2 intrări
28 de definiții

Explicative DEX

CĂINARE, căinări, s. f. Acțiunea de a (se) căina.V. căina.

CĂINARE, căinări, s. f. Acțiunea de a (se) căina.V. căina.

căinare sf [At: GHEREA, ST. CR. III, 14 / Pl: ~nări / E: căina] 1 Plângere. 2 Compătimire.

CĂINARE, căinări, s. f. Acțiunea de a (se) căina; văicăreală. Aceste căinări nu răspund la întrebarea noastră, nu ne dau cauza adevărată a secetei literare și intelectuale. GHEREA, ST. CR. III 14. Abia acuma au priceput boierul ce însămna văierările și căinările lui de mai năinte, că minte are, dar bani n-are. SBIERA, P. 245. – Pronunțat: că-i-.

CĂINARE, căinări, s. f. Acțiunea de a (se) căina.

CĂINA, căinez, vb. I. Refl. A se tângui, a se văita, a se plânge. ♦ Tranz. A compătimi, a deplânge. [Var.: căini vb. IV] – Din sl. kajanŭ (part. lui kajati sen).

CĂINA, căinez, vb. I. Refl. A se tângui, a se văita, a se plânge. ♦ Tranz. A compătimi, a deplânge. [Var.: căini vb. IV] – Din sl. kajanŭ (part. lui kajati sen).

CĂINI vb. IV v. căina.

CĂINI vb. IV v. căina.

CĂINI vb. IV v. căina.

căina [At: BELDIMAN, N. P. 98/14 / V: căira / Pzi: ~nez / E: vsl каюнъ participiul lui каяти] 1 vr A se plânge. 2 vt A compătimi pe cineva Si: (înv) căini.

căira v vz căina

CĂINA (-nez), CĂlNI (-nesc) I. vb. tr. 1 A compătimi: căina bieții boi, că nu fuseseră adăpați de o zi și jumătate D. -ZAMF. 2 A tîngui, a jeli, a boci: după ce ne-a căinat și ne-a plîns bunica după obiceiul ei CRG.. II. vb. refl. A se jeli, a se tîngui, a se boci: au început a se văiera și a se ~ strigînd în gura mare SB.; de ce-te căinești, băiețele, și te amărești? ISP. [vsl. part. kajanŭ < kajati se].

CĂINA, căinez, vb. I. 1. Refl. A se tîngui, a se văieta, a se jeli. Comisul Manole se încruntă fluturînd din cap; pe cînd comisoaia se căina tăcut, clătinîndu-și fruntea la dreapta și la stingă. SADOVEANU, F. J. 505. Safta se căina oftat, cu palma la gură și pleca în sală, să mai arunce o despicătură de lemn în soba de tablă. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 200. Ileana Simziana se căina și se întrista în sufletul ei. ISPIRESCU, L. 26. 2. Tranz. A compătimi, a deplînge, a jeli. Înțeleg să-l căinați pe ăl care și-a pierdut un picior. CAMIL PETRESCU, T. II 44. Sărace Vilcule! îl căină Măgdălina. SADOVEANU, Z. C. 292. După ce ne-a căinat și ne-a plîns, bunica... a scos un ulcior cu dohot de mesteacăn, ne-a uns peste tot trupul. CREANGĂ, A. 32. – Pronunțat: că-i-. – Variantă: căini (ISPIRESCU, L. 314) vb. IV.

CĂINA, căinez, vb. I. Refl. A se tîngui, a se văita, a se plînge. ♦ Tranz. A compătimi, a deplînge. [Var.: căini vb. IV] – Slav (v. sl. kajanŭ, part. lui kajati sen).

CĂINI vb. IV. v. căina.

A SE CĂINA mă ~ez intranz. A-și împărtăși neplăcerile, plângându-se cuiva; a se tângui; a se plânge; a se jeli; a se jelui. [Sil. că-i-] /<sl. kajanu

A CĂINA ~ez tranz. (persoane) A trata cu compasiune; a compătimi; a deplora; a deplânge; a jeli; a jelui. [Sil. că-i-] /<sl. kajanu

cáin, a căina, V. căĭnez.

căĭnéz v. tr. (d. caĭnic, a se căi. Cp. și cu ngr. kayménos, nenorocit). Mold. Compătimesc, jălesc. V. refl. Mă plîng, mă vaĭt. – Și căinez și cáin.

Ortografice DOOM

căinare (desp. că-i-) s. f., g.-d. art. căinării; pl. căinări

căinare (că-i-) s. f., g.-d. art. căinării; pl. căinări

căinare s. f. (sil. că-i-), g.-d. art. căinării; pl. căinări

căina (a ~) (desp. că-i-) vb., ind. prez. 1 sg. căinez, 3 căinea; conj. prez. 1 sg. să căinez, 3 să căineze

căina (a ~) (că-i-) vb., ind. prez. 3 căinea

căina vb. (sil. că-i-), ind. prez. 1 sg. căinez, 3 sg. și pl. căinea

Etimologice

căina (-nez, -at), vb.1. A compătimi. – 2. (Refl.) A se plînge, a se tîngui. Sl. kajati sę (› căi), probabil prin intermediul part. kajanŭ (Cihac, II, 37; DAR; cf. Iordan, BF, VI, 150 și 175, unde îl consideră de origine expresivă. După Gamillscheg, Rom. Germ., II, 251, din gepid. qainôn). – Der. cainic, adj. (lamentabil, de compătimit).

