3 intrări

34 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

CĂCA, cac, vb. I. (Pop.) 1. Tranz. A defeca. 2. Tranz. și refl. A (se) umple de excremente. ◊ Expr. S-a căcat în scăldătoare = se zice despre un om norocos. 3. Tranz. A murdări. 4. Tranz. Fig. A naște. – Lat. cacare.

CĂCI conj. (Introduce propoziții explicative) Pentru că, deoarece, fiindcă. Eu îi cunosc căci am trăit cu ei. + ce.

CĂCI conj. (Introduce propoziții explicative) Pentru că, deoarece, fiindcă. Eu îi cunosc căci am trăit cu ei. + ce.

cacă-fri si [At: DA ms / E: cacă (imperativ al lui căca) + frică] (Pfm) Om (foarte) fricos Cf: bășinos.

căca [At: LM / Pzi: cac / E: ml cacare] 1 vr (Trv; d. oameni) A defeca. 2-3 vtr A (se) murdări. 4-5 vtr A(se) umple de excremente. 6-7 vt (Îe) Are cine te ~, are cine te spăla Cine te bate te și mângâie. 8 vt (Trv; d. femei) A naște (cu ușurință, fără multe dureri). 9 vr (D. animale) A defeca.

căci c [At: GCR I, 13/23 / V: (înv) căce, câce, căce, căci, căi / E: + ce] Introduce propoziții explicative Si: pentru că, deoarece, că, fiindcă, din cauză că, (în întrebări) de ce, oare.

câci sn [At: DAMÉ, T. 126 / Pl: ~uri / E: nct] (Olt; bgm) Lădița (în care se țin uneltele) din partea din spate a luntrei Si: chichiță, chilnar.

CĂCI conj. 1. (Introduce propoziții explicative, adesea cu nuanță cauzală) Pentru că, deoarece, fiindcă. Ne temem că nu te vei mai întoarce, rămîi cu noi; căci ne zice gîndul că vei pieri. ISPIRESCU, L. 8. Hai să fugim cu pluta ceea la frate-meu... zise Dumitru, căci plutele începuse a umbla. CREANGĂ, A. 29. Cînd l-aude numai dînsul își știa inima lui, Căci copilul cu bobocii era chiar copilul lui. EMINESCU, O. I 84. Eu îi cunosc pre boierie noștri, căci am trăit cu dînșii. NEGRUZZI, S. I 138. Marcu bea și nu prea bea, Căci amar grija-l rodea. JARNÍK-BÎRSEANU, 489. ◊ (Înaintea unei citări, a unui proverb) Nici tu nu ești de împărat, nici împărăția pentru tine; și decît să încurci numai așa lumea, mai bine să șezi depeerte cum zici, căci, mila domnului, «lac de-ar fi, broaște sînt destule». CREANGĂ, P. 186. ◊ (Urmat de interj. «de» sau, regional, «dă») Îi spune toate cu de-amănuntul, căci dă, care om nu ține la viață? CREANGĂ, P. 206. 2. (Rar) Că (6), cum! Măi Păsărilă, iacătă-o-i, ia! colo, după lună, zise Ochilă; căci nu pot eu s-o ajung, să-i dau o scărmănătură bună! CREANGĂ, P. 268.

CĂCI conj. 1. (Introduce propoziții explicative) Pentru că, deoarece, fiindcă. Eu îi cunosc pre boierii noștri, căci am trăit cu dînșii (NEGRUZZI). 2. (Rar) De ce nu! cum! Căci nu pot eu s-o ajung, să-i dau o scărmănătură bună! (CREANGĂ). – Din + ce.

