citit², ~ă a [At: JIPESCU, O. 56 / V: (pop) cetit / Pl: ~iți, ~e / E: citi] 1 (D. persoane) Instruit. 2 (D. opere) Care a fost parcurs în procesul lecturii. 3 (D. gânduri, sentimente etc.) Descoperit.

citit¹ sn [At: CORESI, EV. 6/22 / V: (pop) cetit / Pl: ~uri / E: citi] 1-10 Citire (1-10). 11 (Îs) ~în stele Citire (11) în stele. 12 (Îs) ~ în palmă Citire (12) în palmă. 13 (Îs) Scris ~ Noțiuni elementare de scriere și citire (predate în primele clase elementare).

CITIT, CETIT I. adj. 1 p. CITI ¶ ¶ NECITIT ¶ 2 Ⓕ Instruit, învățat, care a citit multe. II. sbst. Faptul de a citi, citire.

CITIT², -Ă, citiți, -te, adj. (Despre persoane) Instruit, învățat; erudit. V. cărturar. Un om citit.

CITIT¹ s. n. Citire, lectură. ◊ Scris-citit = noțiuni elementare de scriere și citire. – Variantă: cetit (NEGRUZZI, S. I 269) s. n.

CITIT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A CITI. 2) (despre persoane) Care a citit mult; instruit. /v. a citi

citit a. fig. instruit: om citit. ║ n. citire: cititul și scrisul.

citít (vest) și ce- (est), -ă adj. Instruit, cult: om citit.

CITI, citesc, vb. IV. Tranz. 1. A parcurge un text (pronunțând cuvintele sau nu) pentru a lua cunoștință de cele scrise. ♦ A rosti un text cu voce tare pentru a comunica cuiva conținutul lui. ♦ A descifra o partitură muzicală, urmărind cu ochii sunetele reprezentate și valorile lor (și a le reproduce cu vocea sau cu un instrument). ♦ A interpreta indicațiile topografice ale unei hărți sau ale unui plan și a reconstitui după ele conformația terenului. ♦ A înregistra, a desluși indicațiile date de un contor, de un barometru, de un indicator etc. 2. Fig. A descoperi, a sesiza gândul, sentimentele ascunse etc. ale cuiva din atitudinea sau din expresia figurii sale. 3. A învăța, a studia (parcurgând scrieri, izvoare etc.). ♦ A se instrui, a se cultiva. 4. (În expr.) A citi în stele = a prezice cuiva viitorul după poziția stelelor. A citi (cuiva) în palmă = a prezice cuiva viitorul și caracterul, examinându-i liniile din palmă. [Var.: (pop.) ceti vb. IV] – Din sl. čitati, čisti.

cetit¹ sn vz citit¹

cetit², ~ă a vz citit²

citi vt [At: COD. VOR. 145/11 / V: (îrg) ceti, (înv) ciăti / Pzi: ~tesc / E: vsl чисти] 1 A cunoaște semnificația literelor (de tipar sau de mână) ce alcătuiesc cuvintele și a putea rosti (tare sau în gând) sunetele. 2 A parcurge un text (pronunțând sau nu cuvintele) pentru a lua cunoștință de cele scrise. 3 A comunica altora conținutul unei scrieri rostind cu glas tare ceea ce este scris sau tipărit în ea Vz a prociti. 4 (Bis) A rosti anumite texte religioase la anumite ocazii. 5 (Pfm; îe) A-i ~ cuiva (buchiile) A spune cuiva tot ce crezi despre el. 6 (Fig) A descoperi gândul, sentimentele ascunse etc. ale cuiva din atitudinea sau din expresia figuri sale. 7 A descifra o partitură muzicală, urmărind cu ochii sunetele reprezentate și valorile lor (și a le reproduce cu vocea sau cu un instrument). 8 A interpreta indicațiile topografice ale unei hărți sau ale unui plan și a reconstitui după ele conformația terenului. 9 A înregistra indicațiile date de un aparat de măsură, de un indicator etc. 10 A studia (parcurgând scrieri, documente etc.). 11 A se cultiva. 12 (Îe) A ~ în stele A prezice cuiva viitorul după poziția stelelor. 13 (Îe) A ~ (cuiva) în palmă A prezice cuiva viitorul și caracterul, examinându-i liniile din palmă.

