2 intrări
5 definiții
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
COABITANT, -Ă, coabitanți, -te, adj., s. m. și f. (Jur.) (Persoană) care locuiește împreună cu alții în aceeași casă. [Pr.: co-a-] – Din fr. cohabitant.
COABITANT, -Ă, coabitanți, -te, adj., s. m. și f. (Jur.) (Persoană) care locuiește împreună cu alții în aceeași casă. [Pr.: co-a-] – Din fr. cohabitant.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de claudia
- acțiuni
coabitant, ~ă smf, a [At: DEX2 / P: co-a~ / Pl: ~nți, ~e / E: fr cohabitant] 1-2 (Jur) (Persoană) care locuiește împreună cu alții în aceeași casă.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
COABITANT, -Ă adj., s.m. și f. (Cel) care locuiește împreună cu alții în aceeași casă. [Cf. fr. cohabitant].
- sursa: DN (1986)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
COABITANT, -Ă adj., s. m. f. (cel) care coabitează; colocatar. (< fr. cohabitant)
- sursa: MDN '00 (2000)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
coabitant adj. m., pl. coabitanți; f. sg. coabitantă, pl. coabitante
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
| adjectiv (A2) Surse flexiune: DOR | masculin | feminin | |||
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
| plural |
|
|
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
| plural |
|
|
|
| |
| vocativ | singular | — | — | ||
| plural | — | — | |||
| substantiv masculin (M3) Surse flexiune: DOR | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| genitiv-dativ | singular |
|
|
| plural |
|
| |
| vocativ | singular |
| |
| plural |
| ||
coabitant, coabitantăadjectiv coabitantă, coabitantesubstantiv feminin coabitant, coabitanțisubstantiv masculin
- 1. (Persoană) care locuiește împreună cu alții în aceeași casă. DEX '09 DEX '98 DNsinonime: colocatar
etimologie:
- cohabitant DEX '09 DEX '98 DN
Lista completă de definiții se află pe fila definiții.