4 intrări
35 de definiții
din care- explicative (19)
- morfologice (6)
- relaționale (6)
- etimologice (1)
- specializate (2)
- argou (1)
Dicționare explicative
Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.
CLĂTIT2, -Ă, clătiți, -te, adj., s. f. I. Adj. (Despre rufe, vase etc.) Care a fost spălat ușor sau limpezit cu apă. II. S. f. Foaie de aluat subțire prăjită în grăsime, unsă cu dulceață, marmeladă, brânză sau legume și apoi rulată. – V. clăti.
CLĂTIT1 s. n. Clătire. – V. clăti.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
CLĂTIT1 s. n. Clătire. – V. clăti.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ibogdank
- acțiuni
clătit1 sn [At: CORESI, EV. 142/16 / Pl: ~uri / E: clăti] 1 (Înv; pbl) Atingere. 2 (Înv) Mișcare. 3 Clătire (8).
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
clătit2, ~ă [At: N. COSTIN, ap. DDRF / Pl: ~iți, ~e / E: clăti] 1 a (Înv) Clintit2. 2 a (Înv) Mișcat2. 3 a (Înv; îs) ~ de (sau la) minte Nebun. 4 a (Înv) Tulburat2. 5 a Limpezit2. 6 sf Plăcintă constând dintr-o foaie de aluat prăjită în grăsime, unsă cu dulceață, brânză etc. și rulată.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CLĂTIT2, -Ă, clătiți, -te, adj., s. f. I. Adj. (Despre rufe, vase etc.) Care a fost spălat ușor sau limpezit cu apă. II. S. f. Un fel de plăcintă subțire prăjită în grăsime, unsă cu dulceață, marmeladă, brânză sau legume și apoi rulată. – V. clăti.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ibogdank
- acțiuni
CLĂTIT2, -Ă, clătiți, -te, adj. (Învechit și arhaizant) Tulburat, atins sufletește. [Mihai], clătit prin pierderea artileriei sale... se duse în grabă la centru. BĂLCESCU, O. II 332.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CLĂTIT1 s. n. Clătire. Clătitul rufelor.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
clătit n. 1. lucrarea de a clăti; 2. rezultatul clătirii vaselor.
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CLĂTI, clătesc, vb. IV. I. Tranz. A curăța rufe, vase etc., spălându-le ușor cu apă, a limpezi într-o ultimă apă curată; a clătări. ♦ Refl. A se spăla ușor pe mâini, în gură etc. II. (Înv. și pop.) 1. Tranz. A clătina (1). ♦ Refl. (Despre apă, valuri) A se pune în mișcare; a se izbi (de un obstacol). 2. Tranz. și refl. A (se) zgudui, a (se) cutremura; a (se) zdruncina. 3. Tranz. și refl. A (se) clătina (3). ◊ Expr. (Înv. și pop.) A nu (se) clăti un fir de păr din capul cuiva = a nu (se) primejdui cu nimic viața cuiva. – Din sl. klatiti.
- sursa: DEX '09 (2009)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
clăti [At: PSALT. SCH. 360 / Pzi: ~tesc / E: vsl клатити] 1-2 vtr (Îvr) A (se) clinti. 3 vt (înv; îe) A nu se ~ nici un fir (de păr) din capul cuiva A rămâne neatins. 4 vr (Înv; d. ființe) A se mișca. 5-6 vir (Înv) A pomi. 7 vr (Înv) A emigra. 8 vr (Înv; d. părțile trupului) A tremura. 9 vr (Înv; d. gene) A se bate. 10-11 vtr (Înv) A (se) clătina (2-3). 12 vt (Înv; îe) A ~ capul A da din cap. 13 vt (Înv; d. câini; îe) A ~ coada A da din coadă. 14 vr (Înv; d. inimă) A bate. 15 vr (Înv; d. apă, valuri) A se mișca violent. 16 vr (Înv; d. apă, valuri) A se izbi (de ceva). 17-18 vtr (D. rufe, vase etc.) A (se) limpezi, după spălare, în apă curată Si: (reg) a clătări. 19-20 vtr (D. față, gură etc.) A (se) curăța cu apă curată. 21-22 vtr (Înv; cu indicarea băuturii) A (se) bea puțin (după ce a mișcat băutura prin gură). 23 vr (Înv) A șovăi. 24-25 vtr (Înv) A (se) modifica. 26 vt (Îvr) A examina. 27 vt (Înv) A zdruncina. 28 vr (Înv) A fi impresionat.
