albgardist, ~ă smf [At: DEX² / Pl: ~iști, ~e / E: alb + gardist (calc după rs белогвардееи)] Combatant împotriva bolșevismului în perioada războiului civil din Rusia (1918-1920).

ALBGARDIST, -Ă, albgardiști, -ste, s. m. și f. Combatant împotriva bolșevismului în timpul războiului civil din Rusia (1918-1920). – Alb + gardist (după rus. belogvardeeț).

BOLȘEVIC, -Ă, bolșevici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al bolșevismului. 2. Adj. Care aparține bolșevismului sau bolșevicilor (1), privitor la bolșevism sau la bolșevici; propriu, caracteristic bolșevicilor sau bolșevismului. – Din rus. bol’ševizm, fr. bolchevik.

BOLȘEVIC¹, -Ă, bolșevici, -e, adj. 1. De bolșevici, al bolșevicilor. Al doilea Congres general al Sovietelor din Rusia a dat Partidului bolșevic majoritatea. LENIN, O. A. 230. 2. Care este propriu, caracteristic bolșevicilor sau bolșevismului. Partidul nostru educă pe oamenii muncii în spiritul criticii și al autocriticii și înarmează masele cu știința bolșevică a luptei de clasă împotriva dușmanului. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 457.

BOLȘEVIC², -Ă, bolșevici, -e, s. m. și f. Adept al bolșevismului, al învățăturii lui Lenin și Stalin; comunist. Congresul [al II-lea al P. M. S. D. R.] a dezvăluit existența unor divergențe organizatorice serioase, care au divizat partidul în două părți, bolșevicii și menșevicii; cei dinții apărau principiile organizatorice ale social- democrației revoluționare, pe cînd ceilalți alunecau în mlaștina dezlînării organizatorice, în mlaștina oportunismului. IST. P.C. (b) 63. Cunoașterea și înțelegerea metodelor și tacticii bolșevicilor în lupta împotriva grupărilor dușmane, cunoașterea și înțelegerea experienței partidelor comuniste frățești din toate țările de democrație populară și din lumea capitalistă, precum și a propriei experiențe de luptă a partidului nostru în acest domeniu, constituie un foarte important mijloc de educare a membrilor de partid și a oamenilor muncii în spiritul vigilenței revoluționare. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 582.

BOLȘEVIC, -Ă adj., s. m. f. (adept) al bolșevismului. (< rus. bolșevik, fr. bolchevik)

bolșevic (bolșevică), adj. – Adept al bolșevismului. Rus. bolševik. – Der. bolșevism, s. n. (comunism sovietic).

bolșevic m. partizan al bolșevismului.

bolșevic, ~ă [At: DA ms / V: (reg) borșăvic, borșovic / Pl: ~ici, ~ice / E: rs больщевик^[1], fr bolchevik] 1 smf Adept al bolșevismului. 2 smf (Prt) Comunist. 4 a Care aparține bolșevismului sau bolșevicilor (1). 5-6 a Referitor la bolșevism sau la bolșevici. 7-8 a Propriu bolșevismului sau bolșevicilor.

BOLȘEVIC, -Ă adj. Referitor la bolșevism, propriu bolșevismului. // s.m. și f. Adept al bolșevismului; comunist. [< rus. bolșevik, cf. fr. bolchevik].

BOLȘEVIC, -Ă, bolșevici, -e, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care aparține bolșevismului sau bolșevicilor, privitor la bolșevism sau la bolșevici. ♦ Propriu, caracteristic bolșevicilor sau bolșevismului. 2. S. m. și f. Adept al bolșevismului; comunist. – Rus bol’ševik.

BOLȘEVIC, -Ă, bolșevici, -ce, s. m. și f., adj. 1. S. m. și f. Adept al bolșevismului. 2. Adj. Care aparține bolșevismului sau bolșevicilor (1), care se referă la bolșevism sau la bolșevici; propriu, caracteristic bolșevicilor sau bolșevismului. – Din rus. bol’ševik, fr. bolchevik.

