BOLTAȘ, boltași, s. m. (Reg.) Proprietar al unei prăvălii. – Boltă + suf. -aș.

boltaș sm [At: IORGA, N. R. A. I, 205 / V: ~ldaș / Pl: ~i / E: boltă + -aș] (Trs) Prăvăliaș Cf bogasier, lipscan.

boltaș s.m. (reg.) Proprietar de prăvălie; negustor, prăvăliaș. A dat-o să lucre la boltașul din sat (AGÂR.). • pl. -i. /boltă + -aș.

BOLTAȘ sm., BOLTĂȘIȚĂ (pl. -ițe) sf. ⚚ Prăvăliaș, negustor(easă) cu boltă (prăvălie) de mărfuri: ~ul punga i-a cam ușurat (PANN).

BOLTAȘ, boltași, s. m. (Reg.) Proprietar al unei prăvălii. – Bolti + suf. -aș.

BOLTAȘ, boltași, s. m. (Reg.) Cel care vinde într-o prăvălie; negustor. – Din boltă (2) + suf. -aș.

boltaș m. cel ce are o boltă de mărfuri.

boltáș m. (d. boltă). Vechĭ. Negustor prăvăliaș.

boldaș sm vz boltaș

boltaș (reg.) s. m., pl. boltași

boltaș (reg.) s. m., pl. boltași

boltaș s. m., pl. boltași

BOLTAȘ s. v. prăvăliaș, tarabagiu.

boltaș s. v. PRĂVĂLIAȘ. TARABAGIU.

boltaș, boltașe, s.n. (reg.) Băț cu o roată găurită la capăt, cu care se amestecă laptele prins, când se face brânza; jintălău: „Când iese strădața, îi gata întegat și să poate bate cu boltașu” (ALRMM, 1997, h. 929). – Et. nec.