvern căutând să împletească dimensiunea politică cu cea de promovare a valorilor credinței și moralei creștine, se stinge din viață la 2 apr. 2005. La 19 apr. 2005 conclavul cardinalilor reuniți în Capela Sixtină îl alege pe Joseph Ratzinger ca suveran pontif sub numele de Benedict XVI.

RELIGIE. Subst. Religie, credință, lege, cult, rit, confesiune. Religiozitate, misticism, devoțiune (livr.), cucernicie, evlavie, pietate, pioșenie; habotnicie, bigotism (livr.); prozelitism. Doctrină religioasă, dogmă, dogmatică; canon. Erezie; schismă; sectă. Convertire. Excomunicare, abjurație, abjurare, afurisenie, anatemă, anatemizare (rar). Religii și sisteme religioase: Politeism; henoteism; monoteism. Animism; totemism; zoolatrie, zoomorfism; idolatrie, păgînism, păgînătate, păgînie (înv.). Brahmanism; budism; lamaism; daoism; dravidism; druidism; hinduism; islam, islamism, mahomedanism, mahometism (înv.); iudaism, mozaism; jainism; mazdeism, mitraism; șintoism; creștinism, cristianism (livr.); catolicism, papism (înv.), papistășie (înv. și reg., adesea depr.); ortodoxie, ortodoxism, pravoslavie (înv.), pravoslavnicie (înv.); protestantism; anglicanism; prezbiterianism; ćalvinism; luteranism; husitism. Biserică; lăcaș sfînt; templu, catedrală. Naos, navă; pronaos; catapeteasmă, iconostas. Altar, sanctuar; sacristie. Icoană, iconiță (dim.). Cruce, cruciuliță (dim.); cruciță (dim., rar); troiță; crucifix. Slujbă (religioasă), serviciu divin (religios), sfînta slujbă, liturghie; utrenie; vecernie. Predică, cazanie, omilie; omeletică. Rugăciune, rugă, molitvă. Spovedanie, spovedire, confesiune, cuminecătură, împărtășanie, euharistie, grijanie (pop.). Penitență; post, postire. Carte religioasă; biblie, sfîntă scriptură, evanghelie; cazanie; liturghie; molitvelnic; octoih; omiliar. Coran; talmud; tora. Botez, creștinare; nuntă religioasă; înmormîntare, prohod, prohodire, prohodit. Sanctificare, sfințire, sfințitură (rar). Dumnezeu, dumnezeire, providență, pronie (înv. și pop.), zeu, divinitate, idol; mucenic. Sfînt, sfințișor (dim., ir.), sfîntuleț (pop.). Credincios; prozelit; habotnic, bigot; schismatic; sectant; politeist; monoteist; animist, zoolatru, idolatru, păgîn; budist; lamaist; hinduist; mahomedan; musulman; mozaic; creștin; catolic, papistaș (înv. și reg.; adesea depr.), papist (înv.); ortodox, pravoslavnic (înv. și pop.); protestant; reformat; anglican; prezbiterian; calvin, calvinist; luteran; husit. Adj. Religios, confesional; evlavios, cucernic, pios; habotnic, bigot. Dogmatic; canonic. Sectant; schismatic. Politeist; monoteist; animist; totemic; zoolatru, idolatru, păgîn, păgînesc; brahman, brahmanic; budist; lamaist; hinduist; islamic, mahomedan, musulman; mozaic; șintoist; creștin, creștinesc; catolic, papist (înv.), papistaș (înv. și reg.; adesea depr.); protestant, reformat; anglican; prezbiterian; calvin, calvinesc, calvinist; luteran; husit. Sfînt, sacru, sacrosanct (livr.); dumnezeiesc, providențial. Vb. A crede. A (se) converti; a (se) păgîni; a (se) creștina, a (se) boteza; a (se) catoliciza, a (se) papistăși (înv. și reg.); a (se) calviniza. A merge la biserică; a se închina, a se ruga; a-(și) face cruce, a face mătănii, a mătăni (reg.). A predica, a ține o predică. A excomunica, a anatemiza, a afurisi, a abjura. A (se) cumineca, a (se) împărtăși, a (se) spovedi, a (se) griji (pop.). A oficia o slujbă, a sluji; a boteza, a creștina; a cununa; a înmormînta, a prohodi. A sfinți; a sanctifica, a diviniza. V. așezămînt de cult, carte, călugăr, cler.