BOLȘEVIC² ~că (~ci, ~ce) m. și f. 1) Adept al bolșevismului. 2) Membru al Partidului Comunist din Rusia. /<rus. bol’ševic

BOLȘEVIC¹ ~că (~ci, ~ce) Care ține de bolșevism; propriu bolșevismului. /<rus. bol’ševic

bolșevic, -ă s.m., s.f., adj. 1 s.m., s.f. Adept al bolșevismului. 2 s.m., s.f. Comunist. 3 adj. Care aparține bolșevismului sau adepților lui, care se referă la bolșevism sau la bolșevici; care este propriu, caracteristic bolșevismului sau bolșevicilor. • pl. -ci, -ce. /<rus. болъшевик, fr. bolchevik.

BOLȘEVIC, -Ă (< rus.) adj., s. m. și f. 1. Adj. Care se referă la bolșevism, caracteristic bolșevismului. 2. S. m. și f. Adept al bolșevismului; comunist, membru al Partidului Comunist (bolșevic) al Uniunii Sovietice (denumirea P.C.U.S. între 1918 și 1952). Au evoluat spre folosirea unor metode de extremă stîngă, preluînd puterea în stat în urma Revoluției din Octombrie 1917.

BOLȘEVISM s. n. Învățătura leninistă despre teoria și tactica mișcării revoluționare a proletariatului și despre transformarea revoluționară a orînduirii capitaliste în orînduire comunistă; leninism. V. comunism. Bolșevismul și leninismul sînt unul și același lucru. Sînt două denumiri ale unuia și aceluiași lucru. STALIN, O. VI 384. Experiența bolșevismului ne învață că principala condiție a construcției socialiste victorioase este consolidarea dictaturii proletariatului. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 456.

BOLȘEVISM s. n. Curent de gândire politică apărut în Rusia la începutul sec. XX în cadrul fracțiunii de stânga a Partidului Social Democrat al Muncitorilor. – Din rus. bol’ševizm, fr. bolchevisme.

bolșevism sn [At: DA ms / E: rs больщевизм^[1], fr bolchevisme] Curent de gândire politică comunistă apărut în Rusia la începutul sec. XX.

bolșevism s.n. 1 Doctrină politică comunistă, apărută în Rusia la începutul sec. 20, care susținea dictatura proletariatului. 2 Regim dictatorial instaurat în Rusia după lovitura de stat din octombrie 1917. ♦ Ext. Perioada cît a durat acest regim. 3 Ansamblu de concepte ideologice radicale și de practici revoluționare, apărut în opoziție cu menșevismul. • / <rus. болъшевизм, fr. bolchevisme.

BOLȘEVISM s. n. Curent de gândire politică comunistă, apărut în Rusia la începutul sec. XX. – Din rus. bol’ševizm, fr. bolchevisme.

bolșevism (rar) s. n.

bolșevism n. regim dictatorial, instalat la Petrograd în urma revoluției din Noemvrie 1917. Bazat pe demagogie și teroare, bolșevismul a stins până în izvoarele lor comerțul și industria, ruinând țara și expunând-o foametii. Burgezimea și clasele culte sunt deopotrivă urgisite, țăranii, lucrătorii și soldații fiind singurii cari beneficiază de noua stare de lucruri. Nici vorbă nu poate fi de o desvoltare culturală subt un regim unde pâinea zilnică a devenit suprema preocupare a vieții. Acest guvern de un caracter aziatic continuă a bântui Rusia și toate opintirile spre a-l suprima au rămas până acum zadarnice. [Lit. maximalism, din rus. bolșii, maximum, acest regim pretinzând a realiza maximul avantajelor sociale în favoarea poporului]. V. soviet.

BOLȘEVISM s. n. ansamblu de poziții ideologice radicale și de practici revoluționare, apărut în mișcarea social-democrată din Rusia. (< rus. bolșevizm, fr. bolchevisme)

BOLȘEVISM s. v. comunism.

bolșevism s. n.

