CANALE s. f. pl. Plantă erbacee anuală, ornamentală, originară din India, cu frunze lanceolate, dințate și cu flori albe, roșii sau pestrițe (Impatiens balsamina). Et. nec.

canale sfp [At: PANȚU, PL.² / E: cf bg канела] (Reg) Plantă erbacee anuală, ornamentală, originară din India, cu frunze lanceolate, dințate și cu flori albe, roșii sau pestrițe Si: canaluțe, caneruțe, colțuni (9), copăcei, piersici, (reg) cana-giugiuc (Impatiens balsamina).

CANALE s. f. pl. Plantă erbacee anuală, ornamentală, originară din India, cu frunze lanceolate, dințate și cu flori albe, roșii sau pestrițe (Impatiens balsamina) – Et. nec.

CANALE s. f. pl. Plantă erbacee, cu flori albe, roșii sau pestrițe (Impatiens balsamina).

CANALE s. f. pl. Plantă erbacee cu flori albe, roșii sau pestrițe (Impatiens balsamina).

CANALE ~ f. Plantă erbacee anuală decorativă, având flori divers colorate și frunze dințate. /Orig. nec.

CANA, canele, s. f. Cep de lemn sau de metal, fixat într-un vas, prevăzut la capătul liber cu un robinet, care servește la scoaterea lichidului dintr-un vas. [Var.: canea s. f.] – Refăcut din canele (pl. lui canelă, rar „canea” < ngr. kanélla, bg. kanela).

CANAL, canale, s. n. 1. Albie artificială sau amenajată care leagă între ele două fluvii, un râu cu un lac etc. și care servește la navigație, la irigări sau la construcții hidrotehnice. ♦ Curs de apă îndiguit și drenat cu scopul de a-l face navigabil, de a preveni inundațiile etc. ♦ Cale de circulație pe apă (ținând loc de stradă) în orașele așezate la mare sau pe fluvii. ♦ Porțiune de mare situată între două țărmuri apropiate. 2. Conductă (construită din beton, tuburi îmbinate, șanțuri sau rigole) destinată să transporte lichide, în diferite scopuri. 3. Formațiune organică în formă de tub, vas sau cale de comunicație în organismele animale sau vegetale (prin care circulă substanțele nutritive, secreții etc.). [Pl. și: (1) canaluri] – Din fr. canal, lat. canalis.

CANEA s. f. v. cana.

cana² sf [At: POLIZU / Pl: cănele / E: tc kyna, bg кана] (Înv) Căneală.

cana¹ sf vz canea

canal¹ sn [At: CARAGIALE, ap. CADE / Pl: ~uri, ~e / E: fr canal, lat canalis] 1 Conductă (construită din beton sau din tuburi îmbinate, din șanțuri sau rigole) destinată să transporte lichide, în diferite scopuri. 2 (Fig) Mijlocire. 3 Albie artificială sau amenajată, care leagă între ele două mări, două fluvii, un râu cu un lac etc. și care servește la navigație, la irigări sau la construcții hidrotehnice. 4 Curs de apă îndiguit și drenat în scopul de a-l face navigabil, de a preveni inundațiile etc. 5 Cale de circulație pe apă (ținând loc de stradă) în orașele așezate pe mare sau pe fluvii. 6 Porțiune de mare situată între două țărmuri apropiate. 7 Formație organică, în formă de tub, care reprezintă o cale de comunicație în organismele animale sau vegetale (prin care circulă substanțele nutritive, secreții etc.) Si: canalicul.

canea a, sf [At: TDRG / V: ~na¹, ~nelă / Pl: ~ele / E: refăcut din canele (pll canelă)] 1-2 Cep de lemn sau de metal fixat într-un vas, prevăzut la capătul liber cu un robinet de scurgere, care servește la scoaterea lichidului dintr-un vas.