❍ CETI ... 👉 CITI ...

CITI. CETI (-tesc) vb. tr. 1 A împreuna literele alfabetului alcătuind din ele cuvinte ¶ 2 A rosti cu glas tare sau a urmări pe rînd cu ochii cuvintele scrise sau tipărite; a lua cunoștință de conținutul unei scrisori sau unui text tipărit ¶ 3 Ⓕ A pricepe ceva ascuns, a pătrunde ceva tainic, a ghici după anumite aparențe: ~ în ochii cuiva; ~ printre rînduri; ~ în sufletul cuiva [vsl. čĭta].

CITITOR, CETITOR, -TOARE I. adj. p. verb. CITI. Care citește. II. sm. f. Cel ce, aceea care citește; cititor de stele, astrolog.

QUI SCRIBIT, BIS LEGIT (lat.) = Cine scrie, citește de două. ori.

CITI, citesc, vb. IV. Tranz. 1. A parcurge un text (pronunțând cuvintele sau nu) pentru a lua cunoștință de cele scrise. ♦ A rosti, a urmări un text cu glas tare pentru a comunica cuiva conținutul lui. ♦ A descifra o partitură muzicală, urmărind cu ochii sunetele reprezentate și valorile lor (și a le reproduce cu vocea sau cu un instrument). ♦ A interpreta indicațiile topografice ale unei hărți sau ale unui plan și a reconstitui după ele conformația terenului. ♦ A înregistra, a desluși indicațiile date de un contor, de un barometru, de un indicator etc. 2. Fig. A descoperi, a sesiza gândul, sentimentele ascunse etc. ale cuiva din atitudinea sau din expresia figurii sale. 3. A învăța, a studia (parcurgând scrieri, izvoare etc.) ♦ A se instrui, a se cultiva. 4. (În superstiții; în expr.) A citi în stele = a prezice cuiva viitorul după poziția stelelor. A citi (cuiva) în palmă = a prezice cuiva viitorul și caracterul, examinându-i liniile din palmă. [Var.: (pop.) ceti vb. IV] – Din sl. čitati, čisti.

CETIT s. n. v. citit.

CITI, citesc, vb. IV. Tranz. (Folosit și absolut) 1. A parcurge un text pentru a percepe cele scrise (rostindu-le în același timp în gînd sau tare); a lua cunoștință de conținutul scris al unei cărți, al unei scrieri etc. Tot mai citesc măiastra-ți carte, Deși ți-o știu pe dinafară. VLAHUȚĂ, O. AL. 49. Mama învăța cu mine acasă și citea acum la ceaslov, la psaltire și Alexandria mai bine decît mine. CREANGĂ, A. 11. Tu citești scrisori din roase plicuri Și într-un ceas gîndești la viața toată. EMINESCU, O. I 119 Ai voit, amice, ca mai nainte de a o tipări să citesc eu, în manuscript, cartea romînească ce tu ai compus. ODOBESCU, S. III 9. ♦ (Cu privire la o partitură, la note de muzică) A recunoaște, urmărind cu ochii, sunetele reprezentate și valorile lor și a le reproduce cu vocea sau cu un instrument muzical. Citește o simfonie. ♦ (Cu privire la o hartă, la un plan) A distinge indicațiile topografice și a-și imagina după ele conformația terenului. Citea harta amănunțită a regiunii. ♦ A cerceta (uneori pentru a nota în vederea unei calculații) indicațiile înregistrate de un aparat (contor, barometru, seismograf etc.). 2. Fig. A descoperi gîndul sau sentimentele cuiva din atitudinea, privirea, expresia figurii etc. Chiar dacă unii tac... eu citesc în privirile lor batjocura. STANCU, D. 320. Citi tristețea de pe chipul tovarășului său. SAHIA, N. 32. 3. A comunica altora conținutul unei scrieri (scrisori, cărți) rostind cu glas tare ceea ce este scris sau tipărit în ea. Mama a citit copilului o poveste. ◊ E foarte frumos. Și dacă n-ai obosit, mai citește-ne ceva. VLAHUȚĂ, O. AL. II 90. ◊ Refl. pas. La radio s-a citit articolul de fond din «Scînteia»..4. A învăța, a studia. A citit mult pentru examene. ♦ A se instrui, a se cultiva. Om care. citește mult. 5. (Subiectul este preotul) A face lectura, în anumite ocazii, a unor texte religioase. Mă, dascăle, n-am isprăvit. -Dar ce, părinte, nu i-am citit? TEODORESCU, P. P. 130. 6. (În superstiții, numai în expr.) A citi în stele = a prezice viitorul după poziția stelelor. – Variantă: ceti (ISPIRESCU, L. 98, NEGRUZZI, S. I 46, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 117, ALECSANDRI, P. P. 90) vb. IV.

