CORD² s. n. Țesătură specială cu urzeala din fire bine răsucite și foarte rezistente, iar cu firele din bătătură subțiri și rare. ♦ Țesătură folosită pentru fabricarea anvelopelor. – Din fr. corde.

cord⁴ sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: nct] Cuțit folosit în industria pielăriei pentru depilare.

cord² sn [At: (a. 1638) IORGA, D. B. 66 / Pl: ~uri / E: mg kard] Spadă.

cord¹ sn [At: DA / Pl: ~uri / E: lat cor, coris, cf cordial] (Atm) Inimă.

cord³ sn [At: LTR / E: fr corde] 1 Țesătură specială, formată din fire de urzeală bine răsucite și foarte rezistente. 2 Țesătură folosită pentru fabricarea anvelopelor.

CORD² s. n. Țesătură specială care este formată din fire de urzeală bine răsucite și foarte rezistente, iar firele din bătătură sunt subțiri și rare. ♦ Țesătură folosită pentru fabricarea anvelopelor. – Din fr. corde.

CORD s. n. (Med.) Inimă. Atac de cord.

CORD¹ s.n. Inimă. [< lat. cor].

CORD² s.n. Țesătură cu urzeală formată din fire bine răsucite și rezistente și cu bătătura din fire subțiri și rare. ♦ Țesătură folosită la fabricarea anvelopelor. [< engl. cord – nume comercial].

CORD¹ s. n. (anat.) inimă. (< lat. cor, -dis)

CORD² s. n. țesătură de urzeală din fire bine răsucite și rezistente și cu bătătura din fire subțiri și rare. (< germ. Kord, engl. cord, fr. corde)

CORD³ ~uri n. Cuțit special folosit în pielărie pentru operațiile de depilare. /Orig. nec.

CORD¹ ~uri n. Organ central al aparatului circulator, situat în partea stângă a toracelui, care asigură circulația sângelui în organism; inimă. Atac de ~. /<lat. cor, ~dis

CORD² n. 1) Țesătură subțire și rară cu urzeală din fire răsucite și foarte rezistente. 2) Țesătură specială folosită la fabricarea anvelopelor, curelelor de transmisie etc. /<fr. corde

CORD³(O)-, -CORD elem. „coardă, cordon anatomic”. (< fr. cord/o/-, -chorde, cf. lat. chorda, gr. khorde)

cord-plămân artificial s. n. (tehn. med.) Aparat destinat să suplinească pentru un timp limitat întreruperea circulației centrale ◊ „Prima operație de cord-plămân artificial.” Cont. 27 I 61 p. 1 (din cord + plămân artificial, după fr. cœur-poumon artificiel; DMN 1968)

cord¹ (inimă; cuțit) s. n., pl. corduri

cord² (țesătură) s. n.

cord¹ (inimă, cuțit) s. n., pl. corduri

cord² (țesătură) s. n.

cord (țesătură) s. n.

cord (anat., tehn.) s. n., pl. corduri

cord (corduri), s. n. – Inimă. Lat. cor,-dis (sec. XIX). Termen medical. – Der. cordial, adj., din fr.; cordialitate, s. f.

-CORD „coardă, schelet axial, coardă dorsală”. ◊ gr. khorde „sfoară, maț, cîrnat, coardă” > fr. -chorde, it. -cordo, engl. -chord > rom. -cord.

CORD-, v. CORDO-. □ ~ectomie (v. -ectomie), s. f., 1. Operație chirurgicală de extirpare a unei coarde vocale, pe care s-a dezvoltat o tumoare canceroasă. 2. Operație medicală de rezecție segmentară a măduvei spinării.

CORD DE TEMPORIZARE țesătură rezistentă de diferite mărimi care asigură progresivitatea deschiderii parașutei în vederea diminuării șocului mecanic.

CORDO- „coardă, cordon anatomic”. ◊ gr. khorde „maț, intestin, coardă, cordon” > fr. chordo-, engl. id., germ. id. > rom. cordo-. □ ~fil (v. -fil₂), adj., cu frunze filamentoase, în formă de fir; ~mezoderm (v. mezo-, v. -derm), s. n., porțiune din marginea dorsală a blastoporului, care dă naștere notocordului și mezodermului; ~pexie (v. -pexie), s. f., operație medicală de fixare a coardei vocale la cartilajul tiroid; ~tomie (v. -tomie), s. f., secționare chirurgicală a cordoanelor măduvei spinării.

CORD s. v. inimă.

CORD s. (ANAT., MED.) inimă.

cord, corduri, s.n. (înv.) spadă, sabie.