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
cleti v vz clăti
- sursa: MDA2 (2010)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CLĂTI, clătesc, vb. IV. I. Tranz. A curăța rufe, vase etc., spălându-le ușor cu apă, a limpezi într-o ultimă apă curată; a clătări. ♦ Refl. A se spăla ușor pe mâini, în gură etc. II. (Înv. și pop.) 1. Tranz. A clătina (1). ♦ Refl. (Despre apă, valuri) A se pune în mișcare; a se izbi (de un obstacol). 2. Tranz. și refl. A (se) zgudui, a (se) cutremura; a (se) zdruncina. 3. Tranz. și refl. A (se) clătina (3). ◊ Expr. A nu (se) clăti un fir de păr din capul cuiva = a nu (se) primejdui cu nimic viața cuiva. – Din sl. klatiti.
- sursa: DEX '98 (1998)
- adăugată de ibogdank
- acțiuni
CLĂTI1, clătesc, vb. IV. Tranz. A curăți spălînd ușor cu apă, a limpezi într-o ultimă apă curată. Pînă ce nu-și clăti mînile cu apă și le șterse de poala unsuroasă a cămeșii... aproape nici nu se uită la mine. HOGAȘ, M. N. 191. Cozile acestea... le-au clătit puțin în apă și-apoi le-au pus în zamă, la foc, să fiarbă. SBIERA, P. 14. Spală-mi, maică, cămășuța Și mi-o clătește la vale, Să-mi treacă de dor, de jale. BIBICESCU, P. P. 127. Unele pînze-nălbea, În gîrlă Că le spăla, În fîntînă Le clătea. TEODORESCU, P. P. 562. ◊ A-și clăti gura (refl. a se clăti în gură) = a-și spăla gura. Dimineața, cînd mă scol, Cu pelin pe ochi mă spăl: Iau în gură, mă clătesc, Dar mai rău mă amărăsc. TEODORESCU, P. P. 352.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
CLĂTI2, clătesc, vb. IV. Tranz. (învechit, astăzi regional și arhaizant) 1. A clătina (1). Cîte-un plop cu coajă cenușie abia își clătea rămurelele subțiri și-și tremura bănuții frunzelor, care luceau în două ape. SADOVEANU, O. III 364. Muierea se sculă des-de-dimineață și, clătind pe nărodul din pat, îi zice: Dar scoală... RETEGANUL, P. I 1. Ca un vînt ce clătește Pădurea cînd ploaia sosește, Așa din adîncuri de zare Un vuiet prin noapte răsare. COȘBUC, P. II 30. Zilele ca iarna de friguroase-mi fură, Copaci din miezul iernii ce vinturi îi clătesc. ALEXANDRESCU, P. 24, D-așa-i, doamne-ntre străini, Ca mlădița între spini; Suflă vîntul ș-o clătește, De toți spinii mi-o lovește! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 195. ◊ Fig. Rîul înapoi se trage... munții vîrful își clătesc. ALEXANDRESCU, P. 132. ◊ Expr. A clăti capul (sau, intranz., din cap) = a clătina din cap, v. clătina. Domnul Cristea a clătit din cap cu îndoială. SADOVEANU, M. C. 37. Cu drept cuvînt cetitorul va fi clătit din cap și va fi întrebat – prin mintea cărui muritori treceau aceste idei? EMINESCU, N. 33. Bătrîna a ieșit clătind din cap. NEGRUZZI, S. I 27. Refl. Pe Gruia că-l punea Tot în fiere Pînă-n șele, Tot în lanț Pînă-n grumazi. Da el numai se clătea, Toate fierele pocnea. BIBICESCU, P. P. 296. ♦ Refl. (Despre apă, valuri) A se pune în mișcare (violentă), a se izbi. Numai rîul acuma, numai apele, cînd se clătesc, răspund cu vuiet la gemetele mele. ODOBESCU, S. III 207. Piatra-n Dunăre cădea, Apa-n două se făcea, Valurile se clătea, Trei ceasuri borborosea. TEODORESCU, P. P. 569. 