CĂCÁ vb. v. defeca, ieși.
Sursa: Sinonime | Trimisă de siveco, 4 Aug 2004 | Greșeală de tipar

CĂCÁ, cac, vb. I. Intranz. (câteodată și tranz.) și refl. A defeca (2). (meglenorom., macedorom. cac, istrorom. cąc; < lat. cacāre (Pușcariu); cf. it. cacare, prov., sp., port., cat. cagar, fr. chier; din rom. sunt deriv. bg. (po)kakam (= căca) și ngr. kakarándza (= excrement))
Sursa: DER | Trimisă de tavi, 19 Dec 2004 | Greșeală de tipar

căcá (các, át), vb. – A defeca. – Mr., megl. cac, istr. cǫc. Lat. cacāre (Pușcariu 247; REW 1443; Candrea-Dens., 206; DAR); cf. it. cacare, prov., sp., port. cagar, fr. chier. Se folosește în formă refl., uneori tranzitiv trans. Cf. căcat. Der. caca, adv., adj. (rahat, murdărie, cuvînt infantil), cf. Iordan, BF, VI, 150; căcăcios, adj. (fricos, care face pe el); căcăfrică, s.m. (leneș; laș); căcălău, s.n. (belșug, cantitate mare, grămadă); căcănar, s.m. (latrinar); căcănărie, s.f. (meseria de latrinar); căcăniu, adj. (de culoarea frunzelor moarte); căcărează, s.f. (excrement de oaie, capră, iepure, șobolan, cu formă caracteristică ovoidală), care presupune un anterior *căcărea (cf. it. cacherello) cu suf. -ză (Densusianu, Bausteine, 477), căcăreza, vb. (a defeca); căcări, vb. (a avea diaree; a alinta); căcărie, s.f. (toane, nazuri); căcător, adj. (care provoacă diaree); căcăstoare, s.f. (closet); căcătură, s.f. (defecare); căcău, s.m. (cioară albastră, Coracius garrula); căcîcea, s.m. (căcăcios); cîca, adj. și adv. (murdar, spurcat, cuvînt infantil); cîcă, s.f. (muci, murdărie, femeie murdară). Din rom. derivă bg. (po)kakam „a defeca” (Capidan, Raporturile, 233), și ngr. (sarak.) kakarandza „excrement” (Hoeg 123), pe care Meyer, Neugr. St., IV, 50, îl derivă eronat din it. cacare, cu suf. -anza.
Sursa: DER | Trimisă de blaurb, 3 Dec 2006 | Greșeală de tipar

CĂCÁT s. v. excrement, fecale.
Sursa: Sinonime | Trimisă de siveco, 4 Aug 2004 | Greșeală de tipar

CĂCÁT, căcáți, s.m. Excrement, fecale. (din lat. cacatus; cf. căca)
Sursa: DER | Trimisă de tavi, 19 Dec 2004 | Greșeală de tipar

căcát (căcáți), s.m. – Rahat, excrement. Lat. cacatus, cf. căca. – Der. căcățiș, s.n. (fleac, nimic).
Sursa: DER | Trimisă de blaurb, 3 Dec 2006 | Greșeală de tipar

căcát (excrement) s. m. / (fleac) s. n., pl. căcáți / căcáturi
Sursa: DOOM 2 | Trimisă de gall, 26 Dec 2007 | Greșeală de tipar

a (se) face de baftă / de basm / (eufem.) de cacao / de căcat (vulg.) expr. a (se) compromite; a se face de râs.
Sursa: Argou | Trimisă de blaurb, 3 Aug 2009 | Greșeală de tipar

a căca steagul expr. (vulg.) a se afla într-o mare încurcătură; a avea necazuri mari.
Sursa: Argou | Trimisă de blaurb, 25 Jun 2009 | Greșeală de tipar

a se căca împrăștiat expr. (vulg.) 1. a avea diaree. 2. a minți, a susține lucruri neadevărate. 3. a speria.
Sursa: Argou | Trimisă de blaurb, 25 Jun 2009 | Greșeală de tipar

a se căca pe el expr. (vulg.) 1. a defeca în chiloți / în izmene etc. 2. a se grozăvi, a se lăuda. 3. a minți, a duce cu vorba. 4. a se speria.
Sursa: Argou | Trimisă de blaurb, 25 Jun 2009 | Greșeală de tipar

căca, cac (pop., vulg.) I. v.t. a murdări cu materii fecale. II. a defeca.
Sursa: Argou | Trimisă de blaurb, 25 Jun 2009 | Greșeală de tipar

căcat, căcați I s.m. (vulg.) 1. materii fecale. 2. persoană cu o conduită abominabilă. II. s.n. pl. căcaturi 1. fleacuri; lucruri de calitate inferioară. III interj. ei, aș!
Sursa: Argou | Trimisă de blaurb, 25 Jun 2009 | Greșeală de tipar