CĂCI conj. (exprimă un raport cauzal) Fiindcă; pentru că; deoarece. / + ce

căci conj. exprimă: 1. motivul unei afirmațiuni; 2. o întrebare, de ce: căci băiatul mi lai pedepsit? PANN; 3. întrebare unită cu o dorință: căci nu-mi ajută D-zeu? [Vechiu rom. căce – lat. QUOD QUID].

cac, a căcá (vest) și cîca (est) v. tr. (lat. caco, -are). Triv. Murdăresc pin căcat: geamurĭ căcate de muște. V. refl. Îmĭ deșert mațele.

căcĭ, vechĭ căce. ĭar azĭ, în vorbă, conj. (lat. quod quĭd). Arată: 1) cauza: Nu te amesteca în tărîță, că te mănîncă porciĭ (Prov.). 2) L. V. = „fiind-că, pentru că”: nu căcĭ nu vrea, ci căcĭ nu poate. Și pentru căcĭ, cum se aude și azĭ. 3) L. V. = că (relativ): fură pîrîțĭ căce sînt creștinĭ (Dos.). Numaĭ căcĭ, numaĭ că, afară de faptu că. 4) Adv. „De ce”: Căce (saŭ că ce?) ațĭ îngropat? (Dos.). Pentru căcĭ, de ce? – Azĭ (exclamativ) = „ah, cum”: Of, căcĭ nu maĭ tace, căcĭ n’am banĭ! (Munt.).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

căca (a ~) (vulg.) vb., ind. prez. 1 sg. cac, 2 sg. caci, 3 ca; conj. prez. 1 sg. să cac, 3 să cace; imper. 2 sg. afirm. ca

căci conjcț. (A pus această întrebare ~ era nelămurit.)

*căca (a ~) vb., ind. prez. 3 ca

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

CĂCI conj. (cauzal) că, deoarece, fiindcă. (Să plecăm ~ se face seară.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

căca (cac, căcat), vb. – A defeca. – Mr., megl. cac, istr. cǫc. Lat. cacāre (Pușcariu 247; REW 1443; Candrea-Dens., 206; DAR); cf. it. cacare, prov., sp., port. cagar, fr. chier. Se folosește în formă refl., uneori tranzitiv trans. Cf. căcat. Der. caca, adv., adj. (rahat, murdărie, cuvînt infantil), cf. Iordan, BF, VI, 150; căcăcios, adj. (fricos, care face pe el); căcăfrică, s. m. (leneș; laș); căcălău, s. n. (belșug, cantitate mare, grămadă); căcănar, s. m. (latrinar); căcănărie, s. f. (meseria de latrinar); căcăniu, adj. (de culoarea frunzelor moarte); căcărează, s. f. (excrement de oaie, capră, iepure, șobolan, cu formă caracteristică ovoidală), care presupune un anterior *căcărea (cf. it. cacherello) cu suf. -ză (Densusianu, Bausteine, 477), căcăreza, vb. (a defeca); căcări, vb. (a avea diaree; a alinta); căcărie, s. f. (toane, nazuri); căcător, adj. (care provoacă diaree); căcăstoare, s. f. (closet); căcătură, s. f. (defecare); căcău, s. m. (cioară albastră, Coracius garrula); căcîcea, s. m. (căcăcios); cîca, adj. și adv. (murdar, spurcat, cuvînt infantil); cîcă, s. f. (muci, murdărie, femeie murdară). Din rom. derivă bg. (po)kakam „a defeca” (Capidan, Raporturile, 233), și ngr. (sarak.) kakarandza „excrement” (Hoeg 123), pe care Meyer, Neugr. St., IV, 50, îl derivă eronat din it. cacare, cu suf. -anza.

CĂCA, cac, vb. I. Intranz. (cîteodată și tranz.) și refl. A defeca (2). (meglenorom., macedorom. cac, istrorom. cąc; < lat. cacāre (Pușcariu); cf. it. cacare, prov., sp., port., cat. cagar, fr. chier; din rom. sunt deriv. bg. (po)kakam (= căca) și ngr. kakarándza (= excrement))

căci conj.1. De ce (introduce prop. exclamative sau interogative). – 2. Pentru că, deoarece, fiindcă (introduce prop. explicative). – Mr. cățe, căți, megl. kǫți. Compunere din și ce, înv. căce. Sensul 1, vechi, corespunde mai curînd sensului primitiv al compunerii, cf. derept ce. În Munt. se pronunță uneori cîci, de unde provine bg. gače „ca și cum”.

