BRIȘCĂ², briști, s. f. Trăsurică ușoară, neacoperită, cu două roți, trasă de obicei de un singur cal; cabrioletă, șaretă. – Din rus. bricika.

brișcă¹ sf [At: MARIAN, NU. 513 / V: ~ștă / Pl: ? / E: mg bricska] (Pop) Briceag cu prăsele de lemn și cu o singură limbă.

brișcă² sf [At: I. IONESCU, M. 436 / V: bricică / Pl: ~ște / E: pn briczka, rs бричка] (Pop) Trăsură mică, neacoperită, trasă de un cal sau doi Si: cabrioletă.

brișcă¹ s.f. (pop.) Briceag. • pl. -ște, briști. /<magh. bicska.

brișcă² s.f. (pop.) Trăsură mică, ușoară, neacoperită, trasă, de obicei, de un singur cal; trăsură de țară. Brișcă însăși era un vehicul de lux (CĂL.). • pl. -ște. /<rus. бричка.

BRIȘCĂ², briște, s. f. Trăsurică ușoară, cu două roți, trasă de obicei de un singur cal; cabrioletă, șaretă. – Din rus. bricika.

BRIȘCĂ², briști și briște, s. f. (Transilv.) Briceag.

BRIȘCĂ¹, briști, s. f. Trăsură mică, ușoară, neacoperită (v. cabrioletă); trăsură de țară. Îi aștepta brișca galbenă de la Amara cu Ichim pe capră. REBREANU, R. II 7. A alergat cu brișca la moașa satului. CARAGIALE, M. 13. Brișca mea-i la portița grădinei... Ne-am sui iute într-însa și nici tătarii nu ne-ar prinde. ALECSANDRI, T. I 214. – Pl. și: briște. – Variantă: (învechit) bricică (pronunțat brici-că) (ALECSANDRI, T. 529) s. f.

BRIȘCĂ¹, briște, s. f. (Reg.) Briceag. [Pl. și: briști] – Magh. bicska.

BRIȘCĂ², briști, s. f. Trăsură mică, ușoară, neacoperită; trăsură de țară. – Rus bricka.

BRIȘCĂ ~ti f. Trăsură ușoară și neacoperită, cu două roți, trasă de un cal; șaretă. /<rus. brițka

brișcă f. Mold. cabrioletă. [Pol. BRYCZKA].

bríșcă f., pl. ște, ștĭ și șce, șcĭ (rut. rus. bg. brička, pol. bryczka, d. germ. birutsche, care vine d. it. biroccio, baroccio, „cu doŭă roate”). Mold. și (maĭ ales) Munt. Trăsurică (cu 2 saŭ 4 cu roate), nadișancă. V. cabrioletă.

bricică sf vz brișcă

briștă sf vz brișcă¹

BRICICĂ s. f. v. brișcă¹.

brișcă (reg.) s. f., g.-d. art. briștii; pl. briști

brișcă s. f., g.-d. art. briștii; pl. briști

brișcă (trăsură, briceag) s. f., g.-d. art. briștii; pl. briști

brișcă, pl. briști

brișcă, -ști.

BRIȘCĂ s. (reg.) nadiceancă. (~ cu un cal.)

BRIȘCĂ s. v. briceag.

brișcă s. v. BRICEAG.

BRIȘCĂ s. (reg.) nadiceancă. (~ cu un cal.)

brișcă (briște), s. f. – Trăsurică, șaretă. Pol. bryczka, ceh., rus., bg. brička (Cihac, II, 29; Berneker 93).

brișcă¹, briște, s.f. (reg.) Trăsură mică: „Știu că n-ai brișcă cu cai, / Nice locuri cu mălai” (Papahagi, 1925: 227). – Din rus. bricika (DEX, MDA).

brișcă², s.f. (reg.) Briceag: „Ajunge în Țara Oașului, acolo unde oamenii sunt mai bătăuși, unde toți poartă brișcă la tisău...” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 40). ■ (onom.) Brișcan, nume de familie în jud. Maram. – Din magh. bicska „briceag”, contaminat cu brici (MDA).

brișcă¹, briște, s.f. – (reg.) Trăsură mică: „Știu că n-ai brișcă cu cai, / Nice locuri cu mălai” (Papahagi, 1925: 227). – Din rus. bricika (Cihac, DEX, MDA) < germ. Birutche < it. biroccio „cu două roate” (Scriban).

brișcă², s.f. – (reg.) Briceag: „Ajunge în Țara Oașului, acolo unde oamenii sunt mai bătăuși, unde toți poartă brișcă la tisău...” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 40). ♦ (onom.) Brișcan, Brișcaru, nume de familie (21 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007). – Din magh. bicska „briceag”, contaminat cu brici (DEX, MDA).

brișcă¹, briști, s.f. – Trăsură mică: „Știu că n-ai brișcă cu cai, / Nice locuri cu mălai” (Papahagi 1925: 227). – Din rus. bricika.

brișcă², briște, s.f. – Briceag. – Din magh. bicska „briceag”, contaminat cu brici.

brișcă, briște s. f. (reg.) briceag