aurare sf [At: DICȚ. / P: a-u~ / Pl: ~rări / E: aura¹] 1-3 Aurire (1-3).

AURAR, aurari, s. m. 1. Meșter care lucrează obiecte de aur (1). 2. Persoană care extrage aur (1) din mine, din nisipul râurilor [Pr.: a-u-] – Aur + suf. -ar.

aurar² sn [At: (a. 1690) DOC., ap. IORGA, D. B. I, 88 / V: ~iu / P: a-u~ / Pl: ~e / E: orar¹ după aur] (Trs; înv) 1 Orar¹. 2 Beteală.

aurar¹ sm [At: LB / P: a-u~ / V: (îrg) -iu / Pl: ~i / E: aur + -ar] 1 Meșter care lucrează în aur (și argint). 2 Negustor de obiecte din aur și argint. 3 (Pex) Giuvaergiu. 4 Muncitor care scoate aur din mine sau din nisipul râurilor. 5 (Reg; îf -iu) Spălător de aur (1). 6 (înv; pex) Țigan rudar care scotea aur din râuri, îl prelucra sau îl vindea.

aurariu² sn vz aurar²

aurariu¹ sm vz aurar¹

AURAR sm. 1 Cel ce spală nisipul aurifer spre a scoate aurul: Țiganii... unii erau ~i și își plăteau birul către visterie din aurul ce găseau în rîurile de la munte (I.-GH.) ¶ 2 🛞 ⚚ Cel ce lucrează obiecte de aur, negustor de asemenea obiecte (BUD.) (SB.) [lat. aurarius].

AURAR, aurari, s. m. 1. Meșter care lucrează obiecte de aur (1). 2. Persoană care extrage aur (1) din mine, din nisipul râurilor. [Pr.: a-u-] – Aur + suf. -ar.

AURAR, aurari, s. m. 1. Meșter care lucrează în aur. V. zlătar, Îi trebuiește un aurar tare iscusit, care să-i facă niște lucruri foarte prețioase. SBIERA, P. 97. 2. Cel care scoate aur din mine, care culege aur din rîuri. V. băieș, rudar. – Pronunțat: a-u-.

AURAR, aurari, s. m. 1. Meșter care lucrează în aur. 2. Cel care scoate aur din mine sau îl culege din rîuri. [Pr.: a-u-] – Din aur + suf. -ar.

AURAR /EYRIR/ s. m. monedă divizionară din Islanda, a suta parte dintr-o coroană. (< fr. aurar)

AURAR ~i m. 1) Persoană care extrage aur din mine sau din râuri. 2) Meșter care lucrează obiecte de aur. /aur + suf. ~ar

aurar m. 1. cel ce fabrică sau vinde scule de aur și de argint; 2. cel ce scoate aur din mine, băiaș; 3. cel ce culege aur din râuri: țigan aurar. [Lat. AURARIUS].

aurár m. (lat. aurarius). Argintar. Culegător de aur din rîurĭ saŭ și din munțĭ. V. rudar, zlătar.

aurar (desp. a-u-) s. m., pl. aurari

aurar (a-u-) s. m., pl. aurari

aurar s. m. (sil. a-u-), pl. aurari

AURAR s. (înv.) zlătar, (turcism înv.) cuiungiu.

AURAR s. (înv.) zlătar, (turcism înv.) cuiungiu.