CĂCA, cac, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. A defeca. 2. Tranz. și refl. A (se) umple de excremente. ◊ Expr. S-a căcat în scăldătoare = se zice despre un om norocos. 3. Tranz. A murdări. 4. Tranz. Fig. A naște. – Lat. cacare.

cacă-frică si [At: DA ms / E: cacă (imperativ al lui căca) + frică] (Pfm) Om (foarte) fricos Cf: bășinos.

căca [At: LM / Pzi: cac / E: ml cacare] 1 vr (Trv; d. oameni) A defeca. 2-3 vtr A (se) murdări. 4-5 vtr A(se) umple de excremente. 6-7 vt (Îe) Are cine te ~, are cine te spăla Cine te bate te și mângâie. 8 vt (Trv; d. femei) A naște (cu ușurință, fără multe dureri). 9 vr (D. animale) A defeca.

căce c vz căci

căci c [At: GCR I, 13/23 / V: (înv) căce, câce, căce, căci, căi / E: că + ce] Introduce propoziții explicative Si: pentru că, deoarece, că, fiindcă, din cauză că, (în întrebări) de ce, oare.

câce c vz căci

câci sn [At: DAMÉ, T. 126 / Pl: ~uri / E: nct] (Olt; bgm) Lădița (în care se țin uneltele) din partea din spate a luntrei Si: chichiță, chilnar.

CĂCI conj. 1. (Introduce propoziții explicative, adesea cu nuanță cauzală) Pentru că, deoarece, fiindcă. Ne temem că nu te vei mai întoarce, rămîi cu noi; căci ne zice gîndul că vei pieri. ISPIRESCU, L. 8. Hai să fugim cu pluta ceea la frate-meu... zise Dumitru, căci plutele începuse a umbla. CREANGĂ, A. 29. Cînd l-aude numai dînsul își știa inima lui, Căci copilul cu bobocii era chiar copilul lui. EMINESCU, O. I 84. Eu îi cunosc pre boierie noștri, căci am trăit cu dînșii. NEGRUZZI, S. I 138. Marcu bea și nu prea bea, Căci amar grija-l rodea. JARNÍK-BÎRSEANU, 489. ◊ (Înaintea unei citări, a unui proverb) Nici tu nu ești de împărat, nici împărăția pentru tine; și decît să încurci numai așa lumea, mai bine să șezi depeerte cum zici, căci, mila domnului, «lac de-ar fi, broaște sînt destule». CREANGĂ, P. 186. ◊ (Urmat de interj. «de» sau, regional, «dă») Îi spune toate cu de-amănuntul, căci dă, care om nu ține la viață? CREANGĂ, P. 206. 2. (Rar) Că (6), cum! Măi Păsărilă, iacătă-o-i, ia! colo, după lună, zise Ochilă; căci nu pot eu s-o ajung, să-i dau o scărmănătură bună! CREANGĂ, P. 268.

CĂCI conj. 1. (Introduce propoziții explicative) Pentru că, deoarece, fiindcă. Eu îi cunosc pre boierii noștri, căci am trăit cu dînșii (NEGRUZZI). 2. (Rar) De ce nu! cum! Căci nu pot eu s-o ajung, să-i dau o scărmănătură bună! (CREANGĂ). – Din că + ce.

CĂCI conj. (exprimă un raport cauzal) Fiindcă; pentru că; deoarece. /că + ce

căci conj. exprimă: 1. motivul unei afirmațiuni; 2. o întrebare, de ce: căci băiatul mi lai pedepsit? PANN; 3. întrebare unită cu o dorință: căci nu-mi ajută D-zeu? [Vechiu rom. căce – lat. QUOD QUID].

cac, a căcá (vest) și cîca (est) v. tr. (lat. caco, -are). Triv. Murdăresc pin căcat: geamurĭ căcate de muște. V. refl. Îmĭ deșert mațele.

căcĭ, vechĭ căce. ĭar azĭ, în vorbă, că conj. (lat. quod quĭd). Arată: 1) cauza: Nu te amesteca în tărîță, că te mănîncă porciĭ (Prov.). 2) L. V. = „fiind-că, pentru că”: nu căcĭ nu vrea, ci căcĭ nu poate. Și pentru căcĭ, cum se aude și azĭ. 3) L. V. = că (relativ): fură pîrîțĭ căce sînt creștinĭ (Dos.). Numaĭ căcĭ, numaĭ că, afară de faptu că. 4) Adv. „De ce”: Căce (saŭ că ce?) ațĭ îngropat? (Dos.). Pentru căcĭ, de ce? – Azĭ (exclamativ) = „ah, cum”: Of, căcĭ nu maĭ tace, căcĭ n’am banĭ! (Munt.).

căca (a ~) (vulg.) vb., ind. prez. 1 sg. cac, 2 sg. caci, 3 cacă; conj. prez. 1 sg. să cac, 3 să cace; imper. 2 sg. afirm. cacă

căci conjcț. (A pus această întrebare ~ era nelămurit.)