CETI vb. IV. v. citi.

CETIT², -Ă adj. v. citit².

A CITI ~esc 1. tranz. 1) (texte, scrieri etc.) A reproduce în glas sau în gând (pentru a lua cunoștință de cele scrise). ~ o povestire. ~ fugitiv. 2) fig. (gânduri, sentimente, intenții etc.) A înțelege din expresia feței sau din atitudine. ◊ ~ printre rânduri a pricepe și ceea ce nu este exprimat direct într-un text. ~ în stele a) a prevesti viitorul, destinul cuiva după poziția stelelor; b) a susține ceva fără nici un temei. 3) (partituri, hărți, indicații ale unor aparate etc.) A descifra cu ajutorul văzului. 4) rar A însuși prin instruire; a studia. ~ istoria. 2. intranz. A deveni cult; a-și îmbogăți cunoștințele; a se cultiva. /<sl. țitati, țisti

cetí v. Mold. Tr. V. citì.

citì (Mold. cetì) v. 1. a cunoaște literele alfabetului și a ști să le împreune în vorbe; 2. a parcurge cu ochii sau a rosti cu glas tare un text tipărit sau scris: a citi ziare; 3. fig. a pătrunde ceva întunecos sau ascuns: privirea lui citește ’n suflete omenești EM.; 4. a ghici, a descoperi: citesc în ochii săi. [Slav. ČITǑ].

cetésc, V. citesc.

citésc (vest) și ce- (est) v. tr. (vsl. čitati, čisti-cĭton. V. cinste, cin 1, cislă, procitesc). Străbat cu ochiĭ ceĭa ce e scris pronunțînd cuvintele orĭ nu: a citi un cuvînt, o carte, un autor. Descifrez: a citi o bucată muzicală. Fig. Pătrund, pricep ceva dificil: a citi ceva în ochiĭ cuĭva. – Barb. în Trans. Bucov. (după germ. lesen), predaŭ un curs ca profesor.

citit s. n.

citit s. n.

citit s. n.

citi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. citesc, 3 sg. citește, imperf. 1 citeam; conj. prez. 1 sg. să citesc, 3 să citească

scris-citit//scris/citit s. n., art. scris-cititul//scris/cititul

citi (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. citesc, imperf. 3 sg. citea; conj. prez. 3 să citească

scris-citit s. n., art. scris-cititul

citi vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. citesc, imperf. 3 sg. citea; conj. prez. 3 sg. și pl. citească

scris-citit s. n., art. scris-cititul

citi

citesc, -team 1 imp.

citi (citesc, citit), vb. – A parcurge un text. – Var. ceti (înv.). Sl. čitati (Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, II, 57; Skok 65), de la čisti, – čitǫ „a cinsti, a citi”, care este etimonul lui cinsti. – Der. citanie, s. f. (lectură; înv., învățătură; astăzi, slujbă religioasă), din sl. čitenije, četanije; citeț, s. m. (cititor), din sl. čĭticĭ; citeț, adj. (lizibil), de la citi; citeală, s. f. (înv., lectură, studiu); citire, s. f. (lectură; enciclopedie, manual, carte de școală elementară); cititor, s. m. (lector).

