bucșă s.f. (tehn.) Manșon metalic montat între două piese asamblate rigid sau între două piese în mișcare relativă, pentru a le proteja; bucea. • pl. -e. /<germ. Buchse, pol. buks.

BUCȘĂ², bucșe, s. f. Bucea (1). Aici nu se îmbucase bine o bucșă, dincoace nu fusese rotunjită o huluba. PAS, L. I 73. Constantin a lui Ghinea își ungea bucșele căruții în ocol. POPA, V. 257.

BUCȘĂ¹ s. f. V. bocșă.²

BUCȘĂ, bucșe, s. f. Bucea (1). – Din bucea (influențat de ucr. buksa).

BUCȘĂ ~e f. 1) Manșon metalic montat între două piese asamblate; bucea. 2) Scobitură făcută într-o piesă (de lemn sau de metal), în care intră capul piesei cu care se îmbină; bucea. [G.-D. bucșei] /<ucr. bukša

bucșă f. Mold. bucea de roată. [Rut. BUKȘ (din germ. Büchse)].

búcșă f., pl. e (rut. búkša, pol. buksa, d. germ. buchse, cutie. V. busolă, pușcă). Est. ș.a. Bucea, tub de fer care căptușește pin năuntru butucu roateĭ ca să nu se roadă.

BOCȘĂ, bocșe, s. f. 1. (Reg.) Instalație rudimentară pentru distilarea uscată a lemnului în vederea obținerii mangalului; p ext. cărbunărie. 2. Grămadă de minereuri bogate în sulf, folosite pentru oxidarea minereurilor. – Din magh. boksa.

bocșă² sf vz bucșă

bocșă¹ sf [At: DENSUSIANU, T. H. 310 / Pl: ~șe / E: mg boksa] (Trs) 1 Grămadă de lemne care se ard pentru a se face mangal. 2 (Pex) Cărbunărie. 3 (Înv) Mineral pentru vopsit mașinile și sobele de fier.

bocșă s.f. 1 (reg.) Grămadă de lemne pregătite pentru a fi transformate prin ardere înceată în cărbuni. ♦ Ext. Cărbunărie. 2 Depozit de minereuri bogate în sulf. • pl. -e. /<magh. boksa.

❍BOCȘĂ sf. Trans. Băn. 1 Grămadă de lemne așezate spre a se arde și a se face cărbuni ¶ 2 Locul unde se ard lemnele pentru a le preface în cărbuni, cărbunărie [ung. boksa].

BOCȘĂ, bocșe, s. f. 1. (Reg.) Grămadă de lemne pregătite pentru a fi transformate prin ardere înceată în cărbuni; p. ext. cărbunărie. 2. Grămadă de minereuri bogate în sulf, folosite pentru oxidarea minereurilor. – Din magh. boksa.

BOCȘĂ, bocșe, s. f. (Transilv.) Grămadă de lemne în formă de piramidă, pregătite pentru a fi transformate, prin ardere înceată, în cărbuni. ♦ Locul unde se ard lemnele pentru a fi prefăcute în cărbuni; cărbunărie. – Variantă: bucșă (CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 107, 7/5) s. f.

BOCȘĂ, bocșe, s. f. 1. (Reg.) Grămadă de lemne pregătite pentru a fi transformate prin ardere înceată în cărbuni; p. ext. cărbunărie. 2. Grămadă de minereuri bogate în sulf, folosite pentru oxidarea minereurilor în vederea unei desulfurări parțiale. – Magh. boksa.

bócșă f., pl. e (ung. boksa, bogsa, grămadă de lemne de făcut mangal). Vest. Grafit, mineral de văpsit mașinile și sobele de fer.

bucșă s. f., art. bucșa, g.-d. art. bucșei; pl. bucșe

bucșă s. f., art. bucșa, g.-d. art. bucșei; pl. bucșe

bucșă s. f., g.-d. art. bucșei; pl. bucșe

bucșă, pl. bucșe

bocșă (reg.) s. f., g.-d. art. bocșei; pl. bocșe

bocșă (reg.) s. f., g.-d. art. bocșei; pl. bocșe

bocșă s. f., g.-d. art. bocșei; pl. bocșe

BUCȘĂ s. (TEHN.) bucea, (reg.) prisnel (~ la osia carului.)

BUCȘĂ s. (TEHN.) bucea, (reg.) prisnel. (~ la osia carului.)

BOCȘĂ s. v. cărbunărie.

bocșă s. v. CĂRBUNĂRIE.

bocșă, bocșe, s.f. (reg.) Grămadă în formă de căciulă alcătuită din lemne de foioase, acoperită cu rumeguș și pământ, care se aprindea (la foc mocnit) pentru obținerea cărbunelui de lemn (mangal). ■ (onom.) Bocșa(n), nume de familie în jud. Maram. – Din magh. boksa „grămadă de lemne de făcut mangal” (DEX, MDA).

bocșă, bocșe, s.f. – (reg.) Grămadă în formă de căciulă alcătuită din lemne de foioase, acoperită cu rumeguș și pământ, care se aprindea (la foc mocnit) pentru obținerea cărbunelui de lemn (mangal) (v. Dăncuș, 1986: 67). ♦ (onom.) Bocșa, Bocșan, nume de familie (26 persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din magh. boksa „grămadă de lemne de făcut mangal” (Scriban, DLRM, DEX, MDA).

bocșă, -e, s.f. – Grămadă în formă de căciulă alcătuită din lemne de foioase, acoperită cu rumeguș și pământ, care se aprindea (la foc mocnit) pentru obținerea cărbunelui de lemn (mangal) (v. Dăncuș 1986: 67). – Din magh. boksa (DEX).

BUCȘĂ subst. ( = bucéa) sau < buca + suf.-șa (după Drăganu, DR VII). 1. Bucșa b. (16 B V 44); – fam. (17 B II 163); Bucșă (P Gov f° 12). și s. 2. Bucșan, am., mold. (Ins 325; Sd XXI);-a f., țig. (Gorj 219); -i s; Bucșănescu, (Ard II; Sd VIII); -l, Ion (IO 170); Bucșenescu, B., 1688 (D Buc). 3. Bucșă (Dm; Ard; Giur 147; Gorj); – boier (Cat; 17 B I 297, III 371; – fam., mold. (C Bog); alte derivate moldovenești (ib. p. 389 n. 9). 4. Bucșe (13 – 15 B 195; 16 B V 44); – erei. pren. (P⁴); – S., mold., act. 5. Bucșea (Hur); – călăraș 1655 (Sd IV 42); Bucș/ești, -enești ss.; -ănescu (Î Div); Bucșinescu (Arh); Bucșoaia s.