autism sn [At: DN³ / P: a-u~ / Pl: ~e / E: fr autisme] Stare patologică manifestată prin ruperea contactului cu realitatea exterioară și prin trăirea excesivă a vieții interioare, unul din simptomele fundamentale ale schizofreniei.

AUTISM s.n. (Med.) Stare patologică caracterizată prin ruperea contactului cu realitatea exterioară și prin trăirea excesivă a unei vieți interioare, unul din simptomele fundamentale ale schizofreniei. [< fr. autisme].

AUTISM s. n. tulburare psihică prin ruperea contactului cu realitatea exterioară. (< fr. autisme)

autism s. n. (med.) ◊ „Autismul, maladie psihică ce se manifestă sub forma unei grave dereglări de comportament – bolnavii trăiesc «închiși în sine» (de unde și numele maladiei, de la grecescul autos = însuși), fără un contact psihic normal cu lumea înconjurătoare – a fost considerat multă vreme ca o boală nevindecabilă.” Sc. 6 I 76 p. 4. ◊ „Descoperirea unui anticorp neobișnuit la copiii atinși de autism – boală întâlnită în special în forme de schizofrenie infantilă, manifestându-se prin ruperea contactului psihic cu lumea înconjurătoare și trăire intensă, exclusiv, a propriei vieți interioare – ar putea explica cauza acestei maladii, care atinge un copil din 3000 [...]” R.l. 14 II 85 p. 6 (din fr. autisme; DEX, DN3)

AUTISM n. med. Stare patologică caracterizată prin pierderea contactului psihic cu realitatea și trăirea intensivă a unei vieți interioare. /<fr. autisme

autism (desp. a-u-) s. n.

autism (a-u-) s. n.

autism s. n. (sil. a-u-)