canelă sf vz canea

canele sfp [At: BORZA, D. / E: ns cf cană¹] (Bot; reg) Belșiță (Canna indica),

CANAL, (1) canaluri, (1, 2, 3) canale, s. n. 1. Albie artificială sau amenajată care leagă între ele două mări, două fluvii, un râu cu un lac etc. și care servește la navigație, la irigări sau la construcții hidrotehnice. ♦ Curs de apă îndiguit și drenat cu scopul de a-l face navigabil, de a preveni inundațiile etc. ♦ Cale de circulație pe apă (ținând loc de stradă) în orașele așezate la mare sau pe fluvii. ♦ Porțiune de mare situată între două țărmuri apropiate. 2. Conductă (construită din beton sau din tuburi îmbinate, din șanțuri sau rigole) destinată să transporte lichide, în diferite scopuri. 3. Formație organică în formă de tub, vas sau cale de comunicație în organismele animale sau vegetale (prin care circulă substanțele nutritive, secreții etc.). – Din fr. canal, lat. canalis.

CANEA, canele, s. f. Cep de lemn sau de metal, fixat într-un vas, prevăzut la capătul liber cu un robinet de scurgere, care servește la scoaterea lichidului dintr-un vas. [Var.: cana s. f.] – Refăcut din canele (pl. lui canelă, rar „canea” < ngr. kanélla, bg. kanela).

CANAL, (1) canaluri, (2, 3) canale, s. n. 1. (De obicei urmat de determinări) Albie artificială pe care se abate apa dintr-un rîu, dintr-o mare etc. și care leagă între ele două fluvii, două mări, un rîu cu un lac etc. și servește la navigație, la irigări sau la construcții hidrotehnice. Canalul Volga-Don. Canalul Panama. ♦ Curs de apă îndiguit cu scopul de a-l face navigabil, de a preveni inundațiile, de a asana terenurile mlăștinoase etc. Canalul Bega. ♦ Cale de circulație pe apă, ținînd uneori loc de stradă, în orașele așezate la mare sau pe un fluviu. Din cauza frumoaselor sale canaluri, Leningradul a fost denumit și Veneția Nordului. ▭ Okeanos se plînge pe canaluri... El numa-n veci e-n floarea tinereții. EMINESCU, O. I 202. [Veneția este] oraș mare, vechi... și tot orașul în mare, avînd în loc de ulițe 530 canaluri. GOLESCU, Î. 111. 2. Conductă (acoperită sau descoperită) construită din beton sau din tuburi îmbinate și destinată să transporte lichide, în scop sanitar, industrial etc.; țeava. Se betonau ultimele sute de metri de canal și se făceau pregătiri pentru construcția castelelor de apă. JIANU, C. 471. 3. Conductă, tub sau vas, în organismele animale sau vegetale, prin care circulă substanțele nutritive.

CANEA, canele, s. f. Cep de lemn sau de metal, în formă de tub și prevăzut la un capăt cu un robinet, care servește la scoaterea lichidului dintr-un vas. – Variantă: cana s. f.

CANAL, (1) canaluri, (1, 2, 3) canale, s. n. 1. Albie artificială care leagă între ele două mări, două fluvii, un rîu cu un lac etc. și care servește la navigație, la irigări sau la construcții hidrotehnice. ♦ Curs de apă îndiguit și drenat cu scopul de a-l face navigabil, de a preveni inundațiile etc. ♦ Cale de circulație pe apă (ținînd loc de stradă) în orașele așezate la mare sau pe fluvii. ♦ Porțiune de mare situată între două țărmuri apropiate. 2. Conductă (construită din beton sau din tuburi îmbinate, din șanțuri sau rigole) destinată să transporte lichide în diferite scopuri. 3. Tub, vas, cale de comunicație în organismele animale sau vegetale (prin care circulă substanțele nutritive). – Fr. canal (lat. lit. canalis).

CANEA, canele, s. f. Cep de lemn sau de metal, prevăzut la un capăt cu un robinet de scurgere, care servește la scoaterea lichidului dintr-un vas. [Var.: cana s. f.] – Ngr. kanélla.