*căca (a ~) vb., ind. prez. 3 cacă

căci conjcț.

căci conjcț.

CĂCA vb. v. defeca, ieși.

CĂCI conj. v. că.

căca vb. v. DEFECA. IEȘI.

CĂCI conj. (cauzal) că, deoarece, fiindcă. (Să plecăm ~ se face seară.)

căca (cac, căcat), vb. – A defeca. – Mr., megl. cac, istr. cǫc. Lat. cacāre (Pușcariu 247; REW 1443; Candrea-Dens., 206; DAR); cf. it. cacare, prov., sp., port. cagar, fr. chier. Se folosește în formă refl., uneori tranzitiv trans. Cf. căcat. Der. caca, adv., adj. (rahat, murdărie, cuvînt infantil), cf. Iordan, BF, VI, 150; căcăcios, adj. (fricos, care face pe el); căcăfrică, s. m. (leneș; laș); căcălău, s. n. (belșug, cantitate mare, grămadă); căcănar, s. m. (latrinar); căcănărie, s. f. (meseria de latrinar); căcăniu, adj. (de culoarea frunzelor moarte); căcărează, s. f. (excrement de oaie, capră, iepure, șobolan, cu formă caracteristică ovoidală), care presupune un anterior *căcărea (cf. it. cacherello) cu suf. -ză (Densusianu, Bausteine, 477), căcăreza, vb. (a defeca); căcări, vb. (a avea diaree; a alinta); căcărie, s. f. (toane, nazuri); căcător, adj. (care provoacă diaree); căcăstoare, s. f. (closet); căcătură, s. f. (defecare); căcău, s. m. (cioară albastră, Coracius garrula); căcîcea, s. m. (căcăcios); cîca, adj. și adv. (murdar, spurcat, cuvînt infantil); cîcă, s. f. (muci, murdărie, femeie murdară). Din rom. derivă bg. (po)kakam „a defeca” (Capidan, Raporturile, 233), și ngr. (sarak.) kakarandza „excrement” (Hoeg 123), pe care Meyer, Neugr. St., IV, 50, îl derivă eronat din it. cacare, cu suf. -anza.

CĂCA, cac, vb. I. Intranz. (cîteodată și tranz.) și refl. A defeca (2). (meglenorom., macedorom. cac, istrorom. cąc; < lat. cacāre (Pușcariu); cf. it. cacare, prov., sp., port., cat. cagar, fr. chier; din rom. sunt deriv. bg. (po)kakam (= căca) și ngr. kakarándza (= excrement))

căci conj. – 1. De ce (introduce prop. exclamative sau interogative). – 2. Pentru că, deoarece, fiindcă (introduce prop. explicative). – Mr. cățe, căți, megl. kǫți. Compunere din că și ce, înv. căce. Sensul 1, vechi, corespunde mai curînd sensului primitiv al compunerii, cf. derept ce. În Munt. se pronunță uneori cîci, de unde provine bg. gače „ca și cum”.

câci s.n. (înv., reg.) lădița din partea dinapoi a unei bărci, în care se țineau uneltele; chichiță, chilnar.

câci, adv. Îndată ce: „Câci l-o prins, în lanț l-o pus” (Țiplea, 1906: 420). ■ Pentru acest termen, „forma literară, în limba din Maramureș, e necunoscută” (Țiplea, 1906). – Probabil din cât + ce.

câci, adv. – Îndată ce: „Câci l-o prins, în lanț l-o pus” (Țiplea, 1906: 420); „Este-o ușă de rogoz, câci pui mâna, pică jos” (Bârlea, 1924, I: 86). Pentru acest termen, „forma literară în limba din Maramureș e necunoscută” (Țiplea, 1906). – Probabil din cât (< lat. quantus + lat. quotus și cata) + ce.

câci, adv. – Îndată ce: „Câci l-o prins, în lanț l-o pus” (Țiplea 1906: 420); „Este-o ușă de rogoz, câci pui mâna, pică jos” (Bârlea 1924 I: 86). „Forma literară în limba din Maramureș e necunoscută” (Țiplea 1906). – Probabil din cât (< lat. quantus + lat. quotus și cata), contaminat cu căci.

a căca steagul expr. (vulg.) a se afla într-o mare încurcătură; a avea necazuri mari.

a se căca împrăștiat expr. (vulg.) 1. a avea diaree. 2. a minți, a susține lucruri neadevărate. 3. a speria.

a se căca pe el expr. (vulg.) 1. a defeca în chiloți / în izmene etc. 2. a se grozăvi, a se lăuda. 3. a minți, a duce cu vorba. 4. a se speria.

căca, cac (pop., vulg.) I. v. t. a murdări cu materii fecale. II. a defeca.