căpăta vt [At: ANON. CAR. / V: înc~ / Pzi: capăt / E: ml capitare] 1 A obține un lucru (dorit). 2 A câștiga. 3 A agonisi. 4 A obține. 5-6 A primi în dar sau de pomană. 7 A avea parte de... 8 (C.i. stări sufletești, boli) A se îmbolnăvi de... 9 A culege (de pe jos).

căpăța sf vz căpețea¹

căpățea sf vz căpețea¹

căpățeală sf vz căpețea¹

căpețală sf vz căpețea¹

căpețea¹ sf [At: ALECSANDRI, T. 397 / V: (reg) ~păța, ~pățea, ~pățeală, ~țală, ~lă, ~pițeală / Pl: ~ele / E: căpețele (pll căpețel)] 1 (Reg) Căpici (1). 2 (Reg) Toată curelăria care se pune pe capul calului. 3 (Buc; îf -~ă) Broasca morii.

căpețea² sf [At: BIBLIA (1688), 67/2 / Pl: nct / E: căpețel] (Înv) Capitel.

căpețeală sf vz căpețea¹

căpețel² sn vz căpețeală

căpițeală sf vz căpețea¹

CĂPĂTA, capăt, vb. I. Tranz. 1. A obține ceva (în urma unei solicitări sau a unei stăruințe). Am venit înaintea judecății să capăt dreptate. CREANGĂ, A. 147 ♦ A primi în dar. Își băgă hainele cele frumoase ce le căpătă în dăsagi. ISPIRESCU. L. 308. 2. A cîștiga, a obține, a agonisi ceva (în urma unui efort sau a unei străduințe). Un copil orfan... a plecat prin lumea mare, cum pleacă omul necăjit să-și capete pînea de toate zilele. RETEGANUL, P. III 27. Aduce piatra la mine și i-o plătesc cît nu face; ba încă sini bucuros că o pot căpăta. CREANGĂ, P. 218. Dragoste, cum te-aș lua, Numai de te-aș căpăta. JARNÍK-BÎRSEANU,78. 3. A primi ceva (în urma unor împrejurări independente de efortul subiectului). De la cine ai căpătat tu scrisoarea asta? EMINESCU, N. 76. Mi-am pus, zău, peană uscată, De la tine căpătată. JARNÍK-BÎRSEANU,116. ♦ A se alege cu ceva. Cînd capăt o notă proastă la domnul Gherman, mi-a zis el, apoi mă duc acolo și stau cu undița. SADOVEANU, N. F. 41. 4. (Cu privire la calități, stări etc.) A dobîndi. O largă dezvoltare a căpătat în anii democrației populare munca artistică de mase organizată de sindicate în rîndul muncitorilor și funcționarilor. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 330, 1/3. Îi trebui mult pînă să-și capete iar gustul de vorbă. CAMILAR, TEM. 33. Înăuntrul acestor munți, în care Oltul ajunge un rîu lung de o sută de kilometri, valea lui capătă înfățișarea unui măreț șantier. BOGZA, C. O. 176.

CĂPEȚEA, căpețele, s. f. Parte a frîului alcătuită din curelele care trec peste capul și botul calului și de ale cărei capete inferioare sînt prinse zăbalele. – Variante: căpițea (ALECSANDRI, T. 397), căpețeală s. f.

CĂPEȚEALĂ s. f. v. căpețea.

CĂPĂTA, capăt, vb. I. Tranz. 1. A obține, a primi. 2. A cîștiga; a dobîndi. – Lat. capitare.

CĂPEȚEA, căpețele, s. f. Parte a frîului alcătuită din curelele care trec peste capul și botul calului și de ale cărei capete inferioare sînt prinse zăbalele. [Var.: (reg.) căpițea s. f.] – Din căpețel.

A CĂPĂTA capăt tranz. 1) A obține în urma unui efort; a dobândi; a contracta. 2) A primi în dar. /<lat. capitare

CĂPEȚEA ~ele f. Parte a frâului constând din curelele de care sunt prinse inelele zăbalei. /Din căpețel

căpătà v. a dobândi, a primi din întâmplare. [Lit. a veni la capăt].

căpețeală f. pl. Mold. partea frâului sau căpăstrului ce se pune în cap și care, în loc de piele, e din sfoară țesută și împletită. [Derivat din căpețel].

căpițele f. pl. V. căpețeală: banu-s proprele, nici căpițele AL.

2) cápăt, a căpătá v. tr. (lat. cápito, -táre, d. cápere, captum, a apuca. – Capețĭ; să capețĭ, să capete. V. scapăt): Obțin, dobîndesc, primesc (maĭ ales de pomană): a căpăta un gologan. A o căpăta, a o păți, a da de dracu: astîmpără-te, c’aĭ s’o capețĭ! V. refl. Mă aleg cu, obțin, cîștig: m’am căpătat c’un franc, c’o bătaĭe, cu nasu rupt. – Barb. după germ. bekommen (Trans. Buc.) aicĭ se capătă vin, rom. corect: aicĭ se vinde, se oferă, se află, este vin. – La Cant. încápăt.

căpătá, V. capăt 2.