CANAL s.n. 1. Albie artificială (a unui rîu, a unui fluviu etc.) destinată navigației, irigării unei regiuni etc. ♦ Braț de mare situat între două țărmuri apropiate. 2. Conductă prin care se transportă apă sau alte lichide. 3. Formație anatomică tubulară. 4. Cale de transmisiune unilaterală a programelor sonore sau vizuale destinate difuzării publice (mai ales în televiziune). ♦ Cale de acces a informațiilor într-o mașină de calculat. [Pl. -luri, -le. / < fr. canal, it. canale < lat. canalis].

CANAL s. n. 1. albie artificială (râu, fluviu) destinată navigației, irigării unei regiuni etc. ◊ braț de mare între două țărmuri apropiate. ◊ arteră de circulație pe apă. 2. conductă prin care se transportă apă sau alte lichide. 3. formație anatomică tubulară. ♦ ~ rahidian = canalul din vertebre care conține măduva spinării. ◊ (bot.) cavitate cilindrică drept conduct sau receptacul. 4. mijloc de transmisiune unilaterală a programelor sonore sau vizuale destinate difuzării publice (în televiziune). ◊ cale de acces a informațiilor într-un sistem electronic de calcul. (< fr. canal, lat. canalis)

CANAL¹ ~uri n. 1) Albie artificială care leagă diferite cursuri sau rezervoare de apă. ~ de navigație. ~ de irigație. 2) (în așezările de pe malul mărilor sau al fluviilor) Arteră de circulație navigabilă. 3) Porțiune de mare între două țărmuri apropiate. /<lat. canalis, fr. canal

CANAL² ~e n. 1) Conductă prin care se transportă apă sau alte lichide. ~ de scurgere. 2) Formație organică în formă de tub prin care circulă diferite substanțe în organismele animale sau vegetale. ~ lacrimogen. 3) Cale de transmisiune unilaterală a programelor sonore sau vizuale. ◊ ~ de televiziune canal de radiocomunicații destinat transmiterii unui program de televiziune. 4) Cale de acces a informațiilor. ~ diplomatic. /<lat. canalis, fr. canal

CANEA ~ele f. Țeavă de lemn prevăzută cu un robinet, fixată într-un vas pentru a scoate lichidul. [Art. caneaua; G.-D. canelei] /<ngr. kanélla

Borcea (Canalul) f. 1. braț al Dunării, curge prin Ialomița, paralel cu Dunărea; 2. plasă în jud. Iași.

Bristol n. 1. oraș în Anglia, mare centru industrial, port comercial foarte important: 370.000 ioc.; 2. (Canalul) vast golf la V. de Anglia.

canà f. cep gros și găurit de butoiu. [Gr. mod. KANÉLA (din it. cannella)].

canal n. 1. conduct prin care se scurge apa; 2. conduct pentru trecerea lichidelor și a gazelor din corpul omului: canal respiratoriu; 3. rîu artificial; 4. locul unde marea se îngustează între două țărmuri opuse: 5. fig. intermediar, mijlocire.

Nord (Capul) n. promontoriu la N. Norvegiei. ║ (Canalul): strâmtoare între Irlanda si Scoția. ║ (Marea de), partea Oceanului Atlantic coprinsă între Norvegia, Danemarca, Germania, Olanda, Belgia, Franța si Anglia.

Otranto (Canalul) n. strâmtoare ce împreună Marea Ionică cu cea Asiatică.

1) caná, V. canelă.

2) caná f. (turc. kyna, d. ar. hyna; bg. kyná și kaná). Un copăcel (lavsonia inermis) cu ale căruĭ frunze pulverizate femeile din Asia și Africa îșĭ văpsesc unghiile în roș. Văpseaŭa scoasă din aceste frunze. V. căneală.