ÎNCHINA, închin, vb. I. 1. Refl. A-și manifesta evlavia către divinitate prin practici religioase specifice fiecărui cult; (prin restricție în legătură cu biserica creștină) a-și face semnul crucii și, uneori, a se ruga. Unii ridicau tot încet mîna la frunte și se închinau. DUMITRIU, N. 156. Creștinii trebuiau să s-ascundă prin beciuri, ca să se poată-nchina în legea lor. VLAHUȚĂ, O. AL. I 117. S-a închinat fiecare sub candela lui. CARAGIALE, O. III 97. Să-mi fac cruce, să mă-nchin. ALECSANDRI, P. P. 90. ◊ (Cu compliniri la dativ sau introduse prin prep. «la» și arătînd obiectul închinării) Cînd am pornit la drum... Eu nu m-am închinat nici domnului, nici dracului. BENIUC, V. 13. S-a închinat pe la icoane. NEGRUZZI, S. I 148. 2. Refl. (Complinit uneori prin «cu plecăciune»; astăzi complinirea este numai ironică) A-și pleca înaintea cuiva tot corpul (v. prosterna) sau numai partea de sus (v. înclina) sau numai capul (în semn de respect, de devotament, de afecțiune sau de simplu salut); formulă de salut obișnuită altădată în scrisori. Se închină spre oamenii coloniei și se depărtă. SADOVEANU, P. M. 30. Abu-Hasan... cu palma stîngă la piept s-a-nchinat prea plecat [către calif] și apoi a băut tot, pînă-n fund, dintr-o sorbitură. CARAGIALE, P. 130. Crîșmărița cea frumoasă, luînd paharul, se închină la toți cu sănătate, rîzîndu-i ochii. CREANGĂ, A. 97. Mă duc să mă-nchin cu plecăciune la domnul ispravnic și la toată sindrofia. RUSSO, O. 145. ◊ (Glumeț) Și pe masa-mpărătească sare-un greier, crainic sprinten, Ridicat în două labe, s-a-nchinat bătînd din pinten. EMINESCU, O. I 87. ◊ Fig. Toporași ce se închină gingașelor lăcrimioare. ALECSANDRI, P. A. 125. 3. Refl. (Învechit și arhaizant) A recunoaște suzeranitatea cuiva, a accepta să devii vasal. Viteazul voievod ni s-a închinat, jurîndu-ne credință. CARAGIALE, O. III 92. Am venit să mi te-nchini, Să nu schimb a ta coroană într-o ramură de spini. EMINESCU, O. I 146. Viu să-ți cer povață dacă nu-i mai bine Turcilor Moldova d-astăzi să se-nchine? BOLINTINEANU, O. 58. ♦ Tranz. A lăsa în voia unei dominații străine, a preda. Lui Tomșa, al meu dușman, să închinați cetatea? ALECSANDRI, T. II 188. Spune că închinăm cetatea, cu tocmeală să ne lesă slobozi. NEGRUZZI, S. I 173. ◊ Expr. A închina armele (sau steagul) = a capitula. Oastea lui Ieremia închină armele lui Mihai. ISPIRESCU, M. V. 47. (Refl.) Luni trecut-au după luni, Și-a fost de veste lumea plină, Că steagul turcului se-nchină. COȘBUC, P. I 99. ♦ A accepta punctul de vedere al altuia, a se lăsa convins, a se pleca, a ceda. Cum? tu, Spancioc, om tînăr, cu mintea luminată, Te-nchini la vorbe proaste din timpi de altădată? ALECSANDRI, T. II 74. 4. Tranz. (Învechit) A dărui cuiva ceva (în semn de evlavie, de supunere, de recunoștință). Au intrat la boieri și i-au închinat vînatul. SBIERA, P. 68. A închinat toată averea sa mănăstirii Neamțului. CREANGĂ, A. 21. ♦ Fig. A aduce ofrandă. Colo-nchină idolatrul nențelesul for de lemne. EMINESCU, O. IV 111. ◊ Expr. (În trecut) A închina o mănăstire = a subordona o mănăstire din țară, cu toată averea ei, jurisdicției unei mănăstiri din Orientul ortodox. 