blăni² vt [At: LB / Pzi: ~nesc / E: nct] (Îvp) 1 A bate. 2 A căptuși cu blăni. 3 A pune tocuri la ferestre.

blăni¹ vt vz îmblăni

blăni vb. IV. tr. 1 (pop.) A căptuși, a garnisi o haină cu blană. Eu minteanul ți-oi blăni (SEV.). 2 A pune scînduri la uși, la ferestre etc. 3 (fam.) A bate zdravăn; a căptuși. • prez.ind. -esc. /blană + -i.

BLĂNI (-ănesc) vb. tr. 1 👕 A căptuși, a garnisi (o haină) cu blană ¶ 2 A căptuși, a bate cu scînduri cu blane.

blănì v. 1. a căptuși cu blană; 2. a pardosi cu scânduri; 3. fam. a bate.

BLANĂ, (I 2, II) blăni, (I 3), blănuri, s. f. I. 1. Părul sau lâna care acoperă pielea unor animale. 2. Piele de animal cu păr cu tot, prelucrată. 3. Haină îmblănită; haină confecționată din blană (I 1). II. (Pop.) Scândură groasă. [Pl. și: (I 2) blănuri] – Din bg. blana.

blană sf [At: NECULCE, ap. LET. II, 204/4 / Pl: blăni, (1-4) blănuri^[1], (îvp) ~ne, (înv) ~ni / E: bg блана] 1 Părul care acoperă pielea unor animale. 2 Piele de animal cu păr cu tot, prelucrată. 3 Haină confecționată din blană (2). 4 Haină căptușită cu blană (2). 5 (Pop) Scândură groasă. 6 (Pop; îe) A-i scutura ~a A bate. 7 (Pop; reg; îe) A dormi ~ A dormi buștean. 8 (îvr; pop; îe) A zăcea ~ A sta întins, nemișcat. 9 (Reg; îvp) Fundul carului. 10 (Pop) Fiecare din cele două scânduri care leagă tălpile războiului Si: chingă, scândură, spetează, stinghie. 11 (Pop) Speteaza codârlei (1). 12 (Pop) Dulapul de la roata joagărului Si: șestină, scândură, tinichea. 13 (Pop) Tocul ferestrei. 14 (Pop) Colacul de lemn al fântânii. 15 (Pop) Capacul coșciugului Si: pleoapă. corectat(ă)

îmblăni vt [At: E. KOGĂLNICEANU, ap. LET. III, 237/8 / S și: (înv) înb~ / Pzi: ~nesc / E: în- + blană] 1 A căptuși cu blană un obiect de îmbrăcăminte Si: (înv) a blăni, a blănui, a îmblănui. 2 (Cns; reg) A căptuși ceva cu scândură groasă Si: a pardosi. 3 (Cns; reg) A pune tocuri la fereastră. 4 (Reg; fig; gmț) A bate pe cineva. corectat(ă)

blană s.f. I 1 Părul sau lîna care acoperă pielea unor animale. 2 Piele de animal cu păr cu tot, prelucrată pentru a fi folosită la confecționarea unor articole de îmbrăcăminte sau pentru decorarea încăperilor. ◊ Blană artificială (sau ecologică) = material textil care imită blana naturală. ◊ Expr. Mai scumpă căptușeala decît blana (sau haina) v. căptușeală. 3 Haină îmblănită sau confecționată în întregime din blană. În salon, Elvira... adunase blănurile cucoanelor (DUMITRIU). 4 Expr. (pop.) A-i scutura (cuiva) blana = a bate. II (pop.) Scîndură groasă. Cuiele bătute adînc în blana de lemn țineau încă puternic (ANG.). ♦ (reg.; adv.) Întins. A zăcut blană o zi întreagă. ◊ Expr. A dormi blană = a dormi buștean. • pl. blăni, -uri. /<bg. блана.

BLANĂ (pl. -ăni) sf. 1 👕 Pielea unora din animale împreună cu părul cu care se căptușesc sau se împodobesc unele haine: ~ de vulpe ¶ 2 👕 Haină căptușită cu o astfel de piele (🖼 502) ¶ 3 👕 Blănuri pl. col. Diferite varietăți de blană; haine îmblănite ¶ 4 (pl. blăni, blane) Scîndură groasă (mai adesea cioplită cu securea): streașina porții învălită cu blăni putrezite de stejar (ODOB.) [sl. blana].

