botniță sf [At: DAMÉ, T. / Pl: ~țe / E: bot¹ + -niță] 1 Apărătoare (făcută din sârmă sau curele împletite) care se leagă la botul animalelor ca să nu poată mușca, paște sau suge. 2 Bot (15) la luntre și la sanie.

botniță s.f. Apărătoare (din sîrmă, sfoară sau curele etc.), avînd formă de plasă, cu care se acoperă botul unor animale pentru a le împiedica să muște, să pască sau să sugă. I-a pus botniță cîinelui. ◊ Expr. A(-și) pune botniță la gură = a(-și) impune tăcere. • pl. -e. /bot + -niță.

BOTNIȚĂ, botnițe, s. f. Apărătoare (făcută din sîrmă sau din curele împletite), uneori un simplu belciug sau o scîndurică cu cuie, care se leagă la botul unor animale ca să nu poată mușca (cîinele, calul), să nu poată paște (boul, calul) sau suge (vițelul). ◊ Expr. A(-și) pune botniță la gură = a(-și) impune tăcere.

BOTNIȚĂ, botnițe, s. f. Apărătoare care se leagă la botul unor animale pentru ca să nu poată mușca, paște sau suge. – Din bot + suf. -niță.

BOTNIȚĂ ~e f. Apărătoare care se leagă pe botul unor animale (câini, viței etc.) pentru a le împiedica să sugă, să pască sau să muște. /bot + suf. ~niță

botniță f. ochiu de funie, de curea sau fier, ce se pune în botul animalelor spre a le împiedeca să muște sau să mănânce.

bótniță f., pl. e (d. bot). Legătură care se pune la botu animalelor ca să nu muște.

botniță s. f., g.-d. art. botniței; pl. botnițe

botniță s. f., g.-d. art. botniței; pl. botnițe

botniță s. f., g.-d. art. botniței; pl. botnițe

botniță, -țe.

BOTNIȚĂ s. v. bot, cruce, pisc.

BOTNIȚĂ s. (reg.) botelniță. (~ la botul unui câine.)

BOTNIȚĂ s. (reg.) botelniță. (~ la botul unui cîine.)

botniță s. v. BOT. CRUCE. PISC.