AVOCAT, -Ă, avocați, -te, s. m. și f. Persoană care, pe baza calificării și a profesiunii sale, are calitatea de a acorda asistență juridică. ◊ Expr. A se face (sau a fi) avocatul cuiva = a lua insistent apărarea cuiva. [Var.: (rar) advocat, -ă s. m. și f.] – Din fr. avocat, lat. advocatus.

advocat, ~ă smf vz avocat

avocat, ~ă smf [At: PRAV. (1814), 16 / V: adv~, (îvr; reg) advocatăr, arv~, arvocatăr,^[1] avrocatăr^[2], avuc~ / Pl: ~ați / E: fr avocat, lat advocatus] 1 Persoană care are profesiunea de a acorda asistență juridică. 2 Persoană căreia i se dă dreptul de a apăra interesele sau de a reprezenta afacerile cuiva într-o instanță judecătorească. 3 (Îs) ~ public Reprezentant al Ministerului Public în fața unei instanțe. 4 (Irn) Persoană care se face apărătorul alteia sau al unui principiu, al unei teorii. 5 (Irn; îs) A se face (sau a fi) ~ul cuiva A lua în mod insistent apărarea cuiva. corectat(ă)

avrocatăr smf vz avocat

avucat smf vz avocat

*AVOCAT... = ADVOCAT... [fr.].

AVOCAT, -Ă, avocați, -te, s. m. și f. Persoană care are profesiunea de a acorda asistență juridică celor interesați. ◊ Expr. A se face (sau a fi) avocatul cuiva = a lua apărarea insistentă a cuiva. [Var.: advocat, -ă s. m. și f.] – Din fr. avocat, lat. advocatus.

AVOCAT, -Ă, avocați, -te, s. m. și f. Persoană care are pregătirea și calitatea de a da consultații în chestiuni juridice și de a reprezenta pe împricinați înaintea instanțelor. Avocata se dădu la o parte și simți un frig cînd omul trecu pe lîngă dînsa. CAMILAR, N. II 164. Avocatul care-mi apărase procesul... nu-mi dăduse vești tocmai bune. SADOVEANU, O. VIII 16. Tot satul, din zori pînă în noapte, se sfătuia în taină ce-i de făcut, cum o să se plîngă la judecată, cum să adune bani pentru avocat și în ce zi să plece. BUJOR, S. 131. – Variantă: advocat, -ă (BENIUC, V. 38. s. m. și f.

AVOCAT, -Ă, avocați, -te, s. m. și f. Persoană care are pregătirea și calitatea de a da consultații în chestiuni juridice și de a reprezenta pe împricinați în fața instanțelor. [Var.: advocat, -ă s. m. și f.] – Fr. avocat (lat. lit. advocatus).

ADVOCAT, -Ă s.m. și f. v. avocat.

AVOCAT, -Ă s.m. și f. Persoană care reprezintă pe împricinați înaintea instanțelor judecătorești și care îndeplinește unele dintre actele de procedură. [Var. advocat, -ă s.m.f. / < lat. advocatus, cf. germ. Advokat, it. avvocato, fr. avocat].

AVOCAT, -Ă s. m. f. persoană care are calitatea de a acorda asistență juridică. (< fr. avocat, lat. advocatus)

avocatul poporului sint. s. 1991 (jur.; termen introdus o dată cu dezbaterile pe marginea Constituției postdecembriste) Persoană însărcinată să-i apere pe cetățeni de excesele de putere ale Administrației v. ombudsman

AVOCAT ~tă (~ți, ~te) m. și f. Specialist în drept care apără acuzații în fața justiției și care acordă asistență juridică celor interesați; apărător. /<fr. avocat, lat. advocatus, germ. Advokat

avocată s. f., g.-d. art. avocatei; pl. avocate; abr. av.

avocată s. f., g.-d. art. avocatei; pl. avocate; abr. av.

avocată s. f., pl. avocate

avocat

avocat.

AVOCAT ciolănar, clănțău, cuvântător, jongler, maestru, predicator, prezentator.

AVOCAT s. (JUR.) apărător, (Transilv.) procator, (înv.) defensor, vechil. (Și-a luat un ~ la proces.)

AVOCAT s. (JUR.) apărător, (Transilv.) procator, (înv.) defensor, vechil. (Și-a luat un ~ la proces.)