CHILIE, chilii, s. f. Odăiță în interiorul unei mănăstiri, în care locuiește un călugăr sau o călugăriță; p. ext. (fam.) cameră mică de locuit; cămăruță. – Din sl. kelija.

chilie² sf [At: DOSOFTEI, ap. GCR. I, 253/10 / V: (îrg) chel~ / Pl: ~ii / E: vsl келия] 1 Odăiță din cuprinsul mănăstirii în care locuiește un călugăr sau o călugăriță. 2 Odăiță de sihastru Si: (pfm) cămară, cămăruță. 3 Odăiță pentru o singură persoană în care se retrage cineva pentru a se izola sau a se culca. 4 (Pex) Cameră mică de locuit. 5 (La românii din Serbia) Pivniță. 6 Parte a morii de vânt nedefinită mai îndeaproape. corectat(ă)

CHILIE, chilii, s. f. Odăiță din cuprinsul unei mănăstiri, în care locuiește un călugăr sau o călugăriță; p. ext. (fam.) cameră mică de locuit; cămăruță. – Din sl. kelija.

CHILIE, chilii, s. f. 1. Odăiță din cuprinsul unei mănăstiri, în care locuiește un călugăr sau o călugăriță. Descălecai dinaintea chiliei părintelui Ghermănuță. HOGAȘ, M. N. 136. După un ceas de drum, vedem deschizîndu-se în dreapta noastră o poiană frumoasă, în mijlocul căreia e așezat schitul Lainici – o bisericuță și cîteva chilii împrejmuite cu leațuri de brad-unde-și fac mătania opt călugări bătrîni. VLAHUȚĂ, O. A. II 134. Au răscolit de-a fir-a-păr toate chiliile maicelor, dar n-au găsit-o. CREANGĂ, A. 74. 2. Cameră mică de locuit; odăiță, cămăruță. Stăteau, numai ei, într-o chilie din casa curată a bătrînului Mihu. SADOVEANU, O. VII 63. Intră fata înlăuntru, se uită prin toate chiliile, dar nu zări pe nimeni. RETEGANUL, P. IV Cînd intră în chilia lui, răsuflă lung. EMINESCU, N. 57. Pe urmă venea o tindă întunecoasă, în care da, de toate părțile, ușile deosebitelor încăperi din care unele, lungi și înguste, cu o mică ferestruie în fund, lăcaș de odihnă pentru noapte, purtau numele de chilii. ODOBESCU, S.I 127.

CHILIE, chilii, s. f. Odăiță din cuprinsul unei mănăstiri, în care locuiește un călugăr sau o călugăriță; p. ext. cameră mică de locuit; cămăruță. – Slav (v. sl. kelija < gr.).

-CHILIE elem. chil²(o)-.

CHILIE ~i f. 1) Cameră mică de locuit într-o mănăstire. 2) fig. Odaie de dimensiuni mici. [Art. chilia; G.-D. chiliei; Sil. -li-e] /<sl. kelija

chilie f. 1. încăpere lungă și îngustă cu o mică ferestruie în tund (mai ales într’o mânăstire): o biserică de piatră și câteva chilii AL.; 2. încăperea morii de vânt. [Gr. mod. KELI].

chilíe f. (ngr. kellí, kélla și kélli, d. lat. cella, céllula; vsl. keliĭa, kela. V. celulă, chelar, singhel). Cămăruță (célulă) de călugăr la mînăstire. Alveolă. – În Serbia chelíe, pivniță.

chelie² sf vz chilie

2) chelíe, V. chilie.

chilie s. f., art. chilia, g.-d. art. chiliei; pl. chilii, art. chiliile (desp. -li-i-)

chilie s. f., art. chilia, g.-d. art. chiliei; pl. chilii, art. chiliile

chilie s. f., art. chilia, g.-d. art. chiliei; pl. chilii, art. chiliile

chilie, -lii.

CHILIE s. (BIS.) (rar) celulă. (~ într-o mânăstire.)

CHILIE s. (BIS.) (rar) celulă. (~ într-o mănăstire.)

chilie (chilii), s. f. – Cămăruță. – Mr. chilie. Ngr. ϰελλίον (Murnu 13; Meyer 221; Vasmer, Gr., 50), în parte prin intermediul sl. (v. rus., bg.) kelija, cf. sb. ćelija, alb. kjeli.

-CHILIE „suc, umoare, chil, suculență”. ◊ gr. -khylos „suc, zeamă” > fr. -chylie, germ. id., it. chilie > rom. -chilie.

Chili/a, -aș, -e, -ia v. Achila 3, 4.