căpețeálă f., pl. elĭ (din căpețele, pl. luĭ căpețel. V. căpăstru). Frîu caluluĭ de ham. (Se compune din maĭ multe curele care cuprind capu caluluĭ și une-orĭ și doŭă clape numite ochelarĭ). – Și căpețea, pl. ele, și căpițeală. – Vechĭ. Capitel (la o coloană). Capitul (la o carte). V. bașlic.

căpițeálă, V. căpețeală.

căpăta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. capăt, 2 sg. capeți, 3 capătă; conj. prez. 1 sg. să capăt, 3 să capete; imper. 2 sg. afirm. capătă

căpețea (reg.) s. f., art. căpețeaua, g.-d. art. căpețelei; pl. căpețele

căpăta (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. capăt, 2 sg. capeți, 3 capătă, 1 pl. căpătăm; conj. prez. 3 să capete

căpețea s. f., art. căpețeaua, g.-d. art. căpețelei; pl. căpețele, art. căpețelele

căpăta vb., ind. prez. 1 sg. capăt, 2 sg. capeți, 3 sg. și pl. capătă, 1 pl. căpătăm; conj. prez. 3 sg. și pl. capete

căpețea s. f., art. căpețeaua, g.-d. art. căpețelei; pl. căpețele

căpețea

CĂPĂTA vb. 1. v. primi. 2. a avea, a câștiga, a dobândi, a încasa, a obține, a primi. (~ 5 000 de lei de la mine dacă...) 3. v. obține. 4. v. dobândi. 5. v. contracta.

CĂPEȚEA s. (Transilv.) căpățan. (~ la frâu.)

CĂPĂTA vb. 1. a dobîndi, a obține, a primi, (înv. și reg.) a prinde, (înv.) a isprăvi, (fam. fig.) a pupa. (A ~ ceva în dar; a ~ învoire; a ~ ajutorul solicitat.) 2. a avea, a cîștiga, a dobîndi, a încasa, a obține, a primi. (~ 10 lei de la mine dacă...) 3. a obține, a primi, a scoate, a vedea. (Nu ~ un ban de la el.) 4. a cîștiga, a dobîndi, a obține. (A ~ faimă, experiență.) 5. a contracta, a face, a lua, (pop.) a prinde. (A ~ o gripă.)

CĂPEȚEA s. (Transilv.) căpățan. (~ la frîu.)

căpăta (capăt, căpătat), vb. – 1. A obține, a căpăta. – 2. A primi de pomană. – 3. (Trans. de Vest). A culege, a recolta. Lat. *capĭtāre, de la cāput „capital” (Pușcariu 973; Candrea-Dens., 241; REW 1635; Philippide, II, 635); cf. alb. kapëtoń, it. capitare „a ajunge” și der. romanici de la *accapĭtāre (prov. acaptar „a-și spori capitalul”, fr. achever „a termina”, v. sp. acabdar). Totuși, DAR are îndoieli în legătură cu această der., întemeindu-se pe faptul că acest cuvînt nu apare în texte vechi. Criteriul său nu pare decisiv. Pe de altă parte, cuvîntul este cu siguranță pop., și nu are nimic a face cu mag. kapni „a obține” (cf. rom. căpui), propus de DAR. După ipoteza abandonată a lui Crețu 309, ar fi reprezentant al lat. captāre. Cf. scăpăta.

căpețeală, căpețeli, s.f. (reg.) partea frâului sau a căpăstrului ce se pune pe capul calului.

căpăta, capăt, v.t.r. 1. (t.) A primi, a obține. 2. (r.; în expr.) S-a căpătat = s-a întâmplat, s-a petrecut (Maram. din dreapta Tisei). – Lat. pop. capitare (DLRM, DEX, MDA).

căpăta, capăt, vb. – 1. (tranz.) A primi, a obține. 2. (refl.) În expr. s-a căpătat = s-a întâmplat, s-a petrecut (Biserica Albă). – Lat. pop. capitare (DLRM, DEX, MDA).

Experience is by industry achieved (engl. „Experiența se capătă prin sîrguință”) – Shakespeare, Doi tineri din Verona (act I, sc. 3). E povața pe care Antonio o dă servi- torului său Panthino: „…nu-i om întreg acela Ce nu-i hîrșit cu lumea cît de cît, Din viață-nvață omul…” (trad. Mihnea Gheorghiu) Cuvintele lui Shakespeare subliniază valoarea experienței și constituie un îndemn la străduință pentru acumularea ei (vezi și Experto credite!). Francezii spun: Expérience passe science (Experiența întrece știința). LIT.

Home-keeping yout have ever homely wits (engl. „Cine stă mereu acasă capătă spirit casnic”) – E versul cu care Shakespeare își începe comedia Doi tineri din Verona. Acest vers a ajuns proverb, precum menționează și traducătorul în românește al acestei piese, Mihnea Gheorghiu, care l-a tălmăcit astfel: „Acasă, duhul tînăr ia iz casnic” (vezi Shakespeare, Opere, vol. 3, 1956). În piesă, Valentin îi spune lui Proteus, pe care-l rețin în Verona „dulcii ochi” ai unei fete: „Te-aș lua cu mine peste mări și țări Să vezi ce de minuni mai sînt pe lume, Decît să stai să mucezești acasă…” Înțelesul e clar. Ieși, vezi lumea și ți se va lumina și mintea. Prin urmare, proverbul, creat de Shakespeare, poate fi citat cînd cineva, din lipsa de contact cu viața și cu lumea, judecă și vede îngust. LIT.