cacofonie sf [At: RUSSO, S. 79 / Pl: ~ii / E: fr cacophonie] 1 Asociație neplăcută de sunete Si: cacofonism (1). 2 (Muz) Suprapunere de sunete discordante Si: cacofonism (2). 3 (Muz) Lipsă de armonie Si: cacofonism (3).

CACOFONIE, cacofonii, s. f. Asociație de sunete neplăcute auzului. În propoziția «Tata mi te-a dat ca dar» avem un exemplu de cacofonie. ♦ (Muz.) Întîlnire de sunete discordante, lipsă de armonie.

CACOFONIE, cacofonii, s. f. Asociație neplăcută de sunete. ♦ (Muz.) Întîlnire de sunete discordante; lipsă de armonie. – Fr. cacophonie (< gr.).

CACOFONIE s.f. Întîlnire de sunete care impresionează neplăcut auzul; cacofonism. ♦ (Muz.) Reunire de sunete discordante; lipsă de armonie. [Gen. -iei. / < fr. cacophonie, cf. gr. kakos – rău, phone – sunet].

CACOFONIE s. f. întâlnire de sunete discordante, neplăcute auzului; asociere de cuvinte care redau imagini, fapte neplăcute; cacofonism. (< fr. cacophonie, gr. kakophonie)

CACOFONIE ~i f. 1) Asociație sau repetare neplăcută de sunete în vorbire. 2) muz. Amestec discordant de sunete; lipsă de armonie. [G.-D. cacofoniei; Sil. -ni-e] /<fr. cacophonie

cacofonie f. amestec neplăcut de sunete sau de vorbe.

*cacofoníe f. (vgr. kakophonia, d. kakós, răŭ, și phoné, voce. V. eŭ- și sin-fonie). Amestec neplăcut de sunete orĭ de cuvinte, ca: să se suĭe sus și să strige. Muz. Sunete discordante. – Cacofonia nu trebuĭe să fie contra spirituluĭ limbiĭ. Așa, dacă zicĭ biserica catolică, tactica cavaleriiĭ nu e cacofonie, cum cred ignoranțiĭ.

cacofonie s. f., art. cacofonia, g.-d. art. cacofoniei; pl. cacofonii, art. cacofoniile (desp. -ni-i-)

cacofonie s. f., art. cacofonia, g.-d. art. cacofoniei; pl. cacofonii, art. cacofoniile

cacofonie s. f., art. cacofonia, g.-d. art. cacofoniei; pl. cacofonii, art. cacofoniile

CACOFONIE s. (LINGV.) (rar) cacofonism. (A folosit o ~)

CACOFONIE s. (LINGV.) (rar) cacofonism. (A comis o ~.)

Cacofonie ≠ eufonie

CACOFONIE s. f. (< fr. Cacophonie, cf. gr. kakos „rău” + phone „sunet”) asociație de sunete, neplăcute auzului, care trebuie evitate; disonanță. Astfel: „Stancu cu Nicu au copilărit împreună”; „Zicea că cortul nu e bine întins”; „Stanca cu copilul au rămas acolo” etc.

cacofonie (gr. kakos „urât” + phoné „voce”, „sunet”), viciu de exprimare care constă dintr-un sunet neplăcut, produs de întâlnirea a două litere sau silabe (A):; lat.: întâlnirea dintre s și t ori s și s (ars studiorum); de asemenea, unele vocale în hiat (secundo omine; auctoritate publica armare). ( → L., § 969) • După definiția de mai sus, c. o ilustrează și asonanțele și aliterațiile lipsite de o rațiune expresivă, dar mai ales greu de pronunțat, cum este disproforon. Ex. Caracterele de La Bruyère.

CACO- „urît, greșit, defectuos”. ◊ gr. kakos „rău” > fr. caco-, it. id., engl. id., germ. kako- > rom. caco-. □ ~chilie (v. -chilie), s. f., stare patologică a sucului gastric; ~colie (v. -colie₁), s. f., stare anormală a fierii; ~epie (v. -epie), s. f., pronunție greșită; ~fazie (v. -fazie), s. f., vorbire incorectă, cu deformarea și substituirea cuvintelor; ~fonie (v. -fonie₁), s. f., asociație dezagreabilă de sunete sau de cuvinte; ~gen (v. -gen₁), adj., (despre plante) care prezintă structură genetică nefavorabilă; sin. cacogenic; ~genic (v. -genic), adj., cacogen*; ~geneză (v. -geneză), s. f., 1. Dezvoltare anormală a unei structuri sau formații anatomice. 2. Incapacitatea plantelor la hibridație; ~geuzie (v. -geuzie), s. f., senzație falsă de gust dezagreabil; ~grafie (v. -grafie), s. f., ortografiere greșită; ~lalie (v. -lalie), s. f., vorbire defectuoasă; ~logie (v. -logie₁), s. f., construcție gramaticală greșită; ~melie (v. -melie), s. f., deformație congenitală a picioarelor; ~plazie (v. -plazie), s. f., 1. Creștere patologică. 2. Structură sau formație anatomică defectuoasă; ~pragie (v. -pragie), s. f., deviere de la normal a funcțiilor nutritive; ~stomie (v. -stomie), s. f., miros dezagreabil al gurii; ~trofie (v. -trofie), s. f., nutriție defectuoasă.