BLĂNIT adj. p. BLĂNI. 1 Căptușit cu blană: scurteică ~ă cu vulpe; iarna port pieptar de flanelă și galoși blăniți (NEGR.) ¶ 2 Căptușit cu scînduri, cu blane, etc.: căruța era ~ă cu diamant (MERA.).

BLĂNIȚĂ (pl. -țe) sf. dim. BLANĂ1-2: își luă ciomagul, căciula cea mare și blănița (SAD.).

BLĂNUI (-uesc) = BLĂNI.

BLĂNUȚĂ (pl. -țe) sf. dim. BLANĂ1-2.

BLANĂ, blăni, s. f. I. 1. Părul sau lâna care acoperă pielea unor animale. ♦ Piele de animal cu păr cu tot, prelucrată. 2. Haină îmblănită; haină confecționată din blană (I 1). II. (Pop.) Scândură groasă. [Pl. și: (I) blănuri] – Din bg. blana.

BLANĂ¹, (1, 2) blăni, (2,3) blănuri, s. f. 1. Piele de animal viu, cu păr mult și des. Erau ursari cu urși... din blana urșilor femeile smulgeau ghemotoace de păr. PAS, L. I 58. Cum nu sînt un șoarec, doamne – măcar totuși are blană, Mi-aș mînca cărțile mele – nici că mi-ar păsa de ger. EMINESCU, N. 42. ◊ (Metaforic) În cugetul curat al Șuțuleștilor nu credeau, dar era bine că aceștia s-au lepădat de sfruntarea fățișă, îmbrăcînd blana vulpii. PAS, L. I 110. 2. Piele de animal, cu păr cu tot, prelucrată spre a fi folosită ca garnitură, căptușeală la îmbrăcăminte, covor de picioare etc. Mare asortiment de blănuri. ▭ Moș Isailă încarcă în spate blănile de vulpe și se luă după ea, rar, plecat din șale. SADOVEANU, O. II 547. 3. Haină făcută din piele de animal cu părul ei sau haină căptușită cu astfel de piele. V. bundă, cojoc, șubă. În salon, Elvira... adunase blănurile cucoanelor. DUMITRIU, B. F. 55. Prietenul meu își înfășură blana scumpă. C. PETRESCU, S. 168. Și ți-oi da eu ție... Blană lungă, moale, Cu samur în poale. ALECSANDRI, P. P. 121. ◊ (Poetic) Și-a pus pămîntul blană albă și-și doarme somnul hibernal. ANGHEL-IOSIF, C. M. II 34. – Pl. și: (învechit) blane (ALECSANDRI, T. 141).

BLANĂ², blăni, s. f. Scîndură groasă (de obicei scurtă și cioplită cu securea). Un avocat spătos îngrămădise în blana ușii un moșneag știrb. CAMILAR, N. II 306. Cuiele bătute adînc în blana de lemn țineau încă puternic. ANGHEL, PR. 132. Un sfredel mare se aude rozînd țesăturile uscate ale blănii bătrîne de stejar [a ușii]. CARAGIALE, O, I 291.

ÎMBLĂNI, îmblănesc, vb. IV. Tranz. A căptuși cu blană o haină. Și-a îmblănit paltonul.

BLANĂ, (I 1, 2, II) blăni, (I 2,3) blănuri, s. f. I. 1. Piele de animal (viu), cu păr mult și des. 2. Piele de animal cu păr cu tot, prelucrată. 3. Haină îmblănită. II. Scîndură groasă. – Bg. blana.

BLANĂ³ blănuri f. Haină confecționată din piele de animal prelucrată. [G.-D. blănii] /<bulg. blana

BLANĂ² blăni f. pop. Scândură groasă. [G.-D. blănii] /<bulg. blana

BLANĂ¹ blăni f. 1) Strat (des) de păr sau de lână, care crește pe pielea unui animal. 2) Piele de animal cu păr cu tot, prelucrată. [G.-D. blănii] /<bulg. blana

A ÎMBLĂNI ~esc tranz. (haine, încălțăminte) A căptuși cu blană. ~ paltonul. [Sil. îm-blă-] /în + blană

blană f. 1. pielea cu păr a unor animale cu care se garnisesc sau se împodobesc haine: o blană scumpă; 2. haină îmblănită; 3. scândură subțire, mai lungă decât lată. [Slav. BLANA, piele]. ║ adv. întins: zăcu blană nouă zile.

