ciubucciu sm [At: GHEORGACHI, ap. ȘIO / V: (reg) ceb~, cib~, ~cgiu / Pl: ~ii / E: tc çubukçu] (Trî) 1 Persoană care tăia ciubuce (2) din pădure. 2-3 (Înv) Ciubucar (2-3). 4 Fumător din ciubuc (3). 5 Slujitor care avea însărcinarea să umple și să aprindă ciubucul (3) domnului sau al boierilor. 6 (Îc) Vel~ Ciubucciu (5) la curtea domnească. 7 (Îc) ~ucci-bașa Boier care era șeful ciubucciilor (5).

CIUBUCCIU, ciubuccii, s. m. (Învechit) Slujitor care avea însărcinarea să curețe, să umple și să aprindă ciubucele boierilor. De Marenne înlătură ciubucul cu imame de chilimbar pe care i-l înfățișa ciubucciul. SADOVEANU, Z. C. 278. – Variantă: ciubucgiu (TEODORESCU, P. P. 677) s. m.

CIUBUCCIU ~i m. Slujitor care avea însărcinarea să umple și să aprindă ciubucul domnului sau al boierilor. /<turc. çubukçu

ciubucciu m. odinioară: 1. slugă domnească, însărcinată a umplea și a aprinde ciubucul lui Vodă: ciubucciu și trimetea, la seraiu că mi-l chema POP.; 2. slugă boierească având aceeaș sarcină: voiu să te învăț meseria de ciubucciu, cu care te a cinstit stăpânul FIL. [Turc. ČUBUKČU].

cĭubuccíŭ m. (turc. čubukču). Vechĭ. Servitoru care îngrijea de tutun și de cĭubuce la domn și la boĭerĭ. Negustor de cĭubuce.

ciubucgiu sm vz ciubucciu

CIUBUCGIU s. m. v. ciubucciu.

ciubucciu (înv.) s. m., art. ciubucciul; pl. ciubuccii, art. ciubucciii (desp. -ci-ii)

ciubucciu s. m., art. ciubucciul; pl. ciubuccii, art. ciubucciii (-ci-ii)

ciubucciu s. m., art. ciubucciul; pl. ciubuccii, art. ciubucciii