BOLȘEVISM n. Doctrină leninistă despre revoluția proletară. 2) Regim dictatorial instaurat în Rusia după lovitura de stat din 1917. /<rus. bol’ševizm

bolșevism (rar) s. n.

BOLȘEVISM s.n. Curent de gîndire politică comunistă, apărut în Rusia la începutul secolului XX; leninism. [< rus. bolșevizm, cf. fr. bolchevisme].

BOLȘEVISM s. n. Învățătură leninistă despre teoria și tactica mișcării revoluționare a proletariatului și despre transformarea revoluționară a orînduirii capitaliste în orînduire comunistă; leninism. – Rus bol’ševizm.

BOLȘEVISM (< rus.) Curent de gîndire politică care a luat naștere în 1903, în urma acțiunii desfășurate de V.I. Lenin în cadrul facțiunii de stînga a Partidului Social-Democrat al Muncitorilor din Rusia (desprinsă în 1912). Denumirea a apărut în opoziție cu menșevismul, ilustrînd faptul că reprezentanții lor erau majoritari.

BOLȘEVIZA vb. tr. a educa în spirit bolșevic, a propaga spiritul bolșevismului. (după rus. bolșevizirovati)

bolșeviza vb. I. 1 tr. A propaga ideologia bolșevică. 2 tr. A face să fie adeptul bolșevismului 3 tr., refl. A (se) face bolșevic. • prez.ind. -ez. /bolșevism + -iza; cf. rus. болъшевизироватъ.

BOLȘEVIZA vb. I. tr. A educa în spirit bolșevic, a propaga, a introduce, a întări spiritul bolșevismului. [< bolșevic + -iza, după rus. bolșevizirovati].

bolșeviza vtr [At: DA ms / Pzi: ~zez / E: bolșevism + -iza] 1-2 A (se) face bolșevic (1).

bolșevizare s.f. 1 Acțiunea de a (se) bolșeviza și rezultatul ei. 2 Propagarea (forțată) a bolșevismului. • pl. -ări. /v. bolșeviza.

bolșevizare sf [At: DA ms / Pl: ~zări / E: bolșeviza] 1 Răspândire a bolșevismului. 2 Impunere (forțată) a bolșevismului.

bolșevizat, ~ă a [At: DA ms / Pl: ~ați, ~e / E: bolșeviza] 1 Pătruns de doctrina bolșevică. 2 Căruia i s-a impus (cu forța) bolșevismul.

comunism sms [At: GHICA, A. 511 / E: fr communisme] 1 Doctrină socială, politică și economică constituită pe principiul abolirii proprietății private și al instaurării proprietății colective Cf bolșevism, socialism. 2 Ideologia înfăptuirii societății comuniste (6).

COMUNISM s. (POL.) 1. bolșevism. 2. comunism utopic = socialism utopic.

CONSOLIDARE s. f. Acțiunea de a (s e) consolida; întărire. (Fig.) Experiența bolșevismului ne învață că principala condiție a construcției socialiste victorioase este consolidarea dictaturii proletariatului. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 456. Partidul duce o politică de continuă întărire a statului democrat-popular, de lărgire a legăturilor lui cu masele prin atragerea maselor largi la conducerea statului și treburilor obștești, o politică de consolidare a legalității populare, de apărare neșovăitoare a drepturilor cetățenilor împotriva oricăror abuzuri. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2704.