5. Tranz. A dedica. Scriitorul a devenit un reprezentant al norodului, își închină binelui obștesc talentul și opera; își îndeplinește armonios menirea sa pe Pămînt. SADOVEANU, E. 197. Noi avem în veacul nostru acel soi ciudat de barzi, Care-ncearcă prin poeme să devie cumularzi, Închinînd ale lor versuri la puternici, la cucoane. EMINESCU, O. I 137. ♦ (În legătură cu activități politico-sociale) A consacra. Organizarea odihnei oamenilor muncii, a acelora care-și închină toate forțele luptei pentru construirea socialismului, este o sarcină de mare răspundere. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2682. 6. Intranz. A ridica un pahar plin cu vin etc. (ciocnindu-l cu paharul celorlalți comeseni) și a bea făcînd o urare. V. cinsti (3), toasta. Cu păharul plin în mîni... El a-nchinat Și-a zis: Cît mac e prin livezi, Atîția ani la miri urez! COȘBUC, P. I 59. Atît de mult a închinat, Încît pe loc a rămas lat. ALECSANDRI, T. 304. Boierii închinau și urau pre domn cu vivate zgomotoase. NEGRUZZI, S. I 151. Trei cupe de vin aș bea... La nime n-aș închina. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 137; ◊ Tranz. Boieri! pentru Moldova paharul meu închin. ALECSANDRI, T. II 82. Voi beți și mîncați, Pahar închinați. TEODORESCU, P. P. 25. (Neobișnuit, cu privire la vin) Nohaii lucrează pămîntul... și închină vin ca și noi. SADOVEANU, N. P. 254.

CREȘTINÍSM (< fr., după fr., lat.) s. n. Religie universală constituită pe temeiul credinței în persoana și scrierile care conțin cuvintele și învățătura lui Iisus Hristos (Evanghelii). C. se afirmă ca religie relevată, de origine divină. Fondatorul C., Iisus Hristos, nu este un simplu intermediar între Dumnezeu și omenire, ci Dumnezeu însuși venit printre oameni în vederea mîntuirii lor și pentru a predica (propovădui) iubirea lui Dumnezeu și aproapelui. C. a apărut în sec. 1 d. Hr. în Palestina, ca o sectă iudeo-creștină. A fost predicat apoi de către apostoli în cuprinsul Imp. Roman, constituindu-se, chiar în sec. 1 d. Hr., într-o comunitate de adepți numită Biserica creștină. După ce a fost persecutat de împărații romani, începînd cu Nero (64 d. Hr.) pînă la Dioclețian (303), c. a devenit religie de stat sub Constantin cel Mare (Edictul din Milan, 313). Constituirea c., din punct de vedere dogmatic, este caracterizată de conflicte care au dus la schisme și fărîmițări sectante. Începînd cu sec. 3 au apărut diverse erezii: arianismul, iconoclasmul, nestorianismul, monofizitismul etc. În 1054 s-a produs Marea Schismă între Biserica bizantină (răsăriteană) și Biserica romană (occidentală), care se anatemizează și se excomunică reciproc, actul fiind anulat abia în 1965. Prin reforma inițiată de Luther, în 1517, și continuată de Zwingli, Calvin și Knox, s-au separat de catolicism bisericile protestante sau reformate: luterană, calvinistă, anglicană, presbiteriană. Ulterior, au apărut și alte culte reformate și sectante: adventiștii, baptiștii, unitarienii, mormonii, penticostalii, martorii lui Iehova ș.a. În prezent, c. reunește c. un miliard de adepți, din care mai mult de jumătate sînt catolici, mai mult de un sfert protestanți, 10% ortodocși etc.