2. A zgudui, a cutremura. Pămîntul îl clătește războinicescul tunet! Zgomot de taberi, șoapte, trece, vîjie-un glas. ALEXANDRESCU, P. 27. Refl. Trîntește Fiul-Oii pe Sfarmă-Piatră, dar îl trîntește cum e data, de s-a clătit pămîntul sub el. RETEGANUL, P. III 61. La acea valmă năprasnică de vaiete și blesteme se clăti încăperea din temelie și grinzile se porniră din locul lor. DELAVRANCEA, S. 95. Stinci în temelie clătindu-se vedem. EMINESCU, O. I 94. Tot palatul s-a clătit pîn’la pămînt. PANN, P. V. II 12. ◊ Fig. Și s-a-ntîmplat o dragoste mare, De s-au clătit temeliile locului. DEȘLIU, G. 31. A lumii temelie se mișcă, se clătește, Vechile-i instituții se șterg, s-au ruginit. ALEXANDRESCU, P. 78. ♦ Refl. A se zdruncina. Această prietenie nu s-a clătit prin năvălirea de curînd a tătarilor. BĂLCESCU, O. II 144. 3. A clătina (3). Își clăti tabăra cu multă greutate din pricina drumurilor noroioase. BĂLCESCU, O. II 104. Am un pește... Patru boi abia-l clătește (Plugul). GOROVEI, C. 300 ◊ Refl. [Armata] se clăti de acolo și... merse de tăbărî într-o cîmpie mare. BĂLCESCU, O. II 106. (Expr.) A nu se clăti nu fir de păr din capul cuiva = a nu se primejdui cu nimic viața cuiva. Un fir de păr nu se va clăti din capul înălțimii-tale. NEGRUZZI, S. I 141.
- sursa: DLRLC (1955-1957)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
A CLĂTI1 ~esc tranz. (rufe, veselă etc.) A spăla ușor într-o ultimă apă curată; a trece printr-o apă curată. /<sl. klatiti
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
A CLĂTI2 ~esc tranz. înv. pop. A face să se clătească. /<sl. klatiti
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
A SE CLĂTI mă ~esc intranz. înv. 1) pop. A se mișca ușor dintr-o parte în alta; a se clătina; a se legăna. 2) (despre ape, valuri) A se lovi cu putere; a se izbi. /<sl. klatiti
- sursa: NODEX (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
clătì v. 1. a sgudui, a clătina: a lumii temelie se mișcă, se clătește GR. AL.; 2. a mișca din loc, a strămuta: își clăti tabăra cu multă greutate BĂLC. 3. (sens obișnuit astăzi) a curăți spălând și frecând: a clăti sticla, paharele, gura; 4. a limpezi rufele în cea din urmă apă. [Slav. KLATITl].
- sursa: Șăineanu, ed. VI (1929)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
clătésc v. tr. (vsl. klatiti, a clătina, a izbi; sîrb. klátiti se, a se clătina; bg. klatĭy, clatin. E rudă cu hîltîcîĭ). Vechĭ. Clatin, zguduĭ: a clăti temeliile caseĭ. Pornesc, strămut: a clăti tabăra. Azĭ. Curăț agitînd apa: a clăti paharele, gura. Spăl în ultima apă (rufele). V. refl. Vechĭ. Mă clatin, mă bat: i s’a clătit ochĭu.