îmblănì v. a căptuși cu blană.

blánă f. pl. e și ănĭ (vsl. blana, bolna, de unde vine ceh. nsl. blána, peliță, pele, pol. blona, peliță, dial. „geam” [că odinioară țipla ținea loc de geam], rut. bolóna, crestătură pe copacĭ, bolónĭ și bólonĭ, coajă moale, ó-bolonĭ, scoarță tînără. De aci s’a dezvoltat înț. de „oblon”, adică „geam de țiplă, geam, geam de lemn, capac de fereastră”. D. rom. vine bg. oblon, oblon. Înț. de „scîndură” s’a dezvoltat tot de aci, adică „scîndură de căptușit, de acoperit” o fereastră). 1) Pelea animalelor cu păru pe ĭa. Haĭnă blănită (malotea, șubă, cojoc). Pl. blănurĭ, felurĭ de blănĭ (peĭ). 2) Munt. vest. Olt. Suc. Scîndură: atuncĭ nu se îmbrăcaŭ ușoriĭ în blănĭ (Șez. 36, 31). Adv. A zăcea blană, a zăcea întins la pămînt. V. palancă 1.

2) blănésc v. tr. (d. blană 2). Vest. Acoper saŭ căptușesc cu scînduri.

1) blănésc v. tr. (d. blană 1). Căptușesc cu blană. Fig. Iron. Trag o bătaĭe. – În vest îmbl-.

îmblănésc, V. blănesc.

blăni vb., ind. prez. 1 sg. blănesc, 3 sg. și pl. blănește

blană² (scândură) s. f., g.-d. art. blănii; pl. blăni

blană¹ (piele; haină) s. f., g.-d. art. blănii; pl. (piei prelucrate) blăni/blănuri; (haine) blănuri

îmblăni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblănesc, 3 sg. îmblănește, imperf. 1 îmblăneam; conj. prez. 1 sg. să îmblănesc, 3 să îmblănească

blană¹ (piele, haină) s. f., g.-d. art. blănii; (piei prelucrate) pl. blăni/blănuri; (haine) pl. blănuri

blană² (scândură) s. f., g.-d. art. blănii; pl. blăni

îmblăni (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblănesc, imperf. 3 sg. îmblănea; conj. prez. 3 să îmblănească

blană s.f., g.-d. art. blănii; pl. (scânduri) blăni, (piei prelucrate) blăni / blănuri, (haine) blănuri

îmblăni vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. îmblănesc, imperf. 3 sg. îmblănea; conj. prez. 3 sg. și pl. îmblănească

îmblănesc.

BLANĂ s. v. chingă, masă, scândură, spetează, stinghie.

BLANĂ s. piele. (Purtau pe ei ~ de urs.)

BLANĂ s. piele. (Purtau pe ei ~ de urs.)

blană s. v. CHINGĂ. MASĂ. SCÎNDURĂ. SPETEAZĂ. STINGHIE.

blană (blăni), s. f. – 1. Scîndură. – 2. Piele de animal cu păr cu tot. – Mr., megl. blană (numai cu sensul 1). Sl. *blana, cf. slov., ceh. blana „pojghiță”, sb. blanak „scîndură”, slov. blanja „scîndură”, pol. błona „membrană”, rus. (o)bolonĭ „coajă”, oboločka „cuvertură” (Berneker 69; DAR); și oblon. Par fără obiect strădaniile lui Pascu, I, 196, de a apropia aceste cuvinte de un problematic dalm. *plana, it. piana, fr. planche. Der. blănar, s. m. (meseriaș care face îmbrăcăminte din blană); blănăreasă, s. f. (dans tipic); blănărie, s. f. (obiecte de îmbrăcăminte din blană); blănit, adj. (cu blană; căptușit cu blană); îmblăni, vb. (a căptuși cu blană); blănos, adj. (căptușit cu blană). Ngr. μπλάνα provine din sl. după Meyer, Neugr. St., II, 44, și din rom., după Murnu, Lehnwörter, 35.

blăni, blănesc, v.t. (reg.) A bate pe cineva, a lovi. – Et. nec. (MDA).

a o călca la blană expr. a accelera la maximum.

a-i da blană expr. (adol.) a accelera, a lua viteză, a se grăbi.

blană, s. f. sg. pilozitate pubiană.

patru blane expr. sicriu.