cioplit², ~ă a [At: DOSOFTEI, PS. 371 / Pl: ~iți, ~e / E: ciopli] 1 (D. lemn, piatră) Care a suferit, prin lovituri repetate cu un obiect ascuțit, desprinderi, pentru a i se da o formă oarecare. 2 (Înv; fig; d. țări, state) Care a avut de suferit în urma unei invazii, putând pierde din teritoriu. 3 (Pop; îl) A fi ~ în patru muchii A fi gătit. 4 (Pop; îe) A fi ~ numai din bardă A fi prost. 5 (Înv) Care a primit (prin netezire, șlefuire, gravare, sculptare etc.) o formă foarte îngrijită. 6 (Înv; fig; d. cuvinte) Care au fost alese cu multă grijă. 7 (Îs) Chip ~ Idol. 8 (Îas) Persoană reală sau imaginară pentru care s-a făcut chip cioplit.

cioplit¹ sn [At: DA ms / Pl: ~uri / E: ciopli] 1-15 Cioplire (1-15).

CIOPLIT I. adj. 1 p. CIOPLI ¶ ¶ C. NECIOPLIT ¶ 2 Netezit; sculptat; chip ~, idol ¶ 3 Ⓕ Civilizat, cult: strănepoții mei să fie mai ciopliți decît mine (CRG.). II. sbst. Faptul de a ciopli: să nu se trudească... cu ~ul și cu așezatul podinelor (LUNG.).

CIOPLIT s. n. Faptul de a ciopli; cioplire. Cioplitul bîrnelor.

CIOPLIT s. n. Faptul de a (se) ciopli.

cioplit a. 1. dat la rândea, netezit: lemn cioplit; 2. sculptat: chip cioplit; 3. fig. cult: om cioplit.

cĭoplít, -ă adj. Supțiat, netezit. Sculptat: chip cĭoplit, figură cĭoplită. Fig. Civilizat.

CIOPLI, cioplesc, vb. IV. 1. Tranz. A desprinde, prin lovituri aplicate cu un instrument ascuțit, așchii dintr-o bucată de lemn, de piatră etc., pentru a da materialului o formă oarecare; a ciocârti. ♦ Spec. A sculpta. 2. Tranz. Fig. A aduce îmbunătățiri (stilistice, de exprimare etc.) unei lucrări (literare, științifice etc.); a cizela. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A căpăta deprinderi civilizate, a deveni politicos; a se cultiva, a se cizela. – Din bg. čoplja, sb. čopljiti.

cepli v vz ciopli

ceplit², ~ă a vz cioplit²

ceplit¹ sn vz cioplit¹

ciopli [At: PALIA (1581), ap. Ccr 79/20 / V: (înv) cep~ / Pzi: ~lesc / E: srb čopljiti, bg копля] 1-2 vtr A (se) tăia o bucată de lemn Cf bărdui. 3 vt A subția o bucată de lemn (sau un băț, o ramură) Cf hălcui. 4 vt A scurta o bucată de lemn (sau un băț, o ramură) Cf ciocârti. 5 vt A desprinde, prin lovituri aplicate cu un instrument ascuțit, așchii dintr-o bucată de lemn, de piatră etc., pentru a da materialului o formă oarecare. 6 vt (Fig; gmț) A vorbi de rău (pe cineva). 7 vt (Fig) A-și bate joc (de cineva). 8 vt A tăia piatra cu dalta. 9 vt (Înv) A sculpta. 10 vt A scobi în piatră, în metale etc. litere (sau figuri) Cf a grava. 11 vt (Înv) A modela (în lut). 12 vt (Nob) A prăși. 13 vt (Fig) A aduce îmbunătățiri (stilistice, de exprimare etc.) unei lucrări (literare, științifice etc.) Si: a cizela. 14 vr (Fig; d. oameni) A căpăta deprinderi civilizate Si: a se cultiva, a se cizela. 15 vr (Fig; d. oameni) A deveni politicos. 16-17 vtr (Fig; d. oameni) A (se) educa. 18 vt (Pex) A revizui o lucrare.

CIOPLI (-lesc) I. vb. tr. 1 A tăia dintr’un lemn cu cuțitul, cu dalta, cu barda, cu toporul, etc.: toroipanul pe care și-l cioplise el dintr’un lemn nodoros (ISP.) A netezi o piatră cu o daltă lovită cu ciocanul: începînd să cioplească un bolovan de piatră (DLVR.) ¶ 3 ⛏ A scobi (în mod grosolan) figuri în lemn sau în piatră, a sculpta ¶ 4 Ⓕ A subția, a îndrepta întru cîtva firea, purtarea sau mintea grosolană a cuiva, a civiliza: mojicimea este lăsată pe mîna Rușilor și Bulgarilor să-i cioplească (ISP.); (P): e nevoie să tai pom și să cioplești om (PANN). II. vb. refl. A se subția, a-și mai pierde din grosolănie, a căpăta o spoială de civilizație: ajunse să fie mîna dreaptă a împăratului, atît se ciopli și se subție în puțină vreme (ISP.) [ung. csupolni].