CRITICĂ, critici, s. f. 1. Metodă de bază în acțiunea de educare a cadrelor partidului și a oamenilor muncii, constînd în dezvăluirea greșelilor și lipsurilor, în descoperirea cauzelor care le-au provocat și în indicarea mijloacelor pentru lichidarea lor. Noi nu ne-am temut niciodată și nu ne vom teme să ne criticăm deschis pe noi și greșelile noastre în fața întregului partid. Forța bolșevismului rezidă propriu-zis tocmai în faptul că nu se teme de critică și că din critica lipsurilor sale își trage energia necesară mersului continuu înainte. STALIN, O. X 350. Critica și autocritica este o metodă specifică, socialistă, de scoatere la iveală și de binare a greutăților și contradicțiilor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2563. Critică de jos = critică pornită din mase cu scopul de a dezvălui lipsurile organelor de conducere și a contribui ca ele să fie lichidate. Cadrele de partid, organele și organizațiile partidului trebuie să plece cu atenție urechea la glasul maselor, să fie gata nu numai să învețe masele, ci să și învețe de la mase, să stimuleze critica de jos, să ducă o luptă necruțătoare împotriva celor care înăbușă critica. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2754. 2. (În mentalitatea de altădată) Dezvăluire, arătare (și judecare) a lipsurilor din acțiunile unor oameni sau a stărilor de lucruri dintr-o societate dată fără arătarea mijloacelor de îndreptare. Personajele operelor [lui L. Caragiale]... Întruchipează cea mai acerbă critică a regimului de exploatare, a caracterului odios și ridicol al parlamentarismului burghez. CONTEMPORANUL, S. II, 1952, nr. 278, 1/1. ◊ Expr. A fi sub orice critică = a fi la un nivel cu totul scăzut. A fi mai presus de orice critică = a fi la un nivel foarte ridicat. 3. Analiză care interpretează și apreciază operele artistice sau științifice. «Contribuții la critica economiei politice», de K. Marx. ♦ Articol, studiu, recenzie în care se face o asemenea analiză; totalitatea (sau majoritatea) unor astfel de articole. Critica a apreciat succesele noii noastre literaturi. ▭ Pretutindenea în Franța, Germania, Anglia s-au născut în veacul nostru niște școli literare pe care critica le cunoaște sub. felurite numiri. IONESCU-RION, C. 100. 4. (În expr.) Critică de text = comentarii și discuții asupra formei sau conținutului unui text.

CURS², cursuri, s. n. 1. Expunere, predare a unei materii de studiu, făcută într-un institut de învățămînt sub forma unui ciclu de lecții sau prelegeri; p. ext. oră sau totalitatea orelor de program școlar destinate acestei expuneri. Tata și-a reluat cursurile la liceu. SAHIA, N. În Academia Mihăileană organizasem cîteva cursuri libere. GHICA, S. A. 104. Kogălniceanu începu a preda un curs de istorie. NEGRUZZI, S. I 334. Curs seral v. seral. Curs inferior v. inferior. Curs superior v. superior. 2. Ciclu de lecții sau de prelegeri prezentate în formă de manual; tratat. Am cumpărat un curs de mecanică. ▭ «Cursul scurt de istorie a Partidului Comunist (bolșevic) al Uniunii Sovietice» constituie un important mijloc de rezolvare a problemei însușirii principiilor bolșevismului, a înarmării membrilor partidului cu teoria marxist-leninistă. REZ. HOT. I 265.

maximalism n. echivalentul european al bolșevismului. V. bolșevism.

MENȘEVISM n. Curent apărut în Rusia la începutul sec. XX în cadrul social-democrației care se opunea bolșevismului. /<rus. menševizm

rebolșevizare s. f. (pol.) Revenirea, după 1989, a bolșevismului ◊ „Desovietizare și rebolșevizare” ◊ Rev. 22 45/93 p. 16 (din re- + bolșevizare)

Rusia f. cea mai vastă țară a globului, se întinde în Europa și Azia cu o populațiune de 128 mil. loc. și cu cap. Petrograd. Rusia produce cereale; posedă mine de fier și de aramă. Rusia a fost guvernată de un suveran absolut, numit Țar, autocratul tuturor Rușilor. O revoluție izbucni la Petrograd în Martie 1917, iar în Nov. din acelaș an, o dictatură demagogică, bolșevismul, se instala și continuă încă a domina. De atunci acest regim comunist bântue Rusia, sleind izvoarele-i de producțiune și înfometând țara. Azi, vechiul imperiu al Țarilor e reprezentat prin mai multe formațiuni politice deosebite: Republica Sovietelor, Letonia, Estonia, Lituania, Ucraina, etc., în afară de Finlanda, Polonia și țările din Caucaz. V. bolșevism și soviet.