CLEMENT, -Ă, clemenți, -te, adj. Indulgent, iertător, îndurător; blând, bun. – Din fr. clément, lat. clemens, -ntis.

CLEMENȚĂ, clemențe, s. f. Indulgență, iertare, îndurare; bunătate (a unui superior față de inferiorii săi). – Din lat. clementia, fr. clémence.

clement, ~ă [At: STAMATI M. / Pl: ~nți, ~e / E: fr clément, lat clemens, -ntis] (Liv) Indulgent.

clemență sf [At: (a. 1774) URICARIUL I, 178 / Pl: ~țe / E: lat clementia, fr clémence] (Liv) Indulgență (față de inferiorii care au greșit).

CLEMENT, -Ă, clemenți, -te, adj. (Livr.) Indulgent, iertător, îndurător; blând, bun. – Din fr. clément, lat. clemens, -ntis.

CLEMENȚĂ, clemențe, s. f. (Livr.) Indulgență, iertare, îndurare; bunătate (a unui superior față de inferiorii săi). – Din lat. clementia, fr. clémence.

CLEMENT, -Ă, clemenți, -te, adj. (Rar, despre un șef, un superior) îndurător, iertător, indulgent; blînd, milostiv, bun. Știrile bune îl făceau mai clement cu slăbiciunea altora. C. PETRESCU, C. V. 93.

CLEMENȚĂ, clemențe, s. f. (Rar) Atitudine de îndurare, de iertare; indulgență, bunătate (a unui superior față de inferiorii săi).

CLEMENT, -Ă adj. (Rar) Iertător, indulgent, îndurător, milos, bun, blînd. [< lat. clemens, cf. fr. clément, it. clemente].

CLEMENȚĂ s.f. (Rar) Iertare, indulgență, îndurare, milă, bunătate, blîndețe. [Cf. lat. clementia, it. clemenza].

CLEMENT, -Ă adj. iertător, indulgent, îndurător, milos, bun. (< fr. clément, lat. clemens)

CLEMENȚĂ s. f. iertare, indulgență, îndurare, milă, bunătate. (< fr. clémence, lat. clementia)

CLEMENT ~tă (~ți, ~te) livr. Care ține de clemență; propriu clemenței. /<fr. clément, lat. clemens, ~ntis

CLEMENȚĂ ~e f. livr. Atitudine plină de blândețe și de înțelegere. /<lat. clementia, fr. clémence

clemență f. îndurare, milostivire.

*clemént, -ă adj. (lat. clémens, -éntis). Îndurător, ĭertator.

*cleménță f., pl. e (lat. clementia). Îndurare, calitatea de a fi ĭertător.

clement adj. m., pl. clemenți; f. clementă, pl. clemente

clemență s. f., g.-d. art. clemenței; pl. clemențe

clement adj. m., pl. clemenți; f. clementă, pl. clemente

clemență s. f., g.-d. art. clemenței; pl. clemențe

clement adj. m., pl. clemenți; f. sg. clementă, pl. clemente

clemență s. f., g.-d. art. clemenței; pl. clemențe

CLEMENT adj. v. iertător, indulgent, îndurător, îngăduitor, milostiv.

CLEMENȚĂ s. v. iertare, indulgență, îndurare, îngăduință, milostivire.

clement adj. v. IERTĂTOR. INDULGENT. ÎNDURĂTOR. ÎNGĂDUITOR. MILOSTIV.

clemență s. v. IERTARE. INDULGENȚĂ. ÎNDURARE. ÎNGĂDUINȚĂ. MILOSTIVIRE.

Clement ≠ feroce

clement (clementă), adj. – Indulgent. Lat. clemens, fr. clément. – Der. clemență, s. f.; inclement, adj.

clemență, clemențe s. f. (jur.) infractoare tânără, aflată la primul proces penal.