CALAMITAT, -Ă, calamitați, -te, adj. Care a suferit o calamitate. – V. calamita.

CALAMITAT, -Ă, calamitați, -te, adj. Care a suferit o calamitate. – Din calamitate (derivat regresiv).

CALAMITAT, -Ă adj. (Liv.) Care a suferit de pe urma unei calamități naturale. [< calamita].

CALAMITAT, -Ă adj. care a suferit de pe urma unei calamități naturale. (< fr. calamité)

calamitat, -ă adj. Care a suferit de pe urma unei calamități naturale ◊ „S-a adus sămânță de porumb timpuriu [...] pentru a se face imediat reînsămânțarea suprafețelor calamitate.” Sc. 21 VI 63 p. 3. ◊ „Ca urmare a măsurilor întreprinse de organele sanitare a fost prevenită epidemia în zonele calamitate.” R.l. 23 IV 79 p. 8. ◊ „Această «sală de operații pe roți» este destinată, în principal, acordării de prim ajutor în zonele calamitate.” R.l. 21 VI 84 p. 6 (din calamita; cf. fr. calamité; FS 244; V. Guțu Romalo C.G. 217218, 220; DN3, DEX-S)

CALAMITAT ~tă (~ți, ~te) Care a suferit de pe urma unei calamități. /Din calamitate

CALAMITA, pers. 3 calamitează, vb. I. Tranz. A devasta, a distruge. – De la calamitate.

CALAMITA vb. I. tr. (Liv.; despre calamități naturale) A distruge. [< calamitate].

calamitat adj. m., pl. calamitați; f. sg. calamitată, pl. calamitate

calamita (a ~) vb., ind. prez. 3 calamitează, imperf. 3 pl. calamitau; conj. prez. 3 să calamiteze

calamita (a ~) vb., ind. prez. 3 calamitează

calamita vb., ind. prez. 3 sg. calamitează

CALAMITAT adj. v. sinistrat.

CALAMITAT adj. sinistrat. (Populație ~.)

CALAMITA vb. v. sinistra.

calamita În „Scînteia” de la 12.VI.1963, p. 1, col. 7, se găsește expresia locurile calamitate. Este limpede că avem de-a face cu un participiu de la un verb a calamita, pe care nu l-am găsit atestat nicăieri, eventual cu un participiu format direct de substantivul în -tate. În orice caz, avem aici o formație regresivă, constituind un exemplu de adăugat la lista din ER, p. 105-106.