*canál n., pl. urĭ și e (fr. canal, d. lat. canalis, care vine d. canna, vgr. kánna, trestie, țeavă. V. canelă). Rîŭ făcut de oamenĭ. Strîmtoare marină. Braț de rîŭ. Conduct. Med. Vas, vînă. Fig. Cale, mijloc: pin canalu științeĭ (maĭ elegant cale). Acest ziar e un canal de scurgere, publică tot felu de articule calomnioase și triviale.

caneá f., pl. ele (din pl. canele pin anal. cu nuĭa, vergea). Sud. Est. Canelă.

canélă f., pl. e (ngr. kanélla, d. it. cannella, dim. d. lat. canna, trestie; fr. cannelle. V. canon, canulă, canal, canonadă). Dun. de jos. Cep găurit care se închide și se deschide după voĭe oprind orĭ dînd drumu lichiduluĭ. – Și caná (sud)și caneá (sud, est). V. slăvină și robinet.

canale (plantă) (reg.) s. f. pl.

canale (plantă) (reg.) s. f. pl., art. canalele

canale (bot.) s. f. pl.

canal s. n., pl. canale

!canea s. f., art. caneaua, g.-d. art. canelei; pl. canele

cana/canea s. f., art. canaua/caneaua, g.-d. art. canalei/canelei; pl. canale/canele, art. canalele/canelele

canal s. n., pl. canale

canea v. cana

canal (conductă, vas în organismele animale, cale de transmitere audiovizuală) s. n., pl. canale

canal (geogr.) s.n., pl. canaluri / canale

canea s. f., art. caneaua, g.-d. art. canelei; pl. canele

canal, pl. canale («conducte»), canaluri (geografie)

canea, pl. canele

CANALE s. pl. (BOT.; Impatiens balsamina) (rar) balsamine (pl.), (reg.) canaluțe (pl.), copăcei (pl.), piersicel, lemn-de-apă.

CANALE s. pl. (BOT.; Impatients balsamina) (rar) balsamine (pl.), (reg.) canaluțe (pl.), copăcei (pl.), piersicel, lemn-de-apă.

CANAL s. 1. conductă, tub, (înv.) jgheab, sulinar. (~ pentru scurgerea unui fluid.) 2. (ANAT.) v. conduct. 3. (ANAT.) canal central v. canal ependimar; canal cohlear v. cohlee; canal ependimar = canal central; canal medular = canal rahidian; canal rahidian v. canal medular; canal urinar v. uretră.

CANEA s. cep, (rar) tiplu, (reg.) slăvină, tapă, (Transilv.) pipă, (Ban. și Transilv.) șaitău, (Transilv.) șurub, (prin Maram. și Transilv.) șurubar. (~ la un butoi.)

CANAL s. 1. conductă, tub, (înv.) jgheab, sulinar. (~ pentru scurgerea unui fluid.) 2. (ANAT.) conduct, tub. (~ auditiv extern.)

CANEA s. cep, (rar) tiplu, (reg.) slăvină, tapă, (Transilv.) pipă, (Ban. și Transilv.) șaitău, (Transilv.) șurub, (prin Maram. și Transilv.) șurubar. (~ la un butoi.)

cana (canale), s. f. – Canea, cep, robinet. – Var. canelă (Mold.). It. canella, prin intermediul gr. ϰανέλλα, cf. bg. kanela. Pentru formația din rom., plecîndu-se de la pl. canele, cf. Byck-Graur 30.

cana (canale), s. f. – Colorant vegetal extras din frunzele plantei Lavsonia inermis. – Mr. ucná. Tc. kana, kina „Lavsonia inermis” (Șeineanu, II, 84; Lokotsch 867), cf. bg. kaná. – Der. căni, vb. (a (-și) vopsi părul); căneală, s. f. (vopsea, mai ales de păr). Pușcariu 267 se gîndea, pentru a căni, la un lat. *canῑre, de la canēre, semantic imposibil. Canale, s. f. pl. (plantă orientală, balsamină de cultură, sau Balsamina impatiens), pare a fi pl. de la același cuvînt oriental.

