COINCIDENȚĂ, coincidențe, s. f. Faptul de a coincide; potrivire (întâmplătoare) (a unor lucruri, evenimente, fapte etc.). [Pr.: co-in-] – Din fr. coïncidence.

coincident, ~ă a [At: COSTINESCU / P: co-in~ / Pl: ~nți, ~e / E: fr coincident] 1-4 (Rar) Care coincide (1-4).

coincidență sf [At: PONTBRIANT, D. / V: ~din~ / P: co-in~ / Pl: ~țe / E: fr coincidence] 1 Suprapunere exactă Cf congruență. 2 (Fig) Potrivire incidentală și neașteptată a două lucruri, evenimente, fapte etc. Si: (pop) brodire, nimereală.

coincidință sf vz coincidență

COINCIDENȚĂ, coincidențe, s. f. Faptul de a coincide; potrivire (întâmplătoare) a două lucruri, evenimente, fapte etc. [Pr.: co-in-] – Din fr. coïncidence.

COINCIDENȚĂ, coincidențe, s. f. Potrivire (întîmplătoare, neașteptată) a două lucruri, evenimente, fapte etc.

COINCIDENT, -Ă adj. (Mat.) Care coincide. [Pron. co-in-. / < fr. coincident].

COINCIDENȚĂ s.f. Potrivire (întîmplătoare) a două lucruri, evenimente etc. ♦ Stare a două lucruri care coincid; potrivire, nimereală. [Cf. fr. coincidence, it. coincidenza].

COINCIDENT, -Ă adj. care coincide. (< fr. coïncident)

COINCIDENȚĂ s. f. faptul de a coincide; potrivire (întâmplătoare) a două lucruri, evenimente etc.; echivalență, concordanță. (< fr. coïncidence)

COINCIDENȚĂ ~e f. 1) Caracter coincident; concordanță; congruență. ~a figurilor. 2) Eveniment care se produce întâmplător împreună cu altul; concurs de circumstanțe. Prin ~. ~ curioasă. [G.-D. coincidenței; Sil. co-in-] /<fr. coïncidence

coincidență f. 1. starea a două lucruri cari coincid; 2. fig. brodire, simultaneitate.

*coincidént, -ă adj. (mlat. coincidens, -éntis). Geom. Care coincide: liniĭ, figurĭ coincidente. Fig. Care se întîmplă împreună: sosire coincidentă cu plecarea luĭ.

*coincidénță f., pl. e (d. coincident). Starea a doŭă lucrurĭ care coincid, potrivire, simultaneitate: coincidența sosiriĭ și plecăriĭ trenurilor.

coincident (rar) adj. m., pl. coincidenți; f. coincidentă, pl. coincidente

coincidență s. f., g.-d. art. coincidenței; pl. coincidențe

coincident (rar) adj. m., pl. coincidenți; f. coincidentă, pl. coincidente

coincidență s. f., g.-d. art. coincidenței; pl. coincidențe

coincident adj. → incident

coincidență s. f. → incidență

coincidență, -țe.

COINCIDENT adj. v. concordant.

COINCIDENȚĂ s. 1. v. concordanță. 2. potriveală, potrivire, (pop.) loveală. (E o simplă ~.)

COINCIDENT adj. concordant, corespunzător, echivalent, (livr.) congruent, (înv.) consunant. (Elemente ~.)

COINCIDENȚĂ s 1. concordantă, echivalență, (livr.) congruență. (~ unor elemente.) 2. potriveală, potrivire, (pop.) loveală. (E o simplă ~.)

Coincident ≠ incoincident, necoincident

Coincidență ≠ incoincidență, necoincidență