băjenărit¹ sn [At: NEGRUZZI, S. I, 119 / V: (rar) bejin~, (înv) bej~, (reg) bejăn~ / E: bejenări] 1-3 (Înv) Băjenie (1-3). 4 (Rar) Emigrare. 5-8 Băjenărie¹ (5-8).

băjenărít², -ă adj. (înv.; despre oameni) Care își părăsea, vremelnic, casa, ținutul, țara din cauza unor invazii, a unor persecuții, a unor catastrofe etc. Țăranii băjenăriți s-au retras în munți. • pl. -ți, -te. /v. băjenări.

băjenărít¹ s.n. (înv.) Băjenie. • și bejănărít s.n. /v. băjenări.

†BĂJENĂRIT... sbst. – BĂJENIE: pe la gări se văd figuri triste, dezolate, și grămezi de bagaje, ca pe vremea băjenăritului (VLAH.) [băjenări].

BĂJENĂRIT², -Ă, băjenăriți, -te, adj. (Învechit și arhaizant) Care fugea, pribegea, părăsindu-și casa, ținutul, țara, din cauza unei invazii dușmane, a jafurilor administrative sau a exploatării boierești; refugiat, pribeag. Țărani băjenăriți.

BĂJENĂRIT¹ s. n. (Învechit și arhaizant) Băjenie. (Atestat în forma bejănărit) Dar spre-a Romanului parte de ce se apropia, Hroiot, aflînd pustii sate, a-nțelege nu putea Care poate fi pricina acelui bejănărit. NEGRUZZI, S. I 119. – Variantă: bejănărit s. n.

BĂJENĂRIT s. n. (Înv. și arh.) Băjenie. [Var.: bejănărit s. n.] – V. băjenări.

băjenări vi [At: NEGRUZZI, S. I, 217 / V: băjin~, (rar) bejin~, (înv) beji~^[1], (reg) bejăn~ / Pzi: ~resc / E: băjenar + -i] 1-3 (Îrg; d. oameni sau colectivități umane) A-și părăsi, vremelnic, (casa sau) provincia ori (patria) din cauza (invaziilor dușmanilor sau a) persecuției politice ori a oprimării fiscale Si: (înv) a se băjeni (1-3). 4 (Rar) A emigra.

băjinări vi vz băjenări

bejănări vi vz băjenări

bejănărit sn vz băjenărit

bejineri v vz băjenări

băjenărí vb. IV. intr. (înv.; despre oameni) A băjeni. • prez.ind. -esc. și bejănărí vb. IV. /băjenar + -i.

bejănări vb. IV. v. băjenări.

bejănărit s.n. v. băjenărit¹.

†BĂJENĂRI Mold., ❍BEJENĂRI, BEJĂNĂRI (-ăresc) vb. intr. A fugi departe, a pribegi cu tot avutul prin alte locuri, ca să scape de urgia năvălirilor dușmane: au băjenărit toți Rumânii de spaimă (ODOB.); din cei ce bejănăreau atunci prin Bucovina, s’au și descoperit mulți fugari de samă cari se ascundeau pe la nei (grig.) [băjenar].

†BĂJENI Mold., BEJENI, BEJĂNI vb. refl. (-enesc) – BĂJENĂRI: sfătuiau unii să fugă într’alte țări, alții sfătuiau să se bejănească la munți (NEC.) [băjenie].

BĂJENĂRI, băjenîresc, vb. IV. Intranz. (Învechit și arhaizant) A băjeni. Vezi, d-aia nu s-a mai pomenit d-atunci să fie oameni cu șederea pe locurile acestea! Au băjenărit toți rumînii de spaimă [pe vremea Chiajnei]. ODOBESCU, S. I 163. (în forma bejănări) După stricarea eteriștilor la Drăgășani și la Sculeni... Iașul se pustii. Orîșeanii bejănăriră în Bucovina... unde găsiră azil. NEGRUZZI, S. I 217. – Variantă: bejănări vb. IV.

BĂJENĂRI, băjenăresc, vb. IV. Intranz. (Înv. și arh.) A băjeni. [Var.: bejănări vb. IV] – Din băjenar.

BEJĂNĂRI vb. IV. v. băjenări.

bejenărésc (est) și bă- (vest.) v. intr. (d. bejenar). Mă aflu în bejenie. Vechĭ și refl.

bejenărít (est) și băjenărít (vest) n., pl. urĭ (d. bejenăresc). Vechĭ. Bejenie, bejenărire. – În est. pop. bejă-.

băjenărit (înv.) s. n.

băjenărit (înv.) s. n.

băjenărit s. n.

băjenări (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. băjenăresc, 3 sg. băjenărește, imperf. 1 băjenăream; conj. prez. 1 sg. să băjenăresc, 3 să băjenărească

băjenări (a ~) (înv.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. băjenăresc, imperf. 3 sg. băjenărea; conj. prez. 3 să băjenărească

băjenări vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. băjenăresc, imperf. 3 sg. băjenărea; conj. prez. 3 sg. și pl. băjenărească

BĂJENĂRIT s. v. fugă, pribegie, refugiu.

băjenărit s. v. FUGĂ. PRIBEGIE. REFUGIU.

BĂJENĂRI vb. v. fugi, pribegi, refugia.

băjenări vb. v. FUGI. PRIBEGI. REFUGIA.