cleată sf [At: MAT. FOLK. 1077 / Pl: clete / E: bg клят] (Reg) 1 Grămadă. 2 Bucată îngustă de pământ. 3 Întindere de pământ.

cleátă f., pl. ete (bg. klĭet, klĭetka, cușcă, capcană, cămară, brazdă, strat, tarla. V. clit. Cp. și cu fr. claĭe, leasă, celt. cleta). Vest. Tarla, delniță, strat, bucată semănată orĭ plantată: lanurĭ rumene, clete de mohor și ovăz (ChN. I, 14) clete de castanĭ (36) în această cleată (40 și 147). Plantele din această tarla.

cleată, clete, s.f. (reg.) 1. porțiune dintr-un gard, cleată de gard. 2. mulțime de lucruri de același fel. 3. bucată îngustă de pământ; delniță.