BÚCĂ, buci, s.f. (Pop.) 1. Fesă. 2. Obraz (1). – Lat. bucca „gură”.
Sursa: DEX '98 | Trimisă de valeriu, 21 Mar 2003 | Greșeală de tipar

BÚCĂ s. v. fesă.
Sursa: Sinonime | Trimisă de siveco, 4 Aug 2004 | Greșeală de tipar

búcă s. f., g.-d. art. búcii; pl. buci
Sursa: Dicționar ortografic | Trimisă de siveco, 10 Aug 2004 | Greșeală de tipar

BÚ//CĂ ~ci f. 1) fam. Fiecare dintre cele două părți cărnoase ale feței omului (sau ale botului animalelor) de la tâmplă în jos; obraz. 2) Fiecare dintre cele două părți cărnoase și rotunjite, care se află în partea dorsală a corpului omului și a unor animale; fesă. /<lat. bucca
Sursa: NODEX | Trimisă de siveco, 21 Aug 2004 | Greșeală de tipar

búcă (búci), s.f. – 1. Obraz, falcă. – 2. Fesă, șold. – Mr., megl. bucă. Lat. bŭcca „gură” (Pușcariu 226; REW 1357; Candrea-Dens., 188; DAR; Philippide, II, 635), cf. alb. bukë „pîine” (Meyer 51), ngr. βούϰϰa „îmbucătură”, it. bocca, prov., cat., sp., port. boca, fr. bouche. În rom. s-a păstrat sensul de „gură”; sensul de „obraz”, care a fost de asemenea propriu cuvîntului lat., apare în rom., în bretonul boc’h și în berberul abeqqa. Acest ultim sens, puțin obișnuit în est (ALR 23), pierde teren față de obraz, în esență datorită asocierii de idei necuviinciose pe care o sugerează; în schimb, sensul de „fese” este comun și general în rom. Cf. bucată, îmbuca. Cf. evoluția semantică în sens opus, în buză. Der. bucălat (var. bucălău, bucăliu, bucălăi), adj. (fălcos, gras); bucălai, adj. (despre oi, cu capul negru); bucar, s.n. (opritoare de ham). Derivarea și relațiile reciproce între bucălat și bucălai nu sînt clare. Cihac, I, 29 îl derivă pe bucălat de la un lat. *bucculentus, care pare foarte artificial, și imposibil din punct de vedere fonetic. Loewe 10 și DAR admit că bucălai „cu capul negru” a rezultat din compunerea lui bucă „obraz” la animale și, pe de altă parte, în ciuda evidentei identități a lui bucălat „gras” cu bucălai „cu capul negru”. Credem că trebuie mai curînd plecat de la var. bucălău, al cărui f. normal, bucălaie, s-a interpretat probabil, prin etimologie populară, ca fiind în legătură cu laie, cu care nu are nimic a face în realitate. Cu toate acestea, persistă dificultatea derivării lui bucălat plecîndu-se de la bucă; cf. Spitzer, Dacor., VI, 332, a cărui ipoteză (‹ bucca + latus) ni se pare nepotrivită. S-ar putea avea în vedere o primă der. pe baza suf. -lău (cf. fată › fătălău), prin care s-a format probabil un fals participiu bucălat.
Sursa: DER | Trimisă de blaurb, 11 Nov 2006 | Greșeală de tipar

a da la buci expr. (obs. – d. bărbați) a avea un contact sexual cu o femeie sau cu un bărbat.
Sursa: Argou | Trimisă de blaurb, 20 Jul 2009 | Greșeală de tipar