CIOPLITOR I. adj. p. CIOPLI. Care cioplește. II. sm. ⛏ Cel ce cioplește lemnul sau piatra. III. (pl. -toare) sn. 🔧 Rindea cu talpa recurbată, cu care se lucrează lemnul cînd e ud sau cu o suprafață nu prea netedă (🖼 1198). IV. CIOPLITOARE sf. Unealtă (cuțit, daltă, etc.) de cioplit.

CIOPLI, cioplesc, vb. IV. 1. Tranz. A desprinde, prin lovituri aplicate cu un instrument ascuțit, așchii dintr-o bucată de lemn, de piatră etc., pentru a da materialului o formă oarecare; a ciocârti. ♦ Spec. A sculpta. 2. Tranz. Fig. A aduce îmbunătățiri (stilistice, de exprimare etc.) unei lucrări (literare, științifice etc.); a cizela. 3. Refl. Fig. (Despre oameni) A căpăta deprinderi civilizate, a deveni politicos; a se cultiva, a se cizela. – Din bg. čoplja, scr. čopljiti.

CIOPLI, cioplesc, vb. IV. 1. Tranz. (Complementul indică materialul de lucru) A tăia, a scoate așchii cu un instrument ascuțit (bardă, daltă, cuțit, ciocan) dimtr-o bucată de lemn, de piatră etc. pentru a-i da o formă oarecare. – V. struji, bărdui, dăltui. Un om cioplea un lemn lîngă căruță în curte. DUMITRIU, N. 253. Teslarii, cioplind grinzile cu bărzile, le suie pe zid. DRĂGHICI, R. ◊ (Complementul indică obiectul fasonat) Iarna cioplesc din lemn ciubere, doniți... BOGZA, A. Î. 151. Simon cioplește ceva în mijlocul casei. L-a rugat Haia să-i facă un leagăn mic, cît s-o putea de mic... pentru păpușa ei. SAHIA, N. 96. Îi cioplea Antiței o păpușă și-i făcea lui Toderică o morișcă de vînt. SLAVICI, N. I 53. Cu ghioaga nestrugită, Numai din topor cioplită. ALECSANDRI, P. P. 73. ◊ Intranz. Bătrînul cioplește în lemn de nuc. STANCU, D. 90. 2. Tranz. (Complementul indică obiectul lucrat) A sculpta. O tresărire de flacără lumină deodată chipul aspru, ca cioplit în piatră, al bătrînului. SADOVEANU, O. I 22. Se văzu arcul lui Traian stînd fără căpătîi... puse îndată de-i ciopli pentru piedestaluri niște grosolane figuri de Victorii pocite. ODOBESCU, S. III 73. Nici marmura cioplită albimea ta nu-ntrece... Ca luna-n miezul iernii frumoasă ești și... rece! ALECSANDRI, P. III 71. ◊ Fig. Cioplind cu dalta chipul nou al lumii, Celor răpuși chip nou le dăltuim. BANUȘ, B. 90. Cioplim din beznă forme de lumină. BENIUC, V. 7. 3. Tranz. Fig. A face îndreptări la o lucrare; a cizela. Cioplind mereu la versuri... Făcut-am ca să plîngă pe cine mă citea? MACEDONSKI, O. I 44. Cum am sfirșit lucrarea, o strîng, o dau întării; Apoi o cioplesc iarăși. NEGRUZZI, S. II 270. 4. Refl. Fig. (Despre persoane) A căpăta deprinderi sau apucături civilizate, a deveni politicos; a se cultiva, a se deștepta. Mai cioplește-te oleacă, măi băiete. HOGAȘ, DR. 216. Toate iau schimbare și lumea se cioplește. Numai pe noi mîndria nu ne mai părăsește. ALEXANDRESCU, P. 67. ◊ Tranz. Cît îmi bat eu capul să-l mai cioplesc... Pace! li stă rugina de-o șchioapă la ceafă. ALECSANDRI, T. I 198. Am nevastă de pădure, Cioplită ca din secure. BIBICESCU, P. P. 184. ♦ Tranz. (Rar, cu privire la defecte, greșeli etc.) A atenua, a înlătura. Floricica nu mi-ar fi îngăduit niciodată să cioplesc vreunul, sau vreuna din cusururile sau sălbăticiile mele. HOGAȘ, M. N. 38.