- sursa: Scriban (1939)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare morfologice
Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).
clătit s. n.
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
clătit s. n.
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
clătit s. n.
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
clăti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clătesc, 3 sg. clătește, imperf. 1 clăteam; conj. prez. 1 sg. să clătesc, 3 să clătească
- sursa: DOOM 3 (2021)
- adăugată de gall
- acțiuni
clăti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clătesc, imperf. 3 sg. clătea; conj. prez. 3 să clătească
- sursa: DOOM 2 (2005)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
clăti vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. clătesc, imperf. 3 sg. clătea; conj. prez. 3 sg. și pl. clătească
- sursa: Ortografic (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
Dicționare relaționale
Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).
CLĂTIT s. v. clătire.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
CLĂTIT s. clătire, limpezire, limpezit. (~ rufelor.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
CLĂTI vb. v. balansa, clătina, clinti, cutremura, deplasa, izbi, legăna, lovi, migra, mișca, muta, oscila, pendula, pleca, porni, scutura, urni, zdruncina, zgâlțâi, zgudui.
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
CLĂTI vb. a limpezi, (reg.) a clătări, (prin sudul Transilv.) a stropoli. (~ rufele.)
- sursa: Sinonime (2002)
- adăugată de siveco
- acțiuni
CLĂTI vb. a limpezi, (reg.) a clătări, (prin sudul Transilv.) a stropoli. (~ rufele.)
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
clăti vb. v. BALANSA. CLĂTINA. CLINTI. CUTREMURA. DEPLASA. IZBI. LEGĂNA. LOVI. MIGRA. MIȘCA. MUTA. OSCILA. PENDULA. PLECA. PORNI. SCUTURA. URNI. ZDRUNCINA. ZGÎLȚÎI. ZGUDUI.
- sursa: Sinonime82 (1982)
- adăugată de LauraGellner
- acțiuni
Dicționare etimologice
Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.
clăti (clătesc, clătit), vb. 1. A mișca, a clătina, a deplasa. – 2. A pune în mișcare. – 3. A scutura, a agita. – 4. A tulbura, a întoarce pe dos, a perturba. – 5. A mișca, a agita. – 6. A face să șovăie, a amenința. – 7. (Refl.) A decădea, a se ruina. – 8. A se impresiona, a se înduioșa, a se emoționa. – 9. A curăța rufe, vase, spălîndu-le ușor cu apă, a le limpezi. Sl. klatiti „a scutura” (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Cihac, II, 60; Miklosich, Lexicon, 288); cf. bg. klatjă, ceh. klátiti, pol. klócić. Sec. XV. Cu toate aceste sensuri, în afară de ultimul, este puțin înv., și în general este înlocuit prin a clătina. – Der. clăteală, s. f. (limpezire, clătit); clătită, s. f. (un fel de plăcintă subțire, umplută și rulată); clătitură, s. f. (înv., scuturătură, zgîlțîială; limpezire, clătit); clătitor, adj. (care scutură); clătări, vb. cu aceleași sensuri ca clăti, cu o nuanță iterativă sau durativă; clătina, vb. cu aceleași sensuri (în ciuda diferenței stabilite de DAR între aceste vb., se poate afirma doar că clătări apare mai curînd a fi propriu rom. occidentale, și clătina rom. orientale, acesta din urmă tinzînd să-l elimine pe primul; la clătina lipsește sensul de „a limpezi rufele”, pentru care se conservă în aria sa forma primitivă clăti); clătinător, adj. (care se clatină, care se răscolește); clătinătură, s. f. (scuturătură); clătinătoare, s. f. (scrînciob).