GRAECA SUNT, NON LEGUNTUR (lat.) (aceste cuvinte) sunt scrise pe grecește, nu se citesc – Avertisment asupra unui text ininteligibil, dificil, în Evul Mediu, limba greacă nemaifiind cunoscută, pasajele scrise în grecește din lucrările latine se săreau.

MIRA CETI, stea din constelația Balena, a cărei strălucire este variabilă între mărimile 1,7 și 9,6, cu o perioadă de 332 ± 9 zile. Prima stea variabilă cunoscută; a fost descoperită, în 1596, de astronomul german D. Fabricius.

citi, citesc I v. t. a ghici intențiile cuiva. II v. i. a bea, a trage la măsea.

CITIT s. v. citire.

CITIT adj. 1. v. cult. 2. v. învățat.

CITIT s. citire, lectură, parcurgere, (înv.) citanie. (~ unui text.)

CITIT adj. 1. cult, cultivat, educat, instruit, învățat, (rar) școlit, (înv.) pedepsit, politicit, spudaxit, sufletesc. (Tînăr ~.) 2. erudit, învățat, savant, (livr.) doct, (livr. rar) sapient, (pop.) știut (înv. și reg.) pricopsit, știutor. (Un om ~.)

CITI vb. 1. a parcurge, (livr.) a lectura, (înv. și pop.) a spune, a zice. (A ~ câteva rânduri, apoi a tăcut.) 2. v. învăța. 3. a se cultiva, a se instrui. (~ mult și sistematic.) 4. (MUZ.) a descifra. (~ o partitură.)

CITI vb. 1. a parcurge, (livr.) a lectura, (înv. și pop.) a spune, a zice. (A ~ cîteva rînduri, apoi a tăcut.) 2. a învăța, a studia. (~ cursul pentru examene.) 3. a se cultiva, a se instrui. (~ mult și sistematic.) 4. (MUZ.) a descifra. (~ o partitură.)

Graeca sunt, non leguntur (lat. literal tradus: „E grecește, nu se citește!” În traducere liberă: „Treci peste asta, e grecește”). Expresia se întrebuințează cînd vrem să spunem cuiva: nu te opri asupra lucrului acesta, că „nu-i pentru mintea ta” sau „nu-i pentru tine”, cum spunem copiilor care n-au încă vîrsta să se ocupe de anumite lucruri. Vorba aceasta e moștenită din evul mediu, cînd limba greacă nu mai era învățată nici cunoscută ca înainte vreme și cînd, chiar cărturarii, întîlnind în autorii latini cîte un pasaj sau un citat scris în grecește (ca în Suetoniu, de exemplu: vezi Festina lente) săreau peste el, zicînd: Graeca sunt, non leguntur. Se mai folosește și forma: Graecum est, non legitur. IST.

Io non so lettere (it. „Nu știu să citesc”) – răspunsul pe care Papa Iuliu al II-lea l-a adresat lui Michelangelo. Lucrînd statuia acestui pontif, marele sculptor l-a întrebat într-o zi dacă trebuie să-i pună o carte în mînă. „Pune-mi în mînă o spadă – i-a răspuns în glumă papa – nu știu să citesc!” Tot în glumă se folosește acest io non so lettere atunci cînd cineva adresează o întrebare al cărei răspuns e extrem de simplu și firesc, la mintea oricui și de la sine înțeles. IST.

Qui scribit, bis legit (lat. „Cine scrie, citește de două ori”) – Axiomă latină folosită spre a povățui oamenii să-și noteze ceea ce vor să țină minte, deoarece, atunci cînd scriem, mai putem citi o dată textul și-i firesc să-l reținem mai bine.