canal de alimentare, (engl.= supply channel) 1. calea de acces a lavelor în timpul erupției vulcanice, care se dezvoltă sub terminația craterului și face legătura dintre acestea și cuptorul vulcanic (camera magmatică). C.a. are o dispoziție verticală, înclinată sau uneori prezintă ramificații; secțiunea sa este circulară sau eliptică, cu tendință de aplatizare în adâncime. C.a. poate fi umplut cu lavă topită, material piroclastic sau o brecie vulcanică. Sin. coș vulcanic; 2. c. de eroziune (sedim.) megastructură sedimentară realizată prin acțiunea unui curent puternic de apă asupra substratului. Un c.a. trunchiază laminele sau stratele orizontale în care s-a încastrat și este, de regulă, colmatat cu material terigen.

canal de etiaj, (engl.= stream channel) porțiunea de canal din albia minoră a unui râu prin care scurgerea se face permanent; c.e. nu este delimitat lateral; Sin. talveg.

CALEDONIAN, CANAL ~, canal navigabil în N Scoției, unind Firth of Lorne (în SV) cu Moray Firth (în NE); lungime: 97,4 km (dintre care 35,4 km lacurile Loch Lochy și Loch Ness). Ad. med.: 33,5 m. Construit în perioada 1805-1822. Are 28 de ecluze.

CANAL DU MIDI [canál dü midí] (LANGUEDOC), canal navigabil în S Franței, care unește Oc. Atlantic de M. Mediterană prin Garonne, între Toulouse și Sète; lungime: 241 km. Are 200 ecluze. Ad. med.: 2 m. Trece prin Carcassonne și Beziérs. Trafic local. Construit în perioada 1666-1681.

CANALUL DUNĂRE-MAREA NEAGRĂ, cale navigabilă în SE României care unește fl. Dunărea cu Marea Neagră, scurtînd drumul navelor spre Constanța cu c. 400 km și asigurînd irigarea a peste 200.000 de ha teren. Proiecte de realizare a unui asemenea canal datează de la mijlocul sec. 19. Lucrările au început în 1949, acestea constituind un mijloc de exterminare a deținuților politici care au fost folosiți ca principală forță de muncă. Sistate în 1955, lucrările au fost reluate în 1975, după un alt proiect. Canalul, dat în folosință la 26 mai 1984, străbate Pod. Dobrogei de Sud de la V la E, fiind axat în mare parte pe fosta vale Carasu. Porturi: Cernavodă, Medgidia, Basarabi, Agigea. Lungime totală: 64,2 km; lățime la bază: 70 m, la suprafață 110-140 m; adîncimea: 7 m; pescaj maxim admis: 5,5 m. La capete, canalul este prevăzut cu ecluze (Cernavodă și Agigea), fiecare avînd două incinte care asigură navigația în ambele sensuri; este traversat de șapte poduri (trei rutiere, trei feroviare și unul mixt). Volumul de trafic pe care îl poate prelua anual este de c. 75 mil. t mărfuri, asigurîndu-se trecerea navelor fluviale și a celor maritime de dimensiuni mici. Constituie o importantă cale navigabilă europeană, permițînd o legătură mai directă între Marea Neagră și Marea Nordului, prin Canalul Rin-Main-Dunăre, precum și cu Marea Baltică prin Canalul Oder-Elba. O derivație, Poarta Albă-Năvodari-Midia, în lungime de 26,6 km (ad.: 5,5 m) a fost construit în 1984-1987.

MARELE CANAL (DA YUNHE), canal navigabil în E Chinei, care pornește de la Beijing, intersectează fl. Huang He și Chang Jiang (Yangtze) și ajunge la Marea Chinei de Est, la Hangzhou, trecând prin Tianjin, Hangzhou, Dezhou, Jining, Suzhou ș.a. Lungimea: 1.782 km. Construit între 6 î. Hr. și 13 d. Hr. Este cel mai vechi canal de navigație și irigații din toate timpurile.