- sursa: DER (1958-1966)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
Dicționare specializate
Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.
clăti, clătesc, vb. tranz., refl. – (înv.) 1. A (se) mișca, a clătina: „De-ai arde, lume, cu foc / Nici nu m-aș clăti din loc” (Papahagi, 184); „N-o putut clăti sania” (Grai rom., 2000; Biserica Albă). 2. (ref. la rufe) A limpezi. – Din sl. klatiti „a scutura” (Miklosich, Cihac cf. DER; Scriban, Șăineanu, DEX, MDA).
- sursa: DRAM 2015 (2015)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
clăti, clătesc, vb. tranz., refl. – A (se) mișca: „De-aude codru clătind / Da’ dă-i, frate, să fugim” (Papahagi, 183); „De-ai arde, lume, cu foc / Nici nu m-aș clăti din loc” (Papahagi, 184). – Din sl. klatiti „a scutura” (Miklosich, Cihac cf. DER).
- sursa: DRAM (2011)
- adăugată de raduborza
- acțiuni
Dicționare de argou
Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.
a-și clăti ochii expr. a privi / a se uita la ceva plăcut.
- sursa: Argou (2007)
- adăugată de blaurb.
- acțiuni
adjectiv (A2) Surse flexiune: DOR | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
genitiv-dativ | singular |
|
|
|
|
plural |
|
|
|
| |
vocativ | singular | — | — | ||
plural | — | — |
substantiv neutru (N29) | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular |
|
|
plural | — | — | |
genitiv-dativ | singular |
|
|
plural | — | — | |
vocativ | singular | — | |
plural | — |
verb (VT401) Surse flexiune: DOR | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
verb (VT401) Surse flexiune: DOR | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)
|
|
|
| singular | plural | ||
|
| ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (tu) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (el, ea) |
| (să)
|
|
|
| ||
plural | I (noi) |
| (să)
|
|
|
| |
a II-a (voi) |
| (să)
|
|
|
| ||
a III-a (ei, ele) |
| (să)
|
|
|
|
clătit, clătităadjectiv
- 1. (Despre rufe, vase etc.) Care a fost spălat ușor sau limpezit cu apă. DEX '09
- 2. Atins sufletește. DLRLCsinonime: tulburat
- [Mihai], clătit prin pierderea artileriei sale... se duse în grabă la centru. BĂLCESCU, O. II 332. DLRLC
-
etimologie:
- clăti DEX '09 DEX '98 NODEX
clătitsubstantiv neutru
-
- Clătitul rufelor. DLRLC
-
etimologie:
- clăti DEX '09 DEX '98
clăti, clătescverb
-
- Cîte-un plop cu coajă cenușie abia își clătea rămurelele subțiri și-și tremura bănuții frunzelor, care luceau în două ape. SADOVEANU, O. III 364. DLRLC
- Muierea se sculă des-de-dimineață și, clătind pe nărodul din pat, îi zice: Dar scoală... RETEGANUL, P. I 1. DLRLC
- Ca un vînt ce clătește Pădurea cînd ploaia sosește, Așa din adîncuri de zare Un vuiet prin noapte răsare. COȘBUC, P. II 30. DLRLC
- Zilele ca iarna de friguroase-mi fură, Copaci din miezul iernii ce vînturi îi clătesc. ALEXANDRESCU, P. 24, DLRLC
- D-așa-i, doamne-ntre străini, Ca mlădița între spini; Suflă vîntul ș-o clătește, De toți spinii mi-o lovește! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 195. DLRLC
- Rîul înapoi se trage... munții vîrful își clătesc. ALEXANDRESCU, P. 132. DLRLC
