CONDESCENDENȚĂ, condescendențe, s. f. Purtare plină de considerație și de bunăvoință față de cineva; respect, amabilitate, deferență. ♦ (Peior.) Aer de superioritate, infatuare, aroganță. – Din fr. condescendance.

condescendent, ~ă a [At: SBIERA, F. S. 351 / Pl: ~nți, ~e / E: fr condescendant] 1-2 Care are o atitudine plină de respect (sau de bunăvoință) față de cineva Si: amabil, respectuos.

condescendență sf [At: KLOPȘTOCK, F. 315 / E: fr condescendance] 1-2 Purtare plină de considerație (și de bunăvoință) față de cineva Si: amabilitate, deferentă, respect. 3 (Prt) Aer de superioritate. 4 (Prt) Infatuare.

condescendént, -ă adj. (despre oameni) 1 Care are o atitudine plină de respect, de deferență față de cineva; respectuos. ♦ ext. (despre atitudini, manifestări etc. ale oamenilor) Care trădează, exprimă respect, deferență. Gesturile lui potolite de englez cu fruntea cheală și surîs condescendent (CA. PETR.). 2 Care este îngăduitor, amabil, protector; care manifestă bunăvoință sau se comportă cu superioritate față de cineva. ● pl. -ți, -te. /<fr. condescendant.

condescendénță s.f. 1 Atitudine, purtare plină de considerație, de respect, de atenție față de cineva; deferență, respect. 2 Amabilitate, bunăvoință. Ofițeri care gustă cu condescendență de pe farfurioarele cu friptură (CA. PETR.). 3 (peior.) Aer de superioritate; bunăvoință amestecată cu dispreț, cu aroganță. ● pl. -e. /<fr. condescendance.

CONDESCENDENȚĂ s. f. Purtare plină de considerație și bunăvoință față de cineva; respect, amabilitate, deferență. ♦ (Peior.) Aer de superioritate, infatuare, semeție. – Din fr. condescendance.

CONDESCENDENT, -Ă, condescendenți, -te, adj. Care are o atitudine de respect sau de bunăvoință față de cineva.

CONDESCENDENȚĂ s. f. Purtare plină de considerație; respect. Nici măcar atîta condescendență pentru prefectul județului. DUMITRIU, B. F. 40.

CONDESCENDENT, -Ă adj. Care are o atitudine de bunăvoință față de un inferior. [< fr. condescendant].

CONDESCENDENȚĂ s.f. Atitudine care presupune bunăvoință, amabilitate, de pe o poziție de superioritate, chiar ușor disprețuitoare. [< fr. condescendance].

CONDESCENDENT, -Ă adj. care manifestă condescendență. (< fr. condescendant)

CONDESCENDENȚĂ s. f. atitudine plină de considerație, de respect, atenție și bunăvoință față de cineva; amabilitate; deferență. ♦ (peior.) bunăvoință cu aer de dispreț, aroganță, superioritate. (< fr. condescendance)

CONDESCENDENT ~tă (~ți, ~te) Adj. Care manifestă bunăvoință; plin de respect; respectuos. /<fr. condescendant

CONDESCENDENȚĂ f. 1) Caracter condescendent. 2) Sentiment de stimă înaltă față de o persoană; deferență; considerație; cinste. 3) fig. Aere de superioritate. /<fr. condescendance

condescendent a. care condescinde.

*condescendént, -ă adj. (lat. condescéndens, -éntis; fr. -dant). Care condescinde, afabil, politicos.

*condescendénță f., pl. e (d. condescendent; fr. condescendance). Politeță, afabilitate.

condescendent adj. m., pl. condescendenți; f. condescendentă, pl. condescendente

condescendență s. f., g.-d. art. condescendenței; pl. condescendențe

condescendent adj. m., pl. condescendenți; f. condescendentă, pl. condescendente

condescendență s. f., g.-d. art. condescendenței; pl. condescendențe

condescendent adj. → descendent

condescendență s. f. → descendență

CONDESCENDENT adj. v. respectuos.

CONDESCENDENȚĂ s. v. apreciere, atenție, cinste, cinstire, considerație, onoare, prețuire, respect, stimă, trecere, vază.

condescendent adj. v. RESPECTUOS.

condescendență s. v. APRECIERE. ATENȚIE. CINSTE. CINSTIRE. CONSIDERAȚIE. ONOARE. PREȚUIRE. RESPECT. STIMĂ. TRECERE. VAZĂ.

condescendență nu înseamnă „respect”, cum cred unii (și DEX), ci „atitudine binevoitoare față de un inferior” (e din aceeași familie cu a descinde, care înseamnă „a coborî”).

CONDESCENDÉNȚĂ (<fr.) s. f. Bunăvoință plină de atenție față de cineva; amabilitate, deferență. ■ (Peior.) Bunăvoință acordată cu un aer de superioritate.