NORD-OSTSEE-KANAL [nort óstze: kana:l] (Canalul Kiel), canal navigabil în partea de N a Germaniei (Schleswig-Holstein), care unește M. Baltică cu M. Nordului, între G. Kiel și G. Helgoland. Lungime: 98,7 km; lățime 102,5 m; ad. min.: 11,3 m. A fost construit între 1885 și 1897 și are două ecluze.

PANAMA, Canalul ~, canal maritim care străbate istmul Panamá (Marea Caraibilor) și Oc. Pacific (Golful Panamá). Accesibil pentru nave de până la 40.000 tdW. Lungime: 65 km, de la un țărm la altul, 81,3 km de la apele adânci din Atlantic la cele din Pacific; lățime minimă: 91 m, ad, minimă: 12,5 m, 3 pereche de ecluze (canalul cu cel mai mare sistem de ecluze din lume – Miraflores). În lungul lui există o cale ferată (construită încă din perioada 1850-1855) și o șosea. Cu un trafic de peste 193 mil. t/an, este de mare interes comercial și strategic pentru S.U.A., care asigură mai mult de jumătate din trafic; aduce mari venituri statului Panamá. Principalele porturi: Colón și Panamá. V. și statul Panamá.

Agastache cana (Hook.) Woot. et Standl. (syn. Cedronella cana Hook.). Specie care înflorește vara. Flori roșii. Frunzele inferioare cordiforme sau lat-lanceolate, cele superioare mici, pînă la 4 cm lungime, ovate, alb-păroase. Plantă înaltă de cca 90 cm, verde-cenușie.

CANNA L., CANA, BELȘIȚĂ, TRESTIE INDIANĂ, fam. Cannaceae. Gen originar din zonele tropicale și subtropicale ale Americii, cca 54 specii vivace (cca 2 m înălțime) cu rizom puternic, cărnos, decorative în primul rînd prin frunzele mari, întregi, invaginate, alterne, ovate, ovat-lanceolate, verzi-purpurii sau cu dungi dispuse altern, roz-violacee, roșii. Flori neregulate, infundibuliforme, divizate la partea superioară, strălucitoare, numeroase și mari, terminale, cu staminele transformate în petale, bogat colorate, în albastru-ivoar, roz-închis, roz-violaceu, galben-portocaliu, corai, roșu, galben stropit cu roșu, galben- striat cu portocaliu, solitare sau 2 alăturate la subsuoara unei bractee, dispuse într-un spic terminal, drept sau ușor curbat, înflorește în iun.-sept.

Canna discolor Lindl. Specie care înflorește în aug.-sept. Flori roșii, mai luminos în exterior, în interior roșii-portocalii. Frunze mari, ovat-ascuțite, pe partea superioară striate cu purpur, pe cea inferioară roșii-sîngerii. Rizom gros, ramificat.

Canna flaccida Salisb. Specie care înflorește vara. Flori galbene, mari, lungi de cca 9 cm. Frunze (cca 48 cm lungime, 13 cm lățime) glauce, erecte, ovat-lanceolate. Tulpini înalte de cca 0,80 m-1,90 m. Rizomi lungi.

Canna indica L. Specie care înflorește vara- toamna. Flori albe-ivoar, roz-închis, galbene-portocalii, mai des roșii-strălucitor, numeroase, mari, într-un spic terminal erect, cîte 2 sau solitare la subsuoara unei bractei. Frunze verzi, purpurii sau dungate, ovate, ovat-ascuțite sau ovat-lanceolate, mari, alterne, scurt-pețiolate, sesile, invaginate la bază. Plantă erbacee (cca 1,60 m înălțime) cu tulpini suculente. Rizomi puternici, groși, cărnoși (Pl. 16, fig. 93).

a avea o față de confort trei / de melc obosit / de gură de canal / de spate de bloc / de biscuit tăiat / de buzunar întors expr. (iron.) a fi urât, a avea fizionomie neplăcută