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

câci s.n. (înv., reg.) lădița din partea dinapoi a unei bărci, în care se țineau uneltele; chichiță, chilnar.

câci, adv. Îndată ce: „Câci l-o prins, în lanț l-o pus” (Țiplea, 1906: 420). ■ Pentru acest termen, „forma literară, în limba din Maramureș, e necunoscută” (Țiplea, 1906). – Probabil din cât + ce.

câci, adv. – Îndată ce: „Câci l-o prins, în lanț l-o pus” (Țiplea, 1906: 420); „Este-o ușă de rogoz, câci pui mâna, pică jos” (Bârlea, 1924, I: 86). Pentru acest termen, „forma literară în limba din Maramureș e necunoscută” (Țiplea, 1906). – Probabil din cât (< lat. quantus + lat. quotus și cata) + ce.

câci, adv. – Îndată ce: „Câci l-o prins, în lanț l-o pus” (Țiplea 1906: 420); „Este-o ușă de rogoz, câci pui mâna, pică jos” (Bârlea 1924 I: 86). „Forma literară în limba din Maramureș e necunoscută” (Țiplea 1906). – Probabil din cât (< lat. quantus + lat. quotus și cata), contaminat cu căci.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a căca steagul expr. (vulg.) a se afla într-o mare încurcătură; a avea necazuri mari.

a se căca împrăștiat expr. (vulg.) 1. a avea diaree. 2. a minți, a susține lucruri neadevărate. 3. a speria.

a se căca pe el expr. (vulg.) 1. a defeca în chiloți / în izmene etc. 2. a se grozăvi, a se lăuda. 3. a minți, a duce cu vorba. 4. a se speria.

căca, cac (pop., vulg.) I. v. t. a murdări cu materii fecale. II. a defeca.

Intrare: căca
verb (VT71)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • căca
  • căcare
  • căcat
  • căcatu‑
  • căcând
  • căcându‑
singular plural
  • ca
  • căcați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • cac
(să)
  • cac
  • căcam
  • căcai
  • căcasem
a II-a (tu)
  • caci
(să)
  • caci
  • căcai
  • căcași
  • căcaseși
a III-a (el, ea)
  • ca
(să)
  • cace
  • căca
  • căcă
  • căcase
plural I (noi)
  • căcăm
(să)
  • cacăm
  • căcam
  • căcarăm
  • căcaserăm
  • căcasem
a II-a (voi)
  • căcați
(să)
  • cacați
  • căcați
  • căcarăți
  • căcaserăți
  • căcaseți
a III-a (ei, ele)
  • ca
(să)
  • cace
  • căcau
  • căca
  • căcaseră
Intrare: căci
căci conjuncție
conjuncție (I11)
Surse flexiune: DOR
  • căci
căce
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
câce
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: câci
câci
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

căca, cacverb

popular
etimologie:

căciconjuncție

  • 1. (Introduce propoziții explicative) Pentru că. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Ne temem că nu te vei mai întoarce, rămîi cu noi; căci ne zice gîndul că vei pieri. ISPIRESCU, L. 8. DLRLC
    • format_quote Hai să fugim cu pluta ceea la frate-meu... zise Dumitru, căci plutele începuse a umbla. CREANGĂ, A. 29. DLRLC
    • format_quote Cînd l-aude numai dînsul își știa inima lui, Căci copilul cu bobocii era chiar copilul lui. EMINESCU, O. I 84. DLRLC
    • format_quote Eu îi cunosc pre boierii noștri, căci am trăit cu dînșii. NEGRUZZI, S. I 138. DLRLC
    • format_quote Marcu bea și nu prea bea, Căci amar grija-l rodea. JARNÍK-BÎRSEANU, 489. DLRLC
    • format_quote Nici tu nu ești de împărat, nici împărăția pentru tine; și decît să încurci numai așa lumea, mai bine să șezi departe cum zici, căci, mila domnului, «lac de-ar fi, broaște sînt destule». CREANGĂ, P. 186. DLRLC
    • format_quote Îi spune toate cu de-amănuntul, căci dă, care om nu ține la viață? CREANGĂ, P. 206. DLRLC
  • 2. rar , cum! DLRLC
    sinonime: cum
    • format_quote Măi Păsărilă, iacătă-o-i, ia! colo, după lună, zise Ochilă; căci nu pot eu s-o ajung, să-i dau o scărmănătură bună! CREANGĂ, P. 268.
etimologie:
  • + ce DEX '98 DEX '09

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.