Sinonime

CĂINARE s. v. văitat.

CĂINARE s. boceală, bocire, bocit, jelire, jelit, jeluire, lamentare, lamentație, plîngere, plîns, tînguială, tînguire, tînguit, văitare, văitat, văitătură, (pop., fam. și peior.) văicăreală, (pop.) jeluială, (înv. și reg.) olălăire, (reg.) văierare, văierat, (înv.) obidire, olecăire. (Ce e ~ asta?)

CĂINA vb. 1. v. văita. 2. v. compătimi.

CĂINA vb. 1. a se boci, a(se) jeli, a(se) jelui, a se lamenta, a (se) plînge, a se tîngui, a se văicări, a se văita, (pop.) a se aoli, a se mișeli, (înv. și reg.) a se olălăi, a se olecăi, (reg.) a se plîngătui, a se scîrbi, a se văiera, a se văina, a se vălăcăi, (Transilv.) a (se) cînta, a (se) dăuli, (Mold. și Bucov.) a se frăsui, (înv.) a se glăsi, a se glăsui. (S-a ~ toată ziua.) 2. a compătimi, a deplînge, a plînge, (livr.) a deplora, (înv. și pop.) a tîngui, (înv. și reg.) a căi, (reg.) a sărăci, (Transilv., Maram. și Mold.) a șăinăli, (înv.) a jeli, a jelui. (Îl ~ pentru tot ce a îndurat.)

Intrare: căinare
  • silabație: că-i- info
substantiv feminin (F113)
Surse flexiune: DOOM 3
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • căinare
  • căinarea
plural
  • căinări
  • căinările
genitiv-dativ singular
  • căinări
  • căinării
plural
  • căinări
  • căinărilor
vocativ singular
plural
Intrare: căina
  • silabație: că-i-na info
verb (VT201)
Surse flexiune: DOOM 3
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • căina
  • căinare
  • căinat
  • căinatu‑
  • căinând
  • căinându‑
singular plural
  • căinea
  • căinați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • căinez
(să)
  • căinez
  • căinam
  • căinai
  • căinasem
a II-a (tu)
  • căinezi
(să)
  • căinezi
  • căinai
  • căinași
  • căinaseși
a III-a (el, ea)
  • căinea
(să)
  • căineze
  • căina
  • căină
  • căinase
plural I (noi)
  • căinăm
(să)
  • căinăm
  • căinam
  • căinarăm
  • căinaserăm
  • căinasem
a II-a (voi)
  • căinați
(să)
  • căinați
  • căinați
  • căinarăți
  • căinaserăți
  • căinaseți
a III-a (ei, ele)
  • căinea
(să)
  • căineze
  • căinau
  • căina
  • căinaseră
verb (VT401)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • căini
  • căinire
  • căinit
  • căinitu‑
  • căinind
  • căinindu‑
singular plural
  • căinește
  • căiniți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • căinesc
(să)
  • căinesc
  • căineam
  • căinii
  • căinisem
a II-a (tu)
  • căinești
(să)
  • căinești
  • căineai
  • căiniși
  • căiniseși
a III-a (el, ea)
  • căinește
(să)
  • căinească
  • căinea
  • căini
  • căinise
plural I (noi)
  • căinim
(să)
  • căinim
  • căineam
  • căinirăm
  • căiniserăm
  • căinisem
a II-a (voi)
  • căiniți
(să)
  • căiniți
  • căineați
  • căinirăți
  • căiniserăți
  • căiniseți
a III-a (ei, ele)
  • căinesc
(să)
  • căinească
  • căineau
  • căini
  • căiniseră
căira
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

căinare, căinărisubstantiv feminin

  • 1. Acțiunea de a (se) căina. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Aceste căinări nu răspund la întrebarea noastră, nu ne dau cauza adevărată a secetei literare și intelectuale. GHEREA, ST. CR. III 14. DLRLC
    • format_quote Abia acuma au priceput boierul ce însămna văierările și căinările lui de mai năinte, că minte are, dar bani n-are. SBIERA, P. 245. DLRLC
etimologie:
  • vezi căina DEX '98 DEX '09

căina, căinezverb

  • 1. A se tângui, a se văita, a se plânge. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Comisul Manole se încruntă fluturînd din cap; pe cînd comisoaia se căina tăcut, clătinîndu-și fruntea la dreapta și la stînga. SADOVEANU, F. J. 505. DLRLC
    • format_quote Safta se căina oftat, cu palma la gură și pleca în sală, să mai arunce o despicătură de lemn în soba de tablă. G. M. ZAMFIRESCU, M. D. II 200. DLRLC
    • format_quote Ileana Simziana se căina și se întrista în sufletul ei. ISPIRESCU, L. 26. DLRLC
    • 1.1. tranzitiv Compătimi, deplora, deplânge, jeli, jelui. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Înțeleg să-l căinați pe ăl care și-a pierdut un picior. CAMIL PETRESCU, T. II 44. DLRLC
      • format_quote Sărace Vîlcule! îl căină Măgdălina. SADOVEANU, Z. C. 292. DLRLC
      • format_quote După ce ne-a căinat și ne-a plîns, bunica... a scos un ulcior cu dohot de mesteacăn, ne-a uns peste tot trupul. CREANGĂ, A. 32. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.