branșă sf [At: SAHIA, U.R.S.S. 108 / V: (pop) ~șe / Pl: ~șe / E: fr branche] 1 Ramură, sector, secție în industrie, în negoț, în meserii. 2 Domeniu de activitate. 3 Specialitate. 4 (Îla) De ~ Specialist.

branșă s.f. 1 Ramură, sector. 2 Domeniu de activitate (în meserii, negoț etc.). ◊ Loc.adj. Din branșă = de meserie; specialist. Este un funcționar bun, dar nu e din branșă. • pl. -e. /<fr. branche.

BRANȘĂ, branșe, s. f. Ramură, specialitate, domeniu de activitate (în meserii, negoț, tehnică etc.). Femeia participă... în toate branșele economice și sociale. SAHIA, U.R.S.S. 108. ◊ Loc. adj. De branșă = de meserie, de specialitate, specialist. Este funcționar bun, dar nu e de branșă.

BRANȘĂ, branșe, s. f. Ramură, specialitate, domeniu de activitate (în meserii, negoț etc.). ◊ Loc. adj. De branșă = de meserie; specialist. – Fr. branche.

BRANȘĂ s.f. Ramură de activitate; specialitate în negoț, în meserii etc. ◊ De branșă = de meserie; specialist. [< fr. branche].

BRANȘĂ s. f. ramură, specialitate, domeniu de activitate. (< fr. branche)

BRANȘĂ ~e f. 1) Diviziune a unei discipline științifice sau a unei activități practice; ramură; specialitate. * De ~ de meserie. [G.-D. branșei] /<fr. branche

branșă f. 1. ramură, diviziune specială a unei științe; 2. profesiune, specialitate (= fr. branche).

*bránșă f., pl. e (fr. branche, ramură. V. brîncă). Barb. Ramură, specialitate: branșa cizmăriiĭ. - Rom. corect: ramură.

branșa vt [At: CADE / Pzi: ~șez / E: fr brancher] 1 A face un branșament (de conductă). 2 A face legătura unui fir electric cu firul principal.

branșe sf vz branșă

branșa vb. I. tr. (compl. indică conducte, fire, instalații electrice etc.) 1 A face un branșament. ◊ (refl.) S-a branșat la cablu. ♦ Spec. A realiza un racord electric. 2 Fig. A pune în legătură. • prez.ind. -ez. /<fr. brancher.

BRANȘA, branșez, vb. I. Tranz. A face un branșament sau un racord electric.

BRANȘA, branșez, vb. I. Tranz. A face un branșament sau un racord electric. – Fr. brancher.

BRANȘA vb. I. tr. A face un branșament, un racord electric. [< fr. brancher].

BRANȘA vb. tr. 1. a face un branșament. 2. (fig.) a pune în legătură. (< fr. brancher)

branșă s. f., art. branșa, g.-d. art. branșei; pl. branșe

branșă s. f., art. branșa, g.-d. art. branșei; pl. branșe

branșă s. f., g.-d. art. branșei; pl. branșe

branșă, pl. branșe

branșă, -șe.

branșa (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. branșez, 3 branșează, 1 pl. branșăm; conj. prez. 1 sg. să branșez, 3 să branșeze; ger. branșând

branșa (a ~) vb., ind. prez. 3 branșează, 1 pl. branșăm; ger. branșând

branșa vb., ind. prez. 1 sg. branșez, 3 sg. și pl. branșează, 1 pl. branșăm; ger. branșând

BRANȘĂ s. disciplină, domeniu, ramură, sector, specialitate. (În ce ramură sau ~ activezi?)

BRANȘĂ s. disciplină, domeniu, ramură, sector, specialitate. (În ce ramură sau ~ activezi?)