- Pe Gruia că-l punea Tot în fiere Pînă-n șele, Tot în lanț Pînă-n grumazi. Da el numai se clătea, Toate fierele pocnea. BIBICESCU, P. P. 296. DLRLC
- 1.1. (Despre apă, valuri) A se pune în mișcare; a se izbi (de un obstacol). DEX '09 DEX '98 DLRLCsinonime: izbi
- Numai rîul acuma, numai apele, cînd se clătesc, răspund cu vuiet la gemetele mele. ODOBESCU, S. III 207. DLRLC
- Piatra-n Dunăre cădea, Apa-n două se făcea, Valurile se clătea, Trei ceasuri borborosea. TEODORESCU, P. P. 569. DLRLC
-
- A clăti capul (sau, intranzitiv, din cap) = a clătina din cap. DLRLC
- Domnul Cristea a clătit din cap cu îndoială. SADOVEANU, M. C. 37. DLRLC
- Cu drept cuvînt cetitorul va fi clătit din cap și va fi întrebat – prin mintea cărui muritori treceau aceste idei? EMINESCU, N. 33. DLRLC
- Bătrîna a ieșit clătind din cap. NEGRUZZI, S. I 27. DLRLC
-
-
- 2. A (se) zgudui, a (se) cutremura; a (se) zdruncina. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Pămîntul îl clătește războinicescul tunet! Zgomot de taberi, șoapte, trece, vîjie-un glas. ALEXANDRESCU, P. 27. DLRLC
- Trîntește Fiul-Oii pe Sfarmă-Piatră, dar îl trîntește cum e data, de s-a clătit pămîntul sub el. RETEGANUL, P. III 61. DLRLC
- La acea valmă năprasnică de vaiete și blesteme se clăti încăperea din temelie și grinzile se porniră din locul lor. DELAVRANCEA, S. 95. DLRLC
- Stînci în temelie clătindu-se vedem. EMINESCU, O. I 94. DLRLC
- Tot palatul s-a clătit pîn’la pămînt. PANN, P. V. II 12. DLRLC
- Și s-a-ntîmplat o dragoste mare, De s-au clătit temeliile locului. DEȘLIU, G. 31. DLRLC
- A lumii temelie se mișcă, se clătește, Vechile-i instituții se șterg, s-au ruginit. ALEXANDRESCU, P. 78. DLRLC
- Această prietenie nu s-a clătit prin năvălirea de curînd a tătarilor. BĂLCESCU, O. II 144. DLRLC
-
-
- Își clăti tabăra cu multă greutate din pricina drumurilor noroioase. BĂLCESCU, O. II 104. DLRLC
- Am un pește... Patru boi abia-l clătește (Plugul). GOROVEI, C. 300. DLRLC
- [Armata] se clăti de acolo și... merse de tăbărî într-o cîmpie mare. BĂLCESCU, O. II 106. DLRLC
- A nu (se) clăti un fir de păr din capul cuiva = a nu (se) primejdui cu nimic viața cuiva. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Un fir de păr nu se va clăti din capul înălțimii-tale. NEGRUZZI, S. I 141. DLRLC
-
-
etimologie:
- klatiti DEX '09 DEX '98
clăti, clătescverb
- 1. A curăța rufe, vase etc., spălându-le ușor cu apă, a limpezi într-o ultimă apă curată. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Pînă ce nu-și clăti mînile cu apă și le șterse de poala unsuroasă a cămeșii... aproape nici nu se uită la mine. HOGAȘ, M. N. 191. DLRLC
- Cozile acestea... le-au clătit puțin în apă și-apoi le-au pus în zamă, la foc, să fiarbă. SBIERA, P. 14. DLRLC
- Spală-mi, maică, cămășuța Și mi-o clătește la vale, Să-mi treacă de dor, de jale. BIBICESCU, P. P. 127. DLRLC
- Unele pînze-nălbea, În gîrlă Că le spăla, În fîntînă Le clătea. TEODORESCU, P. P. 562. DLRLC
- 1.1. A se spăla ușor pe mâini, în gură etc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
- Dimineața, cînd mă scol, Cu pelin pe ochi mă spăl: Iau în gură, mă clătesc, Dar mai rău mă amărăsc. TEODORESCU, P. P. 352. DLRLC
-
-
etimologie:
- klatiti DEX '09 DEX '98