CIOPLI, cioplesc, vb. IV. 1. Tranz. A tăia, cu un instrument ascuțit, așchii dintr-o bucată de lemn, de piatră etc. pentru a da materialului o formă oarecare. 2. Tranz. A sculpta. 3. Tranz. Fig. A face îndreptări la o compoziție literară; a cizela. 4. Refl. Fig. (Despre oameni) A căpăta deprinderi civilizate, a deveni politicos; a se cultiva. – Bg. čoplja, sb. čopljiti «a rupe cu putere».

A CIOPLI ~esc tranz. 1) (lemne, pietre etc.) A tăia desprinzând așchii sau bucăți (pentru a da o anumită formă); a ciocârti. 2) fig. (texte) A îmbunătăți prin redactare minuțioasă; a cizela; a șlefui. 3) A face să se cioplească. /<bulg. țoplja, țopljiti

A SE CIOPLI mă ~esc intranz. (despre persoane) A-și forma deprinderi de comportare politicoasă; a deveni manierat; a se șlefui; a se cizela; a se civiliza. /<bulg. țoplja, țopljiti

cioplì v. 1. a tăia în lemn, a netezi cu rândeaua. 2. a scobi figuri (grosolan); 3. fig. a subția, a da cuiva un lustru de omenie, a-l forma sau civiliza. [Origină necunoscută].

cĭoplésc v. tr. (bg. čoplĭy, zgîriĭ, scurm. V. cĭocnesc). Supțiez un lemn cu toporu, cu cuțitu, cu cuțitoaĭa (nu cu rîndeaŭa, nicĭ cu feresteu). Sculptez. Fig. Civilizez.

cioplit (desp. cio-plit) s. n.

cioplit (cio-plit) s. n.

cioplit s. n. (sil. -plit)

ciopli (a ~) (desp. cio-pli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cioplesc, 3 sg. cioplește, imperf. 1 ciopleam; conj. prez. 1 sg. să cioplesc, 3 să cioplească

ciopli (a ~) (cio-pli) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cioplesc, imperf. 3 sg. cioplea; conj. prez. 3 să cioplească

ciopli vb. (sil. -pli), ind. prez. 1 sg. și 3 pl. cioplesc, imperf. 3 sg. cioplea; conj. prez. 3 sg. și pl. cioplească

cioplesc, -pleam 1 imp.

ciopli (cioplesc, cioplit), vb. – 1. A tăia, a ciocîrti. – 2. A coji, a decoji. – 3. A cizela, a sculpta. – 4. A educa, a șlefui. – 5. (Refl.) A se rafina, a se cizela. – Mr. ciuplescu. Sl. čepiti -pljǫ, -piši „a sparge; a rupe” (Cihac, II, 55; Densusianu, HLr., 365; DAR); cf. sb. čòpliti „a sparge”, bg. čoplijă „a răzui”, mag. csaplálni „a tăia”. Din mag. par a deriva cioplaș, s. n. (semn care se face pe copaci, fr. martelage); ceaplău, s. n. (șfichi, pleasnă de bici); cf. Lacea, Dacor., II, 900; cioplău, s. n. (Trans., Banat, furcă), cf. Drăganu, Dacor., III, 712. Der. ciopleală, s. f. (acțiunea de a tăia, a coji, a sculpta, a educa); cioplitor, s. m. (tăietor, tîmplar; pietrar, sculptor); cioplitor, s. n. (daltă); cioplitoare, s. f. (teslă; rindea lungă; cuțit); cioplaș, s. m. (pietrar); ciopleică, s. f. (daltă); cioplitură, s. f. (piatră sau lemn dăltuite; sculptură); necioplit, adj. (incult).

CIOPLIT adj. v. sculptat.

CIOPLIT s. 1. v. cioplire. 2. v. sculptare.

CIOPLIT s. 1. cioplire, strujire, strujit. (~ al unui lemn cu barda.) 2. cioplire, săpare, săpat, sculptare, sculptat, tăiat, tăiere, (înv.) săpătură. (~ al unui bloc de marmură.)

CIOPLIT adj. săpat, sculptat, tăiat. (Coloană ~.)

CIOPLI vb. v. civiliza, cizela, cultiva, rafina, stila, stiliza.

CIOPLI vb. 1. a struji, (Mold., Bucov. și Ban.) a ciocârti. (~ lemnul cu cuțitul, cu barda.) 2. v. sculpta.

CIOPLI vb. 1. a struji, (Mold., Bucov. și Ban.) a ciocîrti. (~ lemnul cu cuțitul, cu barda.) 2. a săpa, a sculpta, a tăia, (rar) a scobi, (Transilv. și Maram.) a sferdi. (~ în piatră un bust.)

ciopli vb. v. CIVILIZA. CIZELA. CULTIVA. RAFINA. STILA. STILIZA.

Cioplit ≠ necioplit