BÂZOI¹, bâzoaie, s. n. (Pop.) Coarda cu timbrul cel mai jos a unor instrumente muzicale. – Bâz + suf. -oi.

BÂZOI², bâzoi, s. m. Viespe. – Formație onomatopeică.

bâzoi² [At: MARIAN, INS. 217 / V: (Ban) ~oniu sn / Pl: ~ism, ~oaie sn / E: bâz + -oi] 1 sm (Ent; Ban) Viespe. 2 sn (Reg) Parte a cimpoiului ce produce bâzâiala specifică instrumentului. 3 sn (Pop) Coarda cu timbrul cel mai jos a unor instmmente muzicale. 4 sn (Reg; îe) A ține cuiva -ul A cânta basul. 5 sn (îae; fig) A aproba pe cineva. 6 sn (Îae; fig) A imita pe cineva.

bâzoi¹ av vz bârzoi

BÂZOI s. n. (Pop.) Coarda cu timbrul cel mai de jos a unor instrumente muzicale. – Bâz + suf. -oi.

bârzoi² sm [At: ȘEZ. II, 149 / E: nct] Floare nedefinită mai îndeaproape.

bârzoi¹ [At: SANDU-ALDEA, SĂM. III, 742 / V: ~zău / E: bâză + -oi] 1 a (Îlav) Cu coada ~ Cu coada ridicată în sus. 2 av (Îe) A-și face coada ~ A o lua nebunește la fugă. 3 a Ștrengar. 4 a Țanțoș. 5 av (Îe) Cu părul ~ Cu părul măciucă (de spaimă).

bâzău av vz bârzoi

bâzoniu sn vz bâzoi²

bîrzoi² vb. IV. v. bîrzoia.

bîrzoi¹ adv., adj. (reg.) 1 adv. Ridicat drept în sus. ◊ Loc.adv. Cu coada bîrzoi = cu coada ridicată în sus. Cu coada bîrzoi, făcu un salt și-și căută scăpare pe umărul lui Traian (SADOV.). ◊ Expr. A-și face coada bîrzoi = a o lua nebunește la fugă. Morărița, cînd A văzut venind Care scîrțiind... Și-a făcut coada bîrzoi Și-a fugit prin cele văi (POP.). 2 adj. Fig. (fam.) Țanțoș, semeț. ◊ Expr. Cu părul bîrzoi = cu părul ridicat în sus de frică, cu părul măciucă. • /bîză + -oi; cf. bărzăun.

bîzoi s.m., s.n. 1 s.m. (entom.; pop.) Viespe. 2 s.n. (reg.) Parte a cimpoiului care produce bîzîiala specifică. ◊ Expr. A ține cuiva bîzoiul = a cînta basul. 3 s.n. (pop.) Coarda cu timbrul cel mai jos la unele instrumente muzicale. Începură a cînta, Una coarda subțire, Altul bîzoiul ținea (PANN). • pl. m. -oi, n. -oaie. /bîz + -oi.

BÎZOIU¹ sbst. 🎼 Coarda cea mai groasă a unui instrument muzical: ...începură a cînta, Unul în coarda subțire, altul bîzoiul ținea (PANN.); proverb: a ținea cuiva bîzoiul (ZNN.) a face ca dînsul, a-l imita, a aproba tot ce spune, a-i ține isonul [bîz].

BÎZOIU² adv. - BÎRZOIU: caprei îi cade coada de rîie și ea tot ~ o ține (ISP.) .

BÎRZOI s. n. (În expr.) Cu coada bîrzoi = cu coada ridicată în sus. Cu coada bîrzoi, [pisica] făcu un salt și-și căută scăpare pe umărul lui Traian. SADOVEANL, P. M. 239. Iedul... ședea în picioare... cu bărbuța frumoasă și cu codița bîrzoi. VISSARION, B. 83. A-și face coada bîrzoi = a o lua nebunește la fugă. Morărița, cînd A văzut venind Care scîrțîind... Și-a făcut coada bîrzoi Și-a fugit prin cele văi. TEODORESCU, P. P. 151. Cu părul bîrzoi = cu părul ridicat în sus (de frică), cu părul măciucă.

BÎRZOI adv. (Reg., în expr.) Cu coada bîrzoi = cu coada ridicată în sus.

BÎZOI s. n. (Pop.) Coarda cu timbrul cel mai jos a unui instrument muzical. – Din bîz + suf. -oi.

BÂRZOI adv. Ridicat în sus. A ține coada ~. /Orig. nec.

bârzoiu adv. V. bâzoiu.

bâzoiu n. 1. bâzăit, sbârnăitură; 2. sunetul de bas al cobzei: una în coarda subțire începu a cânta, altul bâzoiul ținea PANN. [V. bâz!].

bîrzói adv. (d. borz). Fam. Zbîrlit, bîrzoĭat, bursucat, ridicat drept în sus: coada, mustățile îĭ stăteaŭ bîrzoĭ. – În Olt. bîzoĭ. (NPl. Ceaur, 48).

bîrzoĭéz V. îmbîrzoĭez.

bîzói n., pl. oaĭe (d. bîz). Dîrloĭ, basu cimpoiuluĭ, fluĭeru care scoate bîzîiala lui caracteristică cu nota fundamentală re). A ține bîzoĭu, a ținea isonu (hangu), fig., a secunda, a imita, a aproba. Bîrzoi.

bâzoi¹ (coardă la instrumente muzicale) (pop.) s. n., pl. bâzoaie

bâzoi² (viespe) (pop.) s. m., pl. bâzoi, art. bâzoii

bâzoi¹ (viespe) s. m., pl. bâzoi, art. bâzoii

bâzoi² (pop.) (coardă la instrumente muzicale) s. n., pl. bâzoaie

bâzoi (partea cimpoiului) s. n., pl. bâzoaie

bâzoi (viespe) s. m., pl. bâzoi, art. bâzoii

!bârzoi (reg.) adj. invar., adv. (în: cu coada ~, a sta ~)

bârzoi (reg., în expr.) adv.

bârzoi adv.

bîrzoi (-oaie), adj. – Ridicat, îmbîrligat; se spune exclusiv despre coada unor animale, cum sînt cîinele, capra, calul etc. Sl. bŭrzŭ „rapid” (› sb. brz, bg. brăz; cf. Berneker 108), în parte contaminat de mag. borzolni (› rom. burzului). În afară de influența acestui ultim cuvînt, schimbarea semantică a lui bîrzoi se explică printr-o confuzie între cauză și efect, căci animalele care aleargă o fac de obicei cu coada ridicată. Der. bîrzeică, s. f. (sanie); bîrzoi, vb. (a-și pierde cumpătul, a-și ieși din fire; a se zbîrli, a se speria); bîrzoiat, adj. (zbîrlit; prost dispus); îmborzoia, vb. (Trans., a se încreți). Presupunem că trebuie să se adauge aceleiași familii cuvîntul bîrzoc, s. m. (cînepă ce rămîne fără a crește), care trebuie probabil înțeles „plantă ce crește rapid”, adică „(plantă) prematură, care nu ajunge la maturitate”.

bâzoi v. cimpoi.

bârzoi adv. (reg.) zbârlit, vâlvoi, ridicat în sus (părul, coada).

cu coada bârzoi expr. (pop.) fudul, îngâmfat.