CANICULTURĂ s. f. Ramură a zootehniei care se ocupă cu creșterea și dresajul câinilor în scopul folosirii lor pentru pază, vânătoare, transporturi etc. – Din fr. caniculture.

canicultură sf [At: DEX² / Pl: ~ri / E: fr caniculture] Ramură a zootehniei care se ocupă cu studiul creșterii și dresajului câinilor, în scopul folosirii lor la diferite servicii (pază, vânătoare, transporturi etc.).

CANICULTURĂ s. f. Ramură a zootehniei care se ocupă cu studiul creșterii și dresajului câinilor în scopul folosirii lor la diferite servicii (pază, vânătoare, transporturi etc.) – Din fr. caniculture.

CANICULTURĂ s.f. Ramură a zootehniei care se ocupă cu creșterea și dresajul cîinilor. [< fr. caniculture, cf. lat. canis – cîine, cultura – creștere].

CANICULTURĂ s. f. ramură a zootehniei care se ocupă cu creșterea și dresajul câinilor; chinologie. (< fr. caniculture)

CANICULTURĂ f. Ramură a zootehniei care se ocupă cu creșterea și dresajul câinilor. /<fr. caniculture

canicultură s. f., g.-d. art. caniculturii

canicultură s. f., g.-d. art. caniculturii

canicultură s. f., g.-d. art. caniculturii

CANI- „cîine”. ◊ L. canis „cîine” > fr. cani > rom. cani-. □ ~cultură (v. -cultură), s. f., ramură a medicinii veterinare care se ocupă cu creșterea cîinilor; sin. cinologie, chinologie; ~form (v. -form), adj., care are forma unui cîine.